Just cause for revocation of board president mandate based on pending criminal investigations and management deficiencies

Decizia nr. 1109/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/3/2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Compania Naţională Poşta Română SA solicitând ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 RON şi a sumei de 1.797.333 RON cu titlul de despăgubiri pentru revocarea ilegală, intempestivă şi abuzivă din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie şi respectiv de director general al Companiei Naţionale Poşta Română SA, egală cu remuneraţiile la care reclamantul avea dreptul până la sfârşitul mandatului, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 5361 din 12 iulie 2013, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. şi a obligat pârâta Compania Naţională Poşta Română SA la plata sumei de 50.399,94 RON despăgubiri.

A respins restul pretenţiilor ca nefondate şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2.623.99 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa fondului a reţinut că reclamantul a fost menţinut în funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie Poşta Română SA pentru un nou mandat de 4 ani începând cu 09 februarie 2006, prin hotărârea a Adunării Generale a Acţionarilor CN Poşta Română SA, astfel că potrivit acestei hotărâri mandatul de administrator al reclamantului urma să expire la 09 februarie 2010, iar nu la 08 februarie 2011 cum a susţinut acesta.

Prin hotărârea A.G.O.A. din 23 ianuarie 2009 s-a aprobat revocarea din funcţia de administrator şi de preşedinte a consiliului de administraţie a reclamantului.

La primul capăt al cererii de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de despăgubire pentru revocarea din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie.

S-a reţinut incidenţa în cauză a art. 137 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, care instituie dreptul adunării generale de a revoca contractul de administrare în virtutea caracterului intuitu personae, care dă dreptul administratorului revocat de a obţine despăgubiri pentru prejudiciul produs prin revocare dacă revocarea contractului a fost decisă fără justă cauză.

Instanţa a apreciat că în cuprinsul hotărârii de revocare nu au fost indicate motivele pentru care s-a decis revocarea reclamantului, că prin întâmpinare şi răspunsul la interogatoriu pârâta a susţinut că prin sentinţa nr. 7416/3/2009 Tribunalul București, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului în acţiunea având ca obiect anularea hotărârii A.G.O.A. din 23 ianuarie 2009, potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, sentinţa rămânând definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului.

S-a apreciat că soluţia pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/3/2009 este lipsită de relevanţă câtă vreme prin soluţionarea acestui dosar instanţa nu a fost chemată să se pronunţe dacă revocarea a fost făcută fără justă cauză, aceasta reţinând doar că reclamantul nu poate să atace hotărârea adunării generale a acţionarilor prin care s-a decis revocarea sa din funcţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 122 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, dar că administratorul revocat are dreptul potrivit art. 1371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 să solicite despăgubiri în situaţia în care revocarea se decide fără justă cauză.

Întrucât pârâta nu a dovedit că revocarea reclamantului din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie a fost făcută în mod justificat, pentru neexecutarea culpabilă a contractului, cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat constând în contravaloarea remuneraţiei pe care ar fi obţinut-o pe perioada dintre data revocării şi data la care s-ar fi împlinit termenul de 4 ani convenit pentru executarea mandatului s-a apreciat ca întemeiată, conform art. 1371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, potrivit căruia obligarea societăţii la plata drepturilor cauzate administratorului prin revocarea contractului de mandat, este necesar să rezulte din probele administrate că revocarea s-a produs fără justa cauză, constatarea de către instanţa a caracterului abuziv al revocării constituind un motiv pentru admiterea cererii având ca obiect obligarea societăţii la despăgubiri.

S-a reţinut că, capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al revocării contractului de mandat este şi inadmisibil potrivit dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ. câtă vreme administratorul poate cere realizarea dreptului, respectiv obligarea societăţii la plata despăgubirii pentru prejudiciul produs prin revocarea fără justă cauză.

Remuneraţia cuvenită membrilor consiliului de administraţie era conform hotărârii A.G.O.A. CN Poşta Română SA din 19 mai 2008 în cuantum de 20% din remuneraţia brută a directorului general al acesteia, în cuantum de 20.000 RON, astfel că remuneraţia lunară cuvenită administratorilor acestei instituţii era de 4.000 RON brut, că pentru cele 12 luni şi 18 zile cuprinse între 23 ianuarie 2009 (data revocării din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie) şi 09 februarie 2010 (data împlinirii termenului de 4 ani convenit pentru executarea mandatului) reclamantul avea dreptul să obţină cu titlu de despăgubire suma de 50.399,94 RON brut.

Al doilea capăt de cerere constând în obligarea pârâtei la plata sumei de 1.797.332 RON cu titlu de despăgubire pentru revocarea fără justă cauză din funcţia de director general al companiei s-a apreciat ca nefondat, arătând că între pârâtă în calitate de mandant şi reclamant, în calitate de mandatar s-a încheiat contractul de mandat din 14 aprilie 2008, având ca obiect îndeplinirea tuturor actelor necesare şi utile pentru conducerea activităţii mandantului de către mandatar, pentru şi în interesul acestuia în schimbul unei remuneraţii, pentru o perioada de 4 ani.

Că reclamantul prin clauza 6.6 lit. a) din contract s-a obligat să aducă la îndeplinire criteriile şi obiectivele de performanţă prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la acesta, iar prin hotărârea din 3 februarie 2009 a Consiliului de Administraţie s-a decis, „în conformitate cu dispoziţiile art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 41/1990 precum şi având în vedere art. 2 din hotărârea Adunării Generale Extraordinare a CN Poşta Română SA din data de 23 ianuarie 2009" revocarea reclamantului din funcţia de director general începând cu 03 februarie 2009 şi încetarea contractului de mandat din 14 aprilie 2008, ca urmare a revocării.

S-a arătat că, potrivit art. 143 din Legea nr. 31/1990 directorii pot fi revocaţi oricând de către consiliul de administraţie şi că în cazul în care revocarea survine fără justă cauză, directorul este îndreptăţit la plata unor daune interese.

În speţă, decizia de revocare a făcut referire la art. 2 din hotărârea A.G.A. din 23 ianuarie 2009, prin care adunarea generală a împuternicit membrii consiliului de administraţie să realizeze o analiza a activităţii societăţii pârâte precum şi a modului de conducere a acesteia şi să dispună măsuri în consecinţă, astfel că decizia de revocare a reclamantului din funcţia de director general a fost luată în urma analizei modului în care acesta şi-a împlinit obligaţiile asumate.

Tribunalul a reţinut că reclamantul nu a realizat obiectivele de performanţă stabilite în anexa 1 la contract, asumate prin clauza 6.6. lit. a), în raport de înscrisurile din dosar, gradul de realizare fiind de 98,4%, deşi potrivit contractului de mandat criteriile şi obiectivele de performanţă trebuiau realizate în proporţie de 100%.

Cu privire la susţinerea pârâtei că prin managementul defectuos reclamantul a cauzat prejudicii importante, tribunalul a arătat că nu poate fi avută în vedere, câta vreme sentinţa pronunţată în Dosarul penal nr. x/3/2009 al tribunalului nu este definitivă, orice persoană beneficiind de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri penale definitive de condamnare, astfel cum prevede art. 23 alin. (11) din Constituţia României.

Pentru aceleaşi considerente nu au fost reţinute nici susţinerile pârâtei formulate în concluziile pe fondul cauzei referitoare la împrejurarea că „la data revocării mandatului în raport de stadiul cercetărilor în Dosarul penal nr. x/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se putea impune angajatorului obligaţia de continuare a raporturilor juridice în temeiul contractului menţionat, atâta vreme cât nu mai exista încrederea necesară acordată pentru executarea obligaţiilor asumate de reclamantă". Dat fiind caracterul intuitu personae al contractului de mandat, mandantul poate revoca oricând contractul de mandat, astfel că în raport de dispoziţiile art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 pârâta nu este ţinută să răspundă pentru decizia de revocare având însă obligaţia de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul produs prin revocare, în situaţia în care revocarea se decide fără a exista o justă cauză.

Cu referire la raportul de inspecţie fiscală depus la dosar, s-a arătat că nu se poate aprecia că situaţia de fapt constatată prin acest înscris a fost avută în vedere de pârâtă în luarea deciziei de revocare a reclamantului, câtă vreme raportul a fost întocmit ulterior deciziei de revocare, respectiv la data de 22 martie 2013.

Tribunalul a apreciat că decizia de revocare a reclamantului din funcţia de director general a fost justificată întrucât reclamantul nu şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile asumate prin contractul de mandat din 14 aprilie 2008, indicii şi criteriile de performanţă prevăzute în anexa nr. 1 la contract nefiind realizate în procent de 100% astfel cum s-a stabilit.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 868 din 23 octombrie 2014 a admis apelul formulat de pârâta CN Poşta Română SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 5361 din 12 iulie 2013 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care a schimbat-o în sensul că a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.

A obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1.309,5 RON cheltuieli de judecată.

A respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţe ca nefondat.

Curtea prin încheierea din 12 decembrie 2013 a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamantul A.; prin încheierea din 10 aprilie 2014 a respins ca nefondată excepţia tardivităţii declarării apelului de către pârâta CN Poşta Română formulată de reclamant; prin încheierea din 16 octombrie 2014 a respins ca nefondată, excepţia nulităţii apelului formulat de către CN Poşta Română invocată de reclamant, iar prin încheierea din 16 octombrie 2014 a încuviinţat părţilor administrarea de probe în apel, reprezentând înscrisuri.

- Cu privire la apelul pârâtei CN Poşta Română SA, curtea a reţinut următoarele:

S-a constatat că situaţia premisă ce a generat litigiul dintre părţi este reprezentată de faptul că prin hotărârea Consiliului de Administraţie al CN Poşta Română SA din 01 martie 2005, reclamantul A. a fost numit în funcţia de director general al CN Poşta Română SA, iar prin hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor CN Poşta Română SA din 15 februarie 2006 acesta a fost numit în funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie şi că între părţi a fost încheiat contractul de mandat din 14 aprilie 2008.

Prin hotărârea din 23 ianuarie 2009 a Adunării Generale Extraordinare a CN Poşta Română SA s-a dispus revocarea reclamantului din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie, iar prin hotărârea din 3 februarie 2009 a Consiliului de Administraţie al CN Poşta Română SA s-a dispus revocarea din funcţia de director general şi rezilierea contractului de mandat.

Invocând aceste împrejurări, reclamantul a pretins pe calea acţiunii ce a făcut obiectul cenzurii instanţei de fond obligarea pârâtei la plata de daune interese, raportat la o revocare fără justă cauză, în condiţiile art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

Instanţa de control judiciar a arătat că pârâta Compania Naţională Poşta Română a criticat temeinicia hotărârii instanţei de fond sub aspectul admiterii acţiunii raportat la revocarea fără justă cauză a reclamantului din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie, astfel că în cauză sunt incidente prevederile C. civ. de la 1864 şi cele ale C. com., art. 1401 şi art. 1431 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, reţinând că dreptul adunării generale de a revoca preşedintele consiliului de administraţie poate fi exercitat oricând.

Raportat la revocarea reclamantului din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie, curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1401 din Legea nr. 31/1990, consiliul de administraţie alege dintre membrii săi un preşedinte al consiliului şi că prin actul constitutiv se poate stipula că preşedintele consiliului este numit de adunarea generală ordinară, care numeşte consiliul.

Potrivit alin. (3) şi (4) ale aceluiaşi articol, preşedintele poate fi revocat oricând de către consiliul de administraţie. Dacă preşedintele a fost numit de adunarea generală, va putea fi revocat numai de aceasta. Preşedintele coordonează activitatea consiliului şi raportează aceasta adunării generale a acţionarilor, el veghind la buna funcţionare a organelor societăţii.

Totodată, dispoziţiile art. 17 din actul constitutiv al Companiei Naţionale Poşta Română SA reiau aceste dispoziţii legale, evidenţiind suplimentar prin alin. (6) că preşedintele consiliului de administraţie poate fi şi director general şi monitorizează dezvoltarea strategică a companiei.

În considerarea acestor dispoziţii, curtea a constatat că directorul general al pârâtei exercită conducerea executivă a companiei, existând în sarcina preşedintelui consiliului de administraţie obligaţia de monitorizare, supraveghere în mod nemijlocit a managementului societăţii şi că în cauză cele două funcţii au fost exercitate, simultan, de către reclamantul A.

Fiind vorba despre un mandat cu titlu oneros, când revocarea este intempestivă sau abuzivă, adică fără just temei, mandatarul este îndreptăţit la plata unor daune interese. Întrucât legea nu defineşte noţiunea de revocare fără justă cauză, în opinia instanţei de control judiciar determinarea pe care părţile au intenţionat să o acorde acesteia trebuie desprinsă din interpretarea clauzelor ce reglementează activitatea preşedintelui consiliului de administraţie, fiind rezonabil a considera că revocarea cu just temei este cea care are în vedere neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor prevăzute în sarcina preşedintelui consiliului.

Deşi hotărârea de revocare a reclamantului din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie nu oferă o motivare punctuală a cauzelor adoptării acestei măsuri, acest aspect a fost analizat prin împrejurările evidenţiate de Compania Poşta Română SA care prin probele administrate a susţinut caracterul defectuos al managementului exercitat de reclamant, activitate pe care acesta în calitate de preşedinte al consiliului ar fi trebuit să o supravegheze.

Împrejurarea că aceste aspecte nu se regăsesc în cuprinsul hotărârii de revocare, apărare formulată pe calea întâmpinării, nu este de natură a înlătura dreptul pârâtei de a proba în cadrul litigiului cauza justă reclamată de dispoziţiile legale incidente.

Instanţa a reţinut că, anterior adoptării hotărârii de revocare a reclamantului din cele două funcţii deţinute în cadrul Companiei Naţionale Poşta Română, activitatea desfăşurată de acesta a făcut obiectul verificărilor Curţii de Conturi a României, ale cărei constatări au fost cuprinse în raportul de audit din 26 iulie 2007 şi care au fost din nou analizate în procesul verbal de control financiar încheiat de A.N.A.F. Direcţia de Control Financiar în 19 decembrie 2007.

Instanţa de control judiciar analizând înscrisul în discuţie a reţinut că acesta a făcut referire nemijlocită la documente ale autorităţilor de control anterioare revocării, acestea fiind de altfel primele acte ce semnalau nereguli în modul de încheiere a contractelor de asigurare şi care erau cunoscute acţionarilor la momentul revocării. Faptul că cele consemnate de organele fiscale şi de audit reprezentau activităţi de natură a prejudicia Compania Poşta Română a fost confirmat de trimiterea în judecată a reclamantului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, atât în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie cât şi de director general al CN Poşta Română SA, chiar în cursul anului 2009, împrejurare probată chiar de comunicatul D.N.A., pârâta cunoscând concluziile notei de constatare întocmite în această cauză penală, nr. x/P/2006 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie, întocmită la 05 noiembrie 2008.

În opinia instanţei de apel, faptul că reclamantul s-a bucurat de prezumţia de nevinovăţie în lipsa unei condamnări penale definitive nu a fost apreciat ca fiind de natură a determina concluzia că revocare a sa din funcţie ca fiind abuzivă ori intempestivă, astfel că analiza instanţei a plecat de la raporturile dintre părţi care au la bază încrederea acordată preşedintelui pentru supravegherea activităţii de management. în condiţiile în care organe cu atribuţii de control fiscal şi de audit semnalează deficienţe majore în cadrul activităţii desfăşurate, demarându-se verificări de natură penală care, în cadrul cercetării prealabile, reţin fapte de natură penală săvârşite în exercitarea funcţiei de preşedinte al consiliului de administraţie, nu se poate considera că revocarea din funcţie este lipsită de justă cauză. Atât timp cât la momentul revocării, astfel cum s-a arătat în considerente anterioare, pârâta avea indicii temeinice să considere că activitatea desfăşurată de reclamant o prejudiciază, aceasta era îndreptăţită să procedeze la revocarea acestuia din funcţie, fără plata de daune interese. Faptul că verificări ulterioare au confirmat deficienţele semnalate iniţial (informarea nr. x/2595/2009), precum şi alte abateri de la legislaţia în vigoare în desfăşurarea activităţii, nu poate fi înlăturat întrucât, din punctul de vedere al instanţei, acesta confirmă caracterul rezonabil şi just al măsurii dispuse de către acţionari. O altă interpretare ar determina concluzia potrivit căreia acţionarii, deşi au motive rezonabile să considere oportună revocarea mandatului, trebuie să accepte menţinerea acestuia până la confirmarea, prin acte suplimentare de verificare ori chiar printr-o decizie definitivă de condamnare, a activităţii necorespunzătoare a preşedintelui Consiliului de Administraţie.

Drept urmare, curtea a apreciat ca fiind fondate susţinerile pârâtei Compania Naţională Poşta Română, în sensul probării, în condiţiile art. 1169 C. civ., a cauzelor juste ce au determinat revocarea reclamantului A. din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie, astfel că a admis apelul formulat de CN Poşta Română SA, schimbând în parte hotărârea instanţei de fond, în sensul respingerii cererii reclamantului şi cu privire la obligarea pârâtei la plata de despăgubire pentru revocarea ilegală, intempestivă şi abuzivă din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie.

În considerarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., a obligat reclamantul A. la plata către pârâtă a sumei de 1.309,5 RON cheltuieli de judecată.

- Cu privire la apelul reclamantului A., curtea a reţinut că:

Primă critică formulată de către reclamant cu privire la sentinţa pronunţată de tribunal subliniază caracterul nejustificat al revocării sale din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie, evidenţiind modul în care instanţa de fond a apreciat asupra cuantumului sumelor datorate cu titlu de despăgubiri, raportat la durata mandatului în această funcţie.

În acest sens curtea a reţinut că pârâtă Compania Poşta Română SA a arătat că menţionarea datei de 09 februarie 2006 în hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor este o eroare materială a redactării documentului, reclamantul fiind numit în această funcţie începând cu 09 februarie 2007, astfel că faţă de această împrejurare, critica reclamantului cu privire la durata pentru care ar fi fost îndreptăţit la plata de daune interese este întemeiată, fără însă a fi de natură să determine schimbarea hotărârii instanţei de fond în sensul cerut de acesta.

Astfel, instanţa de control judiciar a găsit fondat apelul formulat de către CN Poşta Română SA, reţinându-se că revocarea din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie a fost făcută cu just temei, subliniind că în cauză nu este întrunită cerinţa premisă pentru obligarea pârâtei la plata de daune interese întrucât măsura revocării nu poate fi caracterizată drept abuzivă, ilegală ori intempestivă, astfel cum a pretins reclamantul, întrucât pârâtă a probat existenţa unor motive temeinice care au determinat pierderea încrederii acţionarilor în ceea ce îl priveşte pe reclamant, aceştia deţinând la momentul revocării din funcţie informaţii cu privire la culpa gravă a mandatarului lor în exercitarea atribuţiilor legate de desfăşurarea mandatului.

Cu referire al doilea motiv de apel, prin care au fost criticate considerentele instanţei de fond referitoare la revocarea justificată din funcţia de director general, instanţa a reţinut că reclamantul a evidenţiat faptul că sancţiunea pentru nerealizarea criteriilor de performanţă nu era sancţionabilă cu revocarea din funcţie ci, cel mult, cu diminuarea remuneraţiei sale, proporţional cu gradul global de neîndeplinire a obiectivelor şi criteriilor de performanţă stabilite prin contract, dar nu mai mult de 30% din nivelul acesteia (art. 2 din actul adiţional la contract).

În legătură cu această susţinere, s-a reţinut că între CN Poşta Română SA şi A. a fost încheiat la 27 iunie 2005 un contract de performanţă care stabilea, în cadrul art. 3, obligaţia directorului general de a aduce la îndeplinire obiectivele şi criteriile de performanţă aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli, astfel cum sunt prevăzute în anexa la contract. La data de 12 aprilie 2006 şi apoi la 07 septembrie 2007 au fost încheiate noi contracte de performanţă care menţineau aceeaşi obligaţie.

La data de 14 aprilie 2008 părţile au încheiat un contract de mandat, stipulând în sarcina mandatarului prin art. 6.6 obligaţia de a aduce la îndeplinire criteriile şi obiectivele de performanţă prevăzute în anexele 1 şi 2, iar prin art. 2 din actul adiţional la contractul de mandat s-a stabilit că mandantul se obligă să plătească mandatarului o remuneraţie brută lunară stabilită la 20.000 RON, care urma să fie diminuată proporţional cu gradul global de neîndeplinire a obiectivelor şi criteriilor de performanţă stabilite prin contract, dar nu mai mult de 30% din nivelul acesteia.

Curtea a respins punctul de vedere al reclamantului potrivit cu care revocarea sa nu putea avea loc ca şi sancţiune a neîndeplinirii obligaţiei anterior analizate, reţinând că nu se poate concluziona că neîntrunirea criteriilor de performanţă poate fi sancţionată exclusiv cu diminuarea remuneraţiei mandatarului, astfel cum a susţinut reclamantul, în condiţiile în care contractele din anii 2005, 2006 şi 2007 stipulau în mod expres prin art. 7.3 încetarea contractului la schimbarea din funcţie a directorului general care nu îndeplineşte criteriile de performanţă, iar art. 6.3 acorda şi dreptul companiei de a diminua drepturile salariale proporţional cu gradul de neîndeplinire a criteriilor de performanţă, astfel că cele două sancţiuni nu se excludeau reciproc.

În ceea ce priveşte lipsa motivării hotărârilor de revocare, a reţinut că această împrejurare nu este de natură a invalida hotărârile adoptate şi nici nu reprezintă un argument pentru a constata lipsa de justă cauză a măsurilor luate. Extrasul din raportul de inspecţie fiscală din 22 martie 2013 este semnat pentru conformitate, contrar celor susţinute de reclamant, iar conţinutul său, referitor la activitatea acestuia, se coroborează cu informarea privind activitatea echipei manageriale conduse de A. în calitate de director general al CN Poşta Română, în perioada 2005-2009 şi, în parte, cu conţinutul raportului de control întocmit de corpul de control al Primului Ministru.

Împotriva deciziei civile nr. 868 din 23 octombrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului său, schimbării sentinţei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi respingerea apelului pârâtei.

Prin criticile formulate recurentul reclamant a susţinut în esenţă următoarele:

- În mod greşit s-a respins excepţia tardivităţii formulării apelului pârâtei, reţinând că termenul de declarare a acestuia s-a împlinit la 09 septembrie 2013, în raport de prevederile art. 104 C. proc. civ. şi punctele 3.13.2 şi 3.13.3 din anexa la decizia nr. 2858/2007 apreciind că dovada predării plicului o constituie factura, şi nu data de pe plic sau data achitării c/v serviciului.

A precizat că înscrisul care face dovada predării/colectării efective a cererii de apel la oficiul poştal, este plicul prin care s-a comunicat cererea de apel, respectiv data de 10 septembrie 2013 şi nu factura.

- Reţinerea instanţei de apel privind revocarea sa din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie în sensul că dacă motivele de revocare nu se regăsesc în cuprinsul hotărârii de revocare, acest aspect nu este de natură a înlătura dreptul pârâtei de a proba în cadrul litigiului justa cauză sunt greşite în raport de prevederile art. 1371 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 31/1990, din care reiese că revocarea administratorului se poate face oricând de adunarea generală a acţionarilor, dar că în cazul în care revocarea survine fără justă cauză, administratorul este îndreptăţit la plata unor daune interese, aspect menţionat şi în art. 15 alin. (10) din actul constitutiv al CN Poşta Română SA.

Prin urmare în mod greşit a reţinut instanţa de apel că neindicarea motivelor de revocare în cuprinsul hotărârii de revocare, nu este de natură a înlătura dreptul pârâtei de a proba în cadrul litigiului justa cauză, ceea ce este nelegal.

A arătat că în hotărârea de revocare a sa din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie instanţa nu se indică nici un motiv pentru care a intervenit revocarea, iar din probatoriul administrat nu a reieşit că a desfăşurat un management defectuos şi că nici nu şi-a îndeplinit obligaţia de a monitoriza activitatea şi dezvoltarea strategică, situaţii în raport de care sancţiunea era de diminuare a remuneraţiei sale proporţional cu neîndeplinirea acestor obligaţii şi nu de revocare.

Revocarea din funcţia de administrator şi de preşedinte al consiliului de administraţie s-a făcut prin hotărârea din 23 ianuarie 2009 a A.G.E.A., care nu a fost motivată nici în fapt şi nici în drept, fără justă cauză, cu 25 de luni înainte de împlinirea termenului pentru care a fost mandatat, astfel că este îndreptăţit la daune interese egale cu valoarea remuneraţiei pentru această perioadă, respectiv de 100.000 RON.

Sunt invocate prevederile art. 1401 alin. (3) prima teza şi dispoziţiile art. 1371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, precum şi art. 15 alin. (10) din actul constitutiv al C.N. Poşta Română şi se concluzionează că preşedintele consiliului de administraţie este unul dintre administratorii numiţi de către adunarea generală a acţionarilor şi că prin hotărârea din 23 ianuarie 2009, s-a dispus revocarea reclamantului atât din funcţia de administrator cât şi din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie, dar că nici prin aceasta şi nici prin procesul verbal al adunării generale a acţionarilor din data de 23 ianuarie 2009 nu se motivează măsura dispusă.

- În ce priveşte revocarea din funcţia de director general al CN Poşta Română, se arată că instanţa, în mod greşit, a apreciat că măsura a fost justificată pe considerentul că nu şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile asumate prin contractul de mandat din 14 august 2008, contract încheiat în urma aprobării hotărârii A.G.A. din 07 aprilie 2008 şi a hotărârii CA din 14 aprilie 2008, că hotărârea este nemotivată şi că practic fără motivarea acestei decizii nu se poate stabili justeţea revocării fără acordarea de daune-interese, că nu există nici o hotărâre adoptată de consiliul de administraţie în scopul necesităţii prezentării unui astfel de raport de către reclamant şi nici a unui termen obligatoriu şi că din decizia de revocare sau din procesul verbal al şedinţei nu reiese efectuarea analizei activităţii reclamantului, nici modul în care s-a analizat şi nici indicarea obligaţiilor neîndeplinite.

S-a susţinut că nu există prevedere contractuală care să menţioneze că nerealizarea criteriilor de performanţă din anexă în procentaj de 100% este sancţionată cu revocarea din funcţia de director general şi că potrivit art. 2 din actul adiţional la contract cel mult se putea diminua remuneraţia reclamantului proporţional cu gradul global de neîndeplinire a obiectivelor şi criteriilor de performanţă stabilite prin contract, dar nu mai mult de 30% din nivelul acesteia, că în cazul de faţă, procentul de nerealizare a indicilor şi criteriilor de performanţă este de 1.6% ceea ce, într-adevăr poate duce la o reducere a remuneraţiei lunare dar nu şi la o justificare a revocării, cu atât mai mult cu cât la dosar există foarte multe dovezi din care rezultă că managementul a fost unul performant şi nu unul dezastruos cum a susţinut pârâta, astfel că în perioada 2005-2008, când a fost director la CN Poşta Română, aceasta a înregistrat profit.

Analizând recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 868 din 23 octombrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

- În ceea ce priveşte critica recurentului reclamant legată de modul de soluţionare a excepţiei tardivităţii formulării apelului pârâtei, se reţine că soluţia instanţei de apel este corectă, dat fiind că prin încheierea de şedinţă din 10 aprilie 2014 în raport de dispoziţiile art. 284 alin. (1) şi art. 101 alin. (1) şi alin. (5) C. proc. civ., s-a menţionat că apelul declarat de pârâta CN Poşta Română SA a fost formulat în termen avându-se în vedere că sentinţa instanţei de fond i-a fost comunicată la 23 august 2013, conform dovezii aflată la dosarul de fond, iar apelul a fost depus la 09 septembrie 2013, conform datei de pe recipisa de depunere a acestuia la oficiul poştal, aflată la dosarul de apel.

Este adevărat că data înscrisă pe plic şi cea de pe factură, sunt diferite, prima fiind 10 septembrie 2013, iar a doua 09 septembrie 2013, dar în cauză se constată că înscrisul care face dovada predării plicului, deci a apelului este factura menţionată, or în condiţiile în care numărul de prezentare înscris pe factură are data şi ştampila poştei din 09 septembrie 2013, iar acesta este identic cu cel aplicat pe plic, în mod just instanţa de apel a apreciat că plicul cu cererea de apel a fost predat oficiului poştal în termen, la 09 septembrie 2013.

Faţă de această situaţie critica recurentului reclamant prin care a susţinut tardivitatea depunerii cererii de apel, motivat de faptul că termenul de declarare a apelului s-a împlinit la 09 septembrie 2013 şi că în raport de prevederile art. 104 C. proc. civ. şi pct. 3.13.2 şi 3.13.3 din anexa la decizia nr. 2858/2007, data predării plicului este cea din factură, şi nu data de pe plic sau data achitării c/v serviciului, nu poate fi primită.

Se reţine că situaţia care a generat litigiul dintre părţi este reprezentată de faptul că prin hotărârea Consiliului de Administraţie al CN Poşta Română SA din 01 martie 2005, reclamantul A. a fost numit în funcţia de director general al CN Poşta Română SA, iar prin hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor CN Poşta Română SA din 15 februarie 2006 acesta a fost numit în funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie şi că între părţi a fost încheiat contractul de mandat din 14 aprilie 2008.

Prin hotărârea din 23 ianuarie 2009 a Adunării Generale Extraordinare a CN Poşta Română SA s-a dispus revocarea reclamantului din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie, iar prin hotărârea din 3 februarie 2009 a Consiliului de Administraţie al CN Poşta Română SA s-a dispus revocarea din funcţia de director general şi rezilierea contractului de mandat.

Invocând aceste împrejurări, reclamantul a pretins prin acţiune obligarea pârâtei la plata de daune interese, raportat la o revocare fără justă cauză, în condiţiile art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

- Recurentul a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi cerută când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Faţă de textul de lege evocat, motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care să rezulte atât temeinicia cât şi netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicţie între considerente şi dispozitiv.

Astfel, se constată că instanţa de apel a analizat toate criticile invocate de părţi, argumentând motivele avute în vedere pentru care a fost înlăturată răspunderea pârâtei, ţinând cont de obligaţiile asumate prin convenţia încheiată în condiţiile art. 969 C. civ.

- S-a invocat formal în cauză şi art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă, prin această critică recurentul a vizat de fapt, cum de altfel a şi precizat, greşita interpretare a dispoziţiilor contractuale, nu natura juridică a actului încheiat de părţi, această critică putând fi încadrată în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

- Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

Raportat la revocarea reclamantului din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1401 din Legea nr. 31/1990, consiliul de administraţie alege dintre membrii săi un preşedinte al consiliului şi că prin actul constitutiv se poate stipula ca preşedintele consiliului este numit de adunarea generală ordinară, care numeşte consiliul.

Potrivit art. 1401 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 31/1990, preşedintele poate fi revocat oricând de consiliul de administraţie, iar dacă a fost numit de adunarea generală, el va putea fi revocat numai de aceasta. Preşedintele coordonează activitatea consiliului şi raportează aceasta adunării generale a acţionarilor, veghind la buna desfăşurare a activităţii societăţii.

Totodată, art. 17 din actul constitutiv al CN Poşta Română SA reia aceste dispoziţii legale, evidenţiind suplimentar prin alin. (6) că preşedintele consiliului de administraţie poate fi şi director general şi monitorizează dezvoltarea strategică a companiei.

În considerarea acestor dispoziţii se constată că directorul general este cel care exercită conducerea executivă a companiei, existând în sarcina preşedintelui consiliului de administraţie obligaţia de monitorizare, supraveghere în mod nemijlocit a managementului societăţii şi că în cauză cele două funcţii au fost exercitate, simultan, de către reclamantul A.

Întrucât contractul de mandat este un contract cu titlu oneros, când revocarea este intempestivă sau abuzivă, adică fără just temei, mandatarul este îndreptăţit la plata unor daune interese.

Instanţa de control judiciar a plecat de la raporturile juridice dintre părţi care au la bază încrederea acordată preşedintelui pentru supravegherea activităţii de management, or atâta timp cât la momentul revocării reclamantului din funcţia de administrator, organele de control fiscal şi de audit au demarat verificări de natură penală săvârşite în exercitarea funcţiei de preşedinte al consiliului de administraţie în mod just s-a reţinut că revocarea din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie a fost făcută cu just temei, subliniind că în cauză nu este întrunită cerinţa premisă pentru obligarea pârâtei la plata de daune interese întrucât măsura revocării nu poate fi caracterizată drept abuzivă, ilegală ori intempestivă, astfel cum a pretins recurentul reclamant.

Deşi hotărârea de revocare a reclamantului din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie nu oferă o motivare punctuală a cauzelor adoptării acestei măsuri Curtea de Apel Bucureşti în virtutea caracterului devolutiv al apelului a analizat aspectele invocate de pârâtă care au demonstrat caracterul defectuos al managementului exercitat, activitate pe care acesta în calitate de preşedinte al consiliului ar fi trebuit să o supravegheze

Or, în condiţiile în care au existat motive care au determinat pierderea încrederii acţionarilor în ceea ce îl priveşte pe reclamant, aceştia deţinând la momentul revocării din funcţie informaţii cu privire la culpa gravă a mandatarului lor în exercitarea atribuţiilor legate de desfăşurarea mandatului se reţine că soluţia instanței de apel este corectă.

Nici critica recurentului reclamant ce vizează revocarea nejustificată din funcţia de director general nu poate fi reţinută în condiţiile în care între CN Poşta Română SA şi A. a fost încheiat la 27 iunie 2005 un contract de performanţă care prin art. 3, stabilea, obligaţia directorului general de a aduce la îndeplinire obiectivele şi criteriile de performanţă aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli, astfel cum sunt prevăzute în anexa la contract, completate ulterior prin contractele de performanţă încheiate la 12 aprilie 2006 şi apoi la 07 septembrie 2007, care menţineau aceeaşi obligaţie.

De altfel părţile şi prin art. 6.6 din contractul de mandat din 14 aprilie 2008., au stipulat în sarcina mandatarului obligaţia de a aduce la îndeplinire criteriile şi obiectivele de performanţă prevăzute în anexele 1 şi 2, ca prin art. 2 din actul adiţional la contractul de mandat să se stabilească că mandantul se obligă să plătească mandatarului o remuneraţie brută lunară stabilită la 20.000 RON, care remuneraţie lunară a mandatarului urma a fi diminuată proporţional cu gradul global de neîndeplinire a obiectivelor şi criteriilor de performanţă stabilite prin contract, dar nu mai mult de 30% din nivelul acesteia.

Faţă de această situaţie se constată că în mod just Curtea de Apel Bucureşti, a apreciat că nu se poate concluziona că neîntrunirea criteriilor de performanţă poate fi sancţionată exclusiv cu diminuarea remuneraţiei mandatarului, în condiţiile în care contractele de performanţă din anii 2005, 2006 şi 2007 stipulau în mod expres în cadrul art. 7.3 încetarea contractului la schimbarea din funcţie a directorului general care nu îndeplineşte criteriile de performanţă, chiar dacă art. 6.3 acorda şi dreptul companiei de a diminua drepturile salariale proporţional cu gradul de neîndeplinire a criteriilor de performanţă, întrucât cele două sancţiuni nu se excludeau reciproc.

Cum prin contractul de mandat din 14 aprilie 2008, s-a instituit în sarcina mandatarului obligaţia de îndeplinire a criteriilor şi obiectivelor de performanţă se reţine că soluţia instanţei de apel de respingere a punctului de vedere al reclamantului potrivit cu care revocarea sa nu putea avea loc ca şi sancţiune a neîndeplinirii obligaţiei anterior analizate, se apreciază că soluţia instanței pe acest aspect ca fiind corectă.

În ceea ce priveşte lipsa motivării hotărârilor de revocare, se reţine că această împrejurare nu este de natură a invalida hotărârile adoptate şi nici nu reprezintă un argument pentru a constata lipsa de justă cauză a măsurilor luate.

Aşa fiind, cum în speţă nu se poate reţine incidenţa prevederilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 868 din 23 octombrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 868 din 23 octombrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2015.