Gas supply contract termination and devolutive failure of appellate fact-finding

Decizia nr. 1226/2015

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti sub nr. x/301/2010, reclamanta Asociaţia Locatarilor A. sector 3, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, a solicitat ca instanţa să dispună obligarea pârâtei să redeschidă branşamentul la gaze şi să o despăgubească moral pe reclamantă cu 10 RON/zi de întârziere începând cu data de 07 august 2010 şi până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 16211 din 16 noiembrie 2011, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin încheierea din 07 noiembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a dispus suspendarea cauzei conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ., iar prin încheierea din 16 ianuarie 2014 a fost anulată ca netimbrată cererea de repunere pe rol. Aceste încheieri au fost recurate, iar Curtea de Apel Bucureşti prin decizia civilă nr. 966 din 16 aprilie 2014 a admis recursul declarat de reclamanta Asociaţia Locatarilor A. sector 3 a casat încheierile atacate şi a dispus trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 3011 din 12 iunie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii de reprezentant legal al reclamantei pentru dl. C. şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

A fost admisă excepţia netimbrării cererii reclamantei având ca obiect daune morale, anulând acest capăt de cerere ca netimbrat.

A fost admisă în parte cererea precizată şi a constatat că suma datorată de reclamantă este de 1.256,62 RON, respingând restul pretenţiilor ca neîntemeiate şi obligând totodată pârâta la plata sumei de 19,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, raporturile juridice s-au derulat în baza unui contract de furnizare din 7 decembrie 2010, încheiat între Asociaţia de Locatari A. prin dl. C. şi SC B. SA.

În ceea ce priveşte excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei calităţii de reprezentant legal, acestea au fost respinse ca neîntemeiate, fiind reţinută identitatea între persoana reclamantei prin persoana menţionată şi cel care este titular al dreptului, fiind astfel îndeplinită condiţia pentru a fi parte în procesul civil, pentru exercitarea unei acţiuni civile.

Pe fondul cauzei instanţa a constatat, potrivit înscrisurilor depuse, că suma datorată este de 1256,62 RON, în lipsa unei probe contrare concludente din partea pârâtei care să probeze o altă situaţie.

Cu privire la solicitarea de rebranşare, aceasta nu a putut fi primită decât în situaţia existenţei unui contract valabil încheiat în cauză, vechiul contract fiind desfiinţat, fără a se dovedi că s-ar fi contestat pe cale judiciară această măsură.

Întrucât, referitor la cererea de daune morale nu s-a dovedit plata taxelor judiciare de timbru, conform Legii nr. 146/1997 şi O.G. nr. 32/1995, aspect prioritar oricărei modalităţi de stingere a litigiului, implicit renunţarea la judecată, s-a dispus anularea acestui capăt de cerere ca netimbrat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, fiind ulterior recalificat apel, prin care a criticat soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin decizia nr. 51 A din 19 ianuarie 2015 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Asociaţia Locatarilor A. sector 3 Bucureşti.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat, în ceea ce priveşte contractul de furnizare a gazelor naturale că, prima instanţă nu a reţinut faptul că nu ar fi existat un contract între părţi, ci faptul că a existat contractul încheiat la data de 07 decembrie 2010 şi că acesta a fost desfiinţat ulterior, fără ca această măsură să fi făcut obiectul unei contestaţii pe cale judiciară.

A mai reţinut instanţa de apel că sunt neîntemeiate şi criticile formulate cu privire la modul în care intimata-pârâtă a aplicat clauza de reziliere, câtă vreme acest aspect nu a făcut obiectul dosarului de fond.

În ceea ce priveşte cele două dispoziţii judecătoreşti anterioare de obligare a pârâtei la rebranşarea reclamantei, se constată că acestea au fost pronunţate de instanţe în soluţionarea unor ordonanţe preşedinţiale, proceduri în care nu a fost analizat fondul raporturilor juridice dintre părţi, astfel încât, sentinţele evocate nu pot avea autoritate de lucru judecat în faţa instanţei învestite cu examinarea pe fond a raportului juridic dintre părţi.

Referitor la critica privind incidenţa prescripţiei dreptului pârâtei de a pretinde reclamantei suma de 1256,62 RON, s-a reţinut că instanţa de fond a fost învestită cu cererea reclamantei de a se constata că datorează această sumă, iar nu cu o cerere a pârâtei-creditoare cu acest obiect.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta Asociaţia Locatarilor A. sector 3 Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 1, 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

În argumentarea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 1 şi 4 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel nu a fost alcătuita potrivit dispoziţiilor legale, pentru că cererea de recuzare a doamnei judecător D., deşi a fost respinsă era întemeiată, dovadă fiind faptul că apelul reclamantei a fost respins, iar din acest punct de vedere, susţinerile referitoare la antepronunţarea sa în cauză erau întemeiate.

Tot în acest sens se poate reţine şi refuzul nejustificat al instanţei de a da curs cererii de amendare a intimatei pentru nedepunerea unui exemplar din întâmpinare şi pentru reclamantă, în condiţiile în care la dosar exista un singur exemplar, instanţa respingând cererea de acordarea unui termen pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul acesteia, deşi acest drept era prevăzut de dispoziţiile legale.

În opinia recurentei şi faptul că cererea de abţinere formulată de către cel de-al doilea membru al completului de judecată a fost respinsă, iar acesta nu a făcut opinie separată, demonstrează depăşirea excesivă a atribuţiilor judecătoreşti prin repetate încălcări ale legii, deşi dispoziţiile legale îi obliga să se supună numai legii şi să fie imparţială, în acest sens fiind încălcate şi prevederile legislaţiei europene în materie de interzicere a discriminării prin favorizarea intimatei.

Prin celelalte critici, recurenta susţine referitor la capătul de cerere privind redeschiderea branşamentului că, pe parcursul derulării procesului intimata a fost obligată să redeschidă branşamentul, prin hotărâri judecătoreşti investite cu titlu executoriu, însă aceasta a refuzat, iar în acest context, este nefondată aprecierea instanţei de apel, potrivit căreia, hotărârile respective nu au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei învestită cu examinarea pe fond a raportului juridic dintre părţi.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, privind constatarea ca debitul reclamantei este mai mic decât cel pretins iniţial prin facturi de către intimata, recurenta susţine că, totuşi, deşi este real, acesta este prescris începând cu data de 9 august 2013, când s-au împlinit trei ani de la crearea lui şi că intimata, prin întâmpinarea depusă la prima instanţă nu şi-a probat susţinerile referitoare la închiderea branşamentului şi cele privind denunţarea unilaterală a contractului de furnizare din 7 decembrie 2010.

În acest sens, recurenta arată că prin încheierea din 24 octombrie 2014, tribunalul i-a solicitat intimatei să depună dovezi scrise privind existenţa debitului înregistrat de reclamantă, dacă s-a acoperit debitul şi care este situaţia actuală a contractului încheiat cu reclamanta, dacă acesta mai este valabil, astfel că din acest punct de vedere, recurenta apreciază că este nelegală concluzia instanţei de apel, potrivit căreia, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care acestea nu le-au propus, iar din această perspectivă această instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, soluţia pronunţată neavând suport legal.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, cu precizarea că contrar susţinerilor recurentei, în speţă nu se poate reţine nelegalitatea deciziei pentru motivele prevăzute de pct. 1, 4, 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat din perspectiva motivului prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi va fi admis în considerarea următoarelor argumente:

Conform dispoziţiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, întrucât, deşi era întemeiată cererea de recuzare a doamnei judecător D., aceasta a fost respinsă.

O primă ipoteză care se încadrează în acest motiv de recurs vizează compunerea completului de judecată în conformitate cu prevederile legii de organizare judecătorească, iar nerespectarea acestor dispoziţii constituie motiv de nelegalitate şi determină casarea hotărârii judecătoreşti în temeiul art. 304 pct. 2 C. proc. civ.

A doua ipoteză care se integrează în contextul acestui motiv de recurs vizează situaţia în care soluţionarea cauzei a participat şi un judecător incompatibil, normele procedurale privitoare la incompatibilitate sunt de ordine publică, iar soluţionarea cauzei de către un judecată incompatibil afectează valabilitatea hotărârii pronunţate în aceste condiţii.

Din această perspectivă, evocarea acestui motiv de recurs, prin care recurenta susţine că instanţa de apel nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, ca urmare a respingerii cereri de recuzare se constată că nu este incident în speţă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., prin care recurenta susţine depăşirea atribuţiilor judecătoreşti prin respingerea cererii de abţinere formulată de către cel de-al doilea membru al completului de judecată, precum şi faptul că acesta nu a făcut opinie separată, se constată că este nefondat, urmând a fi respins în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ., modificarea sau casarea se poate cere când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

În lumina textului legal enunţat acest motiv de recurs vizează „un exces de putere" care constă în încălcarea de către instanţă a principiilor separaţiei puterilor în stat şi imixtiunea acesteia în atribuţiile puterii legislative sau executive.

Formele de manifestare ale excesului de putere reprezentând ipotezele în care instanţa săvârşeşte un act care intră în atribuţiile puterii legislative sau celei executive; când instanţa consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare etc, împrejurări ce nu se identifică în speţă.

Instanţa de control judiciar nu a săvârşit acte care intră în puterea legislativă sau ale celei executive, neprocedând la imixtiunea în atribuţiile puterii legislative sau executive, analizarea susţinerilor în raport de temeiurile de fapt şi de drept invocate de părţi intrând în atribuţia exclusivă a instanţei de judecată.

Potrivit art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanţa interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Acest motiv de este incident în cazul în care din probele administrate în cauză coroborate cu susţinerile părţilor ar rezulta un dubiu asupra conţinutului actului supus judecăţii iar judecătorii s-ar substitui părţilor contractante modificând sau înlocuind clauzele contractuale fie schimbând natura juridică a actului care a fost încheiat.

Astfel, critica recurentei întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primită, întrucât acest motiv de recurs urmăreşte desfiinţarea hotărârii judecătoreşti atunci când judecătorii au nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, şi prin urmare, judecătorului nu îi este permis să treacă peste termenii conveniţi de părţi în contract, stabilind alte drepturi ori obligaţii, interpretând greşit actul de voinţă al părţilor sau atribuindu-i un alt înţeles decât cel voit de părţi, ori denaturând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Or, faţă de aceste considerente se constată că aceste susţineri nu-şi găsesc fundament în criticile formulate de recurentă referitoare la interpretarea greşită a actului dedus judecăţii de către instanţa de apel.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.

În acest context, trebuie reţinută precizarea că motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează aplicarea greşită a legii de către instanţele anterioare rezultată din nesocotirea unor norme de drept substanţial, iar în speţă o astfel de regulă nu a fost încălcată, întrucât nu s-au făcut astfel de apărări în faţa instanţelor devolutive.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia pronunţată.

Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Acest text a consacrat principiul, potrivit căruia, hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi exercitarea controlului judiciar de către instanţele superioare.

În speţă, Înalta Curte, verificând considerentele hotărârii atacate, constată că aceasta cuprinde sumar argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate, rezultând fără echivoc faptul că, situaţia de fapt dedusă judecăţii nu a fost pe deplin stabilită, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 295 C. proc. civ., care consacră caracterul devolutiv al căii de atac.

În acest context, se constată că instanţa de apel nu a cercetat şi nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt, în sensul că în cauză nu s-a verificat dacă a fost menţinut sau dacă a încetat contractul de furnizare din 07 decembrie 2010, încheiat între Asociaţia de Locatari A. şi SC B. SA şi nici nu s-au verificat condiţiile în care putea opera rezilierea acestuia, astfel cum s-a criticat prin motivele de apel, motiv pentru care verificarea legalităţii deciziei din perspectiva criticilor formulate nu este posibilă.

Aşa fiind, se constată că, instanţa de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, neadministrând probatoriile necesare stabilirii situaţiei de fapt reale şi aflării adevărului în cauză în raport de normele legale incidente.

Aceste considerente sunt apreciate de Înalta Curte ca fiind de natură să impună conform art. 312 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare în vederea lămurii situaţiei de fapt prin completarea probatoriilor administrate în cauză, cu respectarea limitelor învestirii, urmând ca celelalte critici formulate de recurentă să fie avute în vedere de către instanţa de trimitere, în conformitate cu art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

În consecinţă, potrivit art. 312 alin. (1), (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de reclamanta Asociaţia Locatarilor A. sector 3 Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 51A din 19 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, pe care o va casa şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Asociaţia Locatarilor A. sector 3 Bucureşti împotriva deciziei nr. 51 A din 19 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2015.