Admissibility of revision for contradictory judgments within the same case file and successive procedural cycles

Decizia nr. 1227/2015

Asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ la data de 18 decembrie 2012, sub nr. x/103/2012, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ş., T., Ţ., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., în contradictoriu cu pârâta SC KK. SA au solicitat să se dispună: anularea grilelor de salarizare începând cu data de 01 ianuarie 2007 până la încetarea raporturilor de muncă cu pârâta, care au stat la baza stabilirii salariului tarifar pentru perioada menţionată, grile prin care se stabilesc drepturi salariale cu nerespectarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă şi a valorii salariului minim brut pe economie; obligarea pârâtei, la plata diferenţelor salariale dintre drepturile acordate potrivit statelor de plată şi drepturile cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în raport de salariul minim pe economie, clasele şi coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în anexele şi actele adiţionale la acest contract, aplicabile pe fiecare perioada în parte, cu toate sporurile aferente, drepturi salariale ce se solicită a fi acordate în sume nete, începând cu data de 01 ianuarie 2007 până la încetarea raporturilor de muncă cu pârâta; anularea documentelor prin care s-au stabilit sumele fixe şi salariile compensatorii pentru reclamanţii care s-au înscris în schema de plecări voluntare din cursul anului 2009; obligarea pârâtei la plata diferenţelor pentru salariile compensatorii şi suma fixă dintre drepturile acordate potrivit schemei de plecări voluntare şi drepturile cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în raport de salariul minim pe economie, clasele şi coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în anexele şi actele adiţionale la acest contract, aplicabile pe fiecare perioadă în parte, cu toate sporurile aferente, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din 13 martie 2013, instanţa a dispus disjungerea cererii formulate iniţial în prezenta cauză, dispunându-se formarea a câte unui dosar separat pentru fiecare reclamant în parte, astfel încât în prezenta cauză a rămas în calitate de reclamant J.

Prin sentinţa civilă nr. 558/C din 24 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. x/103/2012 a fost admisă excepţia tardivităţii capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a grilelor de salarizare din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2008, invocată de pârâtă şi în consecinţă a fost respinsă acţiunea ca tardivă în ceea ce priveşte acest capăt de cerere.

A fost respinsă ca prescrisă acţiunea în ceea ce priveşte celelalte capete de cerere.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în conformitate cu dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. d) C. muncii, ca în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, cererea poate fi formulată pe toată durata existenţei contractului, ori, reclamantul a promovat cererea privind nulitatea grilelor de salarizare anexe la C.C.M. 2004-2008 în 18 decembrie 2012, dată la care această convenţie colectivă de muncă nu mai era în vigoare.

Totodată, instanţa a avut în vedere şi faptul că, la data formulării cererii supusă analizei, la nivel de unitate era în vigoare o altă convenţie colectivă de muncă, respectiv, Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2011-2014, aplicabil începând cu 01 ianuarie 2011.

A mai reţinut instanţa, că cererea reclamantului privind nulitatea C.C.M. pe anii 2004-2008 şi a grilelor de salarizare anexe este tardivă şi a respins-o pe această excepţie.

Faţă de celelalte capete de cerere, instanţa a reţinut ca întemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune motivat de următoarele aspecte: conform dispoziţiilor art. 171 alin. (1) C. muncii, raportat la art. 283 C. muncii „dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”.

În aceste condiţii, având în vedere dispoziţiile legale citate, precum şi faptul că acţiunea a fost introdusă la data de 18 decembrie 2012, s-a constatat că acest capăt de cerere urmează a fi respins ca prescris atât timp cât priveşte perioada ulterioară datei de 18 decembrie 2009, ori, reclamantul a încetat relaţiile de muncă cu pârâta anterior acestei date, respectiv, la data de 18 martie 2009, astfel cum rezultă din decizia de desfacere a raporturilor de muncă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, recursul fiind declarat şi motivat în termen fiind scutit de plata taxei de timbru conform art. 270 C. muncii.

Prin decizia nr. 1809 din 16 decembrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a admis recursul declarat de reclamantul J. împotriva sentinţei civile nr. 558 din 24 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. x/103/2013, pe care a casat-o în parte în sensul că a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru plăţile compensatorii aferente perioadei de după 17 decembrie 2009 şi a dispus trimiterea acestui capăt de cerere spre rejudecare la Tribunalul Neamţ, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că plăţile compensatorii s-au eşalonat pe parcursul a mai multor luni, în cazul recurentului, conform înscrisului depus la fond şi prin urmare, pentru fiecare din scadenţele convenite, se năştea, în condiţiile art. 171 C. muncii, dreptul reclamantului la acţiune, situaţie în raport de care s-a respins excepţia dreptului la acţiune pentru plăţile compensatorii aferente perioadei de după 17 decembrie 2009.

Prin sentinţa civilă nr. 666 din 21 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Neamţ a fost admisă acţiunea reclamantului J. şi obligată pârâta SC KK. SA la plata sumelor de 9.144 RON diferenţă salarii compensatorii şi 800 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost salariat al societăţii pârâte cu contract individual de muncă, modificat prin actele adiţionale, fiind încadrat pe post de muncitor calificat 3A, cu clasa de salarizare 12, care are corespondent coeficientul de ierarhizare 190, până când i-au încetat raporturile de muncă cu angajatorul, în temeiul art. 55 lit. b) C. muncii.

În această calitate, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenţelor dintre salariile compensatorii nete cuvenite, calculate potrivit claselor şi coeficienţilor de salarizare prevăzuţi de Anexa nr. 1 la C.C.M. la nivel de unitate din perioada 2004 - februarie 2011, raportate la salariul minim pe economie, cu aplicarea sporurilor permanente şi salariile compensatorii efectiv plătite, pentru o perioadă de 24 luni începând cu data lichidării - 18 martie 2009.

Tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată solicitarea de acordare a diferenţei de drepturi băneşti cuvenită cu titlu de salarii compensatorii prin schema de plecări voluntare şi cele efectiv acordate, raportat şi la art. 94 din C.C.M. 2004-2008 al SC KK. SA, în forma reglementată prin art. 1 din actul adiţional nr. 3 din 11 decembrie 2007: „în toate situaţiile în care concedierea unui salariat are loc din motive care nu ţin de persoana sa, indiferent dacă este vorba de concediere individuală sau colectivă, precum şi în cazul concedierii pentru necorespundere fizică şi/sau psihică, sau ca urmare a constatării nulităţii absolute a contractului individual de muncă, din culpa SC KK. SA, acesta va primi compensanţii băneşti la nivelul schemei plecărilor voluntare din anul 2006”.

Potrivit Schemei de plecări voluntare valabilă, sumele nete de care beneficiau salariaţii care doreau încetarea raporturilor de muncă erau determinate în funcţie de costurile salariale ale unităţii, deduse din ultimul salariu brut individual, realizat în ultima lună de angajaţi.

Reclamantul a solicitat retragerea voluntară din activitate în conformitate cu prevederile art. 55 lit. b) C. muncii, urmând să beneficieze de plăţile compensatorii oferite de angajator prin Schema de plecări voluntare, iar potrivit acestui document SC KK. SA s-a obligat să acorde plăţi compensatorii, în raport cu vechimea în muncă a salariatului şi cu costurile salariale ale companiei, la care se adaugă pentru un anumit număr de luni, ultimul salariu brut individual realizat în luna anterioară plecării din care se vor scădea contribuţiile individuale datorate.

Deoarece aceste plăţi compensatorii sunt în directă legătură cu venitul brut individual şi, în consecinţă, cu salariul de bază al reclamantului din luna anterioară încetării raporturilor de muncă, tribunalul a obligat pârâta la plata în valoare netă a diferenţelor băneşti în funcţie de valorile corecte ale salariului de bază ce se cuveneau reclamantului, astfel cum au fost calculate prin raportul de expertiză judiciară tehnică contabilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, care a criticat sentinţa tribunalului pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că sumele achitate cu titlu de plăţi compensatorii au fost stabilite conform salariului de bază aflat în plată la data încetării raporturilor de muncă, iar cererea vizând majorarea salariului de bază aflat în plata la data încetării raporturilor de muncă a fost, în mod irevocabil, respinsă ca prescrisă.

Prin decizia nr. 829 din 22 octombrie 2014, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a admis recursul declarat de pârâta SC KK. SA împotriva sentinţei civile nr. 666 din 21 mai 2014 a Tribunalului Neamţ, pe care a modificat-o în tot în sensul că a respins ca nefondată acţiunea, luând act că recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în cauză, plăţile compensatorii plătite reclamantului au fost determinate, ca şi cuantum, conform clauzelor C.C.M. aplicabile pentru perioada dedusă judecăţii, iar criticile referitoare la aceste clauze nu pot fi analizate, având în vedere cadrul procesual stabilit în rejudecare prin decizia civilă nr. 1809 din 16 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău şi respingerii, în mod irevocabil, ca tardiv a capătului de cerere vizând anularea grilelor de salarizare. Fiind un capăt de cerere subsecvent acestui capăt de cerere principal, în cadrul soluţionării cererii vizând plăţile compensatorii nu pot fi analizate susţinerile privind fondul capătului principal de cerere, soluţionat irevocabil, conform celor menţionate anterior.

La data de 25 noiembrie 2014 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău cererea de revizuire, formulată de revizuientul J., întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 54 din 28 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea cererii de revizuire formulată de revizuentul J. împotriva deciziei civile nr. 829 din 22 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/103/2013*, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ. cu motivarea că în cazul art. 322 pct. 7 cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice.

Cererea de revizuire formulată de revizuentul J. a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 09 februarie 2015.

În motivarea cererii, formulată în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul J. apreciază că decizia atacată este netemeinică şi nelegală, deoarece instanţa nu a ţinut cont de o serie de aspecte de fapt şi de drept incidente în cauză.

Astfel, deşi Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr. 1809 din 16 decembrie 2013 a soluţionat favorabil recursul său, stabilind că acesta este îndreptăţit la plata unor sume de bani, a căror cuantum a fost stabilit printr-o expertiză, aceeaşi instanţă a admis, prin decizia nr. 829 din 22 octombrie 2014 şi recursul pârâtei apreciind că cererea reclamantului este neîntemeiată.

Cererea de revizuire este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate”.

Raţiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au pronunţat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

Condiţiile menţionate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre aceste cerinţe ducând la respingerea cererii de revizuire.

În speţă, se constată că prin decizia civilă nr. 1809 din 16 decembrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a admis recursul declarat de reclamantul J. împotriva sentinţei civile nr. 558 din 24 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. x/103/2013, pe care a casat-o în parte în sensul că a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru plăţile compensatorii aferente perioadei de după 17 decembrie 2009 şi a dispus trimiterea acestui capăt de cerere spre rejudecare la Tribunalul Neamţ, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii, iar prin decizia nr. 829 din 22 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, pretins potrivnică, a fost admis recursul declarat de pârâta SC KK. SA împotriva sentinţei civile nr. 666 din 21 mai 2014 a Tribunalului Neamţ, pe care a modificat-o în tot în sensul că a respins ca nefondată acţiunea.

În acest context, se reţine că în cazul în care hotărârile supuse revizuirii sunt pronunţate în acelaşi dosar, aflat în diferite faze procesuale, sau în cicluri procesuale succesive, rezultate în urma admiterii unor căi de atac ordinare prin care s-a dispus desfiinţarea unor hotărâri şi reluarea judecăţii, iar nu în dosare diferite, cererea de revizuire nu poate fi primită, problema existenţei unor hotărâri potrivnice punându-se numai atunci când hotărârile au fost pronunţate în dosare diferite.

În raport de cele anterior evocate, se reţine că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele textului legal invocat şi prin urmare, Înalta Curte, constată că cele două hotărâri pretins potrivnice nu sunt contractorii.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul J. împotriva deciziei nr. 829 din 22 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 mai 2015.