Validity of unilaterally altered contract copy versus original agreement for gas pipeline indemnity
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal on the merits of the defendant's recourse, rendering the appellate decision final and leaving the lower court's judgment in force. The dispute concerned the enforcement of a 460,800 RON indemnity claimed by the plaintiff for the installation of a gas pipeline on his 2,500 square meter land parcel, where the defendant contested the total amount (512,000 RON) by relying on a unilaterally altered contract copy showing a lower sum (51,200 RON). The court determined that the unaltered contract constituted the clear, undoubted agreement between the parties, validating the higher amount. Legally, the decision relied on the principle that a valid contract is the law of the parties (Civil Code Art. 969) and that unilateral modifications without mutual consent are ineffective; the court further rejected arguments of misinterpretation under Civil Code Arts. 966, 983, and 989, and ruled that the appellate court did not violate the right to defense or fair trial by refusing to order an unnecessary topographic expertise.
Legislator headnote
AI generatedart. 969 C. civ, art. 1548 C. civ, articolul 1545 C. civ, art. 983 C. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 966 C. civ; Validity of unilaterally altered contract copy versus original agreement for gas pipeline indemnity: În susţinerea motivelor de recurs indicate, recurenta a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 966, 969, 983 C. civ. 1864, că în mod nelegal instanţa de apel a respins cererea de probe formulată şi susţinută la termenul de judecată din data de 18 iunie 2012, susţinând că probele nu ar fi pertinente cauzei faţă de obiectul pricinii, fiindu-i încălcat în acest mod dreptul la apărare şi la un proces echitabil.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 1594/2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 18091 din 18 octombrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis cererea modificată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 460.800 precum şi dobânda legală aferentă acestei sume începând data de 26 ianuarie 2011 şi până la achitarea sumei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că între reclamantul A şi SC C. SRL, s-a încheiat, la 29 aprilie 2010 o convenţie, intitulată "Acord", în care s-a convenit ca reclamantul să fie de acord cu montarea unei conducte de gaze naturale pe terenul de 2500 mp situat în localitatea Corneşti, iar în baza acestui acord, pentru suprafaţa afectată de traversarea conductei, solicitantul investiţiei să acorde despăgubiri reclamantului în sumă de 512.000 RON.
Înscrisul a fost semnat de către reclamant şi de către SC C. SRL care a acţionat în calitate de mandatar pentru solicitantul investiţiei pârâta SC B. SA.
Din această sumă, reclamantul a primit doar suma de 51.200 lei şi solicită obligarea pârâtei la plata diferenţei, de 460.800 lei.
A reţinut instanţa de fond că raportul juridic este reglementat de dispoziţiile art. 969 C. civ. din 1864 legea în vigoare la data încheierii convenţiei, astfel încât pârâta este ţinută să respecte obligaţia de plată a despăgubirii integrale cuvenite reclamantului.
A arătat instanţa de fond că pârâta răspunde în calitate de mandant, convenţia cu reclamantul fiind încheiată de către mandatarul acesteia SC C. SRL, în temeiul dispoziţiilor art. 1548 C. civ.
Instanţa de fond a reţinut că pârâta recunoaşte înscrisul analizat, dar contestă cuantumul sumei menţionate drept despăgubire, susţinând că reală ar fi suma de 51.200 lei, şi nu suma de 512.000 lei.
Faţă de susţinerile pârâtei, instanţa de fond a arătat că înscrisul depus de către reclamant nu conţine nicio alterare sau modificare, fiind prevăzută în mod clar suma de 512.000 lei în timp ce înscrisul exhibat de către pârâtă conţine modificări ale cuantumului despăgubirii, astfel încât să rezulte suma de 51.200 lei, fiind însă evident, dintr-o simplă cercetare a acestuia, că suma menţionată iniţial a fost cea de 512.000 lei, iar modificările din înscrisul prezentat de către pârâtă, nu sunt însuşite de către ambele părţi contractante, astfel că apare ca o modificare unilaterală, neînsuşită şi de către reclamant, motiv pentru care nu îi poate fi opozabilă acestuia.
Tribunalul a apreciat că nu poate reţine nici apărarea pârâtei în sensul că la o întâlnire a părţilor, din data de 16 august 2010, reclamantul ar fi recunoscut că valoarea de 512.000 lei provine de la o înţelegere anterioară, deoarece din înscrisul depus la dosar nu rezultă o asemenea manifestare de voinţă a reclamantului.
Apelul declarat de pârâta SC B. SA, împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apei Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 299 din 18 iunie 2012
În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că exemplarul "Acordului" aflat în posesia pârâtei SC B. SA, spre deosebire de exemplarul aflat în posesia reclamantului, conţine modificări care vizează cuantumul sumei convenite cu titlu de despăgubiri acordate reclamantei pentru montarea conductei de gaze naturale "DN32" pe terenul proprietatea acestuia, în suprafaţă de 2500 mp.
S-a constatat astfel, că suma de 512.000 RON a fost modificată prin "tăierea" ultimului zero, suma devenind 51.200 RON, apelanta pârâtă susţinând că nu ştie cine a operat modificarea înscrisului. Modificarea a fost efectuată în mod unilateral, fără a purta semnăturile părţilor în sensul convenirii unei asemenea modificări, fără a exista un un acord în acest sens al reclamantei, şi fără a fi încheiat vreun act adiţional prin care să se aducă modificări convenţiei încheiate.
A mai reţinut instanţa de apel că în ce priveşte "întâlnirea" din 16 august 2010, minuta acestei întâlniri nu a fost semnată şi de către reclamant, ci doar de reprezentanţii pârâtei apelante, aprecierea instanţei de fond că în aceste condiţii înscrisul nu-i poate fi opozabil reclamantului, fiind corectă.
De asemenea, nici rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 30 mai 2011 faţă de D., reprezentantul SC C. SRL, pentru infracţiunile de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, nu este relevantă în cauză.
Aşa fiind, în mod corect a apreciat instanţa de fond că o eventuală eroare materială ar fi trebuit îndreptată (corectată) de către ambele părţi, doar modificările însuşite de către ambele părţi putând dovedi voinţa lor comună, şi nu doar o modificare unilaterală a unui singur exemplar al "Acordului", fără înştiinţarea celeilalte părţi.
S-a mai reţinut că din probele administrate de către pârâta apelantă (înscrisuri) nu rezultă care este mandatul acordat de aceasta SC C. SRL la încheierea "Acordului" din 29 aprilie 2010 cu reclamantul, sau că mandatarul ar fi acordat reclamantei posibilitatea de a lua cunoştinţă de întinderea împuternicirii (articolul 1545 C. civ.).
Împotriva acestei decizii pârâta SC B. SA a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În susţinerea motivelor de recurs indicate, recurenta a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 966, 969, 983 C. civ. 1864, că în mod nelegal instanţa de apel a respins cererea de probe formulată şi susţinută la termenul de judecată din data de 18 iunie 2012, susţinând că probele nu ar fi pertinente cauzei faţă de obiectul pricinii, fiindu-i încălcat în acest mod dreptul la apărare şi la un proces echitabil.
De asemenea, recurenta susţine că în mod nelegal instanţa de apel i-a înlăturat criticile cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 983 C. civ., referitoare la interpretarea clauzelor îndoielnice apreciind că nu ar exista nicio îndoială, când există şi în prezent incertitudine cu privire la suprafaţa reală afectată de traseul conductei.
Recurenta susţine că având în vedere faptul că în realitate reclamantul A., nu a cedat folosinţa unei suprafeţe de teren de 2.500 mp, situaţia faptică fiind diferită de cea scriptică, contraprestaţia solicitată este lipsită de cauza juridică.
În opinia recurentei ambele instanţe s-au rezumat la compararea înscrisurilor exhibate de părţi şi datorită constatării unei diferenţe materiale, i-au ignorat toate celelalte apărări, prin aceasta fiindu-le grav încălcat dreptul la apărare.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe, în vederea administrării probatoriului solicitat, iar în subsidiar, admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamantul, răspunzând punctual criticilor din recurs, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. vizează situaţia în care instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii prin schimbarea naturii sau înţelesului vădit neîndoielnic cestuia.
Deşi motivul de nelegalitate aşa cum este prevăzut procedural vizează actul dedus judecăţii, recurenta prin argumentele aduse în sprijinul acestuia se referă la înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al înscrisurilor deduse judecăţii cu scopul de a repune în discuţie probele, concludenta acestora, care nu intră în sfera de analiză a motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 care a fost invocat.
În realitate motivul de nelegalitate se referă la actul juridic dedus judecăţii, ceea ce impune ca analiză puterea de lege a convenţiilor legal făcute.
Din perspectiva acestui motiv se constată că instanţa de apel a pornit în analiza criticilor aduse sentinţei de la examinarea situaţiei de fapt, şi a constatat în mod corect, că între părţi a fost încheiat un "Acord" redactat şi semnat în două exemplare originale, iar exemplarul aflat în posesia reclamantului conţine modificări care vizează cuantumul sumei convenite cu titlu de despăgubiri acordate reclamantei pentru montarea conductei de gaze naturale "DN32" pe terenul proprietatea acestuia, în suprafaţă de 2.500 mp.
Interpretarea actului dedus judecăţii şi a probelor aparţine instanţelor devolutive şi numai în măsura în care s-ar încălca norme care au adus la schimbarea înţelesului actului care era vădit neîndoielnic s-ar putea reţine încălcarea legii. Or, argumentele recurentei nu conduc la o astfel de concluzie ci, dimpotrivă, se constată că s-au evocat ipoteze şi susţineri nefondate.
Recurentul a indicat drept motiv de recurs şi pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. care poate constitui temei pentru modificarea sau casarea unei hotărâri atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea a greşită a legii. Din perspectiva acestui motiv recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile legale incidente în speţă respectiv dispoziţiile art. 966, 989, 983 C. civ.
Criticile recurentei sunt nefondate.
Astfel se constată că instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor legale incidente, nefiind creat echivoc decât soluţia din apel beneficiază de "bază legală", instanţa de apel, ca şi cea de fond, a recurs la textele de lege aplicabile litigiului cu respectarea principiilor generale drept privind interpretarea lor în speţa dedusă judecăţii.
Instanţa de apel a apreciat în mod corect că faţă de principiul statornicit prin art. 969 C. civ., "acordul" fiind legea părţilor, pârâta nu putea modifica în mod unilateral cuantumul sumei convenite cu titlu de despăgubiri acordate reclamantei pentru montarea conductei de gaze naturale "DN32" pe terenul proprietatea acestuia, în suprafaţă de 2.500 mp.
Întreaga argumentare a recurentei privind interpretarea clauzelor din perspectiva dispoziţiilor art. 983 şi art. 966 C. civ. nu poate fi reţinută, întrucât instanţa de apel s-a limitat numai a constata cu titlu pur formal existenţa unor modificări în exemplarul pârâtei privind suma de 512.000 RON, fără a face o analiză şi interpretare a clauzelor aşa cum susţine în mod greşit recurenta.
Susţinerea recurentei conform căreia prin respingerea cererii de probe i-a fost încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, este nefondată.
Astfel, chestiunea administrării probelor la care se referă recurenta vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei criticată. Potrivit recurentei, nu s-a administrat proba cu expertiza topografică deşi aceasta a fost propusă. Dispoziţiile art. 129 (5) C. proc. civ. dau posibilitatea ordonării unor probe numai în măsura în care acestea sunt necesare, ceea ce înseamnă că pertinenţa şi utilitatea probei respective este o chestiune de apreciere a instanţei care trebuie să menţină echilibrul procesului şi nu să se substituie părţilor într-o astfel de situaţie, iar aprecierea asupra necesităţii administrării acesteia revenea instanţei.
Respingerea cererii de încuviinţare a probei cu expertiză nu constituie o încălcare a rolului activ al instanţei, întrucât instanţa a apreciat că proba solicitată nu este concludentă şi nici utilă cauzei în raport de obiectul cauzei avându-se în vedere că nu se punea în discuţie stabilirea unei situaţii de fapt ori a unui fapt personal a vreuneia din părţi,
Nici încălcarea dreptului la apărare nu poate fi reţinută având în vedere faptul că instanţa de apel a pus în discuţia părţilor toate aspectele esenţiale în soluţionarea cauzei, a respectat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare dezbaterile având loc în prezenţa apărătorului recurentei, iar susţinerile au fost consemnate conform practicalei deciziei recurate.
Faptul că soluţia criticată nu coincide cu modul în care recurenta şi-a structurat apărarea şi cu propriile convingeri aşa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuţie chestiunile de fond nu constituie motiv de nelegalitate care din punct de vedere procedural să se înscrie în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Totodată, este de necontestat că art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepţie, asigurarea şi recunoaşterea, aplicarea universală şi efectivă a obligaţiei de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. În soluţionarea cauzei, instanţa de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echităţii juridice, ţinând cont de toate garanţiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate şi al egalităţii armelor în procesul civil.
Aşa fiind, se constată că, instanţa de apel a analizat şi a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 299 din 18 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2013.
Procesat de GGC - NN