Recovery of amounts paid under annulled judgment barred by res judicata of subsequent final decision

Decizia nr. 1136/2016

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 372 din 2 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/30/2010*, s-a respins acţiunea precizată formulată de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale (pentru Unitatea Militară X Bucureşti) în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 12383 din 30 octombrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a obligat pârâtul Ministerul Apărării Naţionale la plata către reclamanta SC A. SRL la plata sumei de 473.960,38 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 21 decembrie 2006, data achitării debitului restant, la plata sumei de 7.926,13 lei taxă judiciară de timbru şi 40.902,37 lei onorariu de avocat, în total 522.789,08 lei.

În virtutea faptului că sentinţa mai sus pronunţată de instanţa de fond era executorie conform art. 7207 C. proc. civ., pârâtul a achitat benevol suma de 522.789,08 lei prin ordinul de plată din 17 ianuarie 2008.

Ulterior, sentinţa de mai sus a fost casată cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3278 din 9 decembrie 2009.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, Ministerul Apărării Naţionale a solicitat restituirea de către SC A. SRL a sumei de 522.789,08 lei pe considerentul că a făcut o plată nedatorată, însă instanţa de fond a considerat că pretenţia sa este neîntemeiată.

Prin Sentinţa civilă nr. 1318 din 12 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 141 din 21 ianuarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost respinsă acţiunea SC A. SRL faţă de Ministerul Apărării Naţionale ca rămasă fără obiect, reţinându-se că pârâtul a făcut dovada achitării penalităţilor pretinse de reclamantă, respectiv depunerea după casare a ordinului de plată din 17 ianuarie 2008 vizând plata sumei de 522.789,08 lei.

A reţinut instanţa că, în ceea ce priveşte suma de 7.926,13 lei taxă judiciară de timbru şi 40.902,37 lei onorariu de avocat, plătite prin acelaşi ordin de plată din 17 ianuarie 2008, nici acestea nu pot fi restituite Ministerul Apărării Naţionale deoarece respingerea acţiunii SC A. SRL ca rămasă fără obiect prin plata benevolă a pretenţiilor deduse judecăţii nu înlătură deloc culpa procesuală a pârâtului, acesta datorând cheltuieli de judecată efectuate de reclamant, deoarece pe de o parte în materie comercială pârâtul este de drept în întârziere, iar pe de altă parte, plata benevolă a fost efectuată după pronunţarea instanţei în fond.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Ministerul Apărării Naţionale (pentru Unitatea Militară X Bucureşti), solicitând admiterea apelului şi, în principal, schimbarea hotărârii apelate în sensul admiterii acţiunii precizate. În subsidiar, a solicitat admiterea în parte a acţiunii şi obligarea intimatului la restituirea sumei de 85.689,75 lei, 36.681,25 lei reprezentând diferenţa dintre valoarea penalităţilor achitate cu O.P. din 17 ianuarie 2008 şi cea stabilită ca obligaţie de plată prin Sentinţa nr. 1318 din 12 aprilie 2013, la care se adaugă sumele reprezentând taxe judiciare de timbru în valoare de 7.926,13 lei şi onorariu de avocat 40.902,37 lei, plătite nedatorat.

A solicitat acordarea dobânzii legale calculată potrivit completării de acţiune din data de 14 decembrie 2010 şi actualizarea sumelor potrivit coeficientului de inflaţie la data efectivă a plăţii, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin Decizia nr. 675/A din 10 septembrie 2015, a respins ca nefondat apelul reclamantului Ministerul Apărării Naţionale Bucureşti.

