Tort damages claim rejected; prosecutor's resolution lacks res judicata authority and evidentiary discretion upheld

Decizia nr. 1123/2016

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 442 din 4 martie 2015, Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a respins cererea reclamantei A., formulată în contradictoriu cu pârâţii B. şi Direcţia pentru Administrarea Drumurilor şi Podurilor Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean Timiş, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 300.000 euro, echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune materiale şi morale.

Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin Decizia nr. 158 din 22 septembrie 2015 a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 442 din 4 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/30/2014, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Direcţia pentru Administrarea Drumurilor şi Podurilor Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean Timiş şi B.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.

Recurenta-reclamantă solicită, în temeiul art. 483 şi urm. C. proc. civ., admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinţei recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Criticile formulate vizează faptul că hotărârea recurată a fost pronunţată cu interpretarea greşită a probatoriului administrat din perspectiva exigenţelor impuse de art. 22 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel a considerat că Rezoluţia parchetului nu este un act de jurisdicţie întrucât nu a fost realizat cu respectarea condiţiilor de publicitate, contradictorialitate şi de garantare a dreptului la apărare pentru toţi cei care, într-un anume fel, justifică un interes în dosar.

Arată recurenta că, în mod greşit, în decizia recurată se reţine că prin această rezoluţie s-a stabilit doar nevinovăţia pârâtei B. în producerea accidentului (datorită unui caz fortuit) nu şi vinovăţia persoanei juridice Direcţia pentru Administrarea Drumurilor şi Podurilor Judeţene Timiş din subordinea Consiliului Judeţean Timiş.

Consideră recurenta că asimilarea conţinutului rezoluţiei antemenţionate cu valoarea juridică a celorlalte probe administrate în faţa instanţei de fond, reprezintă o aplicare greşită a prevederilor art. 264 C. proc. civ. care reglementează aprecierea de către judecător a probelor administrate în cursul judecăţii.

Intimaţii-pârâţi B. şi Consiliul judeţean Timiş au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta:

Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 şi art. 1379 din noul C. civ. (art. 998 şi art. 1000 din vechiul C. proc. civ.).

Menţinând ca legală şi temeinică sentinţa apelată instanţa de control judiciar a statuat asupra inexistenţei răspunderii civile delictuale a pârâtei.

Din această perspectivă recurenta-reclamantă reproşează instanţei de apel că a făcut o greşită aplicare a art. 264 C. proc. civ. prin prisma faptului că a dat o eronată forţă probantă Rezoluţiei Parchetului din 29 mai 2013 şi a considerat în mod greşit că aceasta nu are autoritate de lucru judecat în raport cu cauza dedusă judecăţii.

Aşadar, instanţa de apel a avut a analiza dacă în speţă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile legale prevăzute pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului Consiliul Judeţean Timiş - Direcţia pentru Administrarea Drumurilor şi Podurilor Judeţene Timiş, conform art. 1000 alin. (1) C. proc. civ. Aceste condiţii au fost examinate în mod judicios de instanţa de apel prin prisma probatoriului administrat, neputându-se reproşa acesteia încălcarea art. 264 C. proc. civ. în condiţiile în care, astfel cum rezultă din considerentele deciziei recurate, aprecierea probelor s-a întemeiat pe o analiză atentă a materialului probatoriu şi pe o sinteză a evaluărilor efectuate în acest context procesual.

Alin. (2) al art. 264 C. proc. civ. consacră libertatea pe care o are judecătorul în a aprecia asupra forţei probante a materialului probatoriu încuviinţat, acest aspect neputând forma obiectul cenzurii în cadrul controlului de legalitate.

Critica vizând neacordarea de instanţa de apel a valorii de autoritate de lucru judecat Rezoluţiei Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş nu poate fi, de asemenea, primită.

Aceasta întrucât, potrivit principiului înscris în art. 124 din Constituţie, justiţia se înfăptuieşte prin instanţele judecătoreşti, ceea ce înseamnă că în ambele sale manifestări procesuale - aceea de excepţie de fond şi cea de prezumţie, probă ultimul aspect fiind vizat, în speţă - autoritatea de lucru judecat poate fi analizată numai în prezenţa unor hotărâri judecătoreşti.

Rezoluţia emisă la data de 29 mai 2013 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, nefiind o hotărâre judecătorească, nu poate fi valorificată într-o eventuală analiză a autorităţii de lucru judecat, cum pretinde recurenta-reclamantă.

În finalul analizei trebuie menţionat faptul că trimiterile pe care recurenta-reclamantă le face la situaţiile de fapt nu pot fi asimilate unor critici de nelegalitate, în sensul art. 304 C. proc. civ., motiv pentru care nu vor fi analizate.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 158 din 22 septembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT