Statutory late payment penalties on public utility tariff subsidies under O.G.U. 41/2001; prescription interruption by debt acknowledgment

Decizia nr. 2164/2015

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 536/CA/2012 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în primul ciclu procesual, s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primăria Municipiului Lupeni şi Municipiul Lupeni prin Primar, s-a respins excepţia neîndeplinirii procedurii convocării la conciliere şi s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei fiind respinsă în consecinţă acţiunea promovată de aceasta.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat apel, care prin decizia nr. 76/2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, irevocabilă prin respingerea recursului, a fost admis, desfiinţată parţial sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare instanţei de fond.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii Primăria Municipiului Lupeni şi Municipiul Lupeni prin Primar, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul.

Prin sentinţa nr. 1229/CA/2014 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, în rejudecare, s-a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC A. SRL, în insolvenţă, prin administrator judiciar B. IPURL, împotriva pârâtelor Primăria Municipiului Lupeni şi Municipiul Lupeni şi drept urmare au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 872.585,11 RON cu titlu de penalităţi de întârziere.

Analizând natura raporturilor juridice născute între reclamantă şi pârâte, s-a constatat că aceasta este una complexă, în sensul că obligaţiile asumate prin contractul de furnizare încheiat între beneficiar şi prestator, se completează cu o facilitate acordată de Guvernul României, printr-un act emis în regim de putere publică - opozabil tuturor părţilor implicate, respectiv O.U.G. nr. 41/2001.

Cu toate acestea, facilitatea menţionată nu este de natură să modifice raporturile juridice stabilite între reclamantă şi beneficiarii de servicii, ci numai să transfere o parte din costurile acestor servicii în sarcina autorităţilor publice locale, substituindu-le în calitate de debitori către furnizori pentru partea de costuri reglementată.

Prin urmare, dreptul reclamantei de a obţine încasarea tarifului, precum şi a penalităţilor de întârziere, după caz, subzistă atât pentru partea din tarif care este suportată în mod direct de beneficiar, cât şi pentru acea parte din tarif care a fost transferată la bugetul public local.

În sensul celor de mai sus, s-a constatat că, în absenţa unor prevederi exprese ale legii, clauzele contractului de furnizare nu pot fi modificate (art. 969 C. civ.) şi acestea îi conferă reclamantei dreptul de beneficia de dezdăunări, în cazul în care tariful nu a fost achitat la termen, indiferent în sarcina cui ar fi fost stabilită plata acestuia.

Mai mult, trebuie observat că reclamanta are calitatea de operator economic, iar implicarea sa în relaţii comerciale atrage o protecţie sporită din partea legii, date fiind consecinţele în lanţ care se produc ca urmare a nerespectării obligaţiilor asumate de ceilalţi cocontractanţi.

În fine, trebuie observat că însăşi legiuitorul a prevăzut prin art. 25 alin. (2) al Legii nr. 326/2001, faptul că întârzierile la plată de peste 30 de zile atrag de drept majorări de întârziere în cuantum egal cu cele utilizate pentru neplata obligaţiilor faţă de bugetul de stat, fără ca acestea să depăşească cuantumul debitului.

Raportat la cele ce preced, s-a constatat că acţiunea reclamantei este întemeiată şi a fost admisă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele Municipiul Lupeni, prin Primar, şi Primăria Municipiului Lupeni, solicitând, în principal, admiterea apelului, casarea sentinţei atacate şi pe cale de consecinţă, să se constate prescripţia dreptului material la acţiune pentru perioada martie 2014 - 18 decembrie 2006, iar pe fondul cauzei să fie respinsă acţiunea ca fiind neîntemeiată; în subsidiar, a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinţei atacate şi pe cale de consecinţă să se constate prescripţia dreptului material la acţiune pentru perioada martie 2014 - 18 decembrie 2006, iar pe fondul cauzei să fie respinsă acţiunea ca fiind neîntemeiată.

Verificând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate raportat la probele dosarului, curtea de apel a reţinut următoarele:

Raportat la motivul de apel potrivit căruia instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, curtea de apel a reţinut că prin decizia nr. 2723/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. x/97/2009* a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâţii Primăria Municipiului Lupeni şi Municipiul Lupeni prin Primar împotriva deciziei nr. 76/2012 al Curţii de Apel Alba lulia, prin care s-a admis apelul reclamantei SC A. SRL, s-a desfiinţat parţial sentinţa atacată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare, reţinându-se în considerente că „Fiind incidente dispoziţiile art. 101 alin. (3) şi art. 104 C. proc. civ., acţiunea reclamantei a fost formulată în intervalul termenului de prescripţie prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958”.

Prin decizia nr. 2723/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că „Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 din perspectiva verificării îndeplinirii condiţiilor de interpretare a cursului prescripţiei” astfel că problema prescripţiei dreptului material la acţiune a fost soluţionată în mod irevocabil cu titlu de autoritate de lucru judecat, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ.

Prin urmare este neîntemeiată aprecierea pârâţilor apelanţi că pentru perioada martie 2004 - 18 decembrie 2006 a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune pe motivul că instanţa de fond nu a stabilit cuantumul exact al sumelor faţă de care nu s-a îndeplinit termenul de prescripţie.

Prin respingerea recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a motivat neîndeplinirea termenului de prescripţie prin efectul întreruperii acesteia şi a reţinut corecta aplicare a legii de către curtea de apel privind caracterul expres şi neechivoc al recunoaşterii datoriei prin protocolul nr. 9644 din 10 iulie 2007 înregistrat la Primăria Lupeni.

În cauză a fost efectuat un raport de expertiză contabilă de către expertul C., care concluzionează că valoarea penalităţilor calculate este de 872.585,11 RON.

Potrivit art. 1 şi 3 din O.U.G. nr. 41/2001 pârâtul Municipiul Petroşani are obligaţia de a acorda familiilor cu venituri mici sprijin financiar în sensul suportării diferenţelor de tarif la serviciile de alimentare cu apă şi canalizare.

Pârâţii au obligaţia legală de a face plata, aşa cum rezultă din prevederile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 41/2001. Reclamanta, în calitate de succesoare a furnizorului R.A.A.V.J., are dreptul de a primi sumele reprezentând diferenţe de tarif de la primărie.

Pârâtul are o obligaţie de plată, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 41/2001, care arată că aceste diferenţe de tarif nu constituie venit al beneficiarului serviciului. Suma respectivă este plătită de pârât direct furnizorului în nume propriu şi nu în numele beneficiarului. Dacă plata s-a efectuat în numele beneficiarului, atunci suma respectivă ar reprezenta un venit al beneficiarului, ceea ce nu este cazul.

Sumele cu titlu de sprijin sunt suportate din bugetul unităţii administrativ teritoriale prevăzut de art. 1 şi art. 3 din O.U.G. nr. 41/2001 şi din bugetul Consiliului Judeţean Hunedoara.

O.U.G. nr. 41/2001 nu stabileşte o proporţie sau o ordine în care aceste sume sunt suportate de autorităţile locale sau judeţene, astfel că obligaţia apare ca fiind solidară, reclamanta având posibilitatea să solicite sumele oricăruia dintre debitori în întregime.

Această diferenţă de tarif are natura unei plăţi a serviciilor de gospodărire comunală, care este reglementată de art. 25 din Legea nr. 326/2001, pârâţii având obligaţia de plată a tarifului de gospodărire comunală, în limitele prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 41/2001. În conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 326/2001, datorează şi majorări de întârziere, conform art. 25 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă.

Astfel, obligaţia de a achita contravaloarea acestor diferenţe de tarif are o bază legală, născându-se direct în temeiul actului normativ, titularii facturilor emise de furnizorul de servicii de alimentare cu apă şi canalizare urmând să achite doar diferenţa până la concurenţa sumei datorate, în acord cu dispoziţiile alin. (3) al art. 8.

Împrejurarea că aceste sume ce trebuie achitate de primăriile localităţilor enumerate la art. 1 se acoperă de la bugetele locale şi din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Hunedoara nu este de natură de a exonera pârâtul de obligaţia ce-i incumbă, provenienţa fondurilor fiind un aspect ce vizează raporturile între autorităţile publice locale şi cea judeţeană.

Având în vedere înscrisurile depuse de reclamantă, cu ocazia efectuării expertizei, cuantumul acestor penalităţi a fost calculat doar raportat la diferenţele de tarif şi respectiv facturi ce erau datorate de Primăria Lupeni, iar nu la partea ce revenea fiecărui beneficiar persoană fizică sau juridică.

Penalităţile solicitate de apelanta reclamantă îndeplinesc condiţiile precizate, iar cuantumul acestora a fost stabilit prin raportul de expertiză contabilă la 872.585,11 RON.

Obligaţia pârâtului Municipiului Lupeni de a acorda lunar familiilor cu venituri mici tarife diferenţiate la serviciile de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, furnizate de Regia Autonomă a Apei Valea Jiului, precum şi modalitatea în care se suportă aceste diferenţe de tarife, respectiv din bugetul local ale unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia îşi au domiciliul familiile respective şi din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Hunedoara sunt prevăzute expres de dispoziţiile art. 1 şi 3 din O.U.G. nr. 41/2001.

De asemenea, la art. 8 alin. (1) şi (2) din actul normativ sus-menţionat este reglementat dreptul reclamantei, ca şi succesoare a furnizorului serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare de a primi de la primăriile în a căror rază teritorială îşi au domiciliul beneficiarii de tarife reduse sumele consemnate, în speţă Primăria Municipiului Lupeni, urmând a se opera încasările, corespunzător facturilor emise către clienţii săi.

Protocolul încheiat între antecesoarea reclamantei şi Primăria Municipiului Lupeni, înregistrat la autoritatea locală sub nr. 9644 din 10 iulie 2007 sub aspectul recunoaşterii creanţei privind accesoriile la debitul principal este valabil şi îşi produce efectele.

În aceste condiţii, în mod temeinic s-a reţinut de către prima instanţă incidenţa prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 325/2001 atât în cazul beneficiarilor serviciilor prestate de către antecesoarea reclamantei pentru partea din factură datorată, cât şi în cazul pârâtului pentru diferenţa de tarif ce o achita în contul persoanei îndreptăţite în baza O.U.G. nr. 41/2001.

Astfel, neachitarea în termenul prevăzut de acest articol a sumelor datorate le este direct imputabilă pârâţilor, debitori în temeiul legii al unei obligaţii conjuncte, fiind justificată instituirea în sarcina sa a obligaţiei de a achita penalităţile de întârziere, calculate în temeiul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 325/2001 şi egale cu cele utilizate pentru neplata obligaţiilor faţă de bugetul de stat, fără ca valoarea penalităţilor să depăşească cuantumul debitului.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Alba lulia, prin decizia nr. 96 din 10 martie 2015, a respins apelul declarat de pârâtele Municipiul Lupeni, prin Primar, şi Primăria Municipiului Lupeni împotriva sentinţei nr. 1229/CA/2014 a Tribunalului Hunedoara.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Municipiul Lupeni, prin Primar, şi Primăria Municipiului Lupeni prin care au solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacată şi pe cale de consecinţă, să se constate prescripţia dreptului material la acţiune pentru perioada martie 2004 - 18 decembrie 2006, iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată; în subsidiar, au solicitat modificarea deciziei atacată şi pe cale de consecinţă să se constate prescripţia dreptului material la acţiune pentru perioada martie 2004 - 18 decembrie 2006.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ.

O primă critică adusă deciziei recurată a vizat faptul că în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de apel că problema prescripţiei a fost soluţionată de către instanţa de recurs. în realitate, prin decizia de îndrumare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că revine instanţei de fond atribuţia de a stabili cuantumul exact al sumelor fată de care nu s-a împlinit termenul de prescripţie.

