Admissibility of declaratory action regarding unfulfilled suspensive condition in land sale contract despite prior res judicata on admissibility.

Decizia nr. 2093/2015

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 19 ianuarie 2010 sub nr. x/3/2010, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând să se constate neîndeplinirea condiţiei suspensive prevăzute de primul articol din actul adiţional din 17 decembrie 2008 la contractul de vânzare-cumpărare din 19 decembrie 2007 autentificat de B.N.P. D. şi, pe cale de consecinţă, să se constate inexistenţa dreptului pârâţilor de a radia dreptul de proprietate al reclamantei potrivit articolului terţ din actul adiţional din 17 decembrie 2008 la contractul de vânzare-cumpărare din 19 decembrie 2007 autentificate de B.N.P. D., cu privire la următoarele terenuri aflate în proprietatea reclamantei: terenurile situate în judeţul Dâmboviţa, comuna Tărtăşeşti, în suprafaţă de 152.237 mp, cu nr. cadastral E., înscris în CF nr. F. a localităţii Tărtăşeşti, la A+1 şi respectiv în suprafaţă de 1.182.999 mp, cu nr. cadastral G., înscris în CF nr. H. a localităţii Tărtăşeşti, la A+1; terenurile situate în judeţul Giurgiu, după cum urmează: 10.000 mp, cu nr. cadastral I., înscris în CF nr. J. a comunei Joiţa; 5000 mp, cu nr. cadastral K., înscris în CF nr. L. a comunei Cosoba; 33.550 mp, cu nr. cadastral M., înscris în CF nr. N. a comunei Cosoba; 4000 mp, cu nr. cadastral O., înscris în CF nr. P. a comunei Cosoba; 5.387 mp cu nr. cadastral Q., înscris în CF nr. R. a comunei Cosoba; 2.500 mp, cu nr. cadastral S., înscris în CF nr. T. a comunei Cosoba; 11.250 mp, cu nr. cadastral U., înscris în CF nr. V. a comunei Cosoba; 5.400 mp, cu nr. cadastral W., înscris în CF nr. Y. a comunei Cosoba; 5000 mp, cu nr. cadastral Z., înscris în CF nr. AA. a comunei Cosoba; 6.200 mp, cu nr. cadastral BB., înscris în CF nr. CC. a comunei Cosoba.

La data de 08 aprilie 2010, pârâţii B. şi C. au depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, ulterior precizată, prin care au solicitat respingerea cererii principale ca nefondată, să se constate îndeplinirea de către pârâţii reclamanţi a tuturor obligaţiilor pe care şi le-au asumat faţă de reclamantă prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 19 decembrie 2007 de B.N.P. D., astfel cum acesta a fost modificat prin actele adiţionale ulterioare, şi îndeplinirea condiţiei suspensive prevăzute de primul articol din actul adiţional pentru naşterea obligaţiei reclamantei de plată a restului de preţ în suma de 26.506.590 euro, prevăzute de articolul prim al actului adiţional şi în consecinţă să se constate că a intervenit rezoluţiunea contractului din 2007 şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 17 decembrie 2008 de B.N.P. D., ca efect al pactului comisoriu expres de gradul IV, menţionat în articolul terţ al actului adiţional, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv redobândirea de către pârâţii reclamanţi a proprietăţii depline asupra terenurilor denumite în contractul din 2007: „Terenurile 1, 2, 3, 4, 5, 6 şi 7, Terenurile pentru Tratarea Apelor, Terenul de Acces şi Terenul 13", şi îndrituirea pârâţilor reclamanţi de a solicita radierea dreptului de proprietate al reclamantei din cărţile funciare şi, subsecvent, îndrituirea de a solicita intabularea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri pe numele pârâţilor reclamanţi, să se constate că sunt îndrituiţi să păstreze sumele deja încasate din preţul vânzării, respectiv a avansului 1, avansului 2 şi ratelor 1, 2 şi 3 ale restului de preţ, aşa cum acestea sunt prevăzute în contractul din 2007, cu titlu de daune-interese, precum şi obligarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa comercială nr. 1359 din 08 februarie 2011, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii şi a fost respinsă cererea principală ca inadmisibilă. Prin aceeaşi sentinţă, a fost respins capătul 1 din cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată, ca inadmisibil şi au fost anulate capetele 2 şi 3 din cererea reconvenţională precizată ca netimbrate.

Prin decizia civilă nr. 444 din 13 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, au fost respinse apelurile declarate de SC A. SRL şi B. şi C.

Prin decizia nr. 2588 din 17 mai 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost respins ca tardiv declarat recursul formulat de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 444 din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a fost admis recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva aceleiaşi decizii, fiind casată, în parte, decizia recurată şi anulată, în parte, sentinţa comercială nr. 1359 din 8 februarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, cauza fiind trimisă la Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în vederea judecării pe fond a cererii principale. Celelalte dispoziţii ale deciziei recurate şi ale sentinţei au fost menţinute.

Prin sentinţa civilă nr. 5948 din 01 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010, a fost admisă cererea şi s-a constatat neîndeplinirea condiţiei suspensive prevăzute de primul articol din actul adiţional din 17 decembrie 2008 la contractul de vânzare-cumpărare din 19 decembrie 2007, autentificate de B.N.P. D., şi, pe cale de consecinţă, s-a constatat inexistenţa dreptului pârâţilor de a radia dreptul de proprietate al reclamantei potrivit articolului terţ din actul adiţional din 17 decembrie 2008 la contractul de vânzare-cumpărare din 19 decembrie 2007 autentificat de B.N.P. D., cu privire la următoarele terenuri aflate în proprietatea reclamantei: 1) terenurile situate în judeţul Dâmboviţa, comuna Tărtăşeşti, în suprafaţă de 152.237 mp, cu nr. cadastral E., înscris în CF nr. F. a localităţii Tărtăşeşti, la A+1 şi respectiv în suprafaţă de 1.182.999 mp, cu nr. cadastral G., înscris în CF nr. H. a localităţii Tărtăşeşti, la A+1; 2) terenurile situate în judeţul Giurgiu, după cum urmează: - 10.000 mp., cu nr. cadastral I., înscris în CF nr. J. a comunei Joiţa; - 5000 mp, cu nr. cadastral K., înscris în CF nr. L. a comunei Cosoba; - 33.550 mp, cu nr. cadastral M., înscris în CF nr. N. a comunei Cosoba; - 4000 mp, cu nr. cadastral O., înscris în CF nr. P. a comunei Cosoba; - 5.387 mp, cu nr. cadastral Q., înscris în CF nr. R. a comunei Cosoba; - 2.500 mp, cu nr. cadastral S., înscris în CF nr. T. a comunei Cosoba; - 11.250 mp, cu nr. cadastral U., înscris în CF nr. V. a comunei Cosoba; - 5.400 mp, cu nr. cadastral W., înscris în CF nr. Y. a comunei Cosoba; - 5000 mp, cu nr. cadastral Z., înscris în CF nr. AA. a comunei Cosoba; - 6.200 mp, cu nr. cadastral BB., înscris în CF nr. CC. a comunei Cosoba. Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 234.503,85 RON (din care 234.457,10 RON reprezintă onorariu avocat, 46 RON reprezintă taxa de timbru, iar 0,75 RON timbru judiciar).

Prin încheierea pronunţată la 04 iunie 2014, s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul şi considerentele sentinţei, în sensul că s-a menţionat, în legătură cu terenul în suprafaţă de 6200 mp cu nr. cadastral BB. situat în judeţul Giurgiu, că acesta este înscris în CF nr. CC. a comunei Cosoba, iar nu în CF nr. CC. a comunei Cosoba, cum din eroare s-a trecut.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii B. şi C., cauza fiind înregistrată sub nr. x/2/2014 (x/2014) pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 1275 din 17 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a respins apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut în principal următoarele:

În ciclul procesual anterior, prin decizia nr. 2588 din 17 decembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, s-a admis recursul declarat de reclamanta SC A. SRL şi, în consecinţă, s-a casat în parte decizia recurată şi s-a anulat în parte sentinţa apelată, trimiţându-se cauza primei instanţe pentru judecarea pe fond a cererii principale.

Instanţa de recurs a constatat admisibilitatea acţiunii reclamantei prin raportare la dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., astfel că acest aspect nu mai poate fi pus în discuţie ulterior, faţă de caracterul obligatoriu al dezlegării problemei de drept date de instanţa de recurs, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, toate susţinerile apelanţilor referitoare la caracterul inadmisibil al acţiunii sau la posibilitatea reclamantei de a-şi satisface interesul pe calea unei acţiuni în realizare nu mai pot fi analizate, statuându-se anterior cu caracter irevocabil şi obligatoriu asupra admisibilităţii acţiunii promovate de reclamantă în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte cererea de conexare, Curtea arată că dispoziţiile procedurale privitoare la conexare, cuprinse în art. 164 C. proc. civ., nu sunt imperative, ci măsura este lăsată la aprecierea instanţei şi trebuie aplicată în aşa fel încât să ajute la realizarea drepturilor ce formează obiectul judecăţii, ca scop final al procesului civil.

În cauză, s-a solicitat iniţial conexarea prezentului dosar cu Dosarul nr. x/120/2012 al Tribunalului Dâmboviţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în care pârâţii solicitaseră constatarea rezoluţiunii contractelor de vânzare-cumpărare şi restabilirea situaţiei anterioare.

Este adevărat că între cele două pricini există o strânsă legătură, aceasta contrar concluziei primei instanţe, însă prin respingerea cererii de conexare nu se încalcă nicio dispoziţie legală imperativă şi nu se aduce nicio vătămare apelanţilor.

Între obiectul şi cauza celor două pricini există astfel o strânsă legătură, ambele implicând analiza îndeplinirii sau nu a condiţiei suspensive stipulate de părţi prin primul act adiţional la contractul de vânzare-cumpărare din 19 decembrie 2007, însă cauzele se pot judeca şi separat, fără ca drepturile şi garanţiile părţilor circumscrise unui proces echitabil să fie încălcate ori nesocotite. Tocmai urmare a acestei intercondiţionări a cauzelor, Dosarul nr. x/3/2013* a fost suspendat în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea irevocabilă a dosarului de faţă, evitându-se riscul pronunţării unor hotărâri contradictorii.

Totodată, Curtea de Apel a constatat că prima instanţă a analizat pertinent probele administrate în cauză, stabilind în consecinţă în mod corect situaţia de fapt şi aplicând corespunzător normele de drept incidente raportului juridic dedus judecăţii, susţinerile apelanţilor pârâţi din cadrul acestui motiv de apel nefiind fondate.

Interpretarea clauzelor contractuale incidente în cauză s-a realizat cu respectarea regulilor şi principiilor generale de interpretare invocate de apelanţi, clauza ce instituie condiţia suspensivă fiind de altfel suficient de clară şi neechivocă, chiar apelanţii menţionând în cuprinsul apelului că s-a convenit asupra obţinerii documentului oficial din care să rezulte aprobarea definitivă a finanţării.

În ceea ce priveşte adoptarea H.G. nr. 1517 din 2 decembrie 2009, în mod corect instanţa de fond a constatat că aceasta nu reprezintă îndeplinirea condiţiei suspensive convenite de părţi. O dovadă în acest sens o constituie însăşi recunoaşterea apelantului pârât prin aceea că, ulterior publicării hotărârii în Monitorul Oficial, a încheiat la 14 decembrie 2009 actul adiţional nr. 2, prin care s-a agreat modificarea termenului de îndeplinire a condiţiei din 26 decembrie 2009 în 05 aprilie 2010, menţionându-se în preambul că dl. B. a cerut cu bună-credinţă cumpărătorului o prelungire a scadenţei pentru a aduce la îndeplinire condiţiile care ar determina obligaţiile de plată legate de ratele 4, 5 şi 6.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că faţă de obiectul acţiunii, nu au relevanţă în cauză adresele invocate de apelanţi, respectiv adresa SC DD. SRL din februarie 2009, prin care se confirma că, prin adoptarea H.G. nr. 1517/2009, Guvernul României a aprobat cheltuielile necesare realizării investiţiei, şi adresa din 04 mai 2010 a Consiliului Judeţean Dâmboviţa, prin care intimatei i se aducea la cunoştinţă că în curând se va semna contractul de finanţare între Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin care vor fi transmise sau asigurate fondurile nerambursabile aprobate prin H.G. nr. 1517/2009.

Referitor la cheltuielile de judecată date fiind obiectul cauzei şi complexitatea acesteia, prin raportare la domeniile specifice pe care le vizează, durata procesului şi activitatea prestată de avocat, instanţa de apel a apreciat că nu se impune reducerea onorariului avocatului, nivelul taxelor judiciare de timbru, la care se referă apelanţii, neputând constitui un criteriu în raport de care să se statueze asupra rezonabilităţii onorariului cuvenit avocatului.

Împotriva deciziei civile nr. 1275 din 17 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs B.

În şedinţa publică din 25 iunie 2015 recurentul a depus o cerere prin care a invocat în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.

În motivare a arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat cu titlu obligatoriu caracterul inadmisibil al acţiunii introductive doar prin raportare la condiţia privind imposibilitatea promovării unei acţiuni în constatare prin care se urmăreşte constatarea unei situaţii de fapt.

Recurentul mai arată că textul art. 111 C. proc. civ. instituie două condiţii pentru a putea fi admisibilă o acţiune în constatare, respectiv solicitarea să vizeze constatarea unei situaţii de drept, iar reclamantul să nu aibă la dispoziţie o acţiune în realizare pentru a-şi valorifica pretenţiile, iar admisibilitatea din perspectiva celei de-a doua condiţie nu a fost analizată.

În acest sens, recurentul arată că acţiunea în rezoluţiunea celei de-a treia Convenţii reprezintă acţiunea în realizare pe care SC A. SRL o are la dispoziţie şi care atrage caracterul inadmisibil al prezentei cereri în constatare.

La acelaşi termen de judecată, respectiv 25 iunie 2015, intimata SC A. SRL a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs faţă de faptul că acesta nu este motivat.

Analizând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii cererii de recurs, Înalta Curte o va respinge în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. având în vedere că admisibilitatea cererii de chemare în judecată reprezintă un motiv de ordine publică care poate fi invocat în orice stare a pricinii.

Este adevărat că art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, însă alin. (2) prevede excepţia în sensul că, motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care este obligată să le pună în dezbaterea părţilor.

Referitor la critica recurentului încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că nu a fost analizată a doua condiţie de admisibilitate a acţiunii în constatare, respectiv reclamantul să nu aibă la dispoziţie o acţiune în realizare pentru a-şi valorifica pretenţiile, Înalta Curte o va înlătura. De asemenea, Înalta Curte nu îşi însuşeşte nici opinia recurentului referitoare la posibilitatea reclamantei de a cere rezoluţiunea celei de-a treia Convenţii.

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Doctrina a statuat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea dispoziţiilor legale aplicabile speţei, însă fie Ie-a încălcat, fie Ie-a aplicat greşit.

Din această perspectivă precum şi din perspectiva criticilor hotărârii recurate Înalta Curte reţine că aceasta a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei. Astfel, în mod corect instanţa de apel a reţinut că în ciclul procesual anterior, instanţa de recurs a constatat admisibilitatea acţiunii reclamantei prin raportare la dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., astfel că acest aspect nu mai poate fi pus în discuţie ulterior, faţă de caracterul obligatoriu al dezbaterii problemei de drept date de instanţa de recurs, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Nu este lipsit de relevanţă de a sublinia că în primul ciclu procesual una din criticile recurentei SC A. SRL a fost aceea că instanţa de apel nu a analizat condiţia subsidiarităţii acţiunii în constatare. Or, prin admiterea recursului formulat de SC A. SRL, casarea deciziei nr. 444 din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, anularea în parte a sentinţei Tribunalului şi trimiterea cauzei în vederea judecării pe fond a cererii principale, rezultă că problema admisibilităţii acţiunii principale a fost tranşată în primul ciclu procesual de către instanţa supremă care a stabilit posibilitatea reclamantei de a se adresa instanţei de judecată cu o astfel de cerere.

În ceea ce priveşte critica recurentului în sensul că reclamanta are la îndemână acţiunea în rezoluţiunea celei de-a treia Convenţii, Înalta Curte o va înlătura faţă de faptul că natura de condiţie suspensivă a fost tranşată cu putere de lucru judecat de către instanţa supremă în primul ciclu procesual prin decizia nr. 2588 din 17 mai 2012.

În considerentele deciziei s-a reţinut fără echivoc că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea neîndeplinirii condiţiei suspensive prevăzută de primul articol din actul adiţional din 17 decembrie 2008 la contractul de vânzare-cumpărare din 19 decembrie 2007 şi în consecinţă constatarea inexistenţei dreptului părţilor de a radia dreptul de proprietate al reclamantei potrivit articolului terţ, din actul adiţional la contractul de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile aflate în proprietatea reclamantei, reiese că demersul întreprins de aceasta constă tocmai în lămurirea raportului juridic obligaţional între părţile litigante

Aşadar, în prezenta cauză nu se mai poate atribui o altă calificare juridică a clauzei contractuale care formează obiectul litigios între părţile procesului, decât aceea de condiţie suspensivă.

Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

În conformitate cu art. 274 alin. (3) C. proc. civ. faţă de obiectul pricinii şi munca îndeplinită de avocat în această etapă procesuală, Înalta Curte va micşora onorariul avocaţial de la 44.141,02 RON, la 20.000 RON şi în consecinţă va obliga recurentul la plata sumei de 20.000 RO reprezentând cheltuieli de judecată intimatei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 1275 din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurentul pârât B. la plata sumei de 20.000 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC A. SRL.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2015.