Res judicata bars re-litigation of prescription and standing in open-end fund redemption claims

Decizia nr. 2536/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa comercială nr. 1865 din 22 aprilie 2005 pronunţată în Dosarul nr. x/2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a anulat ca netimbrată cererea formulată de A. şi a respins ca prescrise acţiunile formulate de B. şi C. A respins cererile formulate de D., E. şi F. şi Ie-a obligat pe pârâtele SC G. SA şi A.V.A.S. să plătească următoarele sume: 228.080.280 ROL, cu titlu de contravaloare a 2.199 unităţi de fond, actualizată cu indicele de inflaţie începând cu 30 mai 2000 şi până la plata efectivă, plus 15.873.112 ROL, cu titlu de cheltuieli de judecată către H.; 285.230.000 ROL reprezentând contravaloare a 2.750 unităţi de fond, actualizată cu indicele de inflaţie, începând cu 30 mai 2000 şi până la plata efectivă, plus 15.694.200 ROL, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru I.; 60.261.320 ROL, cu titlu de contravaloare a 581 unităţi de fond, actualizată cu indicele de inflaţie începând cu 30 mai 2000 şi până la plata efectivă, plus 4.338.954 ROL cu titlu de cheltuieli de judecată pentru J. şi 48.229.800 ROL cu titlu de contravaloare a 465 de unităţi de fond actualizată începând cu 30 mai 2000 şi până la plata efectivă plus 7.700.000 ROL, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru K. A respins cererile formulate de H., I., J. şi K. în contradictoriu cu L.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că cererea formulată de C. a fost depusă la instanţă după împlinirea termenului de prescripţie extinctivă, această cerere formulată în modalitatea intervenţiei principale fiind o adevărată cerere de chemare în judecată, supusă prescripţiei reglementate de Decretul nr. 167/1954, fiind incident termenul general de prescripţie de 3 ani care curge de la data exigibilităţii sumelor de bani pretinse. Instanţa de judecată a reţinut că termenul de prescripţie a început să curgă la 24 mai 2000, când toate punctele prin care s-a derulat activitatea de primire a cererilor de răscumpărare şi de plată a contravalorii unităţilor de fond au fost închise, devenind evident că intenţia administratorului L. a fost aceea de a nu mai plăti sumele de bani datorate, împrejurarea devenind notorie.

În ceea ce priveşte pe reclamanta D. instanţa a reţinut că nu a făcut dovada cumpărării unor unităţi de fond de la L.

Prin decizia comercială nr. 178 din 02 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în Dosarul nr. x/2/2005 a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de A., a fost respins apelul declarat de M. pentru lipsa calităţii procesuale active, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apelanta pârâta A.V.A.S. împotriva sentinţei comerciale nr. 1865 din 22 aprilie 2005 pronunţată de secţia a Vl-a comercială a Tribunalului Bucureşti în Dosarul nr. x/2005, de apelanta reclamantă C. împotriva încheierii de la 14 septembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. x/2001 al Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, şi împotriva încheierii de la 30 iunie 2005, pronunţată în Dosarul nr. x/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, şi de I. împotriva încheierii de la 14 septembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. x/2001 al Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, în contradictoriu cu intimaţii D., intimaţii-pârâţi SC G. SA, L. şi intimaţii-reclamanţi B., E., F., H., J., K.

Au fost admise apelurile declarate de C. şi de D. împotriva sentinţei nr. 1865/2005, pronunţată de secţia a Vl-a comercială a Tribunalului Bucureşti în Dosarul nr. x/2005, desfiinţată în parte sentinţa atacată şi trimisă cauza privitoare la apelantele reclamante spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a de apel a constatat din înscrisurile anexate la cererea de apel că s-a făcut dovada faptului că apelanta-reclamantă D. a achiziţionat 75 de unităţi de fond L., pentru care a formulat cererea de răscumpărare din 12 mai 2000, astfel încât situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond este neconformă cu realitatea.

În legătură cu apelul declarat de C., în ce priveşte data de la care începe să curgă termenul de prescripţie, Curtea a înlăturat susţinerile apelantei-reclamante despre incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, instanţa apreciind că aceste prevederi se ocupă distinct de prescripţia dreptului la acţiune în răspundere civilă delictuală, iar cele ale alin. (2) de prescripţia dreptului la acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, cele două articole acoperind domeniile executării silite, al răspunderii contractuale, al răspunderii delictuale şi al răspunderii întemeiate pe faptul juridic licit.

Totodată, Curtea a mai reţinut că acţiunea este întemeiată pe răspunderea contractuală, dispoziţiile privitoare la prescripţia extinctivă fiind cele prevăzute de art. 7 din Decretul nr. 167/1958.

S-a apreciat că dreptul la acţiune al apelantei-reclamante C. s-a născut la momentul semnării adeziunii la L., respectiv 07 aprilie 1999, conform înscrisului aflat la dosarul de fond, durata termenului fiind cea generală de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

De asemenea, în legătură cu problema întreruperii cursului prescripţiei, criticile apelantei-reclamante C. au fost apreciate întemeiate în parte.

Împotriva deciziei comerciale nr. 178 din 02 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în Dosarul nr. x/2/2005 au formulat recurs A.V.A.S. şi C.

Prin decizia nr. 1341 din 22 aprilie 2010 pronunţată în Dosarul nr. x/1/2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins recursurile declarate ca nefondate.

În raport de decizia comercială nr. 178 din 02 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în Dosarul nr. x/2/2005, tribunalul în rejudecare, a pronunţat sentinţa civilă nr. 5233 din 29 octombrie 2014, prin care a admis în parte cererea formulată de reclamantele D. şi C. - prin mandatar N., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, L. şi SC G. SA, prin lichidator judiciar I. SPRL, a disjuns cererea formulată de reclamantele D. şi C. în contradictoriu cu Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, L. şi G. SA - prin lichidator judiciar I. SPRL faţă de pârâta G. SA - prin lichidator, dispunând formarea unui nou dosar în care figurează în calitate de reclamante D. şi C. şi în calitate de pârâtă G. SA - prin lichidator judiciar I. SPRL, având ca obiect pretenţii. în acest dosar, instanţa a admis în parte cererea formulată de reclamanta C. şi a obligat pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului să plătească suma de 3.111,6 RON reprezentând contravaloarea a 300 unităţi de fond L., la preţul de 10,372 RON/unitate, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie pentru perioada 30 mai 2000 şi până la plata efectivă. Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere şi obligată pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului să plătească suma de 2.022,99 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Totodată, a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea formulată de D.

Pentru a pronunţa această soluţie, în rejudecare, tribunalul a reţinut că între cei care au cumpărat titluri de participare la L., J. SA şi G. SA s-au născut următoarele obligaţii: SC G. SA s-a obligat să răscumpere şi să plătească unităţile de fond, în caz de administrare defectuoasă a banilor s-a obligat să răspundă pentru daune, iar J. SA a garantat obligaţiile SC G. SA în legătură cu sumele de bani ce trebuiau plătite investitorilor care solicitau răscumpărarea titlurilor de participaţie.

Contractul prin care J. SA şi-a asumat obligaţia de garanţie a fost declarat valabil prin hotărâre judecătorească irevocabilă, iar prin Legea nr. 333/2001 toate drepturile şi obligaţiile J. SA decurgând din acest contract au fost preluate de către A.V.A.S. (actualmente Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului).

Instanţa a mai reţinut că L. este o entitate fără personalitate juridică, o societate civilă care poate sta în judecată în condiţiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., întrucât are un organ propriu de conducere, respectiv Consiliul de încredere.

În stabilirea raporturilor juridice dintre Consiliul de încredere al L. şi fiecare investitor în parte, instanţa a reţinut că obligaţia asumată de J. SA de a plăti sume de bani către L. este în realitate o obligaţie de a plăti acea sumă membrilor L., fondul neavând personalitate juridică şi funcţionând în conformitate cu art. 1500 C. civ. şi potrivit regulilor speciale stabilite prin O.G. nr. 24/1993.

S-a reţinut că răspunderea SC G. SA este necesar a fi analizată prin prisma regulilor de drept comun ale mandatului şi a regulilor specifice raporturilor dintre un fond deschis de investiţii şi o societate de administrare.

Referitor la valoarea titlurilor de participare, instanţa a reţinut că părţile au pornit în lipsă de dovadă contrarie, de la prezumţia bunei-credinţe a cocontractantilor că pe parcursul executării contractului J. SA a acceptat ca valoare stabilită în condiţiile legii valoarea adusă la cunoştinţa publică de reprezentanţii SC G. SA, la această valoare achiziţionând şi cerând răscumpărarea titlurilor de participare.

Totodată, instanţa a apreciat că SC G. SA şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, ca succesoare a J. SA, au obligaţia solidară de a plăti reclamanţilor sumele reprezentând contravaloarea unităţilor de fond la valoarea publicată a acestora, iar pentru ca sumele să reprezinte o valoare egală cu cea de la data scadenţei obligaţiei, sumele de bani au fost acordate cu posibilitatea actualizării la cursul executării în funcţie de coeficientul de scădere al puterii de cumpărare a monedei naţionale pentru perioada mai 2000 şi până la plata efectivă.

Faţă de faptul că cererile principale formulate de reclamantele D. şi C. au fost apreciate ca fiind în stare de judecată, faţă de cererea formulată de către pârâta I. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitorului G. SA prin care s-a solicitat în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 suspendarea de drept a cererii, tribunalul a disjuns cererile formulate de reclamante şi a dispus formarea unui nou dosar în care figurează în calitate de reclamante D. şi C. şi în calitate de pârâta I. SPRL, având ca obiect pretenţii.

În ceea ce priveşte cererea formulată de către reclamanta C. instanţa a admis-o în parte şi a obligat pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului să plătească suma de 3.111,6 RON reprezentând contravaloarea a 300 unităţi de fond L. la preţul de 10,372 RON/unitate, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie pentru perioada 30 mai 2000 şi până la plata efectivă.

În legătură cu celelalte capete de cerere tribunalul Ie-a respins ca neîntemeiate întrucât acestea nu au fost prevăzute în contractele pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea. Cererea formulată în acest sens nu a putut fi primită deoarece s-a considerat că prin acordarea sumelor reactualizate cu coeficientul de inflaţie se acoperă daunele posibil a se fi produs.

Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. tribunalul a obligat pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului să plătească suma de 2.022,99 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Tribunalul a respins ca rămasă fără obiect cererea formulată de către D., având în vedere că prin sentinţa nr. 1064 din 04 martie 2005 pronunţată în Dosarul nr. x/3/2004 al Tribunalului Bucureşti s-a admis cererea formulată de către această reclamantă, sentinţă rămasă definitivă prin decizia nr. 487 din 18 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, şi irevocabilă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3909 din 29 noiembrie 2007.

împotriva acestei soluţii, în termen legal, a formulat apel pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fosta A.V.A.S., redenumită prin O.U.G. nr. 96/2012), solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei civile atacate, iar pe fondul cauzei respingerea cererii ca neîntemeiate.

În motivare apelanta a reiterat excepţia prescripţiei în legătură că pretenţiile intimatei-reclamante, faţă de dispoziţiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958, şi dispoziţiile art. 2.500 şi urm. din noul C. civ.

A mai invocat apelanta ca şi motiv de apel, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce o priveşte, având în vedere că prin Legea nr. 333/2001, A.A.A.S. a preluat drepturile şi obligaţiile CEC-ului rezultând din contractul de fidejusiune-cauţiune încheiat între CEC şi L. - administrat de G. SA.

O altă critică a vizat faptul că nici J. SA şi nici A.A.A.S. nu au garantat riscurile decurgând din săvârşirea unor infracţiuni, ci doar riscurile specifice fondurilor deschise de investiţii, respectiv riscul de plasament, riscul de piaţă şi riscul de randament, arătându-se totodată că nu sunt îndeplinite nici condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (1) şi art. 1079 alin. (1) C. civ., deoarece A.A.A.S. (succesoare de drept a C.N.V.M.) nu a săvârşit o faptă ilicită, nu a produs nici un prejudiciu, nu există raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu sau vinovăţia acesteia în săvârşirea faptei ilicite, iar ca urmare C.N.V.M. nu are nici o obligaţie de plată a despăgubirilor L.

A.V.A.S. a vizat prin criticile formulate şi faptul că hotărârea apelată este nelegală şi netemeinică şi sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, deoarece în cauza de faţă nu poate fi reţinută culpa procesuală a A.A.A.S. în generarea acestui litigiu.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin decizia nr. 607/A din 15 aprilie 2015, a respins ca nefondat apelul pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi a obligat apelanta să plătească intimatei C. suma de 37,7 RON cheltuieli de judecată.

În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, în privinţa excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei C., că aceasta nu mai poate fi pusă în discuţie, câtă vreme a fost soluţionată deja în primul ciclu procesual prin respingere, potrivit deciziei comerciale nr. 178 din 02 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, cauza fiind trimisă spre rejudecare tocmai pentru că prin sentinţa iniţială nr. 1865 din 22 aprilie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, excepţia prescripţiei fusese în mod greşit soluţionată.

Nefondate au fost găsite şi criticile referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a apelantei pârâte, şi această problemă fiind tranşată irevocabil în primul ciclu procesual.

Critica legată de faptul că nici J. SA şi nici A.A.A.S. nu ar fi garantat riscurile decurgând din săvârşirea unor infracţiuni a fost respinsă în considerarea dispoziţiilor Titlului II Cap. IV, art. 32 lit. b) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 9/1996, care prevăd expres riscul de management (evident defectuos, ce poate avea şi o componentă penală) printre factorii care influenţează riscul nesistematic (diversificabil) acest din urmă risc fiind una din cele două mărimi ce compun riscul la care sunt supuse fondurile deschise de investiţii.

Cu privire la greşita obligare a apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată de către prima instanţă, Curtea a apreciat că nici aceasta critică nu este fondată, câtă vreme acţiunea reclamantei fiind admisă, fie chiar şi în parte, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului solicitând în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinţei civile nr. 5233 din 29 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, iar pe fondul cauzei respingerea cererii ca neîntemeiate.

Recurenta-pârâtă îşi subsumează criticile motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vizând următoarele aspecte:

În ceea ce priveşte prima critică recurenta arată că acesta se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi vizează faptul că în mod nelegal a fost obligată A.A.A.S. să plătească suma de 3.111,6 RON, actualizată către reclamanta C.

În primul rând, se arată, există inadvertenţe faţă de sentinţa comercială nr. 1865 din 22 aprilie 2005 pronunţată în primul ciclu procesual, prin această hotărâre A.A.A.S. fiind obligată împreună cu SC G. SA la plata unor sume de bani către reclamanţii H., I., J. şi K., iar prin sentinţa recurată în rejudecare doar A.A.A.S. a fost obligată la plata unei sume de bani către reclamanta C.

Recurenta susţine faptul că motivările instanţelor de fond şi de apel sunt nelegale, deoarece din analiza hotărârilor judecătoreşti recurate instanţele de judecată au stabilit calitatea de persoană îndreptăţită a intimatei fără a arăta în concret probele în baza cărora a fost dovedită această calitate.

Învederează recurenta că instanţele de fond şi de apel nu au administrat şi analizat temeinicia probelor cauzei din care să rezulte în mod cert calitatea de persoană îndreptăţită a intimatei, împrejurare faţă de care apreciază că hotărârea instanţei de apel nu este motivată în drept şi în fapt.

În ceea ce priveşte acest motiv recurenta învederează instanţei că în mod greşit a fost stabilită valoarea despăgubirilor, deoarece nu s-au avut în vedere sumele efectiv investite la data achiziţionării, nu la data de 24 mai 2000, că instanţa nu a verificat dacă au fost unităţi de fond răscumpărate.

Raportându-se la art. 8 alin. (2) din Reglementările interne privind administrarea şi funcţionarea L., recurenta arată că „deţinerea de unităţi de fond este dovedită de carnetul de investitor, confirmarea de sold, ordinele de plată, chitanţele sau alte acte doveditoare ale achiziţiei”, apreciind că nu se poate stabili despăgubirea numai pe baza unităţilor de fond din carnetul de investitor.

Consideră recurenta că despăgubirile cuvenite trebuiau stabilite conform numărului unităţilor de fond astfel cum rezultă din cuprinsul carnetelor de investitor, confirmările de sold, ordinele de plată, chitanţelor, altor acte doveditoare ale achiziţionării şi achitării către fond a contravalorii titlurilor de participare, potrivit prospectului de ofertă publică continuă, precum şi a Reglementărilor interne privind administrarea şi funcţionarea L. şi nu stabilirea unor sume de bani sau număr de unităţi de fond, cu privire la care nu exista garanţii că sunt şi cele corecte, valoarea unităţilor de fond trebuind raportată la momentul achiziţionării acestora.

A doua critică vizează faptul că în mod greşit şi nelegal a fost respinsă de către instanţa de apel excepţia prescripţiei pretenţiilor intimatei-reclamante, faţă de dispoziţiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 şi dispoziţiile art. 2.500 şi urm. din noul C. civ.

Argumentându-şi şi această critică recurenta-pârâtă arată următoarele:

- potrivit dispoziţiilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar, potrivit dispoziţiilor art. 3 din acelaşi act normativ, termenul de prescripţie este de 3 ani;

- potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (3), dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe să curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul;

- dreptul material la acţiune al intimatei-reclamante s-a născut la data de 24 mai 2000, dată la care L. administrat de G. SA, a intrat în încetare de plăţi;

- faţă de data introducerii cererii de chemare în judecată, dreptul material la acţiune al intimatei-reclamante este prescris, întrucât termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1957 a început să curgă de la data de 24 mai 2000 şi s-a împlinit la 24 mai 2003;

În prezenta cauză, în ceea ce priveşte stabilirea momentului de începere pentru calculul termenului de prescripţie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 22 din O.G. nr. 24 din 25 august 1993, privind reglementarea constituirii şi funcţionării fondurilor deschise de investiţii şi a societăţilor de investiţii ca instituţii de intermediere, în raport de care rezultă că, în cauză termenul de prescripţie este de 3 ani, care începe să curgă după expirarea termenului de 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererilor de răscumpărare a unităţilor de fond;

În cauză dreptul la acţiune s-a născut la data de 24 mai 2000, dată la care toate agenţiile din Bucureşti şi din ţară ale SC G. SA, au fost închise, situaţie de fapt care a fost de notorietate, astfel că termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 28 mai 2003, ultima zi până la care intimata-reclamantă putea să îşi formuleze pretenţiile, fără a fi incidenţă prescripţia;

- faţă de data la care reclamanta a introdus cererile de răscumpărare şi data cererii de chemare în judecată au trecut mai mult de 3 ani de zile de la data naşterii dreptului la acţiune, astfel că dreptul acestora la acţiune este prescris.

Recurenta solicită să se admită ca întemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

De asemenea, se arată, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (5) C. civ. se dispune că dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau după caz, produse ori săvârşite după intrarea în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare (01 octombrie 2011).

Recurenta învederează instanţei că noile reglementări cuprinse în noul C. civ., aplicabile şi cauzei deduse judecăţii, redând dispoziţiile art. 2500, art. 2501, art. 2517, art. 2523, art. 2528 C. civ.

Raportându-se data introducerii cererii de chemare în judecată, recurenta solicită instanţei să constate că dreptul material la acţiune al intimatei-reclamante este prescris, întrucât termenul de 3 ani de zile de la data naşterii dreptului la acţiune, s-a împlinit, conform dispoziţiilor legale menţionate mai sus.

A treia critică vizează faptul că, în mod greşit şi nelegal a fost respinsă de către instanţa de apel excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.A.A.S.

În susţinerea acestei critici recurenta aduce următoarea argumentaţie:

- prin Legea nr. 333/2001 A.A.A.S. a preluat drepturile şi obligaţiile CEC-ului rezultând din contractul de fidejusiune-cauţiune încheiat între CEC şi L. - administrat de G. SA;

- faţă de dispoziţiile exprese ale Legii nr. 333/2001, rezultă fără echivoc că A.A.A.S. nu a preluat drepturile şi obligaţiile L. la care intimata-reclamantă avea calitatea de investitor;

În cauza dedusă judecăţii calitate procesuală pasivă pot avea exclusiv L. şi G. şi nicidecum A.A.A.S., motiv pentru care solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.A.A.S.;

- intimata-reclamantă nu precizează şi nici nu dovedeşte ce drept al său i-a fost încălcat de A.A.A.S., în condiţiile în care la momentul în care L. a intrat în încetare de plăţi, A.A.A.S. nu era parte în raporturile juridice dintre intimata-reclamantă şi L. - administrat prin G. SA;

- prin Legea nr. 333/2001 A.A.A.S. a preluat drepturile şi obligaţiile CEC-ului, izvorând din contractul de fidejusiune-cauţiune încheiat între CEC şi L. - administrat de G. Intimata-reclamantă a avut calitatea de investitor la L., A.A.A.S. nepreluând drepturile şi obligaţiile L., ci ale CEC-ului.

În cadrul celei de-a patra critici recurenta-pârâtă invocă nelegalitatea deciziei recurate arătând că promovarea unei acţiuni în interes personal în raport cu A.A.A.S. este lipsită de temei legal, întrucât intimata-reclamantă nu a anexat nici un înscris din care să rezulte că între instituţia recurentă şi intimata-reclamantă există raporturi juridice, astfel că faţă de A.A.A.S., cererea de chemare în judecată este formulată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.

În acelaşi sens, se arată că potrivit art. 12 alin. (2) din O.G. nr. 24/1993 privind reglementarea constituirii şi funcţionării fondurilor deschise de investiţii şi a societăţilor de investiţii ca instituţii de intermediere financiară (aprobată prin Legea nr. 83/1994), coroborat cu dispoziţiile Cap. 4 al prospectului de oferta publică continuă a unităţilor fondului mutual L. preţul de răscumpărare va fi plătit de fond, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii respectivei cereri de răscumpărare.

Consideră recurenta că dreptul la acţiune, prin aplicarea dispoziţiilor art. 12 din O.G. nr. 24/1993 s-a născut la finele celor 10 zile lucrătoare de la formularea cererii de răscumpărare, respectiv la data de 30 mai 2000, intimata-reclamantă învestind astfel instanţa de judecată cu soluţionarea cauzei fără a face dovada unor eventuale cauze de suspendare a prescripţiei, astfel încât apreciază că în speţă sunt deplin aplicabile prevederile legale privind incidenţa prescripţiei extinctive şi dreptul material la acţiune al intimatei-reclamante fiind prescris.

Învederează recurenta că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (1) şi art. 1079 alin. (1) C. civ., deoarece A.A.A.S. nu a săvârşit o faptă ilicită, nu a produs nici un prejudiciu, nu există raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu sau vinovăţia acesteia în săvârşirea faptei ilicite.

Recurenta arată că în raport de art. 1000 alin. (3) C. civ., comitentul răspunde pentru prejudiciile cauzate de prepus în exerciţiul funcţiilor ce i-au fost încredinţate, situaţie în care se constată faptul că nu a existat un raport de prepuşenie (subordonare) între A.A.A.S. şi L. - administrat prin G. SA şi angajaţii acestora care au cauzat prejudiciul şi ca urmare, nu există un temei legal ca A.A.A.S. să fie obligată la repararea prejudiciului ce face obiectul cauzei deduse judecăţii.

A cincea şi ultima critică vizează faptul că hotărârile recurate sunt nelegale şi sub aspectul obligării A.A.A.S. la plata cheltuielilor de judecată faţă de faptul că în cauza de faţă nu poate fi reţinută culpa procesuală a A.A.A.S. în generarea acestui litigiu.

Intimata-reclamantă C., prin mandatar N., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Prima critică este nefondată întrucât pretinsele inadvertenţe vizând beneficiarul obligaţiei de plată şi persoana obligată la plată sunt reflecţia a două judecăţi diferite făcute în cicluri procesuale distincte, diferenţa de raţionament a instanţei de fond, de la un ciclu procesual, la celălalt, neputând fi asimilată unor inadvertenţe, astfel cum susţine recurenta.

Critica vizând faptul că instanţele de fond şi de apel s-au pronunţat asupra temeiniciei pretenţiilor fără a-şi motiva hotărârile în fapt şi în drept, fără a administra temeinicia probelor nu poate fi primită întrucât, astfel cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanţa de control judiciar a avut a se pronunţa numai în limitele învestirii - date de instanţa de apel , respectiv în cele ale judecăţii astfel cum acestea au fost configurate de decizia nr. 1341 din 22 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

Criticile vizând nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva modului în care au fost analizate excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi cea privind lipsa calităţii procesuale pasive nu pot fi primite întrucât dezlegarea dată de instanţa de apel în primul ciclu procesual cu privire la aceste aspecte a intrat în autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 1341 din 22 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de control judiciar statuând în considerente asupra efectelor negativ şi pozitiv a manifestării procesuale a excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Este de subliniat totodată că invocarea de către recurentă a incidenţei în speţă a dispoziţiilor noului C. civ. ce reglementează instituţia prescripţiei dreptului la acţiune este improprie faţă de principiul instituit de art. 6 alin. (5) din acelaşi cod, raportat la momentul naşterii raportului juridic dintre părţi, aspect judicios reţinut de instanţa de apel.

Argumentele de nelegalitate din cadrul celei de a patra critici nu pot fi de asemenea, primite.

Aceasta întrucât excepţia lipsei calităţii pasive a A.A.A.S., dezlegată cu autoritate de lucru judecat, a fost examinată în contextul în care instanţele, în primul ciclu procesual, au statuat în mod irevocabil şi asupra situării temeiului juridic al acţiunii în sfera răspunderii civile contractuale, raporturile juridice litigioase fiind derivate din contractul de fidejusiune din 06 decembrie 1999, împrejurare faţă de care criticile privind neîndeplinirea în cauză a condiţiilor răspunderii civile delictuale în raport de dispoziţiile legale care le reglementează, apar ca fiind lipsite de fundament.

Ultima critică este, de asemenea, nefondată întrucât, faţă de soluţia pronunţată de tribunal, instanţa de control judiciar a făcut o corectă interpretare şi aplicare a art. 274 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului Bucureşti împotriva deciziei nr. 607/A din 15 aprilie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 decembrie 2015.