Fire insurance liability: Insurer’s reliance on safety exclusions invalid where contractual fault not proven

Decizia nr. 2167/2015

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta SC A. SRL Adjud a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA (fosta Banca C. Asigurări SA) pentru ca prin hotărâre judecătorească aceasta să fie obligată la 200.000 RON despăgubiri civile şi la dobânda legală calculată până la plata efectivă a debitului.

Prin sentinţa civilă nr. 54 din 26 iunie 2013 a Tribunalului Vrancea s-a respins acţiunea reclamantei pentru lipsa calităţii procesuale active având în vedere că imobilul în discuţie este ipotecat în favoarea Băncii C. Sucursala Vrancea, instituţie bancară în favoarea căreia a fost cesionată poliţa de asigurare.

Prin decizia civilă nr. 25/A din 26 februarie 2014 a Curţii de Apel Galaţi s-a admis apelul reclamantei, s-a anulat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare având în vedere că reclamanta are calitate procesuală activă în cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 68/2014 a Tribunalului Vrancea s-a admis acţiunea şi a fost obligată pârâta să-i achite reclamantei 159.549,39 RON despăgubiri civile şi dobânda legală calculată de la data introducerii acţiunii, respectiv 16 iulie 2012 până la data achitării efective a debitului; a fost obligată pârâta şi la cheltuielile de judecată de 12.134,5 RON.

Pentru a se pronunţa această sentinţă, s-au reţinut următoarele:

Reclamanta SC A. SRL Adjud este proprietara imobilului situat în Adjud.

La data de 10 mai 2011 reclamanta a încheiat cu Banca C. Asigurări contract de asigurare, sens în care s-a emis poliţa din 10 mai 2011 cu valabilitate în perioada 14 mai 2011-13 mai 2012, valoarea asigurată fiind 1.437.384 RON sau 340.467 euro.

La 20 octombrie 2011 la acest imobil a avut loc un incendiu în care s-a distrus acoperişul pe o suprafaţă de circa 250 mp, s-au degradat tavanul şi pereţii interiori, au ars materiale de birotică şi aparate de aer condiţionat.

Reclamanta a solicitat despăgubiri, iar cu adresa din 29 martie 2012 pârâta i-a comunicat refuzul, încadrând evenimentul la excluderi.

Asigurătorul a avut în vedere că prin procesul-verbal de intervenţie din 20 octombrie 2011 încheiat de I.S.U. Subunitatea Adjud s-a stabilit drept cauză a incendiului, coşul de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile, situaţie care s-ar încadra în cauzele de excludere de la pct. 3.11, 3.12, 3.15 şi 3.19 din Condiţiile generale de asigurare.

În raportul de evaluare întocmit de Banca C. se reţine starea foarte bună a instalaţiilor termice, iar la punerea în funcţiune a centralei termice achiziţionată în 14 decembrei 2010, la 15 decembrie 2010 s-a constatat funcţionarea sa normală şi nu s-au făcut alte menţiuni de către operatorul D.

În condiţiile în care în procesul verbal de intervenţie se stabileşte cauza probabilă a evenimentului şi nu se precizează ce obligaţii ar fi încălcat reclamanta şi cu ce ar fi trebuit protejat coşul de fum, nu se poate reţine cu certitudine vinovăţia reclamantei la producerea incendiului.

Aşa fiind, instanţa a apreciat că nu suntem în situaţia excluderilor prevăzute de art. 3.11, 3.12, 3.15 şi 3.19, reclamanta funcţionând cu toate autorizaţiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 1.1 din contract, asigurătorul s-a obligat să acorde despăgubiri pentru bunurile asigurate.

Asiguratul şi-a îndeplinit obligaţiile de anunţare a evenimentului şi de plată a primei de asigurare, obligaţii prevăzute de art. 5 şi 6 din contract şi are dreptul la despăgubire.

Din poliţa de asigurare a rezultat că imobilul este asigurat la valoarea de înlocuire de 1.437.387 RON.

Valoarea de înlocuire reprezintă potrivit art. 4.1.1. din contract costul de construcţie al unei clădiri similare cu cea asigurată în funcţie de caracteristicile preexistente, rezultat din devize, facturi, expertize şi alte documente.