În ceea ce priveşte protocolul înregistrat la Primăria Lupeni sub nr. 9644 din 10 iulie 2007, recurenţii-pârâţi arată că nu îşi însuşesc sumele pretinse cu titlu de penalităţi, întrucât, actul sus evocat nu reprezintă o recunoaştere a pretenţiilor. Prin acest act, pârâţii s-au obligat să facă demersuri pentru stingerea datoriilor, şi nicidecum să achite debitul din surse proprii.

O altă critică adusă deciziei recurată, vizează raportul de expertiză efectuat de expertul C., care a stabilit valoarea penalităţilor, însă pârâţii solicită să se constate că acest raport a fost contestat, prin obiecţiunile formulate, situaţie faţă de care se impune admiterea recursului. Suma stabilită de către expert cu titlu de penalităţi, cuprinde sume care au fost deja achitate, precum şi sume care nu au fost solicitate.

Dintr-un alt punct de vedere, se arată că potrivit art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34 din 27 august 1996, diferenţele de tarif nu se suportă din bugetul unităţilor administrativ teritoriale şi din bugetul Consiliului Judeţean Hunedoara, ci din bugetul de stat.

Recurenţii critică decizia instanţei de recurs şi prin prisma aplicării dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 325/2001 cu privire la cuantumul penalităţilor de întârziere calculate.

Astfel, între reclamantă şi pârâţi nu există nici un contract de prestări servicii care să dea dreptul la penalităţi, reclamanta putând solicita doar dobânda legală. De asemenea, reclamanta trebuia să emită facturi pentru sumele solicitate. Sumele pretinse cu titlu de penalităţi nu au temei legal, nefiind prezentat modul de calcul şi procentul acestora.

În consecinţă, suma la care au fost obligaţi pârâţii este în mod greşit stabilită, având în vedere achitarea sumelor de 1.315.105,11 RON cu titlu de diferenţe de tarif şi 94.347,99 RON cu titlu de penalităţi de întârziere.

Intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în prealabil excepţia nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 3021 C. proc. civ., respinsă pentru considerentele arătate în practicaua deciziei. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Prealabil este de menţionat că debitul care vizează obiectul acţiunii de faţă este reprezentat de diferenţele de tarif la serviciile de alimentare cu apă şi canalizare, pentru familiile cu venituri mici, care se suportă din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale menţionate la art. 1 din H.G. nr. 1667/2006, pe raza cărora îşi au domiciliul familiile respective şi din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Hunedoara, dispoziţie reglementată de art. 3 din O.U.G. nr. 41/2001 privind acordarea pentru familiile cu venituri mici a tarifelor diferenţiate la serviciile de alimentare cu apă şi canalizare furnizate de Regia Autonomă a Apei Valea Jiului (antecesoarea reclamantei).

În motivarea refuzului de plată, pârâţii au invocat lipsa temeiului contractual pentru solicitarea penalităţilor de întârziere şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 326/2001.

Înalta Curte, recurgând la dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., urmează să procedeze la analizarea acestor critici în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Criticile recurenţilor se încadrează în cea de a doua ipoteză a textului de lege evocat, considerând că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 326/2001.

Potrivit acestor dispoziţii legale, întârzierile la plată de peste 30 de zile, atrag de drept majorări de întârziere în cuantum egal cu cele utilizate pentru neplata obligaţiilor faţă de bugetul de stat, fără ca acestea să depăşească cuantumul debitului.

Deşi contractul de furnizare este încheiat între reclamantă şi beneficiarii de servicii, iar plata serviciului se face prin suportarea unei părţi de către beneficiar, şi alta prin facilităţi acordate de Guvernul României, dreptul reclamantei de a obţine încasarea tarifului şi a penalităţilor de întârziere rezultă din dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 41/2001.

Potrivit art. 1 şi art. 3 din O.U.G. nr. 41/2001 sumele cu titlu de sprijin sunt suportate din bugetul unităţii administrativ teritoriale şi din bugetul Consiliului Judeţean Hunedoara, fără a fi stabilită o proporţie sau o ordine, situaţie în raport de care obligaţia pârâţilor este una solidară, răspunderea fiind una legală, născută în temeiul unui act normativ, fiind lipsite de temei criticile pârâţilor privind lipsa temeiului contractual.

În consecinţă, diferenţa de tarif şi majorările de întârizere sunt datorate de către pârâţi în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 41/2001 şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 326/2001.

În raport de aceste considerente, critica recurenţilor privind netemeinicia pretinderii majorărilor de întârziere este lipsită de suport legal. Aceste considerente constituie temei şi pentru critica privind lipsa unor facturi emise de către reclamantă, sumele solicitate cu titlu de majorări de întârziere fiind datorate în temeiul legii, fără a avea drept temei un contract încheiat între părţi.

În ceea ce priveşte critica care vizează faptul că O.G. nr. 34/1996 nu prevede suportarea debitului reprezentând diferenţe de tarif din bugetul local al unităţii administrativ teritoriale, Înalta Curte constată că obligaţia de plată a pârâţilor decurge din dispoziţiile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 41/2001, iar provenienţa fondurilor este un aspect care vizează raporturile dintre autorităţile publice locale şi cele judeţene, care nu au incidenţă asupra obligaţiei de plată.

Revenind la motivele de nelegalitate formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că s-au formulat critici şi în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului exact al sumelor faţă de care s-a împlinit termenul de prescripţie, potrivit dispoziţiilor deciziei instanţei de recurs.

Critica este nefondată.

Prin decizia nr. 2723/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat decizia nr. 76/2012 a Curţii de Apel Alba lulia prin care a fost desfiinţată parţial sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare instanţei de fond, având în vedere că acţiunea reclamantei a fost formulată în cadrul termenului de prescripţie prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Din acest punct de vedere, considerentele instanţei de recurs au vizat interpretarea dispoziţiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958, iar prin rămânerea irevocabilă a acestei decizii, această chestiune a intrat în autoritatea lucrului judecat.

Criticile recurenţilor care vizează în mod indirect, nerespectarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., nu pot fi reţinute, întrucât în cauza de faţă decizia pronunţată în recurs nu este una de casare, considerentele instanţei neconstituind îndrumări pentru instanţa de rejudecare, reţinând corecta aplicare a legii de către instanţa de apel privind modul de interpretare al cursului prescripţiei.

În continuare, Înalta Curte urmează să analizeze criticile legate de caracterul recunoaşterii datoriei prin protocolul nr. 9644 din 10 iulie 2007 înregistrat la Primăria Lupeni.

Se susţine de către recurenţi că prin acest protocol nu s-a recunoscut datoria ce formează obiectul litigiului de faţă, ci s-a stipulat că se vor face demersuri pentru alocarea sumelor de la bugetul de stat.

Înalta Curte reţine că recunoaşterea datoriei prin protocolul nr. 9644/2007 are un caracter expres şi neechivoc raportat la considerentele anterior arătate, prin care s-a demonstrat că obligaţia de a achita contravaloarea diferenţelor de tarif se suportă din bugetul unităţii administrativ-teritoriale şi aparţine pârâtelor, Primăria Municipiului Lupeni încheind actul contestat în considerarea acestei obligaţii.

Recurenţii au formulat critici şi în ceea ce priveşte cuantumul sumelor stabilite cu titlu de penalităţi de întârziere, prin omologarea concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, de către expertul tehnic C.

Se constată că aceste motive vizează exclusiv netemeinicia deciziei recurată, respectiv reaprecierea probelor.

În recurs nu pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În consecinţă, în recurs, nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care instanţa de apel a interpretat proba cu expertiză din dosar, care să tindă la schimbarea stării de fapt.

Prin urmare, nu sunt motive de nelegalitate care să ducă la modificarea soluţiei pronunţată de Curtea de Apel, aşa încât recursul, potrivit art. 312 C. proc. civ. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Primăria Municipiului Lupeni şi Municipiul Lupeni împotriva deciziei nr. 96/2015 din 10 martie 2015 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia a ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2015.