Enforcement set-off barred where opposing claim for delay damages lacks certainty, liquidity, and exigibility

Decizia nr. 2393/2015

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia, înregistrată sub nr. 1/9034/C din 12 iunie 2014 la Cabinetul Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti, petentul A. a susţinut nelegalitatea executării silite ce formează obiectul procesului verbal de aplicare a sechestrului asigurător din 18 decembrie 2013, înregistrat la A.D.S. din 18 decembrie 2013, solicitând anularea tuturor formelor de executare, cu obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea hotărârii s-a arătat că prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător, comunicat cu adresa din 25 iunie 2014, creditoarea A.D.S. a aplicat măsura asiguratorie asupra a două autoturisme şi asupra unui teren în suprafaţă de 3.397 mp în vederea recuperării unei creanţe în valoare de 20.142,19 RON contravaloare redevenţă şi penalităţi de întârziere conform contractului de concesiune din 28 decembrie 2005.

S-a prevalat contestatorul de prevederile art. 2.4 din contractul de concesiune, prin care părţile au convenit, pentru situaţia diminuării de drept a suprafeţei de teren concesionate, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate, în temeiul unor acte normative sau al hotărârilor judecătoreşti irevocabile, consecinţa diminuării redevenţei datorate.

S-a arătat că suprafaţa de teren concesionată s-a diminuat cu o suprafaţă de 106,64 ha teren, conform sentinţelor civile nr. 70 din 21 octombrie 2010; nr. 2033 din 21 octombrie 2012 şi nr. 281 din 16 februarie 2009 pronunţate de Judecătoria Balş.

Prin sentinţa civilă nr. 2513 din 17 decembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Balş, irevocabilă prin decizia nr. 510 din 06 aprilie 2011. A.D.S. a fost obligată să predea pe bază de protocol suprafaţa de teren de 22,62 ha.

Prin protocol de predare-primire, la data de 12 decembrie 2012 A.D.S. a predat suprafaţa de teren de 22,62 ha numitului B., de la care petentul a cumpărat ulterior terenul.

S-a susţinut că însumate suprafeţele de teren pentru care s-a dispus irevocabil restituirea, depăşesc suprafaţa deţinută şi concesionată contestatorului de către A.D.S.

A mai arătat contestatorul, că deţine împotriva A.D.S. o creanţă cesionată de numitul B., prin procura din 03 februarie 2014, reprezentând daune cominatorii de 50 RON/zi întârziere stabilite prin sentinţa civilă nr. 2513 din 17 decembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Balş, irevocabilă prin decizia civilă nr. 510 din 06 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Olt, pentru îndeplinirea obligaţiei de predare a terenurilor cu o întârziere de 616 zile.

A invocat compensarea de drept a creanţelor reciproce.

Contestaţia, a fost înaintată în conformitate cu dispoziţiile art. 23 Legea nr. 2/2013 pe cale administrativă, prin adresa din 12 iunie 2014 emisă de Curtea de Apel Cabinetul Preşedintelui, raportat la obiectul şi aspectele expuse în cuprinsul acesteia, către Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.

Contestaţia a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti sub nr. x/299/2014.

Prin întâmpinare A.D.S. a invocat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (2) O.U.G. nr. 64 din 29 iunie 2005, la dispoziţiile cap. VII, IX, X O.U.G. nr. 51/1998 şi excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, raportat la art. 1 alin. (2) O.U.G. nr. 64/2005 şi art. 44 O.U.G. nr. 51/1998 completate prin art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 20126 din 17 noiembrie 2014 Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Balş.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 400 alin. (1) raportat la art. 373 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că revine instanţei de executare competenţa de soluţionare a contestaţiei.

Pe rolul judecătoriei Balş cauza a fost înregistrată sub nr. x/299/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 209 din 02 februarie 2015 Judecătoria Balş a admis excepţia de necompetenţă materială; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia civilă.

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, cauza a fost înregistrată sub nr. x/299/2014.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a respins contestaţia pentru următoarele considerente:

Relativ la dispoziţiile de procedură aplicabile cauzei, raportat la art. 3 alin. (1) Legea nr. 76/2012, a reţinut faptul că noul C. proc. civ. se aplică numai executărilor începute după intrarea acestuia în vigoare, respectiv 15 februarie 2013.

Astfel, luând în considerare data începerii executării silite, 02 februarie 2012 prin somaţia din 02 februarie 2012, urmată de Ordinul de poprire din 05 decembrie 2012 şi de procesul verbal de aplicare a sechestrului asigurător din 18 decembrie 2013 ce face obiectul prezentei contestaţii, constată că prezentul litigiu se supune dispoziţiilor vechiului C. proc. civ.

Raportat la acestea a reţinut că abrogarea art. 45 O.U.G. nr. 51/1998, care conferea competenţă de soluţionare cererilor privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu creanţele neperformante preluate de A.V.A.S., în favoarea Curţii de Apel de la sediul pârâtului, abrogare dispusă prin art. 31 Legea nr. 76/2012 nu este aplicabilă prezentei executări silite.

Relativ la cererea de constatare a conflictului de competenţă ivit, ca urmare a înaintării contestaţiei pe cale administrativă în conformitate cu dispoziţiile art. 23 Legea nr. 2/2013, prin adresa din 12 iunie 2014 emisă de Curtea de Apel Cabinetul Preşedintelui, apreciază că în cauză nu devin incidente dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. întrucât nu s-au pronunţat declinări reciproce de competenţă din partea a două sau mai multe instanţe.

În consecinţă, apreciind că în cauză au operat declinări succesive, ce nu au caracter de reciprocitate, astfel că nu se poate constata intervenit conflict negativ de competenţă, reţinând că întemeiat s-a constatat competenţa materială de soluţionare a Curţii de Apel Bucureşti raportat la art. 45 O.U.G. nr. 51/1998, a respins cererea de înaintare a dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

Cu privire la excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, instanţa a respins-o, constatând, raportat la art. 401 alin. (1) şi alin. (11) C. proc. civ. că acesta a fost înregistrată în termen, la 10 iunie 2014, atât raportat la data comunicării înfiinţării măsurii contestate, 25 mai 2014, cât şi pentru că cererea vizează inclusiv lămurirea înţelesului, a întinderii creanţei pretinse în temeiul titlului executoriu, astfel că poate fi formulată oricând înlăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.

Cu privire la situaţia de fapt, a reţinut că prin contractul de concesiune din 28 decembrie 2005 A.D.S. a concesionat o suprafaţă de teren agricol de 119,51 ha şi o suprafaţă de teren neagricol de 8,86 ha, pe perioada existenţei activului, dar nu mai mult de 20 de ani.

Prin art. 4.1 din contractul de concesiune s-a stabilit plata redevenţei în lei, reprezentând echivalentul a 338 Kg grâu STS 813/68/ha/an teren de sub livadă; 360 Kg grâu/an pentru terenul arabil şi 160Kg grâu/an pentru păşuni şi 6 Kg grâu /an pentru terenul agricol.

Din verificările A.D.S. a rezultat că la data de 31 decembrie 2011 se înregistra o datorie de 20.142,83 RON reprezentând 15.312,36 RON debit şi 4.829 RON penalităţi de întârziere.

De asemenea, prin art. 2.4 părţile au convenit, diminuarea redevenţei corespunzător diminuărilor operate ca urmare a retrocedării terenurilor în urma reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului agricol prin acte normative sau hotărâri judecătoreşti irevocabile, din materialul probator administrat rezultând că, în urma unor hotărâri irevocabile prin protocolul din 12 decembrie 2012 A.D.S. a predat către B. o suprafaţă de 22,62 ha teren.

În cuprinsul protocolului s-a făcut referire la procesul verbal de delimitare din 30 martie 2010, precum şi la faptul că la data restituirii, terenul se afla în exploatarea persoanei fizice A.

Rezultă cu certitudine faptul că suprafaţa de teren concesionată a fost diminuată la 12 decembrie 2012 cu 22,62 ha, diminuare care însă nu prezintă relevanţă asupra debitului ce formează obiectul executării silite, întrucât acesta a fost stabilit pentru o perioadă anterioară predării terenului, respectiv până la 31 decembrie 2011.

Astfel diminuarea suprafeţei de teren este fără relevanţă pentru stabilirea sumei de 20.142,83 RON datorată pentru perioada în care contestatorul s-a aflat în posesia terenului, în temeiul contratului de concesiune.

Mai reţine şi faptul că, pentru suprafaţa de teren de 106,64 ha restituită prin hotărâri judecătoreşti irevocabile anterioare datei de 31 decembrie 2011 nu s-a probat faptul că aceasta suprafaţă de teren a făcut obiectul contractului de concesiune din 28 decembrie 2005, la dosarul cauzei nefiind depuse procesele verbale de delimitare ale terenurilor şi nici eventualele Protocoale de predare-primire, astfel că obiecţiunile întemeiate pe hotărârile judecătoreşti irevocabile vor fi înlăturate.

În consecinţă, a constatat că în cauză contestatorul nu poate opune valabil beneficul art. 2.4 din contract, diminuările de teren operate fie sunt ulterioare datei scadenţei debitului ce face obiectul executării silite, fie nu au legătură cu contractul de concesiune din anul 2005.

Cu privire la compensarea de drept a creanţei deţinute de contestator în temeiul procurii speciale autentificată din 03 februarie 2014 prin care numitul B. a declarat că renunţă la suma de bani cuvenită conform deciziei nr. 510 din 06 aprilie 2011 a reţinut următoarele:

Prin decizia menţionată a fost respins recursul A.D.S. formulat împotriva sentinţei civile nr. 2513 din 17 decembrie 2010 prin care s-a stabilit în sarcina A.D.S. pentru nerespectarea obligaţiei de predare, pe bază de protocol a suprafeţei de 22,62 ha teren, sub sancţiunea plăţii daunelor interese cominatorii de 50 de RON/zi de întârziere.

În conformitate cu dispoziţiile art. 5803 alin. (2) teza II C. proc. civ. potrivit cărora, pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de alin. (1), creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese situaţie în care devin aplicabile corespunzător dispoziţiile art. 574 C. proc. civ.

Astfel, dacă în titlul executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită cu titlul de despăgubiri pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de a face, instanţa de executare, la cererea creditorului, urmează a stabili această sumă prin hotărâre dată cu citarea părţilor.

În consecinţă, sentinţa civilă nr. 2513 din 17 decembrie 2010, irevocabilă prin decizia civilă nr. 510 din 06 aprilie 2011 nu constituie în sine un titlu executoriu şi nu consfinţeşte existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, ci doar îndreptăţesc la obţinerea unui astfel de titlu.

Despăgubirile ce se cuvin pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de a face, acordate în principiu în considerarea unei creanţe incerte şi nelichide, urmează a fi stabilite, în conformitate cu regulile dreptului comun ce guvernează răspunderea civilă, instanţa urmând a stabili conform art. 574 C. proc. civ. suma ce reprezintă prejudiciul efectiv cauzat creditorului.

Prin urmare, în cauză nu sunt întrunite condiţiile compensării legale prevăzute de art. 1144 C. civ., contestatorul neprobând existenţa unei creanţe certe lichide şi exigibile împotriva A.D.S.

Faţă de acestea, apreciind neîntemeiată contestaţia la executarea silită dispusă prin procesul verbal de aplicare a sechestrului asigurător din 18 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 67/2015 din 18 mai 2015 a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare; a respins cererea de înaintare a dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă şi a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul A., prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestaţiei la executare.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În susţinerea acestor motive de nelegalitate, recurentul critică hotărârea recurată sub un prim aspect, faţă de considerentele instanţei de fond legate de compensarea de drept a creanţei deţinută în temeiul procurii speciale autentificată din 03 februarie 2014.

Din această perspectivă, recurentul arată că această creanţă are un caracter cert, lichid şi exigibil, cu atât mai mult cu cât prin încheierea din 11 octombrie 2013 Judecătoria Balş, în Dosarul nr. x/184/2010, a respins cererea privind lămurirea înţelesului dispozitivului deciziei nr. 510 din 06 aprilie 2011 a Tribunalului Olt. Considerentele instanţei au fost în sensul că prin sentinţa sus menţionată, s-a stabilit în mod clar, atât momentul de la care încep să curgă daunele cominatorii, cât şi cel al încetării obligaţiei de plată a respectivelor daune.

Suma reprezentând daune interese poate fi calculată foarte uşor, printr-un simplu calcul matematic, având în vedere intervalul de timp privind data rămânerii irevocabile a sentinţei şi data punerii în executare a dispoziţiilor acesteia.

Pentru aceste considerente, recurentul susţine că în cauză operează compensarea de drept a creanţelor reciproce.

Prin întâmpinare, intimata Agenţia Domeniilor Statului a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.

În speţă, se constată că recurentul a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. fără să le argumenteze şi să le dezvolte, astfel cum era obligat prin dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

Din cuprinsul dispoziţiilor art. 216-316 C. proc. civ. se desprind atributele esenţiale ale recursului care-l definesc ca fiind cale de atac extraordinară de reformare, nedevolutiva, ce are ca scop esenţial verificarea legalităţii hotărârilor.

În sensul acestor reglementări trebuie observat că art. 304 alin. (1) pct. 1-9 C. proc. civ. subliniază esenţa verificărilor la care este limitată instanţa de recurs, prin reglementarea strictă a motivelor de nelegalitate în temeiul cărora se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri.

În contextul arătat este evident că motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate formal, ceea ce nu echivalează cu o motivare şi dezvoltare a argumentelor în fapt şi în drept cerute de art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

Al doilea motiv de nelegalitate - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - invocat de recurent vizează situaţia când hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greşită a legii. Înalta Curte observă că acest motiv a fost dezvoltat şi argumentat în fapt cu trimitere la dispoziţiile art. 1144 C. civ. care reglementează compensaţia legală, a cărui aplicabilitate va fi analizată de către instanţa de recurs.

Regimul juridic aplicabil executării silite pornită împotriva contestatorului de către intimata A.D.S este cel reglementat de O.U.G. nr. 51/1998 cu modificările şi completările ulterioare.

Prin contractul de contractul de concesiune din 28 decembrie 2005 A.D.S. a concesionat o suprafaţă de teren agricol de 119,51 ha şi o suprafaţă de teren neagricol de 8,86 ha, pe perioada existenţei activului, dar nu mai mult de 20 de ani.

Prin art. 4.1 din contractul de concesiune s-a stabilit plata redevenţei în RON, reprezentând echivalentul a 338 Kg grâu STS 813/68/ha/an teren de sub livadă; 360 Kg grâu/an pentru terenul arabil şi 160Kg grâu/an pentru păşuni şi 6 Kg grâu/an pentru terenul agricol.

Din verificările A.D.S. a rezultat că la data de 31 decembrie 2011 se înregistra o datorie de 20.142,83 RON reprezentând 15.312,36 RON debit şi 4.829 RON penalităţi de întârziere.

De asemenea, prin art. 2.4 părţile au convenit, diminuarea redevenţei corespunzător diminuărilor operate ca urmare a retrocedării terenurilor în urma reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului agricol prin acte normative sau hotărâri judecătoreşti irevocabile, din materialul probator administrat rezultând că, în urma unor hotărâri irevocabile prin protocolul din 12 decembrie 2012 A.D.S. a predat către B. o suprafaţă de 22,62 ha teren.

În cauză, corect s-a reţinut că dispoziţiile art. 2.4 din contract nu sunt incidente, diminuările de teren operate fie sunt ulterioare datei scadenţei debitului ce face obiectul executării silite, fie nu au legătură cu contractul de concesiune din anul 2005.

Revenind la motivul de nelegalitate analizat, Înalta Curte constată că prin prezentul recurs au fost formulate critici numai cu privire la pretinsa compensare de drept a creanţei deţinută de contestator împotriva intimatei A.D.S., celelalte aspecte dezlegate de instanţa de fond nefiind contestate prin prezenta cale de atac.

Cu aceste precizări, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în cauză nefiind întrunite condiţiile compensării legale prevăzute de art. 1144 C. civ., contestatorul neprobând existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile împotriva intimatei A.D.S.

Astfel, recurentul invocă existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile stabilită prin sentinţa civilă nr. 2513 din 17 decembrie 2010 pronunţată de către Judecătoria Balş, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 510 din 06 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Olt, pentru neîndeplinirea obligaţiei de predare a terenurilor cu o întârziere de 616 zile, creanţă cesionată de numitul B., prin procura din 03 februarie 2014.

Se invocă întrunirea condiţiilor cerute de art. 1144 C. civ., pentru a opera compensaţia de drept a acestei creanţe cu cea pretinsă prin procesul verbal de aplicare a sechestrului asigurător din 18 decembrie 2013.

Conform prevederilor art. 1143 - 1147 C. civ., compensaţia reprezintă un mod de stingere a obligaţiilor reciproce, având ca obiect bunuri fungibile, până la concurenta celei mai mici dintre ele.

Daca obligaţiile sunt reciproce, au ca obiect bunuri fungibile, sunt certe, lichide şi exigibile, datoriile se sting, potrivit art. 1144 C. civ., în momentul când se găsesc existând deodată, deci compensaţia operează de drept, în puterea legii, chiar daca debitorii nu ar şti nimic despre aceasta.

Se constată că între părţi nu există debite reciproce a căror compensare să fie realizată în condiţiile art. 1144 C. civ., întrucât titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2513 din 17 decembrie 2010 a Judecătoriei Balş nu stabileşte, cu certitudine ce sumă urmează a fi plătită cu titlul de despăgubire pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de a face, determinarea urmând a fi efectuată de către instanţa de executare.

Deşi recurentul invocă faptul că determinarea poate fi efectuată printr-un simplu calcul matematic, în raport de momentul reprezentat de data rămânerii irevocabile a sentinţei care constituie titlu executoriu şi data punerii în executare a acesteia, dispoziţiile art. 1144 C. civ. sunt clare în acest sens, putând fi stinse prin compensare, datorii care sunt certe şi nu de determinabile.

Argumentul recurentului care vizează considerentele Judecătoriei Balş reţinute prin încheierea din 11 octombrie 2013 care a avut ca obiect lămurirea înţelesului dispozitivului hotărârii nr. 510 din 06 aprilie 2011 a Tribunalului Olt nu poate fi reţinut, întrucât instanţa, prin această încheiere nu a stabilit suma care urmează a fi plătită cu titlu de despăgubiri, ci a explicitat modul în care urmează a fi calculată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, actele de executare întreprinse de intimată sunt legale, contestaţia la executarea silită ce formează obiectul procesului verbal de aplicare a sechestrului asigurător fiind legală şi temeinică.

Aşa fiind, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinţei civile nr. 67/2015 din 18 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2015.