Art. 7.6.1. lit. a) din contract prevede că în cazul daunei parţiale, cuantumul daunei constă în costul reparaţiilor, recondiţionării, restaurării sau înlocuirii părţilor avariate (inclusiv al manoperei, transportului, montării sau demontării).

În cazul de faţă, pe baza procesului verbal al I.S.U., a procesului verbal de constatare a daunelor din dosarul de daună, a schiţelor şi măsurătorilor inspectorului de daune, a planşelor foto şi a avizului de lucrări, expertul a stabilit o daună parţială la imobilul reclamantei de 159.549,39 RON.

În această valoare intră lucrări de desfaceri şi demolări a elementelor de construcţii afectate de incendiu de 13.373,40 RON, lucrări de reparaţii şi construcţii de 141.213,14 RON şi lucrări de reparaţii instalaţii de 4.962,85 RON.

Lucrările de 13.373,40 RON nu se încadrează în cele de curăţare sau disponibilizare a resturilor la lucrul daunei pentru care asigurarea impune cheltuieli suplimentare, în cazul de faţă dauna nefiind totală.

Lucrările de această valoare sunt cele de demontare a părţilor avariate în vederea înlocuirii şi care sunt incluse în cuantumul daunei potrivit art. 7.6.1 lit. a) din contract.

Pe de altă parte, s-a apreciat că despăgubirea pentru dauna suferită trebuie să cuprindă toate cheltuielile pe care le suportă asiguratul pentru înlocuirea părţii din construcţia distrusă, inclusiv manopera, cheltuielile directe şi indirecte incluse în recapitulaţia unui deviz pentru construcţii.

Aşa fiind, având în vedere prevederile contractului de asigurare şi dispoziţiile art. 1073 şi urm. C. civ. în vigoare la data încheierii convenţiei, s-a admis acţiunea, a fost obligată pârâta la despăgubiri de 159.549,39 RON şi la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii acţiunii, 16 iulie 2012, la data achitării efective a debitului.

Cum pârâta a căzut în pretenţii, în baza art. 274 C. proc. civ. a fost obligată la cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru de 5.615 RON şi onorarii expert de 6.519,5 RON.

Împotriva sentinţei civile nr. 68/2014 a Tribunalului Vrancea a declarat apel pârâta, iar Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 42/A din 23 martie 2015 a admis apelul declarat de pârâta SC B. SA împotriva sentinţei civile nr. 68 din 29 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a ll-a civilă, nr. x/91/2012* pe care a schimbat-o în parte în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirii şi anume 146.175,99 RON în loc de 159.549,39 RON precum şi cuantumul cheltuielilor de judecată de la fond şi anume 10.000 RON în loc de 12.134,5 RON; a menţinut restul dispoziţiilor instanţei de fond cu privire la dobândă.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut următoarele:

Reclamanta a solicitat pârâtei acoperirea daunei produsă prin incendiul din 20 octombrie 2011, dar cu adresa din 29 martie 2012 i s-a comunicat refuzul. S-a încadrat evenimentul la excluderi în conformitate cu art. 3.14 precizându-se că în cauză nu s-au respectat prevederile art. 85 alin. (3) din Ordinul nr. 163/2007 cu privire la normele de pază şi prevenire a incendiilor.

Potrivit poliţei de asigurare dintre părţi, intimata-reclamantă s-a asigurat şi pentru incendiu. Valoarea de înlocuire a imobilului s-a stabilit la 1.437.384 RON.

Nu s-au avut în vedere şi cheltuielile suplimentare de curăţare, disponibilizare a resturilor de la locul daunei.

În partea de jos a poliţei e făcută menţiunea că „prin semnarea acestei poliţe declar că am primit (reclamanta) şi am luat cunoştinţă de condiţiile generale şi eventual, suplimentare/speciale de asigurare".

Inserarea acestei menţiuni şi semnarea poliţei de către asigurat determină constatarea că apărarea intimatei precum că nu are cunoştinţă de aceste „condiţii generale" nu are fundament legal.

Art. 969 C. civ. prevede că „o convenţie legal făcută are putere de lege între părţile contractante".

Semnarea poliţei cu menţiunea mai sus precizată determină constatarea că intimata-reclamantă s-a obligat la respectarea obligaţiilor cuprinse în Condiţiile generale de asigurare ale asigurătorului.

În speţă, nu se contesta existenţa incendiului şi nici pagubele produse. Sunt obiecţiuni legate de cauza incendiului.

Potrivit procesului-verbal de intervenţie din 20 octombrie 2011 întocmit de Inspectoratul pentru Situaţie de Urgenţă, împrejurarea determinantă a incendiului a fost coşul de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile.

Apelanta, prin apelul său, a solicitat şi o expertiză pirogenică pentru a se verifica de către alţi specialişti cauza incendiului (respectarea dispoziţiilor legale în materie de către reclamantă).

Instanţa a constatat că deficientele constatate la 25 octombrie 2010 au fost înlăturate de către intimata-reclamantă, iar la data punerii în funcţiune a noii centrale termice s-a chemat o societate specializată, ceea ce exclude posibilitatea existenţei vreunei culpe în sensul art. 3 din Condiţiile generale de asigurare a imobilelor în producerea incendiului din partea intimatei. Prin prisma acestei concluzii şi a faptului că imobilului a fost demolat, s-a apreciat că expertiza pirogenică este inutilă.

Producerea evenimentului asigurat, existenţa unei poliţe de asigurare valabile precum şi constatarea că asiguratul nu are nicio culpă din cele prevăzute în art. 3 din „Condiţii generale pentru asigurarea de imobile" antrenează răspunderea contractuală a apelantei.

A mai reţinut instanţa că apelanta consideră că nu datorează despăgubiri pentru că sunt incidente cazurile de excludere prevăzute la art. 3.11, 3.12, 3.15 şi 3.19, însă în speţa s-a apreciat că nu suntem în situaţia unei erori de proiectare/execuţie/fabricaţie sau defecte ale imobilului din cauza cărora să se fi produs incendiul (3.11) sau de alegere a materialelor (3.11) sau să nu existe autorizaţii legale de construcţie şi funcţionare (art. 3.15) sau pentru că nu s-ar fi înlăturat deficienţele constatate în 25 martie 2010 (art. 3.19) se constată că în mod nefondat asigurătorul refuză plata despăgubirii în conformitate cu art. 1.1 din „Condiţii generale".

Cu privire la cuantumul despăgubirii, expertiza efectuată în cauză de expert E. a reţinut o valoare totală a lucrărilor de reparaţii în sumă de 159.549,39 RON din care: lucrări pentru desfaceri şi demolări în sumă de 13.373,40 RON; lucrări de reparaţii construcţii în sumă de 141.213,14 RON; lucrări de reparaţii instalaţii în sumă de 4962,85 RON.

În conformitate cu „definiţiile" din preambulul „Condiţiilor generale" ne aflăm în faţa unei daune parţiale deoarece avarierea bunului asigurat a avut loc într-o proporţie ce permitea refacerea şi aducerea în starea anterioară producerii evenimentului cu un cost mai mic decât valoarea bunurilor la data producerii evenimentului asigurat (vezi valoarea reţinută de expert şi cea a bunului asigurat de 1.437.387 RON). Faptul că asiguratul a ales să demoleze imobilul nu schimbă cu nimic felul pagubei, despăgubirea acordându-se în funcţie de această caracteristică.

Conform art. 7.6.1 lit. a) în caz de daună parţială cuantumul daunei cuprinde: costul reparaţiilor recondiţionării, restructurării sau înlocuirii părţilor avariate. Potrivit poliţei de asigurare nu s-a avut în vedere şi acoperirea cheltuielilor de curăţare, a resturilor de la locul daunei, curăţare ce are loc atât în caz de daună totală cât şi de daună parţială (contrar opiniei instanţei de fond).

Ca atare, instanţa, din sumele reţinute de expert E. Ie-a înlăturat pe cele vizând lucrările pentru desfaceri şi demolări în sumă de 13.373,40 RON.

Obiecţiunile apelantei în ceea ce priveşte reţinerea TVA-ului au fost apreciate neîntemeiate, avându-se în vedere că intimata e o societate comercială ce urmează să plătească TVA la data achiziţionării materialelor.

Apoi, includerea de cheltuieli directe şi indirecte de către expert a avut loc în mod corect, deoarece înlocuirea părţilor avariate, reconditionarea sau restaurarea acestora presupune efectuarea unor astfel de cheltuieli, pentru care la acest moment nu se pot depune înscrisuri, dar pentru care un expert poate întocmi un calcul estimativ.

Fată de considerentele de mai sus se constată că e întemeiată doar critica apelantei în ceea ce priveşte reţinerea şi a sumei de 13.373,40 RON reprezentând lucrări pentru desfaceri şi demolări.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. SA prin care a solicitat admiterea recursului, în principal casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probei cu expertiză şi în subsidiar a solicitat modificarea în tot a deciziei şi respingerea cererii de chemare în judecată.

O primă critică adusă deciziei recurată a vizat încălcarea dreptului la apărare prin respingerea probei cu expertiză pirogenică. Respingerea acestei probe reprezintă o denaturare a principiului prevăzut de art. 1169 C. civ.

Consideră că este necesară o analiză amănunţită a situaţiei de fapt care a condus la incendiu, o analiză de specialitate a cauzei incendiului şi implicit stabilirea existenţei unei culpe a reclamantei.

De asemenea, apreciază că în cauză sunt necesare lămuriri cu privire la împrejurările în care s-a declanşat, propagat, agravat şi favorizat producerea incendiului, eventualele norme legale încălcate prin activităţile desfăşurate de reclamantă şi care au relevanţă la producerea incendiului precum şi legalitatea funcţionării centralei termice, a punerii în funcţiune şi a întreţinerii coşului de fum.

Arată recurenta, că instanţa, asumându-şi rolul experţilor, a decis prin raportare la faptul că imobilul ce trebuia a fi analizat a fost dărâmat, că nu se impune administrarea acestei probe.

În continuare, recurenta prezintă argumentele sale cu privire la pertinenţa, utilitatea şi concludenta acestei probe.

A doua critică adusă deciziei recurată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., recurenta apreciind că instanţa de apel nu a motivat decizia recurată, care este în contradicţie cu probele de la dosar. în opinia recurentei, din acest punct de vedere, nemotivarea este totală, întrucât nu a argumentat de ce a considerat instanţa că în speţă nu se regăsesc clauzele de excludere. De asemenea, instanţa nu face referire la principala probă în sensul apărărilor pârâtei, care este procesul verbal I.S.U., care dovedeşte contrariul celor reţinute de către instanţă.

Recurenta face trimitere la practica şi jurisprudenţa constantă a instanţelor, în sensul că instanţa trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi, acest lucru trebuind să reiasă explicit din motivare.

Cea de a treia critică a vizat interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, respectiv Contractul de Asigurare şi Condiţiile Generale, apreciind că în cauză sunt aplicabile clauzele de excludere care determină lipsa dreptului la despăgubire al reclamantei.

În mod greşit s-a considerat că procesul-verbal I.S.U. nu dovedeşte nerespectarea de către reclamantă a obligaţiilor contractuale.

Conform acestui proces-verbal incendiul se datorează unui coş de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile. În deplină conformitate cu art. 3.11, 3.15 şi 3.19 din Condiţiile generale de asigurare nu are obligaţia de despăgubire.

În plus, la 25 martie 2010 reclamanta SC A. SRL a fost sancţionată contravenţional, deoarece materialele şi elementele de construcţie nu erau tratate cu substanţe de termoprotecţie sau ignifuge.

Vinovăţia reclamantei este dovedită în cauză, procesul-verbal constatând faptul că imobilul reclamantei avea coşul de fum neprotejat termic, aspect pe care reclamanta l-a cunoscut anterior producerii incendiului, l-a ignorat şi acesta a reprezentat principala cauză a producerii incendiului.

Recurenta face trimitere şi la dispoziţiile Legii nr. 307/2006 şi a Ordinului nr. 163/1997, care demonstrează că reclamanta este culpabilă de producerea evenimentului asigurat, iar evenimentul asigurat reprezintă o clauză de excludere de la plata despăgubirilor conform contractului de asigurare.

În raport de aceste considerente, recurenta apreciază că au fost încălcate dispoziţiile art. 969 C. civ., prin nerespectarea dispoziţiilor contractuale încheiate potrivit principiului libertăţii contractuale.

O ultimă critică adusă deciziei recurată se referă la soluţia instanţei de apel în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată la care a fost obligată pârâta.

Astfel, în raport de soluţia pronunţată în cadrul judecăţii în apel, prin care a fost redus cuantumul pretenţiilor solicitate de reclamantă, a fost redus şi cuantumul cheltuielilor de judecată. Recurenta solicită reanalizarea acestei chestiuni de către instanţa de recurs, susţinând că nu au fost respectate dispoziţiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ., critică încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esenţă, s-a susţinut lipsa de proporţionalitate a reducerii cheltuielilor de judecată, faţă de pretenţiile admise prin cererea dedusă judecăţii, solicitând reducerea acestora până la suma de 8.858 RON.

În combaterea cererii de recurs, intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de apel.

Recursul este nefondat.

Recurenta a indicat drept motiv de recurs art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care poate constitui temei pentru casarea unei hotărâri atunci când instanţa, prin hotărârea dată, a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Sub un prim aspect este de observat că acest motiv de recurs trebuie analizat în contextul celorlalte prevederi procedurale, care califică recursul drept o cale extraordinară de atac nedevolutivă, ceea ce înseamnă, pe de o parte, că regulile instituite pentru promovarea şi susţinerea criticilor trebuie să fie respectate întocmai, iar pe de altă parte, că prin recurs se examinează legalitatea soluţiilor anterior pronunţate fără să fie provocată o rejudecare a fondului în orice situaţie. Din acest punct de vedere trebuie observate nu doar dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci şi dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. care obligă la „dezvoltarea motivelor de nelegalitate" a hotărârii recurate. În speţă, din redarea criticilor pe care recurenta şi-a sprijinit motivul prevăzut de pct. 5, se poate constata că au fost aduse spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de administrarea şi interpretarea probelor care nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat.

Ipotezele acestui motiv care au în vedere încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. raportat la încălcarea dreptului la apărare nu se regăsesc în cauză.

În fine, problema încălcării dreptului la apărare, prin respingerea probei cu expertiză specialitatea pirogenie, pusă în discuţie, în alţi termeni prin motivele de recurs este o chestiune de fapt, de netemeinicie, care se probează în faţa instanţelor investite să judece fondul cauzei, probele care ţin de aceste susţineri şi apărări se prezintă instanţelor respective, pentru că numai astfel pot fi puse în situaţia de a verifica pertinenţa, concludenta şi utilitatea probei.

În acest sens art. 129 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte îndatorirea părţilor ca, în condiţiile legii, să-şi exercite drepturile în ordinea şi la termenele stabilite de lege sau judecător, „precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările". În condiţiile speţei, în care s-a solicitat proba cu expertiză specialitatea pirogenie, instanţa de apel a prezentat prin considerente, argumentele pentru care a apreciat inutilitatea probei.

În raport de aceste consideraţii, se va reţine că nu există nici un fundament pentru a se analiza soluţia pronunţată în apel din perspectiva propusă de recurentă.

Referitor la motivul de nelegalitate invocat de către recurentă şi prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este neîntemeiat, deoarece din considerentele deciziei recurate rezultă că, instanţa de apel a motivat hotărârea în fapt şi în drept fiind respectate dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Împrejurarea că raţionamentul şi argumentele reţinute de curtea de apel nu coincid cu cele ale recurentei nu poate fundamenta criticile acestei părţi prin invocarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Considerentele deciziei demonstrează contrariul celor afirmate de către recurenta-pârâtă. Din sinteza motivelor expuse de pârâtă, instanţa de apel a desprins chestiunile de drept şi de fapt care erau de esenţa litigiului şi a răspuns motivat la acestea. Astfel, în ceea ce priveşte cauza incendiului, atât instanţa de fond cât şi cea de apel, au statuat că asiguratul nu deţine vreo culpă din cele prevăzute de art. 3 din Condiţiile generale pentru asigurarea de imobile, asiguratul funcţionând cu toate autorizaţiile prevăzute de lege.

Din acest punct de vedere, trebuie remarcat faptul că şi în cazul unei căi de atac devolutive, criticile de netemeinicie şi nelegalitate nu presupun expunerea considerentelor instanţei în funcţie de argumentele aduse de parte. De altfel, art. 261 alin. (5) C. proc. civ. cere ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Prin urmare, dispoziţiile invocate nu presupun alte obligaţii din partea instanţei pentru a se reţine că decizia instanţei de apel nu a fost motivată sau că ar conţine considerente contradictorii sau străine de natura pricinii.

Faţă de validarea raţionamentului instanţei de apel cu privire la antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei în raport de producerea evenimentului asigurat, de existenţa unei poliţe de asigurare valabile, precum şi de constatarea că asiguratul nu are nicio culpă, argumentele recurentei legate de nemotivarea totală a hotărârii sunt lipsite de temei legal.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., teza a ll-a invocată de recurentă, vizează aplicarea greşită a legii. Din această perspectivă s-a pus în discuţie aplicarea greşită a art. 1073 C. civ., raportat la art. 969 C. civ. În sprijinul acestei critici, recurenta a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile contractuale, în speţă fiind incidente clauzele de excludere care determină lipsa dreptului la despăgubire.

Cu privire la acest motiv, Înalta Curte arată că potrivit art. 969 C. civ., invocat de recurentă, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi, ca atare, judecătorii sunt obligaţi să le aplice aşa cum au fost concepute şi redactate de participanţii la încheierea convenţiei.

Din actele dosarului a rezultat că recurenta a refuzat, să execute voluntar contractul, opunându-i reclamantei clauze ale convenţiei care în opinia sa îi dau dreptul să nu acorde despăgubiri. Recurenta a pus în discuţie aplicarea dispoziţiilor art. 3.11, 3.12, 3.15 şi 3.19 considerând că este îndreptăţită să nu acorde despăgubirile solicitate de reclamantă.

Prin dispoziţiile art. 3 din Condiţiile generale pentru asigurarea de imobile, au fost stabilite clauze care înlătură răspunderea contractuală a asigurătorului, având în vedere existenţa unor erori de proiectare/execuţie/fabricaţie sau defecte ale imobilului din cauza cărora să se fi produs incendiul (art. 3.11) sau de alegere a materialelor (art. 3.11) sau să nu existe autorizaţii legale de construcţie şi funcţionare (art. 3.15) sau pentru că nu s-ar fi înlăturat deficienţele constatate (art. 3.19). Sub cuvânt că aceste dispoziţii nu au fost respectate au fost opuse clauzele de excludere prevăzute de art. 3, iar instanţele anterioare au acceptat această susţinere, apreciind în mod corect că reclamanta nu deţine nici o culpă în ceea ce priveşte producerea evenimentului asigurat.

Apărarea pârâtei prin care susţine existenţa culpei pârâtei la producerea riscului asigurat, în raport de sancţionarea sa contravenţională pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor este lipsită de relevanţă, în speţă antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei fiind angajată în raport de probele administrate în cauză, care nu au relevat cu certitudine vinovăţia reclamantei la producerea incendiului.

Litigiul a izvorât dintr-un contract bilateral care trebuie executat cu bună-credinţă, iar în raport de intenţia comună a părţilor, s-a constatat că în mod nefondat asigurătorul refuză plata despăgubirii în conformitate cu art. 1.1 din Condiţiile generale.

În consecinţă, în condiţiile devoluţiunii apelului, situaţia de fapt a fost analizată, instanţa constatând că obligaţiile care cădeau în sarcina reclamantei, respectiv anunţarea evenimentului şi plata primei de asigurare, obligaţii prevăzute la art. 5 şi 6 din contract au fost respectate, astfel încât dă dreptul la despăgubire potrivit art. 1.1 din contract.

Faţă de motivul de recurs al recurentei privind cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, Înalta Curte observă sub un prim aspect că, această critică legată de cuantum reprezintă o chestiune de temeinicie, ce nu poate fi analizată în recurs.

În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (2) C. proc. civ., faţă de legalitatea admiterii cererii, critica nu subzistă, instanţa de apel arătând că suma reprezintă cheltuielile de judecată efectuate în fata instanţei de fond, cuantumul fiind stabilit în funcţie de soluţia de admitere în parte a acţiunii.

În consecinţă, faţă de cele ce preced potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva deciziei civile nr. 42 A din 23 martie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2015.