În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că petitele din cererea reclamantei UM X Bucureşti au fost soluţionate irevocabil prin hotărârea arătată mai sus şi având în vedere principiul puterii lucrului judecat, principiul legalităţii căii de atac şi al unicităţii căii de atac, precum şi dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, aceste petite nu mai pot face obiectul unei noi judecăţi.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Ministerul Apărării Naţionale Bucureşti solicitând, în principal, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, schimbării Sentinţei civile nr. 372 din 2 iunie 2015 pronunţată de Tribunalul Timiş în acelaşi dosar şi admiterii acţiunii astfel cum a fost precizată la termenul din 14 decembrie 2010 privind obligarea societăţii intimate la plata sumei de 522.789,08 lei şi a dobânzii legale. În subsidiar, a solicitat admiterea acţiunii în parte şi obligarea intimatului la restituirea sumei de 85.689,75 lei (36.861,25 lei reprezentând penalităţile achitate peste obligaţia de plată stabilită prin Sentinţa nr. 1318 din 12 aprilie 2013, taxe judiciare de timbru în valoare de 7.926,13 lei şi onorariu de avocat 40.902,37 lei).

A solicitat, de asemenea, actualizarea sumelor cu coeficientul de inflaţie calculat la data efectivă a plăţii.

Recurentul-reclamant îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., cu privire la următoarele aspecte:

Actul juridic dedus judecăţii a fost interpretat greşit, fără a se observa că nu există o precizare de acţiune, în sensul diminuării pretenţiilor băneşti solicitate intimatei.

Prin precizarea de acţiune depusă de Ministerul Apărării Naţionale la dosarul cauzei pentru termenul din 14 decembrie 2010, înregistrată cu nr. y din 7 decembrie 2010, s-a solicitat obligarea pârâtei SC A. SRL la plata dobânzii legale pentru întreaga sumă ce face obiectul acţiunii, calculată de la data la care aceasta a fost virată în contul societăţii comerciale şi până la data plăţii efective.

Solicitarea subsidiară din faza concluziilor, privind obligarea intimatei la plata diferenţei între valoarea penalităţilor achitate cu O.P. din 17 ianuarie 2008 şi cea stabilită ca obligaţie de plată prin Sentinţa civilă nr. 1318 din 12 aprilie 2013, privea tocmai situaţia invocării puterii de lucru judecat a acestei sentinţei civile, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 141 din 21 ianuarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de altfel, reţinută de ambele instanţe care au pronunţat hotărârile din acest dosar, în susţinerea faptului că, spre deosebire de cele reţinute de tribunal şi Curtea de Apel Timişoara, din hotărârea invocată cu efectul puterii lucrului judecat rezultă în mod clar această diferenţă, recurentul concluzionând în sensul că hotărârea recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

Tribunalul Timiş a respins ca neîntemeiată acţiunea prin care Ministerul Apărării Naţionale a solicitat obligarea societăţii intimate la plata sumelor achitate de unitate, în temeiul unui titlu anulat ulterior - Sentinţa comercială nr. 12383 din 30 octombrie 2007, desfiinţată. Pentru aceasta, a apreciat, pe de o parte, că nu ar fi îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate iar, pe de altă parte, că nici prevederile art. 311 C. proc. civ. incidente în cauză nu pot fi reţinute ca temei al restituirii.

Fără a analiza, cel puţin, criticele aduse sentinţei apelate, Curtea de Apel Timişoara a constatat că petitele din cererea reclamantei UM X Bucureşti au fost soluţionate irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 1318 din 12 aprilie 2013, în condiţiile în care "judecata" din prezentul dosar are un alt obiect - restabilirea situaţiei anterioare, întoarcerea executării şi restituirea unor sume plătite de minister societăţii intimate în baza unui titlu executoriu, care a fost mai apoi desfiinţat, temeiul cererii constituindu-l art. 993 C. civ., cu referire la plata nedatorată, fiind evident că la momentul efectuării plăţii unitatea s-a crezut (din eroare) debitor. Se arată că în cauză trebuia şi, în mod corect, a fost reţinută de tribunal incidenţa art. 311 C. proc. civ., invocat şi de recurent.

Din dispoziţiile de lege citate mai sus, art. 311 C. proc. civ., rezultă neîndoielnic ca pentru întoarcerea executării silite urmare a desfiinţării titlului executoriu, se cere doar existenţa desfiinţării titlului, fără o altă condiţie.

Pentru a se ajunge la "întoarcerea executării" trebuie să se înlăture, prin anulare, temeiul acesteia, titlul executoriu, sau să se invalideze executarea însăşi "Prezenta cauză încadrându-se în prima situaţie şi, indiferent de soluţiile pronunţate de instanţele de judecată, în rejudecare, Sentinţa comercială nr. 12383 din 30 octombrie 2007, desfiinţată.

Hotărârile instanţelor de contencios administrativ pronunţate după casarea cu trimitere nu pot fi invocate cu putere/autoritate de lucru judecat, chiar dacă se consideră că prin intermediul lor a fost recunoscut dreptul societăţii intimate la plata penalităţilor de întârziere, şi s-ar considera că au fost preluate dispoziţii din Sentinţa comercială nr. 12383 din 30 octombrie 2007 sus-amintită, pentru că acestea nu pot viza, în niciun caz, dispoziţii ale Deciziei nr. 3278 din 9 decembrie 2009, prin care s-a desfiinţat irevocabil titlul executoriu.

Apreciază că acţiunea este admisibilă, aşa cum a fost formulată şi precizată, sens în care consideră că pretenţiile reciproce ale părţilor şi o eventuală compensare a obligaţiilor, se pot rezolva ulterior, chiar şi pe timpul executării.

Consideră recurentul că, şi în situaţia acceptării raţionamentului Curţii de Apel Timişoara, privind efectul puterii de lucru judecat prin hotărârea atacată este nelegală raportat la "întinderea" acestui efect.

Astfel, se arată în baza hotărârii desfiinţate, Ministerul Apărării Naţionale - UM X Bucureşti a achitat intimatei suma de 522.789,08 lei, penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată. După casarea hotărârii, în cel de-al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea reclamantei SC A. SRL prin Sentinţa civilă nr. 1161 din 16 februarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. x/1/2009, sentinţă, de asemenea, casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/1/2011. Instanţa a reţinut că recursul este fondat şi a apreciat în Decizia civilă nr. 2815 din 5 iunie 2012 că se impune casarea cu trimitere în limitele stabilite prin decizie şi cu aplicarea art. 315 C. proc. civ. sub aspectul acordării penalităţilor de întârziere. În aceeaşi hotărâre, s-a reţinut faptul că prin cererea precizatoare şi notele scrise din data de 19 noiembrie 2011, penalităţile de întârziere au fost cuantificate şi evaluate de societatea comercială la suma de 437.099,33 lei, cuantum diferit de cel prevăzut în titlul executoriu desfiinţat - Sentinţa comercială nr. 12383 din 30 octombrie 2007, în valoare de 473.960,38 lei. Acelaşi cuantum al pretenţiilor a fost avut în vedere şi de Curtea de Apel Bucureşti la rejudecare, menţionat la pag. 10 din Sentinţa civilă nr. 1318 pronunţată la 12 aprilie 2013. Având în vedere faptul că s-a făcut dovada achitării penalităţilor pretinse de reclamantă (prin O.P. din 17 ianuarie 2009 a fost achitată suma de 522.789,08 lei, 473.960,58 lei reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere), aceeaşi instanţă a constatat lipsită de obiect pretenţia reclamantului din acel dosar - SC A. SRL - cât priveşte plata în continuare a acestor penalităţi, în valoare de 437.099,33 lei.

Făcând aplicarea principiilor puterii de lucru judecat şi legalităţii căii de atac, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, petitele din cererea reclamantei UM X Bucureşti au fost soluţionate irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 1318 din 12 aprilie 2013 şi nu mai pot face obiectul unei noi judecăţi, în acelaşi timp însă, a reţinut că, în mod corect a respins tribunalul (Tribunalul Timiş) şi petitul privind plata sumelor reprezentând taxele de timbru şi onorariu de avocat achitate de minister în temeiul titlului anulat, "reţinând culpa procesuală (...) în achitarea debitului după pronunţarea hotărârii judecătoreşti".

