Insolvency stay of contract-based monetary and restoration claims under Article 36 of Law No. 85/2006

Decizia nr. 1097/2016

Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22 februarie 2013 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010* - având ca obiect soluţionarea apelului, după casare, declarat de apelanta-reclamantă SC A. SRL prin lichidator SC B. SPRL, împotriva sentinţei comerciale nr. 10084 din data de 26 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2010, în contradictoriu cu intimata SC C. SRL prin administrator judiciar SC D. IPURL - intimata SC C. SRL prin administrator judiciar SC D. IPURL a solicitat să se dispună, în temeiul dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, suspendarea judecăţii apelului, având în vedere că împotriva acestei societăţi comerciale s-a deschis procedura insolvenţei, prin încheierea din 29 august 2012 pronunţată în Dosarul nr. x/103/2012 de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din 28 februarie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010*, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, a admis cererea formulată de intimata SC C. SRL prin administrator judiciar SC D. IPURL de suspendare a judecăţii apelului declarat de apelanta-reclamantă SC A. SRL prin lichidator SC B. SPRL împotriva sentinţei comerciale nr. 10084 din data de 26 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2010, în contradictoriu cu intimata SC C. SRL prin administrator judiciar SC D. IPURL.

S-a avut în vedere obiectul cauzei dedus judecăţii, potrivit căreia reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 188.141,90 lei reprezentând contravaloarea unei maşini de alezat şi frezat conform contractului de vânzare - cumpărare din 24 noiembrie 2006 şi facturilor din 30 noiembrie 2006, din 31 ianuarie 2007, precum şi cererea completatoare formulată în cauză la 31 august 2010 - anterior primului termen de judecată stabilit la data de 24 septembrie 2010 - prin care reclamanta a mai solicitat ca, în subsidiar, în cazul în care pârâta nu achită integral preţul, în conformitate cu clauzele contractului părţilor pârâta să restituie bunul, iar reclamanta vânzătoare să păstreze ceea ce a încasat din preţ, cu titlu de daune.

Prin încheierea pronunţată la 29 august 2012, în Dosarul nr. x/103/2012 de Tribunalul Neamţ, împotriva debitoarei SC C. SRL, intimata - pârâtă în cauza de faţă, s-a deschis procedura insolvenţei.

Instanţa de apel a constatat incidenţa art. 36 din Legea nr. 85/2006 având în vedere că, în primul capăt de cerere formulat de reclamantă este vorba de o acţiune judiciară pentru realizarea unei creanţe asupra debitorului sau bunurilor sale, ca şi în cazul celuilalt capăt de cerere. Referitor la acesta, formulat în subsidiar, instanţa de apel a apreciat, contrar susţinerilor apelantei - că obiectul acestuia îl constituie revendicarea unui bun mobil, ipoteză în care prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu sunt aplicabile - că, reclamanta nu a formulat o cerere în revendicare, ci a reiterat, pretinzând ca atare, clauzele din contractul de vânzare - cumpărare din 24 noiembrie 2006 referitoare la realizarea transferului dreptului de proprietate la data achitării integrale a preţului şi la faptul că neachitarea oricărei rate din preţ la termenul stabilit atrage rezoluţiunea de plin drept a contractului, fără nici o notificare şi fără intervenţia instanţei de judecată, vânzătorul păstrând ceea ce a încasat, cu titlu de daune. Aceasta, cu menţionarea că în apel nu se poate schimba obiectul cererii şi nici nu se pot face alte cereri noi. Clauzele contractuale menţionate privesc derularea contractului, rezoluţiunea acestuia şi efectele rezoluţiunii.

Prin urmare, în raport cu efectele rezoluţiunii, reclamanta a solicitat să se dispună să-i fie restituit bunul şi să se păstreze ceea ce i s-a achitat (parţial) din preţ, cu titlu de daune.

Or, păstrarea a ceea ce i s-a achitat reclamantei din preţ reprezintă o creanţă pretinsă de aceasta împotriva debitorului sau a bunurilor sale, ceea ce înseamnă că sunt aplicabile prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi în ceea ce priveşte acest capăt de cerere subsidiar.

