Dissolution of company and liability of shareholder-manager for asset transfers upheld; co-defendant's appeal dismissed and company's appeal annulled as untimely

Decizia nr. 2466/2015

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Tribunalul Braşov, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 546/C din 14 octombrie 2014, a respins excepţia tardivităţii formulării precizării la completarea de acţiune din 17 iunie 2014, a reclamantei A. în Dosarul nr. x/62/2012. A respins excepţiile cu privire la lipsa calităţii procesuale active a reclamantei A. şi lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor B. şi SC C. SRL. A admis în parte acţiunea ce face obiectul Dosarului nr. x/62/2012 formulată, completată şi precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi SC D. SRL şi, în consecinţă a dispus dizolvarea SC D. SRL, care se va înregistra în Registrul Comerţului după rămânerea irevocabilă a hotărârii, se va comunica Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Braşov şi se va publica în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare. S-a dispus atragerea răspunderii administratorului pârât B. pentru daunele aduse societăţii. S-a dispus anularea transferului patrimonial făcut de pârât în numele SC D. SRL prin vânzarea către sine a autoturismului marca X, cu valoare de inventar 60.627,22 RON, la preţul de 28.650 RON prin factura fiscală din 25 aprilie 2012 şi readucerea autoturismului în patrimoniul societăţii. A fost obligat pârâtul să restituie către SC D. SRL suma totală de 171.863,62 RON. S-au respins restul pretenţiilor reclamantei.

S-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în Dosarul nr. x/62/2012, pentru pretenţiile aferente anului 2009. S-a respins acţiunea conexă înregistrată sub nr. x/62/2012, formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâtele A. şi SC D. SRL, în parte ca nefondată şi în parte ca urmare a admiterii excepţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanta A. şi pârâtul-reclamant în dosarul conex B. sunt foşti soţi şi asociaţi ai SC D. SRL, fiecare deţinând câte 50% din capitalul social al acesteia, având în acelaşi timp şi calitatea de administrator.

În urma divorţului, foştii soţi nu s-au mai înţeles cu privire la administrarea societăţii, astfel că reclamanta a solicitat dizolvarea SC D. SRL, revocarea din funcţie a administratorului B. şi atragerea răspunderii acestuia pentru daunele aduse societăţii, anularea unor transferuri patrimoniale făcute de pârât şi obligarea acestuia la plata unor sume de bani către societate.

La rândul său, B. a formulat o acţiune conexă, Dosar nr. x/62/2012, prin care a solicitat revocarea pârâtei A. din funcţia de administrator şi atragerea răspunderii acesteia prin obligarea la plata unor sume de bani.

Excepţia tardivităţii formulării precizării la completarea de acţiune din 17 iunie 2014, formulată de reclamanta A. în Dosarul nr. x/62/2012 a fost respinsă, având în vedere că respectiva precizare priveşte obiectul petitului din completarea de acţiune, de anulare a oricăror alte transferuri patrimoniale făcute de pârâtul B. după data de 31 ianuarie 2012, aceasta neputându-se face decât după definitivarea raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.

Referitor la excepţiile legate de lipsa calităţii procesuale active a reclamantei A. şi lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului B., instanţa Ie-a apreciat ca nefondate, reţinând că ambele părţi au calitatea de asociat şi administrator în SC D. SRL, astfel că au interes pentru reglementarea situaţiei juridice a societăţii şi pentru stabilirea exactă a patrimoniului acesteia după dizolvare, fapt ce justifică în cauză calitatea procesuală.

Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în Dosarul nr. x/62/2012, pentru pretenţiile aferente anului 2009, a fost admisă, având în vedere că acţiunea conexă a fost formulată la 10 decembrie 2012, astfel că pentru pretenţiile anterioare datei de 10 decembrie 2009 (3.765,56 RON, conform calculului din raportul de expertiză nu a fost respectat termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958.

Pe fondul cererilor, instanţa a reţinut că reclamanta a formulat o acţiune de dizolvare a SC D. SRL, unde este asociat împreună cu pârâtul B., pentru neînţelegeri grave între asociaţi, care împiedică funcţionarea acesteia, acţiune ce face obiectul primului petit al prezentului dosar, cu nr. x/62/2012.

În speţă s-a admis cererea de dizolvare a pârâtei SC D. SRL, reţinându-se că între asociaţi există grave neînţelegeri care împiedică buna funcţionare a societăţii, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990, fapt dovedit şi de raportul de expertiză din 20 ianuarie 2014 întocmit de expert contabil E., prin care s-a analizat situaţia economico-financiară pe perioada 2011-2012.

Hotărârea judecătorească privind dizolvarea societăţii trebuie înscrisă în registrul comerţului, comunicată către D.G.R.F.P. Braşov şi publicată în Monitorul Oficial, în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă.

Faţă de această situaţie, instanţa a reţinut că cererea reclamantei A. de revocare a pârâtului B. din funcţia de administrator al SC D. SRL, precum şi cererea reclamantului din dosarul conex, de revocare a pârâtei A. din funcţia de administrator al aceleiaşi societăţi, sunt lipsite de eficienţă juridică, astfel că Ie-a respins.

În ceea ce priveşte răspunderea administratorilor, instanţa a reţinut că sediul acesteia se găseşte în dispoziţiile normative consacrate prin Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, respectiv art. 72, art. 73, art. 148, art. 155 şi art. 1551, acesta din urmă prevăzând că dacă adunarea generală nu introduce acţiunea în răspundere şi nici nu dă curs propunerii unuia sau mai multor acţionari de a iniţia o asemenea acţiune, acţionarii reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social au dreptul de a introduce o acţiune în despăgubiri, în nume propriu, dar în contul societăţii.

Instanţa a admis în parte cererea reclamantei A. pentru atragerea răspunderii administratorului pârât B. pentru daunele aduse SC D. SRL, astfel cum s-a menţionat în dispozitiv, întrucât din probele administrate a rezultat că, după divorţul părţilor, în martie 2012, pârâtul a întreprins diverse acţiuni în urma cărora a încetat activitatea societăţii cu privire la confecţionarea de chei, respectiv această operaţiune a fost transferată pe SC C. SRL, înfiinţată de pârât la data de 13 aprilie 2012, a vândut către sine un autoturism, a transferat diverse sume de bani în contul acesteia, stocul de marfă şi angajaţii.

Pentru toate aceste motive, instanţa a apreciat că vânzarea autoturismului în discuţie s-a făcut în dauna societăţii, astfel că se impune anularea acestui transfer patrimonial şi readucerea autoturismului în patrimoniul societăţii.

A fost obligat pârâtul să restituie către SC D. SRL suma totală de 171.863,62 RON, respingând restul pretenţiilor reclamantei.

Legat de cererea reclamantului B. din dosarul conex nr. x/62/2012, prin care a solicitat obligarea pârâtei A. la atragerea răspunderii pentru prejudiciul produs societăţii, evaluat prin precizarea acţiunii la suma de 40.831 RON, instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 10 decembrie 2009, în cuantum de 3.765,56 RON, conform calculului din raportul de expertiză şi a respins restul pretenţiilor ca nefondate, reţinând că de activitatea de bar a societăţii din perioada 2009-2012, s-au ocupat ambele părţi, iar nu pârâta singură.

Nu s-a dovedit de către reclamant că neînregistrarea facturilor s-a făcut din culpa exclusivă a pârâtei, în condiţiile în care societatea avea contabil, iar facturile erau date acestuia de ambii soţi şi nici de unde a rezultat prejudiciul legat de nerularea fondului de marfă, atâta timp cât acesta se afla la data expertizei la sediul societăţii.

Cu privire la faptul că pârâta A. a înfiinţat persoana fizică autorizată F., având ca obiect activitatea de bar, restaurante, la data de 25 iunie 2012, instanţa a apreciat că nu s-a dovedit în cauză că s-ar fi adus SC D. SRL vreun prejudiciu prin această faptă, situaţie ce nu-i poate fi imputată pârâtei.

Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 561/Ap din 22 aprilie 2015, a admis în parte apelul declarat de pârâţii B. şi SC D. SRL Braşov împotriva sentinţei civile nr. 546/C din 14 octombrie 2014 pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a diminuat obligaţia de plată stabilită în sarcina pârâtului B. de la suma de 171.863,62 RON la suma de 160.682,9 RON.

A respins restul pretenţiilor şi a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii.

A obligat pârâtul B. să plătească reclamantei A. suma de 2.480 RON cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel în considerentele deciziei a reţinut următoarele:

În mod corect tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate de pârâtul B., întrucât prevederile art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 acordă legitimare procesuală activă asociatului interesat de dizolvarea societăţii datorită neînţelegerilor care împiedică funcţionarea acesteia şi nu face distincţie între legitimitatea activă a asociatului majoritar sau minoritar şi nici cu privire la abuzul de drept. Or, în condiţiile în care reclamanta are o participaţie egală la capitalul social cu cea a pârâtului de 50% şi avându-se în vedere că neînţelegerile care au împiedicat funcţionarea societăţii s-au datorat ambilor asociaţi din cauza divorţului dintre ei, nu se impune înlăturarea legitimării procesuale a acestora.

Faptele imputate pârâtului şi care ar fi generat încetarea activităţii societăţii, reţinute de prima instanţă, au vizat transferul bunurilor şi angajaţilor către o altă societate, înstrăinarea către sine a autoturismului societăţii şi restituirea împrumutul acordat societăţii.

A fost respins şi punctul de vedere al pârâtului în sensul că operaţiunile pe care acesta Ie-a făcut, ar fi avut mandatul celuilalt administrator, că răspunderea ar fi solidară în temeiul art. 73 din Legea nr. 31/1990 şi că ar aparţine şi fostei asociate, întrucât răspunderea pârâtului a fost angajată faţă de societate şi nu faţă de coasociat, în temeiul dispoziţiilor art. 1551 din Legea nr. 31/1990 care permit introducerea acţiunii în răspundere de către acţionarii ce deţin 5% din capitalul social în nume propriu, în contul societăţii, fiind întemeiată legitimitatea procesuală activă a reclamantei în calitatea sa de coasociat cu 50% din capitalul social, astfel că această situaţie nu exclude posibilitatea antrenării răspunderii administratorului care a cauzat daune societăţii.

Încetarea activităţii SC D. SRL ca urmare a neînţelegerilor dintre asociaţi nu a fost contestată de pârât, iar din probatoriul administrat a rezultat că societatea nu a mai funcţionat şi nu a mai avut activitate, astfel că dizolvarea societăţii a fost corect dispusă de instanţă în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.

Prin urmare, răspunderea pârâtului nu a fost antrenată doar faţă de modul de întocmire a actelor potrivit art. 73 lit. c) din Legea nr. 31/1990, ci faţă de hotărârile care au determinat încetarea activităţii societăţii.

Întrucât pârâtul nu a justificat necesitatea transferării autoturismului din patrimoniul societăţii în patrimoniul personal în timpul procesului şi nici oportunitatea restituirii preferenţiale a împrumutului acordat, s-au menţinut considerentele instanţei de fond în ceea ce priveşte scopul fraudulos al operaţiunilor, iar faptul că reclamanta A. nu a formulat o cerere de restituire a creditării nu este de natură să justifice buna credinţă a pârâtului pentru efectuarea operaţiunilor de transfer menţionate, cât timp aceste operaţiuni s-au realizat în cursul litigiului de dizolvare a societăţii.

În legătură cu transferul patrimonial al autoturismului, pârâtul a invocat netemeinicia măsurii faţă de legalitatea documentelor justificative privind vânzarea bunului, încasarea preţului şi restituirea creditării reţinute prin expertiză, instanţa a apreciat că aceste critici sunt nefondate întrucât anularea transferului implică şi anularea documentelor contabile aferente operaţiunii, astfel că, chiar dacă instanţa nu s-a pronunţat asupra nulităţii chitanţei de încasare a preţului şi a dispoziţiei de plată, nu înseamnă că aceste acte rămân valabile.

Dispoziţiile art. 197 prin raportare la art. 76 şi 79 din Legea nr. 31/1990 obligă administratorii să ia decizii împreună în ceea ce priveşte administrarea societăţii, iar în cazul în care un asociat are un interes propriu într-o operaţiune este obligat să se abţină de la luarea deciziei sub sancţiunea plăţii daunelor aduse societăţii.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că decizia unilaterală a administratorului de a înstrăina autoturismul societăţii către sine şi de a utiliza preţul încasat în vederea recuperării împrumutului acordat societăţii, încalcă prevederile legale menţionate întrucât prin aceste operaţiuni a prevalat interesul personal al asociatului şi nu interesul societăţii, astfel că operaţiunile sunt anulabile, cu consecinţa atragerii răspunderii pentru daunele cauzate societăţii.

Cu referire la retragerea sumei de 57.734 RON din societate în cursul lunilor martie şi aprilie 2012, apelanţii au considerat că instanţa de fond a reţinut greşit că prin această operaţiune s-a diminuat patrimoniul societăţii, acceptând totuşi teza că la restituirea unui împrumut de către societate diminuarea patrimoniului este implicită, după cum la momentul creditării unei societăţi patrimoniul este majorat.

S-a reţinut că expertiza efectuată în cauză a relevat pe de-o parte că pentru creditările societăţii nu există documente justificative astfel că scadenţa pentru aceste împrumuturi nu a fost dovedită, iar pe de altă parte a confirmat existenţa operaţiunilor de împrumut efectuate de către amândoi asociaţii. Având în vedere că pârâtul nu a justificat oportunitatea restituirii preferenţiale a împrumutului acordat societăţii în sensul că nu a dovedit împlinirea scadenţei la împrumut şi nu a respectat prevederile art. 197 prin raportare la art. 76, art. 79 şi art. 80 din Legea nr. 31/1990, privind acordul celuilalt administrator şi abţinerea de la luarea unor decizii în interes propriu contrare societăţii, a rezultat că în mod corect instanţa de fond a dispus atragerea răspunderii sale pentru daunele aduse societăţii potrivit art. 79 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Existenţa în soldul societăţii a unui disponibil bănesc suficient pentru restituirea împrumutului acordat de reclamantă nu constituie un motiv pentru înlăturarea răspunderii, întrucât daunele au fost produse societăţii prin diminuarea patrimoniului şi nu celuilalt asociat.

În legătură cu răspunderea privind daunele cauzate societăţii şi cuantificate la nivelul TVA aferente vânzărilor de bunuri şi a retururilor de marfă, susţinerile apelantului pârât s-au bazat pe prevederile art. 150 alin. (1) C. fisc. în considerarea faptului că atâta timp cât operaţiunile ce au generat TVA nu au fost anulate, taxa este datorată de societate. Răspunderea asociatului administrator pentru daunele produse societăţii prin operaţiunile efectuate cu încălcarea dispoziţiilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 este limitată la prejudiciile produse societăţii, fără a avea importanţă dacă operaţiunile sunt sau nu anulate întrucât legiuitorul a înţeles să sancţioneze administratorul şi nu terţii beneficiari ai operaţiunilor frauduloase. În acest sens sunt şi prevederile art. 80 din Legea nr. 31/1990 ce sunt aplicabile societăţii cu răspundere limitată, textul de lege obligând asociatul care, fără consimţământul scris al celorlalţi asociaţi, întrebuinţează capitalul, bunurile sau creditul societăţii în folosul său sau în acela al unei alte persoane, să restituie societăţii beneficiile ce au rezultat şi să plătească despăgubiri pentru daunele cauzate.

Cele două prevederi legale menţionate obligă asociatul administrator să nu săvârşească nici un act care ar aduce atingere patrimoniului societăţii, ori prin vânzările de bunuri efectuate către societatea concurentă SC C. SRL care aparţinea tot apelantului pârât, s-au încălcat prevederile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, întrucât vânzările s-au realizat fără acordul reclamantei, în contra intereselor societăţii pentru că au generat încetarea activităţii şi în favoarea unei alte societăţi la care apelantul avea un interes propriu. Însă limitele investirii instanţei de apel nu permit analizarea prejudiciului cauzat de pârât prin operaţiunile de vânzare a bunurilor în cuantum de 35.656,04 RON, din care TVA de 6.901,17 RON, ci doar daunele legate de neplata TVA. Expertiza a arătat că preţui rezultat din vânzările de bunuri a fost încasat de societate fiind perceput şi TVA-ul de 6.901,17 RON. Dispoziţiile art. 80 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 permit sancţionarea asociatului pentru daunele cauzate societăţii, însă prin încasarea preţului cu TVA şi menţinerea operaţiunilor de vânzare a rezultat că nu s-a produs un prejudiciu în patrimoniul societăţii, astfel că în mod greşit instanţa a obligat pârâtul să plătească despăgubiri la nivelul TVA în cuantum de 6.901,17 RON neachitat de societate, sub acest aspect apelul fiind admis.

În ceea ce priveşte operaţiunile de retumare a mărfurilor către furnizori, expertiza a arătat că acestea au fost efectuate în conformitate cu prevederile legale, iar pentru că preţul la care s-a făcut returul de marfă a fost acelaşi cu preţul la care a fost achiziţionată marfa anterior, nu s-a produs o diminuare a patrimoniului, ci dimpotrivă s-a contribuit la micşorarea sau stingerea datoriilor societăţii. Prin urmare, întrucât decizia de retumare a mărfii la furnizori nu a fost contrară interesului societăţii, activul net rămânând constant, a rezultat că în mod greşit s-a reţinut răspunderea pentru daunele rezultate la nivelul TVA în cuantum de 4.279,55 RON potrivit art. 79 şi 80 din Legea nr. 31/1990, sub acest aspect apelul fiind admis.

În legătură cu prejudiciul reţinut în sarcina apelantului pârât în cuantum de 102.948,9 RON reprezentând contravaloare marfă rezultată din operaţiunea de reglare contabilă efectuată în aprilie 2012, instanţa de fond a reţinut că în lipsa unor documente justificative, operaţiunea este imputabilă pârâtului. Criticile apelantului pârât au vizat solicitarea de atragere a răspunderii solidare a celor doi administratori cu privire la această sumă, însă având în vedere că reglările contabile au fost realizate prin actul de inventar inform depus în luna aprilie 2012, perioadă în care reclamanta nu a avut posibilitatea de administrare a societăţii, a rezultat că în mod corect prima instanţă a reţinut culpa pârâtului în efectuarea incorectă a operaţiunii de reglare contabilă a stocului de marfă şi răspunderea acestuia pentru lipsa stocului de marfă.

În privinţa acţiunii conexe, susţinerile pârâtului s-au bazat pe concluziile expertizei contabile care a identificat un prejudiciu de 38.765,57 RON, calculat la valoarea adaosului comercial rezultat din neînregistrarea facturilor de achiziţie a mărfurilor de la furnizori, cât şi a prejudiciului în cuantum de 2.065,53 RON derivat din adaosul mediu al stocului rezultat din nerularea fondului de marfă, instanţa a reţinut că ambii administratori s-au ocupat de activitatea de la barul restaurant, apreciind că în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu s-a justificat culpa exclusivă a reclamantei cu privire la neînregistrarea facturilor de achiziţie a mărfurilor de la furnizori.

În privinţa prejudiciului derivat din adaosul mediu al stocului rezultat din nerularea fondului de marfă, expertiza a arătat că acest prejudiciu este unul ipotetic, astfel că atâta timp cât stocul de marfă a fost identificat la sediul restaurantului bar, nu s-a cauzat societăţii daune, criticile fiind neîntemeiate sub acest aspect.

În legătură cu posibila activitate concurentă realizată de reclamantă prin înfiinţarea persoanei fizice autorizate F., având ca obiect activitatea de bar, restaurante, la data de 25 iunie 2012, criticile apelantului au vizat solicitarea de revocare a acesteia din funcţia de administrator şi răspunderea pentru posibilele prejudicii.

În condiţiile în care cei doi asociaţi administratori au achiesat asupra dizolvării societăţii, în mod corect prima instanţă a reţinut lipsa de interes cu privire la cererea de revocare a acestora din funcţia de administrator.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., faţă de culpa procesuală a pârâtului B., acesta a fost obligat să plătească intimatei reclamante suma de 2.480 RON cheltuieli de judecată în apel.

Pârâţii SC D. SRL Braşov şi B. prin recursul declarat întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia civilă nr. 561/Ap din 22 aprilie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, solicitând în concluzie admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei, admiterea în tot a apelului, în sensul respingerii în tot a acţiunii reclamantei A. şi admiterea cererii conexe.

Recurenţii pârâţi, în motivarea recursului au susţinut în esenţă următoarele:

- în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei faţă de petitul acţiunii privind dizolvarea societăţii, reţinându-se faptul că ambele părţi au calitatea de asociaţi şi administratori ai SC D. SRL şi că aceştia au interes în reglementarea situaţiei juridice a societăţii, fără să analizeze această excepţie prin raportare la toate petitele cererii de chemare în judecată.

Plecând de la neînţelegerile dintre asociaţi, acţiunea în dizolvare poate fi promovată numai de acţionarii minoritari în caz de abuz de majoritate sau numai de asociatul care este victima abuzului de drept al acţionarului egalitar, calitate procesuală care va fi analizată în funcţie de manifestările celuilalt asociat şi în raport cu refuzul efectiv de a acţiona în interesul societăţii, ceea ce nu e cazul în speţă.

A arătat că nu are calitate procesuală activă asociatul care a provocat el însuşi neînţelegerile grave dintre asociaţi, situaţie în care se regăseşte şi reclamanta, care a făcut imposibilă continuarea activităţii societăţii, astfel că aceasta nu poate solicita dizolvarea societăţii.

- Cu privire la răspunderea solidară a administratorilor, recurenţii pârâţi au criticat soluţia instanţei de apel cu privire la aprecierea răspunderii exclusive a lui B., în condiţiile în care răspunderea era una solidară şi ambii administratori erau responsabili pentru operaţiunile înregistrate în societate, art. 72 şi art. 73 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990.

Astfel, în mod greşit a reţinut instanţa de apel intenţia frauduloasă a recurentului B., în ceea ce priveşte transferul patrimonial al autoturismului şi restituirea preferenţială a împrumutului acordat societăţii către acesta, motivat de faptul că acesta nu a justificat necesitatea transferării autoturismului din patrimoniul social în patrimoniul personal şi în lipsa unei cereri de restituire a banilor care-i aparţineau, în condiţiile în care exista disponibil în contul societăţii şi în contradicţie totală cu probele administrate în cauză, cu referire expresă la concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit, la facturile emise, la registrul de casă şi la notele contabile aferente.

Faţă de această situaţie a menţionat faptul că aspectele reţinute de instanţă se bazează pe greşita interpretare a operaţiunilor efectuate de administratorul asociat B., care deşi sunt înregistrate în evidenţele contabile, ele sunt încadrate în categoria celor cu interese contrare societăţii şi prejudiciabile pentru societate, neputându-se reţine reaua sa credinţă.

Tensiunile dintre administratori, interesele personale urmărite de fiecare dintre aceştia şi chiar o eventuală culpă în activitatea desfăşurată la un moment dat de unul din administratori în îndeplinirea atribuţiilor, nu poate să transforme această solidaritate legală într-o obligaţie exclusivă întrucât administratorul acţionează ca reprezentant al societăţii, acesta răspunde faţă de societate, nu faţă de terţi şi nici faţă de celălalt administrator.

- Cu referire la retragerea sumei de 57.734 RON din societate în cursul lunilor martie şi aprilie 2012, recurentul pârât B. a considerat că instanţa de apel a reţinut greşit că prin această operaţiune s-a diminuat patrimoniul societăţii, în condiţiile în care la restituirea unui împrumut de către societate diminuarea patrimoniului este implicită, după cum la momentul creditării unei societăţi patrimoniul este majorat. Recurentul pârât a arătat că prin raportul de expertiză contabilă efectuat, s-a constatat că asociaţii SC D. SRL, au împrumutat societatea la 31 decembrie 2011 cu suma de 122.546,19 RON şi că în mod corect a procedat la retragerea acestei sume la care era îndreptăţit în baza unei cereri scrise, operaţiune care a şi fost înregistrată în evidenţa contabilă a societăţii, iar în soldul societăţii a rămas suma de 71.392,19 RON din care reclamanta putea oricând să se îndestuleze.

- Recurentul a mai susţinut că şi în ceea ce priveşte admiterea acţiunii reclamantei în atragerea răspunderii exclusive a asociatului pârât B. pentru suma de 102.948,9 RON reprezentând contravaloare marfă rezultată din operaţiunea de reglare contabilă efectuată în aprilie 2012, soluţia este greşită în lipsa unor probe care să facă dovada transferului acestor mărfuri către SC D. SRL, întrucât a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 72 şi art. 73 din Legea nr. 31/1990, ignorându-se solidaritatea pasivă instituită de lege.

- Cu privire la acţiunea formulată de recurentul pârât în dosarul conex nr. x/62/2012, a arătat că simplul fapt al constituirii reclamantei într-o formă de organizare concurentă evidenţiază culpa acesteia, făcând-o răspunzătoare pentru daunele cauzate SC D. SRL, în raport de art. 197 din Legea nr. 31/1990, prejudiciul fiind constatat prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

- În mod greşit, în apel, a fost obligat pârâtul B. la plata integrală a cheltuielilor de judecată, faţă de prevederile art. 274 şi art. 276 C. proc. civ. şi de admiterea în parte a apelului reclamantei.

1. Recursul declarat de pârâta SC D. SRL Braşov împotriva deciziei civile nr. 561/Ap din 22 aprilie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, este netimbrat.

Pentru termenul de astăzi, recurenta a fost citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2.412 RON şi a timbrului judiciar în valoare de 5 RON, conform dovezii de comunicare a citaţiei aflate la dosar recurs, obligaţie pe care acesta în mod nejustificat nu şi-a îndeplinit-o.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de către instanţă.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a legii şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, modificate, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, cererea de recurs va fi anulată ca netimbrată.

Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepţii, motive de recurs şi constatând că cererea de recurs nu a fost timbrată anticipat şi nici până la termenul stabilit de instanţă, 26 noiembrie 2015, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită şi că în cauză nu operează scutirea legală de la plata taxei de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 modificată şi să dispună anularea recursului pârâtei SC D. SRL Braşov împotriva deciziei civile nr. 561/Ap din 22 aprilie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, ca netimbrat.

2. Analizând recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 561/Ap din 22 aprilie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat avându-se în vedere următoarele considerente:

În speţă s-a admis cererea de dizolvare a pârâtei SC D. SRL, unde reclamanta A. era asociat împreună cu pârâtul B., reţinându-se că între asociaţi au existat grave neînţelegeri care au împiedicat buna funcţionare a societăţii în perioada 2011-2012, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990, fapt ce nu a fost contestat de pârât.

- Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A., invocată de recurentul pârât B. se constată că aceasta a fost corect respinsă de instanţa de apel, în raport de prevederile art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, care acordă legitimare procesuală activă asociatului interesat de dizolvarea societăţii datorită neînţelegerilor care împiedică funcţionarea acesteia, pentru reglementarea situaţiei juridice a societăţii şi pentru stabilirea exactă a patrimoniului acesteia după dizolvare.

Întrucât textul de lege menţionat nu face distincţie între legitimitatea activă a asociatului majoritar sau minoritar şi nici cu privire la abuzul de drept, se reţine că în mod greşit a considerat pârâtul că o atare diferenţă se impune în cazul reclamantei, în condiţiile în care aceasta a avut o participaţie egală la capitalul social cu cea a pârâtului de 50%, iar faptul că neînţelegerile care au împiedicat funcţionarea societăţii s-au datorat ambilor asociaţi din cauza divorţului lor, nu este de natură să înlăture legitimarea procesuală a acestora.

- În ceea ce priveşte răspunderea solidară a administratorilor, instanţa a constatat că criticile pârâtului s-au axat pe dispoziţiile art. 73 din Legea nr. 31/1990, în considerarea faptului că operaţiunile imputate acestuia sunt guvernate de regulile solidarităţii astfel că răspunderea ar aparţine şi fostei asociate şi că faţă de acest aspect, soluţia instanţei de apel care a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 1551 din Legea nr. 31/1990, care permit introducerea acţiunii în răspundere de către acţionarii ce deţin 5% din capitalul social în nume propriu, în contul societăţii, se apreciază ca fiind justă, astfel că legitimitatea procesuală activă a reclamantei în calitatea sa de coasociat cu 50% din capitalul social este întemeiată.

Este ştiut că acţiunea în răspundere se realizează în numele societăţii, dar acest fapt nu este de natură să determine inadmisibilitatea acţiunii cu atât mai mult cu cât şi recurentul pârât, asociat şi administrator a solicitat angajarea răspunderii reclamantei, iar prezumţia de solidaritate instituită de art. 73 din Legea nr. 31/1990 pe temeiul raportului de mandat comercial nu exclude posibilitatea antrenării răspunderii administratorului care a cauzat daune societăţii.

Cum faptele imputate pârâtului care au generat încetarea activităţii societăţii, au fost determinate de decizia pârâtului de a transfera angajaţii şi stocul de marfă către o altă societate ce-i aparţinea, de a înstrăina către sine autoturismul societăţii şi de a-şi restitui preferenţial împrumutul acordat societăţii, nu se poate reţine că aceste operaţiuni ar fi avut mandatul celuilalt administrator şi că răspunderea este solidară în temeiul art. 73 din Legea nr. 31/1990, întrucât răspunderea pârâtului a fost angajată faţă de societate şi nu faţă de coasociat, obligaţia de plată fiind stabilită faţă de societate.

Încetarea activităţii SC D. SRL ca urmare a neînţelegerilor dintre asociaţi nu a fost contestată de pârât şi cum societatea nu a mai funcţionat şi nu a mai avut activitate, se apreciază că dizolvarea societăţii a fost corect dispusă de instanţă în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.

- Nici critica recurentului pârât B. prin care a susţinut că decizia unilaterală a administratorului de a înstrăina autoturismul din patrimoniul societăţii în patrimoniul personal în timpul procesului şi de a utiliza preţul încasat în vederea recuperării împrumutului acordat societăţii este legală, nu poate fi primită, în raport de dispoziţiile art. 197, art. 76 şi art. 79 din Legea nr. 31/1990, care obligă administratorii să ia decizii împreună în ceea ce priveşte administrarea societăţii şi avându-se în vedere că prin aceste operaţiuni a prevalat interesul personal al asociatului şi nu interesul societăţii, situaţie în care acesta era obligat să se abţină de la luarea deciziei.

Cum scopul operaţiunilor a fost unul fraudulos, atragerea răspunderii pârâtului B. pentru daunele cauzate societăţii se apreciază ca fiind legală, cu atât mai mult cu cât aceste operaţiuni s-au realizat în cursul dizolvării societăţii, iar prezumţia de solidaritate instituită de art. 73 din Legea nr. 31/1990 pe temeiul raportului de mandat comercial nu exclude posibilitatea antrenării răspunderii administratorului care a cauzat daune societăţii.

- Cu referire la retragerea sumei de 57.734 RON din societate, întrucât pârâtul B. nu a justificat oportunitatea restituirii preferenţiale a împrumutului acordat societăţii în sensul că nu a dovedit împlinirea scadenţei şi nu a respectat prevederile art. 197 prin raportare la art. 76, art. 79 şi art. 80 din Legea nr. 31/1990 privind acordul celuilalt administrator şi abţinerea de la luarea unor decizii în interes propriu contrare societăţii, se reţine că în mod corect instanţa de apel, în virtutea rolului său devolutiv, a dispus atragerea răspunderii pârâtului B. pentru daunele aduse societăţii potrivit art. 79 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Nici existenţa în soldul societăţii a unui disponibil bănesc suficient pentru restituirea împrumutului acordat de reclamantă nu constituie un motiv pentru înlăturarea răspunderii pârâtului, întrucât daunele au fost produse societăţii prin diminuarea patrimoniului şi nu celuilalt asociat.

- În legătură cu prejudiciul reţinut în sarcina recurentului pârât B. în cuantum de 102.948,9 RON, reprezentând contravaloare marfă rezultată din operaţiunea de reglare contabilă efectuată în aprilie 2012, se constată că soluţia instanţei de apel este corectă şi pe acest aspect, care în virtutea caracterului devolutiv al apelului, a apreciat că actul de inventar inform depus în luna aprilie 2012, nu antrenează răspunderea solidară a celor doi administratori cu privire la această sumă în condiţiile în care în această perioadă reclamanta nu a avut posibilitatea de administrare a societăţii.

- De altfel nici criticile recurentului pârât B. privind acţiunea conexă nu pot fi primite, care s-au bazat pe concluziile expertizei contabile care a identificat un prejudiciu de 38.765,57 RON, calculat la valoarea adaosului comercial rezultat din neînregistrarea facturilor de achiziţie a mărfurilor de la furnizori, cât şi a prejudiciului în cuantum de 2.065,53 RON derivat din adaosul mediu al stocului rezultat din nerularea fondului de marfă, întrucât acestea sunt aspecte de netemeinicie, referitoare la greşita reţinere a situaţiei de fapt, pentru stabilirea căreia se impune analiza probelor aflate în dosar, astfel că se impune respingerea de plano a acestora, care nu satisfac exigentele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti recurate, ştiut fiind că reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanţa de apel nu mai este posibilă în recurs, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.

Nici critica prin care recurentul pârât a susţinut că în acordarea cheltuielilor de judecată în apel, nu au fost avute în vedere criteriile la care se referă art. 274 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., nu poate fi reţinută.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, iar dispoziţiile art. 274 alin. (3) din acelaşi cod, prevăd că judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau complexitatea muncii îndeplinită de avocat.

Se constată că instanţa de apel a făcut aplicarea textelor de lege precitate la împrejurări concrete a căror stabilire şi apreciere este la latitudinea instanţelor devolutive, astfel că aspectul de netemeinicie referitor la aprecierea proportionalitatii onorariului în raport de complexitatea cauzei nu poate fi verificat în această cale de atac.

În speţă, trebuie avută în vedere atât jurisprudenta naţională, cât şi jurisprudenţa C.E.D.O., care a conturat nu numai ideea că dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. sunt aplicabile în raport de culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, ci şi cerinţa ca în analiza culpei să se aibă în vedere prejudiciul real creat părţii care a achitat cheltuielile de judecată, precum şi faptul că cheltuielile de judecată urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite şi constituie cheltuieli necesare care au fost făcute în mod real în limita unui cuantum rezonabil, aspecte care au fost dovedite în cauză, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar.

Faţă de considerentele expuse, cum instanţa de apel a pronunţat o decizie legală, context în care motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul pârâtului B. împotriva deciziei civile nr. 561/Ap din 22 aprilie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC D. SRL Braşov împotriva deciziei civile nr. 561/Ap din 22 aprilie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 561/Ap din 22 aprilie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2015.