Jurisdictional conflict in consumer credit nullity action: priority of consumer domicile alternative competence under art. 113(1)(8) CPC

Decizia nr. 1121/2015

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 27 ianuarie 2014 la Tribunalul Cluj, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta SC C. SA Oradea, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună constatarea nulităţii absolute a clauzelor abuzive din contractul de credit din 27 august 2010 încheiat între părţi, după cum urmează: art. 4.1 referitor la comisionul de evaluare şi gestiune a creditului; art. 4.2 referitor la comisionul de prelungire/scadenţare a creditului; art. 4.3 referitor la comisionul de rambursare anticipată; art. 4.4 referitor la dobânda creditului; art. 4.5 referitor la calculul dobânzii; art. 4.6 referitor la dobânda penalizatoare; art. 5.3 referitor la modificarea valorii ratelor de credit; art. 6.4 referitor la obligaţia încheierii unor contracte de asigurare şi a cesiunii acestora către pârâtă; art. 8 referitor la dreptul creditorului de a rezilia contractul; art. 9.4 şi art. 9.5 din convenţia de credit.

Ca urmare a constatării nulităţii absolute a clauzelor contractuale arătate, reclamanţii au solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a întregului contract de credit şi a actelor subsecvente respectiv graficul de rambursare credit, contractul de garanţie reală imobiliară autentificat prin încheierea din 27 august 2010 şi contractul de garanţie reală imobiliară autentificat prin încheierea din 21 octombrie 2010; să constate încălcarea următoarelor prevederi legale de către pârâtă: art. 36, 38, 40 alin. (4) lit. a), 46, 66, 67, 69, 72, 73, 74 din O.U.G. nr. 50/2010; art. 91 şi art. 93 lit. b), c) din O.G. nr. 21/1992; art. 1 din Legea nr. 193/2000 şi art. 1 lit. c), i), s) din anexa la Legea nr. 193/2000; să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de credit prin restituirea prestaţiilor reciproce, cu obligarea pârâtei la plata daunelor-interese, la plata sumelor reprezentând lipsa de folosinţă a bunurilor executate silit, de la data adjudecării şi până la data restituirii în natură a bunurilor iar în cazul în care nu mai este posibilă restituirea în natură a bunurilor adjudecate de către pârâtă, obligarea acesteia la restituirea sumei reprezentând echivalentul contravalorii bunurilor executate silit, sumă actualizată cu rata inflaţiei şi cu valoarea bunurilor la momentul adjudecării; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Cluj prin sentinţa civilă nr. 3468/2014 din 24 aprilie 2014 şi-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, considerând că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 12 din Legea nr. 193/2000, litigiul fiind purtat între profesionişti.

1. Prin sentinţa civilă nr. 1879/2014 din 23 iunie 2014, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepţia necompetenţei sale în judecarea cauzei, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii A. şi B. ambii cu domiciliul procesual ales în Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Oradea, în favoarea Tribunalului Bihor, având în vedere natura litigiului, sediul pârâtei şi domiciliul unuia dintre reclamanţi, Oradea fiind şi locul încheierii contractului şi locul unde se află cele două imobile executate silit.

2. Tribunalul Bihor Oradea, secţia a ll-a civilă, prin sentinţa nr. 219/COM/2015 din 11 martie 2015 a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de reclamanţi şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, reţinând că aceasta este instanţa competentă în raport de regulile de competenţă alternativă prevăzute de art. 113 noul C. proc. civ. când alegerea le aparţine reclamanţilor, iar alin. (8) din acelaşi articol instituie o normă specială de competenţă în favoarea instanţei de la domiciliul consumatorului, cererea reclamanţilor întrunind condiţiile litisconsorţiului facultativ prin prisma cauzei comune.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Specializat Cluj şi Tribunalul Bihor Oradea a dispus ca dosarul să fie înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

3. Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Specializat Cluj competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă acţiunea în constatarea caracterului abuziv al clauzelor dintr-un contract de credit formulată de reclamanţii-consumatori A. şi B. ambii cu domiciliul procesual ales în Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Oradea.

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 noul C. proc. civ., care prevede că „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă „instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Instanţa reţine că reclamanţii au alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 noul C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opţiune susţinută de art. 116 noul C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Este de reţinut că, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în jurisprudenţa sa (Costa vs. Enel din 15 iulie 1964) a consacrat principiul supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre şi că, obiectivul integrării pe care îl urmăreşte Uniunea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat şi interpretat uniform în toate statele membre, supremaţia dreptului comunitar asupra celui naţional fiind o condiţie sine qua non a integrării.

În consecinţă, aplicarea jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este obligatorie pentru judecătorul naţional.

Din jurisprudenţa Curţii în materia protecţiei consumatorului, (Cauza Oceano Grupo Editorial SA v Rocio Murciano Quintero), instanţa a reţinut că, s-a stabilit că este inechitabil şi mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanţa de la sediul acestuia din urmă.

Opţiunea reclamanţilor-consumatori A. şi B. în cauză, a fost în sensul soluţionării acesteia de instanţa de la domiciliul procesual ales din Cluj-Napoca, respectiv de Tribunalul Specializat Cluj, la care au insistat în mod legitim să le fie judecată cauza, de vreme ce şi această instanţă este competentă, opţiune susţinută de prevederile art. 116 noul C. proc. civ., constatându-se că cererea reclamanţilor îndeplineşte condiţiile litisconsorţiului facultativ activ prin prisma cauzei comune.

Mai mult decât atât, este ştiut că, competenţa teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive care prezintă anumite particularităţi în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a acesteia, astfel că în cazul încălcării normelor de competenţă teritorială, în afară de cea exclusivă, excepţia de necompetenţă de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de pârât şi numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

În speţă, având în vedere natura juridică şi obiectul acţiunii deduse judecăţii, constatarea nulităţii absolute a clauzelor abuzive din contractul de credit, competenţa teritorială este relativă, normele legale care o reglementează fiind de ordine privată, se reţine că instanţa sesizată iniţial nu putea să invoce din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale.

Mai mult, potrivit prevederilor art. 130 alin. (4) C. proc. civ., în situaţia necompetenţei de ordine privată „partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declinarea competenţei".

Aşadar, prin alegerea exprimată de reclamanţi la momentul promovării acţiunii în sensul soluţionării cauzei de instanţa de la domiciliul lor, coroborată cu neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială în raport de dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Tribunalul Specializat Cluj, a devenit în mod exclusiv competent să judece prezentul litigiu.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii A. şi B. în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2015.