A concluzionat instanţa de apel, că modul în care se apreciază asupra derulării contractului, prezintă relevanţă şi pentru stabilirea masei pasive în procedura insolvenţei asupra SC C. SRL şi, chiar dacă nu este necesar a se aprecia la acest moment şi în acest context cu certitudine dacă contractul mai poate fi sau nu considerat, în raport cu fiecare dintre părţile în litigiu, drept un contract aflat în derulare la data deschiderii procedurii insolvenţei, eventuala incidenţă a dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 85/2006 nu poate fi ignorată, cu consecinţa că rezolvarea litigiului dintre părţi se poate realiza în cadrul procedurii insolvenţei SC C. SRL şi strict în legătură cu situarea bunului în patrimoniul uneia sau alteia dintre părţi.

Apelanta - reclamantă prin lichidator a depus precizări la data de 2 iunie 2016 - Dosar nr. x/3/2010* al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a criticat soluţia instanţei de apel cu privire la suspendarea judecăţii apelului, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, având în vedere capătul de cerere privind revendicarea mobiliară, care conform legii se impunea a fi disjuns şi judecat.

Instanţa de apel, din oficiu, a repus cauza pe rol şi a fixat termen de judecată la 5 noiembrie 2015, cu citarea părţilor, când a ataşat extrasul de pe portalul instanţelor de judecată privind Dosarul nr. x/103/2012 al Tribunalului Neamţ, dosarul de insolvenţă vizând pe SC C. SRL prin administrator judiciar SC D. IPURL a cărui soluţionare nu a fost finalizat.

Cum procedura insolvenţei nu a fost finalizată aşa cum a rezultat din extrasul de pe portalul instanţelor de judecată privind Dosarul nr. x/103/2012 al Tribunalului Neamţ, instanţa de apel a menţinut măsura suspendării judecăţii apelului dispusă prin încheierea din 28 februarie 2013 dată de aceeaşi instanţă de apel în prezentul dosar, întrucât subzistă cauzele suspendării în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar SC B. SPRL Târgu - Jiu a declarat recurs împotriva împotriva încheierii din 5 noiembrie 2015 şi a încheierii din 28 februarie 2013, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010*.

În motivarea recursului, recurenta susţine că, în mod greşit, s-a menţinut măsura suspendării judecării apelului, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, fără să examineze capătul de cerere privind revendicarea mobiliară, capăt de cerere ce se impunea a fi disjuns şi soluţionat, aşa cum a arătat şi la instanţa de apel, deoarece, în opinia recurentei acest text de lege - în baza documentelor aflate la dosarul cauzei prin care a arătat şi reiterat faptul că nu au existat niciodată şi nu există cauze şi motive care să determine această măsură a suspendării - reglementează în mod clar că „ de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsuri de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sate.”

Or, situaţia juridică a bunului proprietatea reclamantei a fost prezentată punctual prin documentele aflate la dosarul cauzei şi a dovedit calitatea de proprietar asupra acestui bun mobil, aflat doar în posesia debitoarei la data deschiderii procedurii de insolvenţă conform clauzelor contractuale, însă dispoziţiile evocatului articol se aplică atunci când acţiunile sau măsurile de executare vizează bunurile din patrimoniul debitoarei şi nu ale terţilor proprietari, ipoteză ignorată de instanţa de apel.

Această măsura a suspendării a fost făcută evident prin încălcarea dispoziţiilor art. 90 alin 1 din Legea nr. 85/2006 care prevăd că:

- „Dacă un debitor deţine marfa în calitate de consignatar sau orice alt bun care aparţine altuia la data înregistrării cererii introductive, a expirării termenului pentru contestarea cererii creditorilor de către debitor ori a respingerii contestaţiei debitorului împotriva acestei cereri, proprietarul va avea dreptul să îşi recupereze bunul, în afara de cazul în care debitorul are un drept de garanţie valabil asupra bunului.”

În cauză, nu a fost vorba despre existenţa vreunui drept de garanţie, astfel că bunul în litigiu îndeplineşte condiţiile stabilite de legiuitor, respectiv aparţine reclamantei şi în posesia pârâtei.

Nu există nici o dovadă în dosarul cauzei, în toate fazele procesuale derulate până în prezent, cu privire la faptul că bunul nu s-ar mai afla în posesia pârâtei, ci doar o simplă şi nedovedită afirmaţie a lichidatorului judiciar SC D. IPURL din data de 10 iulie 2013, când a informat că „bunul nu a fost identificat,, contrazisă însă de susţinerea fostului administrator E. care spunea ulterior în emailul transmis la data de 23 octombrie 2015 că „am pregătit pentru expediţie maşina de alezat şi frezat orizontală.”

Existând dovezi certe (clauzelor contractului din 24 noiembrie 2006, de unde rezultă că bunul se afla în bună stare, în posesia SC C. SRL - pentru că ambele părţi au certificat starea de fapt şi de drept), că bunul se află în posesia pârâtei, raportat însă şi la susţinerea lichidatorului judiciar în contradictoriu cu angajamentul administratorului social, nemijlocit instanţa trebuia să verifice dacă bunul se află sau nu în posesia pârâtei şi în raport de dispoziţiile art. 90 din menţionata lege să soluţioneze capătul de cerere privind revendicarea mobiliară.

Numai în situaţia în care debitorul dovedea concret că nu se mai află în posesia bunului, se putea pune problema exclusiv a unui drept de creanţă cu valoarea de înlocuire a bunului, însă în lipsa acestor dovezi, acest bun poate fi recuperat de către proprietar, posibilitatea revendicării fiind instituită de lege.

În continuare, sub acelaşi aspect, recurenta reproşează instanţei anterioare că, nu a solicitat pârâtei probe pentru a se constata dacă bunul se mai află sau nu în posesia sa, astfel că a suspendat procesul fără a analiza motivele şi starea de fapt, respectiv nu a analizat dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 90 din Legea nr. 85/2006, fiind aplicate în mod greşit dispoziţiile art. 36 cu încălcarea art. 90 din Legea 85/2006.

Faţă de argumentele expuse, recurenta solicită admiterea recursului, casarea încheierilor atacate şi trimiterea cauzei primei instanţe în vederea continuării judecăţii, soluţionarea în special a capătului de cerere privind revendicarea bunului din litigiu, invocând ca temei de drept art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 36 raportat la art. 90 din Legea nr. 85/2006.

Prealabil examinării recursului, trebuie remarcat că, recurenta invocă pe lângă dispoziţiile V.C.P.C. şi dispoziţiile N.C.P.C., respectiv art. 414 alin. (2), art. 486, art. 488 pct. 8, situaţie în raport cu care Înalta Curte statuează că, prevederile noului Cod de procedură se aplică ulterior intrării lui în vigoare - procesele care sunt promovate începând cu 15 februarie 2013.

După cum se poate observa, acţiunea reclamantei a fost iniţiată la data de 3 martie 2010 anterior intrării în vigoare a N.C.P.C., ceea ce atrage dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865 invocat de recurentă.

Revenind, din analiza deciziei atacate în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.

Reclamanta critică în recursul său că, instanţa de apel nu a analizat dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 90 din Legea nr. 85/2006, fiind aplicate în mod greşit dispoziţiile art. 36 cu încălcarea art. 90 din Legea nr. 85/2006.

În primul rând, trebuie reamintit că, art. 36 are următorul conţinut:

- "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.”

Înalta Curte reţine că prin aceste dispoziţii speciale, legiuitorul a avut în vedere că toate acţiunile prin care creditorii falitei urmăresc realizarea creanţelor împotriva acesteia să fie suspendate de drept, urmând ca, ulterior, creditorii să-şi realizeze creanţa în cadrul procedurii colective demarate prin deschiderea procedurii insolvenţei. Astfel, măsura stabilită prin art. 36 se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă.

Este adevărat că, soluţia legislativă a suspendării de drept reglementată de art. 36 nu vizează însă toate acţiunile, indiferent de natura lor pe care debitorul falit le are, ci doar a celor personale vizând realizarea creanţelor împotriva falitului ca o necesitate a asigurării unei egalităţi de tratament juridic dintre debitor şi alte persoane neimplicate în procedura insolvenţei, urmărindu-se astfel evitarea instituirii unui tratament juridic privilegiat debitorului aflat în insolvenţă, în afara celui prevăzut de legea specială, ceea ce ar fi contrar art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Însă, după cum se poate observa, în speţă, reclamanta a solicitat, în principal, obligarea pârâtei la plata preţului unui bun mobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. 660/24 noiembrie 2006 încheiat de reclamanta în calitate de vânzător şi de pârâta în calitate de cumpărător, iar în subsidiar, în cazul în care pârâta nu achită integral preţul, în conformitate cu prevederile contractuale pârâta să restituie bunul, cu obligaţia ca reclamanta să-şi păstreze ce a încasat din preţul bunul mobil cu titlu de daune.

Fiind învestită cu judecarea apelului - în apel după casare - declarat de reclamanta prin lichidatorul judiciar împotriva sentinţei nr. 10084 din 26 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, instanţa de apel a constatat că, prin încheierea din 28 august 2012 dată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. x/103/2012 s-a constatat că, împotriva debitoarei SC C. SRL s-a deschis procedura insolvenţei.

Având în vedere împrejurările anterior menţionate, Înalta Curte constată că, în mod corect, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 s-a suspendat judecata apelului, în considerarea că, primul capăt de cerere formulat de reclamantă vizează fără dubiu o acţiune judiciară pentru realizarea unei creanţe asupra debitorului sau a bunurilor sale, iar cel de-al doilea capăt de cerere reprezintă, de asemenea, o creanţă pretinsă de reclamantă împotriva debitorului său, ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Intervenind în apel, suspendarea de drept a judecăţii în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 are efecte depline asupra căii de atac, aceasta fiind unică deoarece hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzută de lege, nefiind permisă disjungerea judecării apelurilor, prin raportare parţială la incidenţa unui text de lege de ordine publică.

Dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 reglementează suspendarea de drept a judecăţii cauzei, care operează ex lege în ipoteza în care procesul poartă asupra unui drept de creanţă al creditorului asupra averii debitorului, scopul declarat al acestui text de lege fiind menţinerea averii debitorului aflat sub incidenţa legii insolvenţei în starea existentă, la momentul declanşării procedurii.

Având în vedere motivul pentru care s-a dispus suspendarea judecării cauzei de către instanţa de fond, la termenul din 04 iunie 2009, respectiv disp. art. 36 din Legea nr. 85/2006, fiind vorba de o suspendare de drept, aşa cum a reţinut, de altfel, şi instanţa prin încheierea respectivă şi ţinând cont de faptul că astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de către intimată, atât la dosarul de fond, cât şi în recurs, dosarul de insolvenţă aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti este în curs de judecată, astfel că motivul pentru care s-a dispus suspendarea subzistă, este evident că nu se poate reţine că acţiunea adresată instanţei de fond ar fi rămas în nelucrare din vina recurenţilor-reclamanţi, cursul perimării fiind suspendat în raport de disp. art. 250 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea nefiind cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată, astfel că în mod greşit şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., Tribunalul Prahova a constatat perimată acţiunea.

Având în vedere motivul pentru care s-a dispus suspendarea judecării cauzei de către instanţa de fond, la termenul din 04 iunie 2009, respectiv disp. art. 36 din Legea nr. 85/2006, fiind vorba de o suspendare de drept, aşa cum a reţinut, de altfel, şi instanţa prin încheierea respectivă şi ţinând cont de faptul că astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de către intimată, atât la dosarul de fond, cât şi în recurs, dosarul de insolvenţă aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti este în curs de judecată, astfel că motivul pentru care s-a dispus suspendarea subzistă, este evident că nu se poate reţine că acţiunea adresată instanţei de fond ar fi rămas în nelucrare din vina recurenţilor-reclamanţi, cursul perimării fiind suspendat în raport de disp. art. 250 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea nefiind cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată, astfel că în mod greşit şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., Tribunalul Prahova a constatat perimată acţiunea.

Motivul pentru care s-a dispus suspendarea judecării cauzei de către instanţa de apel, la termenul din 28 februarie 2013, a fost deschiderea insolvenţei împotriva debitoarei SC C. SRL ce a format obiectul dosarului de insolvenţă aflat pe rolul Tribunalului Neamţ - Dosarul nr. x/103/2012 - ceea ce a condus la aplicarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, care este o suspendare de drept, aşa cum a reţinut, de altfel, şi instanţa de apel prin încheierea respectivă.

Cum dosarul de insolvenţă aflat pe rolul Tribunalului Neamţ - Dosarul nr. x/103/2012 - nu s-a finalizat, s-a menţinut măsura suspendării judecăţii apelului, prin încheierea din 05 noiembrie 2015.

De asemenea, instanţa de apel corect a suspendat judecata apelului în condiţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 în considerarea faptului că, prin cererea principală cât şi cererea completatoare (cerere formulată în subsidiar) s-au cerut creanţele pretinse de reclamantă în temeiul contractului de vânzare - cumpărare din 24 noiembrie 2006 (încheiat de reclamanta în calitate de vânzător şi de pârâta în calitate de cumpărător, iar în subsidiar, în cazul în care pârâta nu achită integral preţul, în conformitate cu prevederile contractuale pârâta să restituie bunul, cu obligaţia ca reclamanta să-şi păstreze ce a încasat din preţul bunul mobil cu titlu de daune), astfel încât instanţa nu poate să considere doar una dintre ele în stare de judecată, ambele cereri urmând a fi soluţionare în acelaşi timp de către aceeaşi instanţă în interesul unei bune judecăţi a cauzelor şi a unei bune administrări a justiţiei precum şi în interesul ambelor părţi.

Referitor la criticile recurentei privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, Înalta Curte urmează să le respingă ca nefondate, faţă de capetele de cerere formulate de reclamantă - recurenta din prezenta cauză - care vizează creanţe, întocmai cu dispoziţiile legale în materie. Contrar susţinerilor recurentei în această chestiune, instanţa de apel a aplicat corect art. 36 din Legea nr. 85/2006, urmând ca soluţionarea acestora să fie făcută unitar, în scopul unei bune administrări a justiţiei precum şi în interesul ambelor părţi.

Criticile recurentei cu privire la revendicarea bunului mobil, că este sau nu în posesia sa sau cele referitoare la recuperarea acestuia sunt, de asemenea, nefondate în raport de considerentele anterior expuse. Mai mult decât atât, dovezile despre care face vorbire recurenta sunt motive de netemeinicie şi nu pot fi cenzurate prin controlul judiciar în calea de atac exercitată, ca de altfel şi cele vizând probatoriul administrat. Administrarea probatoriului pretins de recurentă, de asemenea, antamează aspecte de netemeinicie, care nu pot fi cenzurate în recurs, potrivit căruia controlul judiciar se exercită numai din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Prin urmare, nu se poate concluziona că menţinerea măsurii suspendării - prin încheierea din 05 noiembrie 2015 - a fost dispusă ca efect al interpretării greşite a legii, contrar criticilor recurentei, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, instanţa de apel a avut în vedere că procedura insolvenţei nu s-a finalizat, situaţie în raport cu care a apreciat că subzistă cauzele suspendării prin încheierea din 05 noiembrie 2015.

Aşa fiind, prin recursul declarat împotriva celei de-a doua încheieri, Înalta Curte constată că şi acesta este nefondat, întrucât prin evocata încheiere instanţa de apel nu a verificat decât, dacă procedura insolvenţei s-a finalizat. Cum această procedură nu a fost finalizată, în mod corect şi cu aplicarea dispoziţiilor legale a menţinut măsura suspendării judecăţii apelului.

Nu pot fi reţinute afirmaţiile recurentei potrivit cărora, obiectul prezentului litigiu constituie o revendicare mobiliară a bunului mobil ce îi aparţine, deoarece instanţa de apel a avut în vedere că procedura insolvenţei nu s-a finalizat, situaţie în raport cu care a apreciat că subzistă cauzele suspendării.

Or, reclamanta atât prin cererea iniţială cât şi prin cea completatoare nu se referă decât la creanţele ce derivă din contractului de vânzare - cumpărare din 2006 privind bunul mobil al cărui obiect îl formează şi, pe care putea/poate să le valorifice în cadrul procedurii de insolvenţă, în condiţiile stabilite de legea specială a insolvenţei.

În sfârşit, evocata Decizie a instanţei supreme nr. 285 din 04 februarie 2016, în primul rând nu este din 4 februarie 2016, iar în al doilea rând, aceasta nu vizează problema de drept de modul în care şi când se aplică art. 36 din Legea nr. 85/2006, ci, vizează o altă problemă de drept.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Rovinari prin lichidator judiciar SC B. SPRL împotriva încheierii din 5 noiembrie 2015 şi a încheierii din 28 februarie 2013, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010*.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Rovinari prin lichidator judiciar SC B. SPRL împotriva încheierii din 5 noiembrie 2015 şi a încheierii din 28 februarie 2013, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010*.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2016.