Consideră că hotărârea atacată este nelegală şi chiar contradictorie din această perspectivă; dacă puterea de lucru judecat împiedică "(...) judecarea din nou a unui proces terminat şi contrazicerea a două hotărâri judecătoreşti, (...)", atunci trebuia să împiedice şi Tribunalul Timiş să se pronunţe cu privire la cheltuielile de judecată din acel dosar şi să reţină culpa unităţii în achitarea debitului după pronunţarea hotărârii judecătoreşti, pentru că instanţele de mai sus nu s-au pronunţat în acest sens. Mai mult, după cum a arătat, niciuna dintre instanţele care au pronunţat hotărârile a căror putere de lucru judecat a fost reţinută de tribunal şi curte nu au "judecat" obligaţia unităţii militare la plata altor sume peste valoarea de 437.099,33 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere.

Cum, prin Sentinţa civilă nr. 1318 din 12 aprilie 2013 (irevocabilă) s-a stabilit obligaţia de plată în valoare de 437.099,33 lei, consideră recurenta că acţiunea este cel puţin în parte admisibilă, motiv pentru care în subsidiar solicită obligarea societăţii intimate la restituirea sumei de 85.689,75 lei, compus din 36.861,25 lei, diferenţa dintre valoarea penalităţilor achitate cu O.P. din 17 ianuarie 2008 şi cea stabilită ca obligaţie de plată prin Sentinţa nr. 1318 din 12 aprilie 2013 (473.960,58 lei - 437.099,33 lei), 7.926,13 lei taxe judiciare de timbru şi 40.902, 37 lei onorariu de avocat, plătite nedatorat.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Instanţa de control judiciar a dat o corectă interpretare şi a făcut o judicioasă aplicare a principiului puterii de lucru judecat raportat la datele particulare ale speţei, neputându-se reproşa acestei instanţe denaturarea adevărului înţeles al termenilor cuprinşi în actul juridic dedus judecăţii care să fi condus la o greşită calificare a acestuia.

Aceasta întrucât plata sumei de 522.789,08 lei formată din 473.960,38 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 21 decembrie 2006, data achitării debitului restant, 7926,13 lei taxă judiciară şi 40902,37 lei onorariu de avocat era datorată la momentul pronunţării Sentinţei nr. 12383/2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

Recurentul a solicitat restituirea acestei sume ca reprezentând o plată nedatorată ulterior casării evocatei sentinţe, în condiţiile în care plata se efectuase în prezenţa unui titlu executoriu valabil şi nu din eroare cum afirmă recurentul.

În al doilea ciclu procesual în cauză s-a pronunţat o a doua decizie de casare, în urma căreia a fost pronunţată Sentinţa nr. 1318 din 12 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 141 din 21 ianuarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, fiind statuat în mod irevocabil că "cererea SC A. SRL Timişoara a rămas fără obiect faţă de plata efectuată de UM X Bucureşti prin Ordinul de plată din 17 ianuarie 2008 achitându-se integral penalităţile de întârziere în sumă de 473.960,58 lei solicitate prin acţiunea precizată la data de 23 ianuarie 2007".

Aşadar, capetele de cerere din acţiunea pronunţată şi precizată de recurentul-reclamant şi obiectul acţiunii soluţionate irevocabil prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 141/2015 au fost riguros şi corect analizate de instanţă din perspectiva incidenţei puterii de lucru judecat, ca efect pozitiv al unei hotărâri judecătoreşti, astfel reglementat de art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Reţinând aşadar, legalitatea deciziei recurate din perspectiva unei corecte aplicări a principiului puterii lucrului judecat, raţionamentul avut în vedere de instanţa de control judiciar în fundamentarea deciziei atacate a avut implicit în vedere respectarea limitelor învestirii şi întinderea efectelor Deciziei nr. 141 din 21 ianuarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aserţiunile recurentului-reclamant sub aceste aspecte neavând justificare în drept.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Apărării Naţionale prin Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică (pentru Unitatea Militară X Bucureşti) împotriva Deciziei civile nr. 675/A din 10 septembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT