Insolvency suspension upheld over joint-claims severance challenge

Decizia nr. 1091/2015

Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, a constatat următoarele:

Prin încheierea din 16 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost suspendată judecata apelului formulat de apelantul pârât A. în contradictoriu cu intimata reclamantă B. şi cu intimata pârâtă SC C. SRL împotriva sentinţei nr. 569/COM din 12 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor, în Dosarul nr. x/111/C/2012, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva încheierii sus-menţionate recurentul A. a declarat recurs, în argumentarea căruia a susţinut, în esenţă:

La data de 21 februarie 2013 recurentul a înregistrat pe rolul Judecătoriei Oradea în Dosarul nr. x/271/2013, contestaţia la executare prin care a solicitat, în principal, să se constatate că măsurile de executare silită sunt suspendate de drept în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insoivenţei, iar în subsidiar să se dispună anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. x/E/2013 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc E., precum şi anularea încheierii nr. 533 din 07 februarie 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/272/2013 a Judecătoriei Oradea, prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie a sentinţei comerciale nr. 569/COM/2012 pronunţată în Dosarul nr. x/111/2012. Având în vedere cele dispuse de Curtea de Apel Oradea prin încheierea de şedinţă din 16 mai 2013, în sensul suspendării de drept a cererii de apel, ca efect al intrării în stare de insolvenţă a intimatei pârâte SC C. SRL şi văzând dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, consideră că este îndreptăţit să solicite, de asemenea, ca şi cursul judecăţii contestaţiei la executare să fie întrerupt, formulând cerere de suspendare.

Prin sentinţa civilă nr. 10243 din 18 septembrie 2013 Judecătoria Oradea respinge ca nefondată contestaţia la executare, arătând că „măsura Curţii de Apel Oradea, instanţă superioară Judecătoriei Oradea, poate fi atacată cu recurs care ar urma să fie judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţă superioară ambelor instanţe menţionate mai sus, care ar putea avea o opinie contrară Curţii de Apel Oradea cu privire la măsura suspendării, asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat”.

În opinia recurentului, măsura suspendării cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei este nelegală, măsura legală ce trebuia a fi dispusă de Curtea de Apel Oradea fiind disjungerea cauzei în privinţa debitorului SC C. SRL, formarea unui nou dosar şi luarea măsurilor care se impuneau în acel dosar, judecata apelului formulat de el, persoană fizică - urmând a fi continuată.

Conform doctrinei, efectul principal al solidarităţii pasive în raporturile dintre creditor şi debitorii solidari constă în obligaţia oricărui debitor de a plăti datoria în întregime; deşi există o pluralitate de debitori, datoria este unică.

Aşadar, creditorul are dreptul să ceară oricăruia dintre debitori întreaga datorie, fără ca debitorul urmărit să poată opune excepţia beneficiului de discuţie sau a beneficiului de diviziune [art. 1443 şi 1447 alin. (1) noul C. civ.].

De asemenea, urmărirea unuia dintre codebitori nu împiedică urmărirea şi a celorlalţi debitori solidari, în măsura în care creditorul nu şi-a realizat în întregime creanţa [art. 1447 alin. (2) noul C. civ.]. Totodată, plata făcută de un codebitor solidar are ca efect liberarea de datorie a tuturor codebitorilor (art. 1443 noul C. civ.); în situaţia de faţă, atât recurentul A., cât şi SC C. SRL sunt debitori solidari ai aceluiaşi creditor -B., iar în măsura în care, ipotetic, s-ar dispune admiterea apelului declarat de subsemnatul, implicit s-ar dispune respingerea acţiunii introductive, situaţia creată ar profita ambilor debitori solidari - A. şi SC C. SRL - prin liberarea de la plata datoriei a amândurora.

Din contră, în situaţia în care soluţia pronunţată de Curtea de Apel Oradea ar fi cea de respingere a apelului, reclamanta B. s-ar putea îndrepta cu o cerere de executare silită chiar şi numai împotriva recurentului pentru recuperarea întregii sume de bani, ca efect al solidarităţii pasive, constând în obligaţia oricărui debitor de a plăti datoria în întregime.

De altfel, prin aceeaşi încheiere de şedinţă din 16 mai 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/111/2012 al Curţii de Apel Oradea prin care s-a dispus suspendarea de drept a cauzei în baza dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Curtea de Apel Oradea a respins şi solicitarea de disjungere a cauzei şi de suspendare doar în prinvinţa SC C. SRL, iar nu în întregul ei, aşa cum în mod greşit a procedat Curtea în prezenta cauză.

Măsura dispusă este nelegală, iar motivarea prin care se arată că „cei doi pârâţi au fost obligaţi în solidar”, este neîntemeiată şi fără suport legal, fiind de esenţa raporturilor de solidaritate ca îndestularea creditorului să aibă loc de la oricare dintre codebitorii solidari în privinţa întregii datorii (invocă jurisprudenţă, încheierea din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Galaţi pronunţată în Dosarul nr. x/111/2011, prin care, într-o speţă similară, s-a dispus disjungerea faţă de persoana fizică şi alcătuirea unui nou dosar, în care judecata să continue, în vreme ce judecata faţă de persoana juridică aflată în insolvenţă va fi suspendată).

Măsura suspendării, în opinia recurentului, nu are nici un efect asupra unui codebitor, ţinut alături de debitorul insolvent. Aşadar, codebitorul poate fi urmărit silit de creditor, fără ca acestuia să i se poată opune efectul suspensiv. Tocmai prin aceasta se conturează eficienţa măsurii disjungerii cauzei faţă de SC C. SRL şi dispunerea continuării judecăţii în privinţa recurentului şi a intimatei reclamante B.

Conchide recurentul că, în esenţă, prin dispunerea acestei măsuri nelegale de suspendare a apelului - şi nu doar faţă de SC C. SRL -, consideră că accesul la justiţie i-a fost îngrădit, având în vedere că nu se poate proceda la judecarea cauzei faţă de părţile pentru care măsura suspendării nu este incidenţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, raportat la motivele de recurs învederate şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va constata recursul ca fiind nefondat având în vedere următoarele considerente:

Conform prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale”.

Înalta Curte reţine că prin aceste dispoziţii speciale, legiuitorul a avut în vedere ca toate acţiunile prin care creditorii falitei urmăresc realizarea creanţelor împotriva acesteia să fie suspendate de drept, urmând ca, ulterior, creditorii să-şi realizeze creanţa în cadrul procedurii colective demarate prin deschiderea procedurii insolvenţei.

Astfel, măsura stabilită prin art. 36 se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă.

Soluţia legislativă a suspendării de drept reglementată de art. 36 nu vizează însă toate acţiunile, indiferent de natura lor pe care debitorul falit le are, ci doar a celor personale vizând realizarea creanţelor împotriva falitului ca o necesitate a asigurării unei egalităţi de tratament juridic dintre debitor şi alte persoane neimplicate în procedura insolvenţei, urmărindu-se astfel evitarea instituirii unui tratament juridic privilegiat debitorului aflat în insolvenţă, în afara celui prevăzut de legea specială.

În speţă, acţiunea în pretenţii care face obiectul prezentei cauze, reclamanta a chemat în judecată pe pârâţii A. şi SC C. SRL pentru a fi obligaţi în solidar la plata sumei de 210.000 euro ÎN ECHIVALENT LA DATA PLĂŢII EFECTIVE -, este o acţiune în realizarea creanţei împotriva averii debitorului de natura celor vizate de art. 36 din Legea nr. 85/2006, fiind o acţiune prin care se urmăreşte valorificarea unui drept de creanţă asupra pârâtei SC C. SRL împreună cu pârâtul A.; în privinţa pârâtei persoane juridice s-a declanşat procedura insolvenţei.

În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi s-a dispus suspendarea judecării cauzei pe parcursul procedurii insolvenţei atât timp cât obiectul prezentei acţiuni urmăreşte realizarea unei creanţe asupra societăţii pârâte faţă de care s-a deschis procedura insolvenţei.

Criticile recurentei referitoare la efectul principal al solidarităţii pasive în raporturile dintre creditor şi debitorii solidari, nu pot fi examinate în cadrul acestui recurs, întrucât excede cadrului procesual, art. 36 din Legea nr. 85/2006 se aplică strict pentru persoanele juridice care se află în procedura insolvenţei, potrivit căruia la data deschiderii procedurii de insolvenţă se suspendă de drept toate acţiunile - este vorba de acţiunile prin care se cere un drept de creanţă aşa cum s-a arătat mai sus - judiciare, extrajudiciare sau măsuriel de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Criticile recurentei cu privire la nelegalitatea măsurii suspendării judecăţii numai faţă de pârâta SC C. SRL - în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 - şi respingerea ca neîntemeiată a cererii de disjungere cerută, Înalta Curte urmează să le înlăture ca neîntemeiate, întrucât în mod corect instanţa de apel a respins cererea de disjungere formulată de recurent având în vedere că pârâţii au fost obligaţi în solidar şi în mod just a apreciat că operează suspendarea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 36/2006, dat fiind că pârâta SC C. SRL a intrat în procedura insolvenţei, ceea ce impune suspendarea judecăţii.

Susţinerile recurentului cu privire la dosarul execuţional invocat de recurent - nr. x/E/2012, Înalta Curte constată că acestea reprezintă nemulţumirea recurentului sub aspectul demarării executării silite, însă nu formează obiectul prezentului recurs.

Drept urmare, pentru considerentele expuse, reţinând că instanţa de apel a efectuat o interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, ceea ce impune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea recursului declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 16 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 16 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2015.