Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2095/2015 AI generated

Recharacterization of simulated share transfer as mandate liability and rejection of joint corporate liability for personal share transactions

Case Number Decizia nr. 2095/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by both the plaintiff and the defendant, upholding the Court of Appeal’s decision that affirmed the first-instance judgment. The dispute concerned the plaintiff's claim that the defendant had purchased a majority share package in a joint-stock company using funds advanced by the plaintiff through an interposed person, and the plaintiff sought to have the transaction declared simulated and the defendant ordered to return the advanced sum, while also seeking joint liability from the company. The High Court rejected the plaintiff's argument that the company had passive procedural standing, ruling that the share purchase was a personal act of the defendant distinct from the company's legal obligations, and it also rejected the defendant's argument that the action should be treated strictly as a simulation claim rather than a contractual liability action under a mandate without representation. The court applied Article 84 of the Code of Civil Procedure to correctly recharacterize the legal nature of the claim and Article 1532 of the Civil Code to establish the mandatar's liability for non-performance, while upholding the rejection of the prescription defense based on the date the defendant alienated the shares to third parties, thereby leaving the defendant liable for the return of the funds but excluding the company from responsibility.

Legislator headnote

AI generated

art. 1175 C. civ, art. 969 C. civ, art. 274 C. proc. civ, art. 84 C. proc. civ, art. 353 alin. (3) C. proc. pen, art. 315 alin. (1) C. proc. civ; Recharacterization of simulated share transfer as mandate liability and rejection of joint corporate liability for personal share transactions: S-a apreciat că, înscrisul intitulat „chitanţă” de la dosar, este pe deplin valabil în temeiul art. 1175 C. civ., având caracterul unui contraînscris întrucât este un act secret şi contemporan cu actul public, actele publice fiind contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni autentificate de către pârâtul C., apreciindu-se că există simulaţie prin interpunere de persoane şi aşa cum s-a evidenţiat, a existat o înţelegere evidenţiată în actul secret prin care după cumpărarea acţiunilor de către pârâtul C. cu bani proveniţi de la A., pârâtul să-i cedeze acţiunile.

Keywords

AI generated
share transfer joint stock companies action for liability third-party claim standing to appeal civil judgment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 2095/2015

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dolj, reclamantul A., a chemat în judecată pârâţii SC B. SA şi C., solicitând să se constate simulaţia operaţiunilor de vânzare-cumpărare a pachetului majoritar de acţiunii al societăţii SC B. SA încheiate de către C. în calitate de cumpărător, în sensul că preţul acţiunilor achiziţionate a fost achitat de acesta, prin persoana interpusă C., şi obligarea pârâţilor, în mod solidar, la restituirea către acesta a sumei de 1,25 miliarde ROL actualizată la data executării, sumă avansată în vederea achiziţionării de către C. a pachetului majoritar de acţiuni ale SC B. SA Craiova.

Prin încheierea din şedinţa publică din data de 16 iunie 2004, a fost disjunsă cererea formulată de reclamanta SC D. SRL de cererea formulată de reclamantul A., cerere prin care se solicita în principal obligarea pârâtei SC B. SA la restituirea în natură a celor trei autovehicule proprietatea sa, iar în subsidiar, în solidar cu C. la plata contravalorii acestora la data deposedării, anul 2001, pe care o evaluează la peste 500 milioane ROL, de cererea formulată de reclamantul A. prin care se solicita a se constata simulaţia operaţiunilor de vânzare-cumpărare a pachetului majoritar de acţiuni al SC B. SA şi obligarea în mod solitar a pârâţilor la restituirea către reclamant a sumei de 1.250.000.000 ROL actualizată la data executării.

În această cauză, reclamantul a formulat cerere de strămutare care a fost admisă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea nr. 1657 din 27 mai 2009, şi s-a dispus strămutarea dosarului la Tribunalul Arad, sens în care prin încheierea din 23 iunie 2009, Tribunalul Dolj, a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o Tribunalului Arad spre soluţionare.

Prin sentinţa comercială nr. 1093 din 17 iunie 2011, Tribunalul Arad a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, prescripţiei dreptului material la acţiune, lipsei calităţii de reprezentant şi excepţia lipsei de interes a reclamantului A., invocate de pârâta SC B. SA şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC B. SA şi în consecinţă a respins pe cale de excepţie acţiunea formulată împotriva pârâtei SC B. SA.

De asemenea, tribunalul a admis în parte, acţiunea precizată formulată de reclamantul A. împotriva pârâţilor C., SC B. SA, E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. - decedat, moştenitori Ş., T., Ţ., U., V., X., Y. - decedat, moştenitor Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. - decedat, moştenitori legali MM., NN. - fiică, OO. - fiică, PP., QQ., RR., SS., ŞŞ., TT., ŢŢ., UU., VV., W., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., G., EEE., H., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK. - decedat, moştenitori LLL., MMM.; NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., ŞŞŞ., TTT., ŢŢŢ., JJ., UUU., VVV., WWW. - decedat, moştenitori XXX., YYY., şi în consecinţă:

A constatat simulaţia operaţiunilor de vânzare-cumpărare a pachetului majoritar de acţiuni al SC B. SA, încheiate de către pârâtul C., în calitate de cumpărător, în sensul că preţul acţiunilor achiziţionate a fost achitat de reclamantul A. prin persoana interpusă, pârâtul C., fiind obligat pârâtul la restituirea către reclamant a sumei de 1,25 miliarde ROL, sumă ce va fi actualizată la data executării, sumă avansată în vederea achiziţionării de către pârâtul C. a pachetului majoritar de acţiuni ale SC B. SA Craiova.

A fost respinsă acţiunea formulată de către reclamantul A., împotriva pârâţilor, E., F., G., H., J., I., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. - decedată, moştenitori Ş., T., Ţ., ZZZ., U., V., X., AAAA., Y. - decedat, moştenitor Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. - decedat, moştenitori legali MM. - soţie, NN. - fiică, OO. - fiică, PP., QQ., BBBB., RR., SS., ŞŞ., TT., ŢŢ., UU., VV., W., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., G., EEE., H., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK. - decedat, moştenitori LLL., MMM.; NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., ŞŞŞ., TTT., ŢŢŢ., JJ., UUU., VVV., WWW. - decedat moştenitori XXX. fiu, YYY. soţie, fiind obligat pârâtul C. faţă de reclamant la 12.634 RON cheltuieli de judecată parţiale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că firma SC B. SA a fost înfiinţată în anul 1991, având un capital de 277.691.000 ROL reprezentând 277.691 acţiuni, fiecare acţiune în valoare de 1.000 ROL, astfel cum rezultă din contractul de societate.

Întrucât aceste acţiuni nu puteau fi vândute decât către acţionarii societăţii, reclamantul a arătat că i-a dat suma de 1,25 miliarde ROL pârâtului pentru a cumpăra acţiunile societăţii, urmând ca ulterior după modificarea statului să i le cesioneze.

Referitor la chitanţa de la dosar, care transpune înscrisul sub semnătură privată de la dosar, instanţa a reţinut că banii cu care s-a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni ai pârâtei au fost ai reclamantului astfel cum rezultă din documentele bancare existente la dosarul cauzei, înscrisuri care se coroborează şi cu unele din depoziţiile martorilor audiaţi în special cu depoziţiile martorului XXX., care a fost de faţă şi l-a însoţit pe reclamant la bancă când prima dată s-a ridicat 800.000.000 ROL, iar în a doua tranşă s-a mai ridicat 450.000.000 ROL care au fost predaţi pârâtului, martor care a afirmat cu certitudine că bani nu au aparţinut pârâtului.

S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 850 din 01 octombrie 2003, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în Dosarul nr. x/2003, definitivă, prin respingerea recursului s-a confirmat, cu putere de lucru judecat, concluzia că banii pentru achiziţionarea de către pârât a acţiunilor pârâtei au fost plătiţi de reclamant şi din aceste motive, înscrisul intitulat „chitanţă”, face dovada deplină a celor consemnate în acesta.

Faptul că pârâtul nu a recunoscut semnătura de pe acest act, nu a adus instanţa în situaţia de a înlătura acestui act, ci coroborând acest înscris cu restul probelor testimoniale, cu sentinţa penală sus menţionată intrată în puterea de lucru judecat, a rezultat că pârâtul a acţionat în calitate de interpus în relaţia cu A., iar preţul acţiunilor a fost achitat de A.

S-a apreciat că, înscrisul intitulat „chitanţă” de la dosar, este pe deplin valabil în temeiul art. 1175 C. civ., având caracterul unui contraînscris întrucât este un act secret şi contemporan cu actul public, actele publice fiind contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni autentificate de către pârâtul C., apreciindu-se că există simulaţie prin interpunere de persoane şi aşa cum s-a evidenţiat, a existat o înţelegere evidenţiată în actul secret prin care după cumpărarea acţiunilor de către pârâtul C. cu bani proveniţi de la A., pârâtul să-i cedeze acţiunile.

Cu privire la actul aparent, în speţă părţile actului aparent respectiv contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni autentificare urmăresc în mod conştient, astfel cum rezultă din poziţia acestora exprimată în faţa instanţei, ca efectele să se producă faţă de o altă persoană care să i se asigure anonimatul, reclamantul, care nefiind acţionar al pârâtei nu îi era permis să cumpere acţiuni.

Întrucât actul secret are ca părţi doar pârâtul şi defunctul WWW. şi prin care a recunoscut faptul că reclamantul A. a dat pârâtului suma de 1.250.000.000 ROL, potrivit art. 1175 C. civ., actul secret nu poate avea nici un efect în contra terţelor persoane complet străine de contract, totuşi terţilor în speţă, acţionarii care şi-au vândut acţiunile, le va putea fi opusă numai situaţia juridică născută din actul aparent sau public deşi nu corespunde realităţii.

S-a reţinut că inopozabilitatea actului secret faţă de terţi rezultă din interpretarea art. 1175 C. civ., unde se prevede expres că actul secret nu poate avea nici un efect în contra altor persoane, dar, tot din acelaşi text se poate deduce implicit că actul secret poate produce efecte favorabile terţilor şi în această din urmă situaţie, terţii au dreptul să invoce în beneficiul lor şi împotriva părţilor efectele actului secret.

Faţă de aceste considerente prezentate, instanţa a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, prescripţiei dreptului material la acţiune, lipsei calităţii de reprezentant şi excepţia lipsei de interes a reclamantului A. invocate de pârâta SC B. SA, pentru motivele care au fost arătate în considerentele acestei hotărâri, iar în condiţiile în care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC B. SA, s-a respins pe cale de excepţie acţiunea formulată împotriva pârâtei SC B. SA.

Văzând prevederile art. 1175 C. civ. şi art. 969 C. civ., instanţa a admis în parte acţiunea exercitată de reclamant şi a constatat simulaţia operaţiunilor de vânzare cumpărare a pachetului majoritar de acţiuni al societăţii SC B. SA încheiate de către C. în calitate de cumpărător în sensul că preţul acţiunilor achiziţionate a fost achitat de reclamant prin persoana interpusă C.

Pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul la restituirea către reclamant a sumei de 1,25 miliarde ROL, sumă ce va fi actualizată la data executării, sumă avansată în vederea achiziţionării de către pârâtul C. a pachetului majoritar de acţiuni ale SC B. SA Craiova.

Instanţa a respins acţiunea faţă de pârâţii care şi-au vândut acţiunile potrivit cu contractele de vânzare-cumpărare autentificate, efectele actului secret, nerăsfrângându-se asupra acestora, litigiul purtând doar între reclamant şi pârâtul C.

În baza art. 274 C. proc. civ., instanţa a obligat pârâtul C. faţă de reclamant la 12.634 RON cheltuieli de judecată parţiale.

Prin decizia civilă nr. 30 din 30 ianuarie 2012 pronunţată în Dosar nr. x/63/2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, a respins apelurile formulate de reclamantul A. şi pârâtul C. împotriva sentinţei comerciale nr. 1093 din 17 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. x/63/2007.

Prin decizia civilă nr. 1452 din 04 aprilie 2013 pronunţată în Dosar nr. x/63/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamantul A. şi pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 30 din 30 ianuarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În rejudecare, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin decizia nr. 461 din 25 iunie 2014 a respins excepţia de nulitate a apelului reclamantului A., a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul A. şi pârâtul C. împotriva sentinţei comerciale nr. 1093 din 17 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia comercială. Au fost respinse cererile formulate de reclamantul A. şi pârâtul C. privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.

În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în ce priveşte excepţia nulităţii apelului reclamantului invocată de pârâţii C. şi SC B. SA că circumstanţele cauzei justifică prezumţia rezonabilă că reclamantul A. a declarat, în termen legal, apel împotriva sentinţei comerciale nr. 1093 din 17 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia comercială, având în vedere că apelul reclamantului A. a fost expediat în data de 15 iulie 2011.

În ceea ce priveşte fondul apelului declarat de reclamantul A., instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că acesta este neîntemeiat, întrucât între reclamant şi pârâta SC B. SA nu există nici un raport juridic de natură contractuală sau delictuală care să justifice o eventuală obligare a societăţii pârâte la plata sumelor pretinse de reclamant.

S-a reţinut că raportul juridic stabilit între reclamant şi pârâtul C., nu a avut în vedere calitatea acestuia din urmă de administrator al societăţii SC B. SA (calitate pe care, de altfel, nici nu o deţinea la acel moment), ci calitate sa de acţionar al pârâtei - având aptitudinea (în condiţiile restrictive prevăzute de actele constitutive ale societăţii) de a achiziţiona acţiuni de la ceilalţi acţionari.

Instanţa de apel a constatat că din conţinutul raportului juridic sus-menţionat nu rezultă asumarea niciunei obligaţii de către societate şi nici nu s-a dovedit în cauză săvârşirea unei fapte delictuale de natură să antreneze răspunderea societăţii.

Totodată, s-a apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut că în speţă vânzarea-cumpărarea de acţiuni constituie un fapt personal al pârâtului C., faţă de care SC B. SA este un terţ desăvârşit.

Referitor la apelul declarat de pârâtul C., instanţa de apel a considerat necesar să clarifice acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva acestui pârât, reţinând, în esenţă, că raportul juridic ce stă la baza promovării acţiunii reclamantului - prin care acesta urmăreşte obligarea pârâtului la acoperirea prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligaţiilor asumate contractual - îmbracă forma juridică a unui mandat fără reprezentare, ceea ce determină concluzia că acţiunea este una în neexecutarea mandatului, nicidecum o acţiune în simulaţie, aşa cum în mod eronat a fost intitulată de reclamant.

S-a apreciat că această concluzie rezultă din împrejurarea că reclamantul A. nu s-a înţeles cu cei 72 de acţionari să cumpere direct pe numele său acţiunile deţinute la SC B. SA şi să-l treacă pe pârâtul C. doar ca fiind un cumpărător fictiv al acestora, ci înţelegea reclamantului cu C. a fost în sensul că l-a mandatat pe acesta să achiziţioneze pachetul majoritar de acţiuni la SC B. SA, să modifice actele constitutive ale societăţii şi numai după ce o atare operaţiunea va deveni posibilă, să procedeze la transferul acţiunilor în patrimoniul său.

Astfel fiind, instanţa de apel raportându-se la prevederile art. 84 C. proc. civ. şi faţă de împrejurarea că prin cererea introductivă reclamantul tinde la recuperarea prejudiciului cauzat de pârât ca urmare a nerespectării obligaţiilor asumate, ţinând seama şi de motivele de fapt invocate în susţinerea acţiunii, a apreciat că din punct de vedere juridic, acţiunea reclamantului nu este o acţiune în declararea simulaţiei ci o acţiune în răspundere contractuală, respectiv acţiunea mandantului împotriva mandatarului care nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin contractul de mandat, reglementată de dispoziţiile art. 1532 şi urm. C. civ.

Referitor la prescripţia dreptului material la acţiune al reclamantului A., s-a constatat că termenul de prescripţie a început să curgă doar la data la care pârâtul C. a refuzat executarea obligaţiilor contractuale, refuz ce a fost stabilit doar la data la care pârâtul C. a înstrăinat acţiunile societăţii la terţe persoane, respectiv la data de 17 martie 2000.

În ceea ce priveşte fondul apelului declarat de pârâtul C., instanţa de apel, în consens cu cele statuate prin sentinţa Tribunalului Arad, a reţinut că pârâtul C. nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate faţă de reclamantul A., astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 1073 şi art. 1532 şi urm. C. civ. este ţinut să răspundă pentru prejudiciul suferit de mandant, ca urmare a neexecutării mandatului.

Instanţa de apel, din probatoriul administrat în cauză, a constatat că sumele de bani cu care pârâtul C. a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni al SC B. SA au fost ai reclamantului A., iar această împrejurare rezultă atât din documentele bancare existente la dosarul cauzei, cât şi din depoziţiile martorilor audiaţi, în special din depoziţia martorului XXX. - care a fost de faţă la înţelegerea dintre părţi şi care l-a însoţit pe reclamant la bancă atât prima dată, când s-au ridicat 800.000.000 ROL, cât şi a doua oară, când s-au mai ridicat 450.000.000 ROL - bani care au fost predaţi pârâtului în scopul achiziţionării acţiunilor.

Totodată, s-a reţinut că nu s-a dovedit că pârâtul C. - care la nivelul anului 1998 beneficia de un salariu de gestionar - ar fi deţinut astfel de sume de bani, care să îi permită achiziţionarea pachetului majoritar la SC B. SA.

Împotriva acestei decizii atât reclamantul A., cât şi pârâtul C. au declarat recurs.

Recursul declarat de reclamantul A. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în susţinerea cărora recurentul a arătat, în esenţă, că în mod greşit instanţa de apel a menţinut admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC B. SA nefiind analizate niciunul dintre aspectele arătate prin motivele de apel.

În continuarea motivării, recurentul după o prezentare a situaţiei de fapt şi critici privind sentinţa instanţei de fond, consideră că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere faptul că esenţial la încheierea actului intitulat „chitanţă”, cât şi a actelor aparente C. a avut calitatea de acţionar şi membru al Consiliului de administraţie la SC B. SA. Sumele de bani avansate, susţine recurentul, au fost strict pentru cumpărarea de acţiuni la SC B. SA şi cum acţiunile sunt bunuri mobile incorporate care poartă asupra patrimoniului, legătura dintre încheierea convenţiilor şi patrimoniul societăţii este indisolubilă. Astfel încât, consideră recurentul, SC B. SA şi C. trebuie obligaţi, în solidar, la plata sumei de 1025 miliarde ROL actualizat la data plăţii efective.

Recurentul apreciază că instanţa de fond şi de apel trebuia să soluţioneze acţiunea prin prisma cadrului procesual stabilit în mod irevocabil de instanţa penală (sentinţa nr. 854/2003 a Judecătoriei Miercurea Ciuc) şi să reţină calitatea de parte responsabilă civilmente a SC B. SA.

Recurentul susţine că deşi în sprijinul aceluiaşi argument a invocat art. 353 alin. (3) C. proc. pen., în considerentele deciziei recurate nu se regăseşte înlăturarea argumentelor invocate.

Prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a SC B. SA, susţine recurentul, instanţele nu au ţinut cont de înscrisurile depuse la dosar şi, enumerând înscrisurile şi prezentând acţiunile înfăptuite în beneficiul societăţii, recurentul consideră că instanţa de apel a reţinut greşit că între reclamantul A. şi pârâta SC B. SA nu există nici un raport juridic de natură contractuală sau delictuală care să justifice eventuală obligaţie a societăţii pârâte la plata sumelor pretinse de către reclamant.

Totodată, recurentul consideră că instanţa de apel nu a analizat motivele de apel formulate de reclamant deoarece în considerentele deciziei recurate nu se regăsesc argumentele pentru care toate apărările reclamantului au fost înlăturate.

Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului formulat de reclamantul A. şi pe fond respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a SC B. SA.

Recursul declarat de pârâtul C. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor invocate, recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel prin modificarea temeiului acţiunii promovate de reclamant, din acţiune în constatarea simulatiei în acţiunea unui mandat fără reprezentare, a nesocotit limitele investirii făcute de reclamant, întrucât odată ce partea a înţeles să se prevaleze de instituţia simulatiei, implicit instanţa nu era investită cu calificarea acţiunii, iar soluţia instanţei de apel apare şi ca o nerespectare a cadrului procesual, aşa cum inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl stabilise prin decizia de casare care a accentuat necesitatea verificării condiţiilor simulatiei.

Recurentul consideră că instanţa de apel, nu s-a conformat dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. întrucât instanţa de apel trebuia să se raporteze doar la necesitatea verificării condiţiilor simulatiei, iar nicidecum să dea o calificare proprie, peste voinţa părţilor şi a instanţei, anume a unui mandat fără reprezentare, iar această încălcare a deciziei de casare trebuie analizată şi din perspectiva probelor administrate.

Mai mult, susţine recurentul, procedând în acest mod instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii, în sensul că respectiva „chitanţă”, care nu a fost niciodată semnată de reclamant, nu conţine elementele unui mandat prin interpunere de persoane, iar interpretarea oferită de instanţa de apel nu are nicio legătură cu instituţia mandatului fără reprezentare.

Totodată, susţine recurentul, instanţa de apel trebuia să se pronunţe cu privire la existenţa înscrisului denumit „chitanţă” din 16 iulie 1998, însă din analizarea considerentelor se observă că instanţa de fond nu a făcut aprecieri cui privire la acest aspect în sensul de a pune sub semnul întrebării această „chitanţă” şi care sunt elementele care ar conduce către concluzia că aceasta există.

În opinia recurentului, hotărârea recurată este contradictorie din perspectiva analizării existenţei înscrisului, având în vedere că pe de o parte instanţa reţine cu fermitate realitatea unui mandat fără reprezentare dar fără a da indicii de unde rezultă, iar, pe de altă parte, recurentul apreciază că tocmai această fermitate a considerentelor constituie de fapt convingerea instanţei că această chitanţă a existat, deşi sub acest ultim aspect nu se face nicio analiză a acesteia.

În ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune, recurentul apreciază că, instanţa de apel în mod greşit a respins această excepţie, reţinând că termenul curge de la data la care C. a înstrăinat, acţiunile B., respectiv 17 martie 2000, întrucât art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 stabileşte că pentru obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum şi în acel al căror termen de executare nu este stabilit, prescripţia începe să curgă de la naşterea raportului de drept.

Aşadar, susţine recurentul, textul se referă la naşterea raportului de drept invocat, adică cel simulat şi în nici un caz al raportului avut în vedere de instanţă, anume cel de cesiune a respectivelor acţiuni.

Recurentul consideră că motivarea instanţei este greşită întrucât instanţa în stabilirea prescripţiei trebuia să se raporteze nu la data la care nu mai era posibilă cesionarea (adică atunci când le vânduse în 2000), ci trebuia să se raporteze la momentul la care s-a născut posibilitatea intimatului-reclamant de a cere cesionarea.

Referitor la întreruperea termenului de prescripţie urmare a nesoluţionării laturilor civile din plângerile penale, recurentul apreciază că acesta nu este un caz de întrerupere conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958, întrucât pe de o parte, stricto sensu, priveşte numai cereri de chemare în judecată şi care totodată să fie admise, iar pe de altă parte, plângerile respective privesc cu totul alte fapte şi nu are nicio legătură cu nesoluţionarea laturii civile din acele dosare penale.

Referitor la fondul cauzei, recurentul susţine că instanţa de apel nu a analizat, aşa cum rezultă prin raportare la probe, dacă banii ce rezultă din depoziţiile martorului XXX. (800 milioane ROL şi 450 milioane ROL) i-au fost predaţi, iar pe de altă parte instanţa nu a răspuns la una din apărările sale esenţiale, respectiv obligarea la 1,25 miliarde ROL în condiţiile în care valoarea acţiunilor cumpărate a fost de doar 134 milioane ROL.

Pentru aceste motive recurentul a solicitat, în principal, admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea hotărârilor pronunţate în cauză şi pe fond respingerea acţiunii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar recurentul reclamant A. a solicitat respingerea recursului pârâtului C. ca fiind nefondat.

Intimata pârâtă SC B. SA, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului reclamantului A. ca nefondat.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., a luat în examinare excepţia invocată de pârâtul C. privind nulitatea recursului declarat de reclamantul A. şi a constatat că excepţia invocată este nefondată având în vedere că din argumentele prezentate în susţinerea cererii de recurs, se desprind aspecte de nelegalitate, ce pot fi examinate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.

Recursul declarat de reclamantul A.

Motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Din perspectiva acestui motiv recurentul a susţinut că instanţa de apel nu a analizat motivele de apel formulate de reclamant deoarece în considerentele deciziei recurate nu se regăsesc argumentele pentru care toate apărările reclamantului au fost înlăturate.

Contrar susţinerilor recurentului, se constată că hotărârea curţii de apel cuprinde motivele pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, instanţa nefiind ţinută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părţi, putând să sistematizeze susţinerile părţilor şi chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părţi, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluţii clare şi convingătoare impune acest lucru şi cât nu sunt încălcate exigenţele dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce în speţă nu se regăseşte.

Nu există nici un motiv care să ducă la concluzia că îndatorirea de a stărui prin mijloace legale, pentru aplicarea corectă a legii a fost încălcată de judecătorii fondului sau de judecătorii apelului.

Astfel se constată că nici o ipoteză a pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. nu poate fi reţinută întrucât s-a răspuns în fapt şi în drept la criticile aduse deciziei, iar concluziile instanţei conduc logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate cere modificarea soluţiei recurate atunci când instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii sau a schimbat natura şi înţelesul acestuia, nu a fost argumentat în fapt şi în drept în mod distinct.

Argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este o cerinţă impusă de faptul că, procedural, fiecare motiv vizează o anumită nelegalitate. Prin urmare, Înalta Curte nu poate păşi la o analiză a nelegalităţii imaginând posibile argumente şi dispoziţii legale pe care să le examineze din perspectiva acestui motiv.

Din acelaşi punct de vedere, al nemotivării, se observă că recurentul a relatat opinii proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei, el nu a arătat în mod concret criticile care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În cazul de faţă, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis în această etapă procesuală.

Motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greşită a legii.

Din perspectiva motivului de recurs indicat, recurentul a criticat decizia recurata prin prisma admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC B. SA şi că instanţa de apel trebuia să soluţioneze acţiunea prin prisma cadrului procesual stabilit în mod irevocabil de instanţa penală (sentinţa nr. 854/2003 a Judecătoriei Miercurea Ciuc) şi să reţină calitatea de parte responsabilă civilmente a SC B. SA.

Întreaga construcţie juridică a recurentului prin care a încercat să demonstreze calitatea de parte a pârâtei SC B. SA şi obligarea acesteia la plata în solidar a sumelor pretinse, va fi înlăturată.

În speţă, cumpărarea unui număr de acţiuni ale pârâtei SC B. SA de către pârâtul C., constituie un fapt personal care nu are legătură cu atribuţiile de serviciu pe care le avea la societatea pârâtă, faptele pârâtului nefiind săvârşite cu concursul societăţii.

Astfel încât, instanţa de apel în mod corect a statuat că, între reclamantul A. şi pârâta SC B. SA nu a existat nici un raport juridic de natură contractuală sau delictuală care să justifice o eventuală obligare a societăţii pârâte la plata sumelor pretinse de reclamant.

Totodată, din conţinutul raportului juridic stabilit între reclamantul A. şi pârâtul C., aşa cum de altfel în mod corect s-a constatat, nu rezultă asumarea nici unei obligaţii de către societate şi nici nu s-a dovedit în cauză săvârşirea unei fapte delictuale de natură să antreneze răspunderea societăţii.

Este adevărat că reclamantul a chemat în judecată şi pârâta SC B. SA, însă instanţa în stabilirea raporturilor juridice dintre părţi şi în urma analizării situaţiei de fapt, a stabilit în mod corect că vânzarea-cumpărarea de acţiuni de la salariaţi, prin interpunerea pârâtului C., este un raport strict personal al pârâtului, iar SC B. SA nu a avut nici o legătură cu tranzacţiile respective.

Este de necontestat că prin sentinţa penală nr. 854 din 01 octombrie 2003 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, rămasă definitivă prin decizia nr. 42/R din 23 martie 2004 a Tribunalului Harghita, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului C. şi ale părţii responsabile civilmente SC B. SA până la concurenţa sumei de 5.000.000.000 ROL în vederea recuperării sumei de bani avansate pentru cumpărarea a 142.000 acţiuni, însă măsura instituirii sechestrului asupra imobilelor vizează indisponibilizarea unui bun care nu poate fi confundată cu acţiunea civilă în cadrul procesului civil sau penal, măsura asiguratorie fiind o măsură de protecţie în situaţia în care acţiunea civilă va fi admisă.

Nu este lipsit de relevanţă de a sublinia faptul că prin sentinţa penală nr. 854 din 01 octombrie 2003 s-a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de A. având ca obiect recuperarea sumei de bani avansată pentru cumpărarea a 142.000 acţiuni ceea ce înseamnă că recurentul nu se poate prevala de instituţia autorităţii de lucru judecat privind cadrul procesual, respectiv calitatea procesuală pasivă a SC B. SA.

Fată de cele arătate, Înalta Curte va înlătura critica recurentului referitoare la soluţionarea acţiunii prin prisma cadrului procesual stabilit în mod irevocabil prin sentinţa penală nr. 854/2003 a Judecătoriei Miercurea Ciuc.

Referitor la criticile recurentului privind înscrisurile depuse la dosar şi acţiunile înfăptuite în beneficiul societăţii, Înalta Curte reţine că susţinerile prezentate nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 304 C. proc. civ., apărările astfel invocate situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare şi evaluare a probelor administrate.

Recursul declarat de pârâtul C.

Motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Din perspectiva acestui motiv recurentul a susţinut că hotărârea recurată este contradictorie faţă de analiza existenţei înscrisului, având în vedere că pe de o parte instanţa reţine cu fermitate realitatea unui mandat fără reprezentare dar fără a da indicii de unde rezultă, iar, pe de altă parte, tocmai această fermitate a considerentelor constituie de fapt convingerea instanţei că această chitanţă a existat, fără a se face o analiză a acesteia.

Doctrina a statuat că ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pot fi existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.

Faptul că instanţa de apel pentru o stabilire corectă a situaţiei de fapt a făcut o analiză detaliată a înscrisurilor de la dosar nu poate conduce la concluzia că ar exista contradictorialitate între considerentele expuse, astfel încât, se constată că între considerentele deciziei recurate nu există contradicţii ce ar putea fi încadrate în motivul de recurs invocat, astfel încât motivul de recurs invocat va fi înlăturat.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate cere modificarea soluţiei recurate atunci când instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii sau a schimbat natura şi înţelesul acestuia, nu a fost argumentat în fapt şi în drept în mod distinct.

Deşi motivul de nelegalitate aşa cum este prevăzut procedural vizează actul dedus judecăţii, recurentul prin argumentele aduse în sprijinul acestuia se referă la probele administrate, la modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt prin raportare la înscrisul numit „chitanţă”, aspecte ce vizează netemeinicia deciziei recurate, iar motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie situaţia de fapt prin raportare la probele administrate şi de a solicita instanţei să reconsidere concludenta lor ceea ce nu este permis în această etapă procesuală ce nu intră în sfera de analiză a motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 care a fost invocat.

Interpretarea actului dedus judecăţii şi a probelor aparţine instanţelor devolutive şi numai în măsura în care s-ar încălca norme care au dus la schimbarea înţelesului actului care era vădit neîndoielnic s-ar putea reţine încălcarea legii. Or, argumentele recurentului nu conduc la o astfel de concluzie ci, dimpotrivă, se constată că s-au evocat ipoteze şi susţineri nefondate.

Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greşită a legii.

Critica recurentului potrivit căreia instanţa de apel prin modificarea temeiului acţiunii promovate de reclamant, din acţiune în constatarea simulaţiei în acţiunea unui mandat fără reprezentare, a nesocotit limitele investirii făcute de reclamant, va fi înlăturată.

Este adevărat că reclamantul este cel ce stabileşte cadrul procesual al cauzei, însă faţă de dispoziţiile art. 84 C. proc. civ., care permit calificarea corectă a actului procedural (în speţă, cererea de chemare în judecată), atunci când poartă o denumire greşită, instanţa de apel, făcând o analiză a elementelor indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi a probelor din dosar, a dat o calificare corectă a cererii deduse judecăţii în funcţie de conţinutul său şi nu de denumirea dată de parte.

Faţă de modul în care a fost formulată această critică, Înalta Curte reţine că în rejudecare, faţă de îndrumările instanţei supreme din decizia de casare privind verificarea condiţiilor simulaţiei, s-a impus a fi stabilită natura juridică a acţiunii, iar instanţa de apel dând eficienţă juridică dispoziţiilor imperative cuprinse în art. 315 alin. (1) C. proc. civ., a stabilit în mod corect că acţiunea reclamantului nu este o acţiune în declararea simulaţiei ci o acţiune în răspundere contractuală, respectiv acţiunea mandantului împotriva mandatarului care nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin contractul de mandat.

Referitor la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, nu poate fi reţinută argumentarea recurentului potrivit căreia momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie ar fi momentul la care s-a născut posibilitatea reclamantului de a cere cesionarea, întrucât termenul de prescripţie extinctivă nu curge de la data naşterii raportului juridic ca dată formală trecută pe un înscris.

Potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite, începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.

În speţă, data naşterii raportului de drept este data la care pârâtul C. în calitate de debitor al obligaţiei de a transmite reclamantului dreptul de proprietate asupra acţiunilor, şi-a afirmat în mod neechivoc voinţa juridică de a nu respecta obligaţia sa faţă de reclamant.

Or, în raport de menţionatele dispoziţii instanţa de apel, a stabilit în mod corect că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie este data de 17 martie 2000, dată la care pârâtul C. a refuzat executarea obligaţiilor contractuale şi a înstrăinat acţiunile societăţii la terţe persoane.

Totodată, contrar susţinerilor recurentului, se constată că instanţa de apel prin raportare la dispoziţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958, a reţinut în mod legal relevanţa aspectelor de fapt ce au condus la întreruperea cursului prescripţiei.

Este corect faptul că acţiunea a fost formulată la data de 22 aprilie 2004, însă, cursul prescripţiei a fost întrerupt prin recunoaşterea de către pârât a obligaţiilor asumate faţă de reclamant şi prin plângerile penale făcute de către reclamant împotriva pârâtului C., astfel că intenţia reclamantului de a acţiona în termenul de prescripţie de trei ani prevăzut de lege, a existat în mod evident.

În condiţiile în care modul de calcul explicit arătat de către instanţa de apel în expunerea de motive a hotărârii pronunţate nu poate fi contestat sub aspectul acurateţei sale, nu poate fi reţinută nici o critică de nelegalitate sub aspectul aplicării greşite în cauză a instituţiei prescripţiei extinctive.

Celelalte critici ale recurentului referitoare la analiza probatoriului administrat, a stabilirii situaţiei de fapt privind predarea banilor ce rezultă din depoziţiile martorului XXX., vor fi înlăturate întrucât repunerea în discuţie a probelor administrate, precum şi a modului în care s-a apreciat concludenta lor, în absenţa unei argumentaţii în drept care să permită încadrarea în sfera motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu poate fi analizată în cadrul controlului de legalitate pe calea extraordinară a recursului.

Nu va fi reţinută nici pretinsa neanaliză a uneia dintre apărările pârâtului, întrucât instanţa de apel nu este obligată să răspundă fiecărui argument folosit în dezvoltarea apelului atunci când au un element comun determinat, fiind autorizată să le grupeze şi să le analizeze împreună.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de reclamantul A. şi pârâtul C. ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia invocată de recurentul pârât C. vizând nulitatea cererii de recurs a recurentului reclamant A.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. şi pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 461 din 25 iunie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2015.