Defendant's appeal rejected; car crash victim keeps €300,000 moral damages and lifelong pension award.

Decizia nr. 1929/2015

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 7478 din 30 decembrie 2013, Tribunalul Maramureş, secţia a ll-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii SC B. SA, C., D. şi E., şi în consecinţă:

A obligat pârâta SC B. SA să plătească reclamantului A. următoarele sume:

- suma de 15.800 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor făcute de reclamant cu medicamentaţie, analize medicale, spitalizare în clinici medicale şi deplasările la aceste clinici, cu dobânda legală aferentă de la data de 04 aprilie 2013 şi până la achitarea efectivă;

- suma de 72.360 RON, reprezentând contravaloarea globală a diferenţei dintre venitul net încasat de reclamant din salariu şi pensia acordată de asigurările sociale de stat;

- suma de 142.020 RON, reprezentând contravaloarea globală a costului cu diferenţa dintre salariul de bază minim brut pe ţară şi indemnizaţia pentru însoţitor;

- suma de 90.000 RON, reprezentând despăgubire provizorie cu titlu de contravaloare cheltuieli pe care reclamantul urmează să le efectueze în vederea recuperării sale fizice şi neurologice la clinici medicale din ţară sau străinătate;

- suma de 300.000 euro reprezentând daune morale.

A luat act de renunţarea reclamantului la judecarea capetelor de cerere privind obligarea pârâtei SC B. SA la plata sumei de 5.000 euro reprezentând contravaloarea motocicletei avariate şi la plata sumei de 1.000 euro reprezentând contravaloarea echipamentului de motociclist.

A obligat pârâta SC B. SA să-i plătească reclamantului suma de 60 RON cheltuieli de judecată şi a dispus restituirea către reclamant a sumei de 500 RON achitată de acesta prin chitanţa din 04 noiembrie 2013 cu titlu de onorariu provizoriu pentru expert F.

Prin decizia civilă nr. 323/2014 din 09 septembrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelurile declarate de reclamantul A. şi pârâta SC B. SA Sibiu, a schimbat în parte sentinţa primei instanţe în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâţilor C., D. şi E. şi, în consecinţă:

A obligat pârâta SC B. SA la plata sumei de 134 RON lunar reprezentând diferenţa dintre venitul net încasat de reclamant din salariu şi pensia acordată şi obţinută ulterior accidentului, calculată de la data producerii accidentului pe toată durata vieţii reclamantului.

A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 223.000 RON reprezentând contravaloarea globală a costului cu diferenţa dintre salariul de bază minim brut pe ţară şi indemnizaţia pentru însoţitor.

A obligat pârâta SC B. SA la plata către reclamant a sumei de 150.000 RON necesară tratamentelor medicale pe care acesta urmează să le efectueze în vederea recuperării sala fizice şi neurologice.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei în vederea obligării pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 300.000 euro în echivalentul lei la data plăţii.

A obligat pe reclamantul A. la plata către pârâta SC B. SA a cheltuielilor de judecată parţiale în apel în sumă de 1.000 RON.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta SC B. SA, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea în parte a deciziei recurate şi trimiterea spre o nouă judecată instanţei de apel.

În argumentarea motivelor invocate, recurenta a susţinut că instanţa de apel a respins prin încheierea de şedinţă din 02 septembrie 2014, în mod netemeinic şi nelegal, cererea sa de efectuare a unei expertize tehnice-auto pentru a se stabili dinamica producerii accidentului auto şi dacă se poate reţine o culpă comună în producerea acestuia, raportat la faptul că reclamantul a depăşit viteza legală cu 15 km/h.

A arătat recurenta că din considerentele deciziei recurate rezultă că motivul pentru care instanţa de apel susţine că nu poate reţine culpa comună a părţilor în producerea accidentului este faptul că nu a fost în niciun fel probată, singura probă concludentă, pertinentă şi utilă fiind expertiza tehnică auto, astfel încât a fost pusă în imposibilitate de a proba acest aspect, fiindu-i încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, garantate de art. 6, art. 13 şi 22 C. proc. civ., art. 6 din C.E.D.O.

În continuare, a susţinut recurenta că ţinând cont de faptul că la producerea accidentului a concurat, prin conduita sa culpabilă, şi victima, se impune reducerea, proporţional cu aceasta, atât a daunelor materiale, cât şi a celor morale, potrivit art. 1371 alin. (1) C. civ.

S-a mai susţinut că prin faptul că instanţa de apel a dispus mărirea cuantumului despăgubirilor acordate în vederea recuperării fizice şi neurologice a reclamantului la clinici medicale din ţară sau străinătate, de la 90.000 RON la 150.000 RON, fără a motiva de ce a fost necesară această majorare, sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

A mai susţinut recurenta că s-a menţinut cuantumul daunelor morale acordate de prima instanţă la suma de 300.000 euro, deşi a arătat că acest cuantum este excesiv, încălcându-se principiul îmbogăţirii fără justă cauză.

Totodată, a arătat recurenta că nu s-a respectat „Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale - studiu privind practica naţională şi europeană în materie, sinteza şi recomandări pentru soluţionarea daunelor morale suferite ca urmare a vătămării sănătăţii şi a integrităţii corporale ori a decesului persoanelor produse prin accidente de vehicule”, potrivit căruia media generală a daunelor morale care se acordă în cazul infracţiunilor de vătămare corporală în urma căreia au rămas sechele, infirmitate permanentă, este de 419 RON/ zi de îngrijiri medicale.

Totodată, a solicitat recurenta a se avea în vedere că la stabilirea cuantumului daunelor morale să fie avut în vedere faptul că infracţiunea a fost săvârşită din culpă şi nu cu intenţie, astfel că se impune o reducere a cuantumului despăgubirilor solicitate şi sub acest aspect.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate şi trimiterea spre o nouă judecată instanţei de apel.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., concluzia fiind că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din 05 mai 2015, a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părţile nedepunând puncte de vedere.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Critica recurentei, subsumată motivului de casare invocat anterior, prin care a susţinut că instanţa de apel a respins în mod netemeinic cererea de efectuare a unei expertize tehnice auto, în condiţiile în care şi reclamantul a contribuit atât la producerea accidentului cât şi la agravarea consecinţelor, prin urmare, existând o culpă comună, se constată a fi nefondată, pentru considerentele ce succed.

Prin încheierea din 02 septembrie 2014, instanţa de apel s-a pronunţat asupra cererii pârâtei de suplimentare a probaţiunii prin efectuarea unei expertize tehnice auto, apreciind a nu fi utilă şi concludentă soluţionării cauzei iar în considerentele deciziei se reţine că din întreaga probaţiune administrată a rezultat cu certitudine culpa exclusivă a numitului G. Aşadar, nu poate fi reţinută o eventuală nemotivare a hotărârii din perspectiva motivului de casare invocat, instanţele de fond fiind suverane în administrarea şi interpretarea probatoriului.

În ceea ce priveşte critica referitoare la nemotivarea soluţiei de majorare a cuantumului despăgubirilor de la 90.000 RON la 150.000 RON, se constată de asemenea a fi nefondată, având în vedere că instanţa a argumentat în raport cu dispoziţiile art. 1385 alin. (2) C. civ. şi în baza probatoriului administrat, soluţia adoptată, apreciind că suma de 150.000 RON reprezintă costul tratamentelor medicale pe care reclamantul urmează să le efectueze în vederea recuperării sale fizice şi neurologice.

Aşa fiind, este de reţinut că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În raport de cele reţinute, Înalta Curte apreciază criticile subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fi nefondate, întrucât contrar susţinerilor recurentei, hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta a criticat decizia atacată sub aspectul soluţiei de menţinere a cuantumului daunelor morale la suma de 300.000 euro care în opinia sa este excesiv, încălcându-se principiul îmbogăţirii fără justă cauză, motivat de faptul că nu s-a avut în vedere Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale -studiu privind practica naţională şi europeană în materie, sinteza şi recomandări pentru soluţionarea daunelor morale suferite ca urmare a vătămării sănătăţii şi integrităţii corporale ori a decesului persoanelor produse prin accidente de autovehicule.

Faţă de cele reţinute, se constată că recurenta nu a argumentat potrivit motivului de casare invocat, care sunt dispoziţiile legale aplicate greşit, pentru a da posibilitatea instanţei de recurs de a examina din această perspectivă hotărârea atacată.

Pentru ca susţinerile dezvoltate de recurenta-pârâtă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

În cazul de faţă, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Cu toate acestea, se constată că menţinerea de către instanţa de apel a sumei de 300.000 euro atribuită de prima instanţă este rezultatul unei aprecieri rezonabile şi echitabile de natură să ofere o anumită satisfacţie compensatorie pentru prejudiciul moral suferit.

În lipsa unor criterii legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, este de menţionat că fixarea acestuia rămâne la aprecierea instanţei, în raport de consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, operaţiunea de estimare a despăgubirilor, deşi lăsată la aprecierea judecătorului, nu se poate face în mod arbitrar, ci pe baza unor repere cum este echitatea şi proporţionalitatea.

În cauză, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, evidenţiind - aşa cum rezultă din considerentele deciziei atacate - identificarea elementelor care definesc gravitatea prejudiciului şi încadrarea acestora într-un barem de gravitate.

Aşa fiind, în speţă nu se confirmă motivul de casare instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta-pârâtă, instanţa de apel dând o corectă eficienţă textelor legale şi principiilor de drept incidente speţei, astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SA Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC B. SA Sibiu împotriva deciziei civile nr. 323/2014 din 09 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Defintivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2015.