Challenge to arbitral award on basis of incorrect application of extinctive prescription rules to contractual liability

Decizia nr. 1200/2016

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa arbitrală nr. 8 din 11 martie 2015 pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, s-a admis excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune şi s-a respins acţiunea arbitrală formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâtei SC B. SRL; s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale şi în consecinţă, s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţional SC B. SRL împotriva reclamantei-pârâtă reconvenţional SC A. SRL; au fost compensate cheltuielile de judecată.

Împotriva Sentinţei arbitrale nr. 8 din 11 martie 2015 a formulat acţiune în anulare reclamanta SC A. SRL, solicitând, în principal, admiterea acţiunii, anularea hotărârii arbitrale şi trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral; în subsidiar a solicitat, admiterea acţiunii, anularea hotărârii arbitrale cu consecinţa admiterii acţiunii arbitrale formulată.

Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 23/PI din 17 septembrie 2015 a admis acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL împotriva Sentinţei arbitrale nr. 8 din 11 martie 2015 pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş în Dosarul nr. x/2014; a anulat în parte sentinţa arbitrală şi a trimis spre rejudecare petitul având ca obiect beneficiul nerealizat.

Curtea a reţinut următoarele:

Acţiunea în pretenţii cuprinde două capete de cerere principale, constând pe de o parte în prejudiciul cauzat, reprezentat de lucrări de reparaţii pentru înlăturarea consecinţelor furtunii (10768 euro/47487 lei), iar pe de altă parte în beneficiul nerealizat, generat de necesitatea depopulării fermei/vânzarea efectivului de animale (396500 euro/1748565 lei) şi imposibilitatea încasării subvenţiilor APIA (77000 euro/345186 lei), ambele fiind respinse ca prescrise de către tribunalul arbitral.

Curtea a analizat pentru fiecare petit în ce măsură era incidentă instituţia prescripţiei extinctive.

În ceea ce priveşte pretenţiile constând în prejudiciul cauzat, instanţa a stabilit actul normativ aplicabil.

Prealabil, instanţa a stabilit momentul curgerii termenului de prescripţie extinctivă. Dacă acesta este anterior datei intrării în vigoare a noului C. civ., prescripţia extinctivă este guvernată de Decretul nr. 167/1958, putând fi invocată şi din oficiu. În schimb, dacă termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă după data de 1 octombrie 2011, sediul materiei este reprezentat de noul C. civ., iar excepţia poate fi invocată numai de cel în folosul căruia curge prin întâmpinare sau la primul termen de judecată.

Conform art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.

Potrivit art. 2528 alin. (1) C. civ., prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

În speţă, reclamanta invocă faptul că la data de 16/17 august 2010, în locaţia fermei zootehnice C., a avut loc o furtună care a cauzat distrugeri însemnate inclusiv construcţiilor ce făceau parte din imobilul obiect al contractului de arendă. Pagubele au fost constatate prin raportul întocmit de dl. expert D. la data de 31 august 2010 şi au fost notificate pârâtei SC B. SRL la data de 7 septembrie 2010.

Curtea a constatat că în mod corect tribunalul arbitral a considerat că din această dată a fost cunoscută atât paguba, cât şi persoana pe care o consideră responsabilă, astfel încât a început să curgă termenul de prescripţie extinctivă.

Faţă de faptul că această data este anterioară celei în care a intrat în vigoare noul C. civ., rezultă că este aplicabil Decretul nr. 167/1958, astfel încât tribunalul arbitral a avut posibilitatea să invoce din oficiu prescripţia extinctivă, criticile reclamantei fiind neîntemeiate sub acest aspect.

Contractul încheiat între părţi este într-adevăr cu executare succesivă, reclamanta susţinând că obligaţia arendatorului SC B. SRL constând în efectuarea reparaţiilor capitale şi necesare precum şi obligaţia de asigurare a stării de folosinţă corespunzătoare a obiectului de arendă trebuie îndeplinite pe toate această perioadă, dar şi într-un asemenea contract, termenul de prescripţie extinctivă curge de la acelaşi moment al cunoaşterii pagubei şi persoanei responsabile.

Cum acţiunea a fost înregistrată la data de 20 octombrie 2014, Curtea a apreciat că în mod judicios tribunalul arbitral a respins ca prescris petitul având ca obiect prejudiciul cauzat, reprezentat de lucrări de reparaţii pentru înlăturarea consecinţelor furtunii.

În schimb, în cazul capătului de cerere având ca obiect beneficiul nerealizat, Curtea a apreciat că momentul la care a început să curgă termenul de prescripţie extinctivă nu mai poate fi în concret acelaşi.

În speţă, reclamanta a solicitat mai întâi obligarea pârâtei la repararea prejudiciului generat de necesitatea depopulării fermei/vânzarea efectivului de animale.

În privinţa acestor sume, în acord cu reclamanta, Curtea a apreciat că momentul curgerii termenului de prescripţie extinctivă nu putea fi anterior comunicării către reclamantă a adresei nr. x din 11 noiembrie 2011 a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timişoara, prin care i s-a pus în vedere depopularea fermei C. în trei etape, finalizarea depopulării ca urmare a parcurgerii ultimei etape fiind stabilită la data de 31 aprilie 2013.

Anterior acestui moment, nu s-ar putea reţine că reclamanta ar fi cunoscut acest prejudiciu şi că ar fi fost în măsură să o acţioneze pe pârâtă pentru repararea lui.

Referitor la capătul de cerere constând în prejudiciul generat de imposibilitatea încasării subvenţiilor APIA, reclamanta a depus la dosar un înscris cuprinzând modalitatea de calcul a acestuia de unde rezultă că acest prejudiciu este aferent perioadei 2013 - 2015.

Pe cale de consecinţă, nici în privinţa acestuia nu era incidentă prescripţia extinctivă.

Reţinând că în privinţa petitului având ca obiect beneficiul nerealizat tribunalul arbitral nu era în măsură să invoce din oficiu prescripţia extinctivă, iar excepţia era oricum neîntemeiată, constatând că au fost încălcate dispoziţii imperative ale legii, Curtea a admis acţiunea în anulare formulată de reclamantă, a anulat în parte sentinţa arbitrală şi a trimis spre rejudecare petitul având ca obiect beneficiul nerealizat.

Împotriva Sentinţei civile nr. 23/PI din 17 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a declarat recurs SC B. SRL, dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 03 noiembrie 2015 (data poştei) la Curtea de Apel Timişoara.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ., art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., art. 604 C. proc. civ., 608 alin. (2) C. proc. civ.

În temeiul acestor dispoziţii legale, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, cu consecinţa rejudecării fondului.

Criticile recurentei au vizat următoarele aspecte:

Prin Sentinţa nr. 8 din 11 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ şi Agricultură a judeţului Timiş a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, ca prescrisă.

Intimata a formulat acţiune în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 608 lit. f), g) şi h) C. proc. civ., instanţa reţinând ca întemeiat motivul prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte momentul de început al curgerii termenului de prescripţie, instanţa a reţinut că acesta nu poate fi stabilit decât ulterior comunicării către reclamantă a adresei nr. x din 11 noiembrie 2011 a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timişoara, adresă prin care, în mod eronat, s-a apreciat că s-a pus în vedere încetarea activităţii intimatei şi depopularea fermei în trei etape.

Recurenta susţine că adresa susmenţionată reprezintă un răspuns al Agenţiei de Mediu la o solicitare venită din partea reclamantei cu privire la obligaţiile necesar a fi îndeplinite în cazul încetării activităţii de creştere a bovinelor şi depopularea fermei de animale.

Din conţinutul înscrisului în discuţie rezultă că reclamanta intenţiona încă de la data de 05 aprilie 2011 încetarea activităţii de creştere a bovinelor, de la această dată fiind prevăzute anumite beneficii nerealizate.

În consecinţă, în mod corect a reţinut instanţa de arbitraj că termenul de prescripţie a început să curgă anterior datei de 01 octombrie 2011, dată de intrare în vigoare a noului C. civ., fiind astfel în drept şi obligată să invoce şi să pună în discuţia părţilor, din oficiu, prescripţia extinctivă.

Recurenta arată că aceste considerente sunt subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 şi 4 C. proc. civ.

În continuare, recurenta invocă şi dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 608 alin. (2) C. proc. civ. şi având în vedere că reclamanta nu mai putea invoca în acţiunea în anulare situaţii de fapt avute în vedere de instanţa arbitrală şi eventual nemotivate. Motivele de anulare invocate de către reclamantă prin acţiunea în anulare, puteau fi acoperite prin procedura prevăzută de art. 604 C. proc. civ. În consecinţă, în opinia recurentei, acţiunea în anulare trebuia respinsă ca inadmisibilă.

O ultimă critică a recurentei vizează faptul că şi în ipoteza în care acţiunea în anulare ar fi fost găsită întemeiată şi admisibilă, instanţa nu putea dispune decât casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare către instanţa arbitrală, potrivit art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ. şi nu să se pronunţe asupra datei de la care a început să curgă termenul de prescripţie, depăşind astfel atribuţiile sale.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Acţiunea în anulare este un instrument juridic de realizare a unui control de legalitate asupra hotărârii arbitrale, iar controlul judecătoresc se declanşează prin mijloacele procedurale puse la îndemână de art. 608 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că acţiunea în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 608 lit. h) C. proc. civ. prin care se dispune că hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare, atunci când încalcă ordinea publică, bunele moravuri sau dispoziţii imperative ale legii.

În ceea ce priveşte motivele de desfiinţare a hotărârii arbitrale prevăzute de art. 608 lit. f) şi g) C. proc. civ. se constată că au fost invocate formal, fără a fi argumentate, astfel încât nu vor face obiect de analiză în această etapă procesuală.

Recurenta a pus în discuţie ultima ipoteză a art. 608 lit. h) C. proc. civ. prin trimiterea la dispoziţiile care reglementează prescripţia extinctivă, respectiv art. 5, art. 201, art. 223 din Legea nr. 71/2011, art. 6 alin. (4), art. 2512, art. 2513, art. 2528 alin. (1) C. civ., din perspectiva acestor reglementări fiind pusă în valoare prin argumentele dezvoltate incidenţa instituţiei prescripţiei extinctive în raport de cele două capete de cerere principale.

Curtea de Apel, ca instanţă de anulare, a analizat pentru fiecare petit în parte în ce măsură era incidentă excepţia prescripţiei extinctive şi a stabilit în ceea ce priveşte pretenţiile constând în prejudiciul cauzat, că în mod corect tribunalul arbitral a considerat că din data de 07 septembrie 2010 a fost cunoscută atât paguba, cât şi persoana responsabilă, astfel încât a început să curgă termenul de prescripţie extinctivă.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind beneficiul nerealizat, Curtea de Apel a reţinut că momentul de început al curgerii termenului de prescripţie trebuie stabilit în raport de componentele cererii formulate, şi anume repararea prejudiciului generat de necesitatea depopulării fermei/vânzarea efectivului de animale, imposibilitatea încasării subvenţiilor APIA, care nu poate fi anterior datei de 11 noiembrie 2011, data comunicării adresei nr. x a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timişoara.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că se impune casarea hotărârii recurate, prin prisma motivului de nelegalitate reglementat de textul de lege susmenţionat, reţinând în acest sens, că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor care reglementează materia prescripţiei extinctive raportat la petitul acţiunii introductive şi la izvorul pretenţiilor solicitate.

Astfel, prin acţiunea în pretenţii reclamanta SC A. SRL a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.141,238 lei actualizată la data plăţii, ce reprezintă valoarea totală a pretenţiilor care au constat în echivalentul prejudiciului cauzat şi a beneficiului nerealizat prin neexecutarea obligaţiilor contractuale ce derivă din contractul de arendă din 01 mai 2003.

Prin urmare, instanţa de anulare a analizat incidenţa instituţiei prescripţiei extinctive în raport de cele două capete de cerere principale astfel cum au fost reţinute de către instanţă, cu trimitere la dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, care vizează repararea pagubei pricinuite printr-o faptă ilicită, precum şi cu trimitere la natura obligaţiilor asumate prin contractul de arendare din 01 mai 2003.

Pornind de la temeiul pe care s-a bazat acţiunea reclamantei, respectiv dispoziţiile care reglementează puterea de lege a convenţiilor legal încheiate şi de la prejudiciul solicitat care a constat în contravaloarea lucrărilor de reparaţii şi cele determinate de încetarea activităţii zootehnice, Înalta Curte constată că instanţa a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material invocate, care reglementează instituţia prescripţia extinctivă, fără a avea în vedere dezvoltările din cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul tribunalului arbitral. Prioritar, analiza excepţiei privind prescripţia extinctivă trebuia să pornească de la temeiul pe care s-a bazat acţiunea reclamantei şi de la tipul de răspundere indicat în cerere.

Întrucât tipul de răspundere, precum şi temeiul la care s-a raportat instanţa de anulare nu este clar exprimat în hotărârea atacată, şi constatând că apreciind asupra excepţiei prescripţiei extinctive, instanţa nu a intrat în cercetarea fondului motivelor acţiunii în anulare a sentinţei arbitrale, iar instanţa de recurs nu poate proceda ea însăşi la examinarea acestor critici, faţă de dispoziţiile art. 496 alin. (1) teza I şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ. se impune casarea sentinţei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va lămuri raportul juridic dedus judecăţii, în vederea analizării excepţiei prescripţiei extinctive şi stabilirii momentului de început al curgerii termenului de prescripţie, în ceea ce priveşte pretenţiile solicitate prin cerere, având în vedere şi înscrisurile noi depuse la dosarul cauzei de către pârâtă în condiţiile art. 608 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 23/PI din 17 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT