Appeal dismissed: statute of limitations bars damages claim for defective public water supply project execution

Decizia nr. 2145/2015

Asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

La data de 15 octombrie 2010 reclamanta Comuna Şuşani, prin Primar A., a chemat în judecată pe pârâţii B., C., SC D. SRL, E. SA şi F. SA pentru ca instanţa să dispună obligarea acestora la plata de daune-interese moratorii în valoare de 4.500.000 RON reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat prin executarea cu întârziere şi defectuoasă a obligaţiei contractuale asumate de societăţile care au câştigat licitaţia organizată de primarul în funcţie pârâtul B..

Prin sentinţa nr. 2819 din 07 mai 2014, Tribunalul Vâlcea a respins cererea formulată de reclamanta Comuna Şuşani, prin Primar A., faţă de pârâta SC D. SRL, ca fiind formulată faţă de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă, a respins cererea faţă de pârâtul C., ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă şi a respins cererea faţă de pârâtul B., ca prescrisă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că după repunerea pe rol, a fost înaintată, la cererea instanţei, adresa din 07 aprilie 2014 de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin care se comunică faptul că societatea pârâtă SC D. SRL a fost radiată la data de 08 ianuarie 2014, condiţii în care s-a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei, având în vedere faptul că poate fi parte în judecată numai persoana care are folosinţa drepturilor civile.

Cum prin radiere are loc încetarea persoanei juridice, cererea apare ca fiind formulată faţă de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.

Cu privire la pretenţiile formulate de reclamantă faţă de pârâtul B., fiind vorba despre o acţiune cu obiect patrimonial, instanţa a invocat din oficiu excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

Excepţia este invocată faţă de dispoziţiile art. 1 şi 3 alin. (1) teza I din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.

În speţă, reclamanta a indicat ca temei juridic dispoziţiile art. 1073 coroborat cu art. 1082 C. civ., dispoziţii conform cărora „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare” şi „Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligaţiei, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credinţă din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată”.

Aceste dispoziţii atrag incidenţa prevederilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora „Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită”.

Pentru a stabili momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, reţine instanţa trebuie analizată situaţia de fapt menţionată în cerere raportat la faptele pretins a fi fost săvârşite de către pârâtul B., în calitatea sa de primar al Comunei Şuşani.

Prin procesul-verbal de control încheiat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit la data de 03 aprilie 2006, ca urmare a efectuării unui control documentar ce a avut ca scop verificarea naturii debitului semnalat de către Direcţia Control şi Antifraudă pentru proiectul „Alimentare cu apă comuna Şuşani”, care a făcut obiectul Contractului de finanţare din 30 mai 2003, s-a reţinut că:

La licitaţia pentru achiziţionarea serviciilor de proiectare faza DE+AT, exista un conflict de interese între pârâtul C., care era şi administrator la firma G. SRL Bucureşti (firmă participantă) şi în acelaşi timp era şi asociat la firma D. SRL.

Reclamanta a invocat faptul că fostul primar, pârâtul B., cunoştea acest aspect.

O altă faptă enumerată în cuprinsul cererii este cea privind aprobarea în luna septembrie 2003 a începerii lucrării anterior arătate, de către acelaşi pârât, fără predarea amplasamentului lucrării, predare care a avut loc în fapt, după expirarea mandatului pârâtului şi în cadrul mandatului primarului A., ce reprezintă unitatea administrativ-teritorială în acest proces.

Reclamanta a depus ordinul de începere a lucrărilor din 22 septembrie 2003 semnat de pârât.

Câştigarea licitaţiei în mod fraudulos, aşa cum susţine reclamanta, alături de ultimul aspect invocat sunt fapte situate în perioada 30 mai - 22 septembrie 2003, perioadă ce trebuie raportată şi la momentul încheierii procesului-verbal de control din data de 03 aprilie 2006 (pentru prima faptă) această perioadă reprezentând data de la care s-a născut dreptul la acţiune.

Având în vedere că data introducerii cererii este 15 octombrie 2010, iar din probele administrate nu reiese existenţa vreunei cauze de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, instanţa a constat că dreptul la acţiunea faţă de pârâtul B. este prescris.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, reclamanta Comuna Şuşani, prin Primar A., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2014, curtea de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 84 C. proc. civ., a calificat calea de atac formulată ca fiind apelul în temeiul dispoziţiilor art. 2 C. proc. civ., coroborat cu art. 282 C. proc. civ. de la 1865.

Prin decizia nr. 462/A-C din 03 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta Comuna Şuşani, prin Primar A., împotriva sentinţei nr. 2819 din 07 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia a ll-a civilă.

Cu privire la critica privind prescripţia dreptului material la acţiune faţă de pârâtul-intimat B., instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:

Sub aspectul situaţiei de fapt s-a reţinut că în perioada 28 martie 2006 - 03 august 2006 apelanta-reclamantă a fost supusă unui control în urma aspectelor reţinute în raportul de control din 19 ianuarie 2006 referitor la modul de derulare a contractului încheiat între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Consiliul Local al Comunei Şuşani, judeţul Vâlcea.

Urmare constatării unor nereguli pe parcursul derulării contractului de finanţare arătat, în sarcina apelantei, în temeiul O.U.G. nr. 79/2003, s-a stabilit un debit datorat de 2.730.309,37 RON, sumă care a reprezentat totalul plăţilor efectuate de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit către Consiliul Local al Comunei Şuşani.

Scadenţa acestei creanţe bugetare stabilită prin procesul-verbal de control din 17 aprilie 2006 a fost stabilită, în raport de data comunicării, dacă este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 15 a lunii următoare; dacă data comunicării este cuprinsă între ziua a 16-a şi ziua a 31-a lunii, termenul de plată este până la data de 20-a lunii următoare.

S-a stabilit totodată că neplata creanţei bugetare conform termenelor stabilite atrage calculul dobânzilor şi penalităţilor de întârziere conform legii.

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 15 octombrie 2010, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor-intimaţi la plata sumei de 4.500.000 RON.

Curtea de apel a reţinut că instanţa de fond a fost învestită cu o acţiune în pretenţii civile delictuale şi, întrucât obiectul cererii este unul patrimonial reclamanta, putea să solicite restituirea sumei pentru acoperirea pretinsului prejudiciu în termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani prevăzută de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, incident în speţă, în raport de data sesizării instanţei.

Potrivit art. 1 din norma precizată „Dreptul la acţiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii.

Prescripţia conform art. 7 începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde la ea.

Prin urmare, curtea de apel a reţinut că în mod legal a reţinut instanţa de fond că dreptul la acţiune faţă de acest pârât este prescris.

Prin cererea de chemare în judecată, s-a arătat faptul că pârâtul intimat B. a cunoscut, în calitate de reprezentant al Consiliului Local al Comunei Şuşani în contractul de achiziţie public, neregulile constate în derularea contractului de achiziţie publică, prin procesul-verbal din 07 aprilie 2006.

La dosarul de fond s-a depus de către această apelantă ordinul de începere a lucrărilor la obiectivul „Alimentare cu apă Comuna Şuşani, semnat de pârâtul B.”.

Prin urmare, termenul de prescripţie a început să curgă cel mai târziu de la data încheierii procesului-verbal din 2006, moment de la care se apreciază că reclamanta a cunoscut paguba, dar şi persoana vinovată.

Or, calculând termenul general de prescripţie de 3 ani de la data de 07 aprilie 2006, instanţa de apel a constatat că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune cu privire la pretenţiile reclamantei era împlinit la data de 07 aprilie 2009.

Având în vedere că prescripţia extinctivă reprezintă o sancţiune pentru titularul dreptului subiectiv şi constă în stingerea dreptului material la acţiune ca urmare a neexercitării lui în termenul stabilit de lege, că nu s-a făcut dovadă a incidenţei vreunei cauze de întrerupere sau suspendare în sensul art. 13 şi art. 16 din Decretul nr. 167/1958, curtea de apel a constatat că în mod legal, instanţa de fond a reţinut intervenită prescripţia dreptului de a obţine repararea pretinsului prejudiciu în raport cu intimatul pârât B.

Instanţa de apel a constatat că motivul de apel privind lipsa calităţii procesuale pentru a pârâtului-intimat C. este nefondat, instanţa de fond reţinând în mod corect incidenţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât raporturile juridice contractuale s-au stabilit între reclamantă şi SC D. SRL.

Deşi din probatoriul administrat în cauză la instanţa de fond, respectiv fişa de furnizare de informaţii emisă Oficiul Naţional al Registrului Comerţului la data de 07 aprilie 2014, rezultă că SC D. SRL, cu sediul în Bucureşti, nu a fost radiată, ci SC D. SRL, cu sediul social în Cluj, iar Consiliul Local al Comunei Şuşani nu a criticat sentinţa cu privire la această constatare, curtea, în limita criticilor formulate, nu poate reforma sentinţa, care în privinţa acestui aspect are, faţă de apelantă putere de lucru judecat. Dar, în ceea ce priveşte calitatea procesuală activă a pârâtului C., nu poate fi ignorat probatoriul administrat în cauză, potrivit cu care SC D. SRL pârâta intimată indicată în prezenta cauză există, nu a fost radiată, situaţie faţă de care în mod legal instanţa de fond a reţinut că nu are calitate procesuală activă, întrucât raporturile contractuale s-au desfăşurat între intimata-pârâtă SC D. SRL şi reclamanta-apelantă.

Societatea comercială are personalitate juridică şi participă în nume propriu la circuitul civil, şi răspunde pentru obligaţiile cu patrimoniul propriu.

Personalitatea juridică îi conferă acesteia calitatea de subiect de drept distinct, cu atribuţii de identificare proprii, voinţa socială proprie, interese proprii, patrimoniu propriu distinct de cel al asociaţilor. în raporturile sale civile cu alţi subiecţi de drept îşi asumă consecinţele actelor sau faptelor sale generatoare de prejudicii, pe care le garantează cu patrimoniul propriu.

Având personalitate juridică şi deci o responsabilitate juridică proprie, răspunderea societăţii îşi găseşte temeiul de drept nu numai în prevederile dreptului comun în materie. Răspunzând cu patrimoniul propriu pentru obligaţiile asumate, acesta constituie prin urmare gajul general al creditorilor societăţii, astfel cum este definit art. 1718 C. civ. de la 1864, incident în speţă. Răspunderea societăţii este o răspundere personală pentru obligaţiile pe care aceasta şi le asumă în cursul existenţei sale prin efectuarea actelor de comerţ ce corespund obiectului ei de activitate, potrivit art. 34 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 31/1954.

Prejudiciul produs în patrimoniul unei terţe persoane o îndreptăţeşte pe aceasta din urmă să cheme în judecată persoana juridică în temeiul dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 31/1990 şi art. 998-999 C. civ., conform art. 35 alin. (1)-(3) din Decretul nr. 31/1954.

Dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 reglementează regula răspunderii subsidiare a asociaţilor în sensul că terţii-creditori sociali nu au dreptul să urmărească asociaţii pentru realizarea obligaţiilor sociale fără ca în prealabil să urmărească societatea. Astfel spus creditorii sociali au obligaţia să se îndrepte mai întâi împotriva patrimoniului societăţii şi numai dacă urmare a executării acestuia, creanţele lor nu sunt acoperite au dreptul să se îndrepte împotriva patrimoniului personal al asociaţilor.

Aşadar, subsidiaritatea răspunderii asociaţilor exclude de plano ideea că solidaritatea răspunderii ar fi între societate şi asociaţi.

Instanţa de apel a apreciat că este nefondat şi cel de-al treilea motiv de apel, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Astfel s-a reţinut potrivit normei mai sus citate că „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale”.

Prin încheierea din data de 29 octombrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. x/105/2010, aflat pe rolul Tribunalului Prahova s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei SC E. SA.

Această normă imperativă, de ordine publică, a fost apreciată ca având drept scop concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului în competenţa exclusivă a judecătorului sindic, desemnat în procedura insolvenţei. Creditorii ale căror acţiuni au fost astfel suspendate trebuie să-şi declare creanţele în cadrul procedurii de insolventă cum de altfel a reţinut şi instanţa de fond.

În concluzie, constatând că în cauză nu sunt motive care să conducă la modificarea hotărârii atacate, curtea de apel în baza dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., s-a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Comuna Şuşani prin Primar, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a reţinut că obiectul cererii fiind unul patrimonial, ar fi trebuit solicitat în termenul de prescripţie extinctivă de trei ani, prevăzut de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, aspect care în opinia recurentei este eronat având în vedere că instanţa de apel a reţinut ca act iniţial procesul-verbal din 07 aprilie 2006.

Recurenta precizează faptul că procesul-verbal de control din 07 aprilie 2006, constituie o creanţă datorată producerii unei nereguli în cuantum de 2.730.309,37 RON, nicidecum suma de 4.500.000 RON, reprezentând daune interse moratorii.

Or, din acest punct de vedere consideră că nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu au elucidat aspectele litigioase esenţiale în această speţă, pornind de la premisa că, pentru a reţine aplicabilitatea prescripţiei asupra pretenţiilor, acestea trebuiau să observe că debitul final precizat, este altul decât cel iniţial şi singura probă care tranşa cu exactitate sumele era expertiza contabilă.

Recurenta arată că din înscrisul emis de A.P.D.R.P. Bucureşti, menţionat şi de instanţa de fond, se reţine că la data de 01 august 2013, soldul debit al recurentei-reclamante este de 8.182.656,73, suma rămasă după achitarea în mare parte a lucrării.

Din punct de vedere al jurisprudentei, recurenta consideră relevantă cauza Costanzo.

Critica celui de-al doilea motiv, în raport de reţinerile instanţei de fond, au vizat lipsa calităţii procesuale pasive a numitului C., dar recurenta, în preambulul căii de atac, a precizat ca având în contradictoriu pe SC D. SRL.

Dincolo de argumentele expuse, privitoare la proprietatea asupra bunurilor care constituie surplusul lichidării şi care se transmite la asociaţi la data radierii societăţii, recurenta consideră că, în virtutea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., dar şi în baza unui nou înscris emis şi datat 07 aprilie 2014, prin prisma rolului devolutiv al apelului, neexistând putere de lucru judecat, ci doar un viciu de procedură ce putea fi complinit de instanţa de apel, se puteau analiza criticile sale nu numai în baza principiului fraus omnia corrumpit, întrucât societatea pârâtă nu era radiată.

Critica are în vedere faptul că însăşi, chiar curtea de apel a reţinut că „prejudiciul produs în patrimoniul unei terţe persoane o îndreptăţeşte pe aceasta din urmă să cheme în judecată persoana juridică în temeiul dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 31/1990 şi art. 998-999 C. civ., conform art. 35 alin. (1)-(3) din Decretul nr. 31/1954”.

Ultima critică are în vedere faptul că în mod eronat curtea de apel a considerat că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Or, în situaţia în care cuantumul pretenţiilor nu se putea stabili concret şi nici determina în raport de solidaritatea obligaţiunii din cererea promovată de recurentă deoarece nu era stabilită câtimea certă, lichidă şi exigibilă, asta şi datorită dosarului penal aflat în cercetare, consideră că nu este incidenţă norma imperativă susprecizată. Ca o analogie a spetei, învederează instanţei de recurs faptul că C.J.U.E. a statuat în cauza Fransson, că se aduce atingere principiului prezentat de art. 4 din Protocolul nr. 7 anexat la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnat la Strasbourg la 22 noiembrie 1984, intitulat „Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori”.

Astfel, atât în urmărirea fiscală, cât şi în urmărirea penală, părţile sunt aceleaşi: statul şi contribuabilul, având o identitate de părţi, obiectul este acelaşi şi cauza este aceeaşi, cu excepţia că urmărirea fiscală sancţionează prin plata unor obligaţii, iar cea penală adaugă şi o sancţiune penală. Prezumţia autorităţii de lucru judecat are la bază regula că o constatare (nu neapărat în sens de soluţie privind raporturile litigioase dintre părţi) făcută printr-o hotărâre definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre: res iudicata pro veritate habetur.

Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi a reiterat excepţiile lipsei calităţii sale procesuale pasive şi prescripţiei dreptului material la acţiune.

Intimata-pârâtă SC D. SRL Bucureşti a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţiile nulităţii recursului, autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa comercială nr. 892/C din 09 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/90/2006, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului, precum şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Examinând cu prioritate excepţia privind nulitatea recursului, invocată de intimaţii-pârâţi prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei, precum şi excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimata-pârâtă SC D. SRL Bucureşti, Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, întrucât criticile formulate de recurentă se pot încadra în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceasta susţinând greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C., precum şi aplicarea eronată în cauză a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Pe de altă parte, se constată că argumentele invocate prin întâmpinări de intimaţii-pârâţi în susţinerea excepţiilor prescripţiei dreptului material la acţiune şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C. sunt, în realitate, aspecte ce ţin de fondul dreptului afirmat de reclamanta-recurentă.

De aceea, Înalta Curte va avea în vedere aceste argumente ale intimaţilor-pârâţi ca apărări de fond ca urmare a analizării motivelor de recurs şi nu ca excepţii.

În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat a sentinţei comerciale nr. 892/C din 09 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/90/2006, în practicaua sentinţei, prima instanţă a considerat că nu se mai impune analizarea acestei excepţii întrucât a invocat din oficiu lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei SC D. SRL, având în vedere datele comunicate de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în sensul că societatea a fost radiată la data de 08 ianaurie 2014.

Deşi curtea de apel a constatat că potrivit înscrisului de la Oficiul Registrului Comerţului a rezultat faptul că SC D. SRL, cu sediul în Bucureşti, pârâtă în prezenta cauză, nu a fost radiată, ci SC D. SRL cu sediul social în Cluj, iar reclamanta Comuna Şuşani nu a criticat sentinţa cu privire la această constatare, în limita criticilor formulate şi ţinând cont de faptul că excepţia autorităţii de lucru judecat nu a mai fost reiterată în apel de intimata-pârâtă SC D. SRL, instanţa de apel nu mai putea reforma sentinţa, care în privinţa acestor aspecte avea, faţă de reclamantă putere de lucru judecat.

Prin urmare şi excepţia autorităţii de lucru judecat invocată în recurs de intimata-pârâtă SC D. SRL va fi respinsă.

Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta Comuna Şuşani a solicitat obligarea pârâţilor B., C., SC D. SRL şi SC E. SA la plata de daune-interese moratorii în valoare de 4.500.000 RON reprezentând prejudicul cauzat de nerespectarea clauzelor contractuale cuprinse între contractul încheiat între reclamantă şi Agenţia SAPARD de finanţare nerambursabilă pentru proiectarea şi executarea instalaţiei de alimentare cu apă.

Raportat la natura patrimonială a dreptului valorificat de reclamantă în prezenta cauză şi la dispoziţiile privind prescripţia extinctivă aplicabile drepturilor patrimoniale, în mod legal curtea de apel a confirmat soluţia fondului de respingere a acţiunii ca prescrisă, criticile formulate pe acest aspect nefiind fondate.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de apel a constatat cu justeţe că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie este reprezentat de întocmirea procesului-verbal de control din 07 aprilie 2006, întocmit de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin care pârâtul-intimat B. a cunoscut, în calitate de reprezentant al Consiliului Local al Comunei Şuşani în contractul de achiziţie publică, neregulile constatate în derularea acestui contract.

Având în vedere faptul că de la data întocmirii acestui proces-verbal, respectiv 07 aprilie 2006 şi până la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 15 octombrie 2010 au trecut mai mult de trei ani, în mod corect curtea de apel a constatat intervenită prescripţia dreptului de a obţine repararea pretinsului prejudiciu în raport cu intimatul-pârât B.

Susţinerile privind greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului-pârât C. sunt nefondate, întrucât în mod corect s-a constatat că nu s-au stabilit raporturi juridice contractuale între reclamantă şi acest pârât.

Astfel, reclamanta invocă un prejudiciu cauzat patrimoniului său prin executarea necorespunzătoare a contractului de servicii din 29 iulie 2003 având ca obiect elaborarea detaliilor de execuţie, a documentaţiei pentru obţinerea autorizaţiei de construire şi asistenţă tehnică pe perioada implementării proiectului pentru obiectivul de investiţii „Alimentare cu apă Comuna Şuşani” de către SC D. SRL.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea la plata de daune moratorii reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat prin executarea cu întârziere şi defectuoasă a obligaţiei contractuale asumate de SC D. SRL, iar între pârâtul C. şi reclamantă nu există niciun raport juridic, nu a fost încheiat niciun fel de contract şi nu există nicio obligaţie asumată şi care ar fi trebuit executată.

Instanţa de apel, constatând pe baza probatoriului administrat că SC D. SRL, pârâta-intimată în prezenta cauză, există, nefiind radiată, a reţinut în mod corect că intimatul-pârât C. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere că raporturile contractuale s-au desfăşurat între intimata-pârâtă SC D. SRL şi recurenta-reclamantă.

Nefondată este şi critica privind greşita aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, conform prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale”.

Prin aceste dispoziţii speciale, legiuitorul a avut în vedere ca toate acţiunile prin care creditorii falitei urmăresc realizarea creanţelor împotriva acesteia să fie suspendate de drept, urmând ca, ulterior, creditorii să-şi realizeze creanţa în cadrul procedurii colective demarate prin deschiderea procedurii insolventei.

În ceea ce priveşte interpretarea art. 36 din Legea nr. 85/2006, se reţine că orice urmărire individuală împotriva debitorului aflat în procedura insolvenţei se suspendă ope legis, pentru a proteja interesele colective ale creditorilor, într-o primă ipoteză, iar în cealaltă ipoteză referindu-se la acţiunile judiciare, extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului bunurilor sale.

Astfel, contrar susţinerii recurentei-reclamante, măsura stabilită prin textul de lege prevăzut la art. 36 se justifică prin natura specială a procedurii stabilite de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual şi egalitar, în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă.

În aceste condiţii, existenţa unor acţiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de lege ar produce incertitudine cu privire la masa credală, fapt ce ar face imposibilă evaluarea activului şi pasivului averii debitorului, în vederea distribuirii rezultatului lichidării.

Articolul de lege sus-menţionat se referă atât la acţiunile judiciare începute înainte de deschiderea procedurii, cât şi la cele începute după deschiderea procedurii, precum şi la toate creanţele care s-ar putea pretinde contra debitorului aflat în procedura insolventei.

Din această perspectivă, Înalta Curte nu poate primi susţinerile recurentei-reclamante, tocmai aceasta fiind finalitatea urmărită de text: suspendarea judecăţii acţiunii ca urmare a deschiderii procedurii insolventei intimatei-pârâte SC E. SA (prin încheierea din data de 29 octombrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. x/105/2010 al Tribunalului Prahova) s-a impus tocmai pentru a-i proteja dreptul până la data efectuării declaraţiei de creanţe, urmărirea unei creanţe asupra averii societăţii-debitoare aflate în procedura insolvenţei putând fi făcută numai în cadrul acestei proceduri speciale.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., indicat de recurentă în prima parte a cererii de recurs, se constată că acest text legal este invocat formal, întrucât din dezvoltarea motivelor de recurs nu reiese care ar fi actul juridic dedus judecăţii, căruia instanţa i-ar fi schimbat natura sau înţelesul. Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului trebuie să cuprindă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele prevăzute la art. 304, dar şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportate la motivul de recurs invocat. în lipsa unor critici care să se încadreze în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte este în imposibilitatea de a cenzura decizia instanţei de apel din această perspectivă.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile nulităţii, lipsei calităţii procesuale pasive şi prescripţiei dreptului material la acţiune invocate de intimatul-pârât C.

Respinge excepţiile nulităţii recursului şi autorităţii de lucru judecat invocate de intimata-pârâtă SC D. SRL Bucureşti.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Comuna Şuşani, prin Primar, împotriva deciziei nr. 462/A-C din 03 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2015.