Tardiness of appeal and failure to meet objective force majeure threshold for reinstatement of deadline

Decizia nr. 1090/2015

Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia civilă, sub nr. x/86/2012 din data de 28 decembrie 2012, reclamanta SC A. SA Milişăuţi a chemat în judecată pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare B. SA pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 32.980,73 euro, reprezentând repararea prejudiciului care i-a fost cauzat de asiguratul său SC C. SRL Suceava prin prepusul D., care cu vinovăţie a produs un grav accident de circulaţie, în urma căruia a rezultat o daună totală la cele două autoturisme implicate, precum şi vătămarea corporală gravă a prepusului societăţii reclamante.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că la data de 24 decembrie 2009 în municipiul Suceava a avut loc un grav accident rutier soldat cu accidentarea gravă a prepusului reclamantei şi cu avarierea totală a celor două autovehicule implicate în accident, în urma cercetărilor stabilindu-se că accidentul a fost provocat de autoturismul care a intrat în coliziune cu autovehiculul care circula regulamentar, astfel încât vinovat de prejudiciu se face prepusul pârâtei; că, deoarece a intervenit împăcarea între conducătorul grav rănit şi persoana vinovată de producerea accidentului, societatea de asigurări a despăgubit doar cu suma de 23.000 RON - echivalentul a 5.437,35 euro, rămânând de recuperat suma de 138.519,07 RON - echivalentul a 32.980,73 RON, totalul prejudiciului cauzat societăţii fiind de 161.519,07 RON; că, înaintea impactului autovehiculul său era în perfectă stare de funcţionare, în anul 2008 fiind în revizie totală.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, considerând că în calitatea sa de asigurător, a achitat persoanei păgubire, respectiv reclamantei, pe calea amiabilă a convenţiei tripartite, valoarea maximă a despăgubirii în sumă de 23.000 RON calculată în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 136/1995 şi ale Ordinului nr. 20/2008 al C.S.A. valabil pentru poliţele de asigurare a căror valabilitate începe de la 11 noiembrie 2008.

La termenul de judecată din data de 02 aprilie 2012, reclamanta şi-a completat cererea iniţială înţelegând să cheme în judecată în solidar pârâta SC C. SRL şi numitul D. cu obligarea acestora la achitarea sumei de 524.729,17 RON, reprezentând repararea prejudiciului ce i s-a cauzat de asiguratul său SC C. SRL prin prepusul său D. care cu vinovăţie au produs accidentul de circulaţie în urma căruia a rezultat o daună totală la cele două autoturisme implicate, precum şi vătămarea corporală gravă a prepusului societăţii reclamante.

Prin încheierea din 11 februarie 2013 s-au respins, ca nefondate, excepţiile prematurităţii, prescripţiei dreptului la acţiune şi a nelegalităţii (tardivităţii), invocate de pârâţii SC C. SRL Suceava şi D.

Prin sentinţa nr. 1084 din 26 mai 2014, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a respins ca nefondată excepţia insuficientei timbrări invocată de pârâţii SC C. SRL Suceava şi D. şi, admiţând în parte acţiunea formulată de către reclamantă împotriva pârâtei SC B. SA Bucureşti, a obligat pârâta să plătească reclamantei următoarele sume: 5.478,88 RON (diferenţă valoare maximă despăgubire); 3.127,32 RON contravaloare marfă distrusă; 930,75 RON contravaloare transport autoutilitară avariată; 13.650 RON contravaloare lipsă folosinţă bun avariat şi 3.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

De asemenea, a respins ca nefondată acţiunea formulată faţă de pârâţii SC C. SRL Suceava şi D. şi a obligat reclamanta să plătească pârâţilor suma totală de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că s-a dovedit că prepusul asiguratului, conducând un autovehicul asigurat CASCO şi RCA la pârâta asigurătoare SC B. SA, a cauzat prin fapta sa un prejudiciu reclamantei; că, faţă de disp. art. 49 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 şi art. 26 din Ordinul nr. 20, reclamanta şi-a dovedit pretenţiile în parte, doar în ceea priveşte solicitările referitoare la valoarea maximă de despăgubire a autovehiculului distrus, contravaloarea mărfii distruse, contravaloare transport autoutilitară avariată, contravaloare lipsă folosinţă bun avariat şi cheltuieli de judecată; că, suma reprezentând contravaloarea întocmirii devizului de reparaţii, chiar dacă ar fi fost suportată de reclamantă, nu poate să cadă în sarcina prim-pârâtei, categoriile de despăgubiri care se acordă în cazul asigurării obligatorii fiind strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile imperative ale Ordinului nr. 20/2008 al C.S.A.

Cu referire la capătul de cerere privind acordarea sumei de 2.737,50 RON reprezentând cheltuieli ocazionate de îngrijiri şi spitalizare, s-a apreciat că persoana juridică SC A. SRL nu a suferit vreo vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ca urmare a accidentului de circulaţie; că, prepusul reclamantei E. a suferit leziuni ce au necesitat zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, însă acesta a fost desdăunat de autorul faptei ilicite - pârâtul D. cu suma de 40.000 RON, aşa cum rezultă din declaraţia autentică din 16 februarie 2010, sumă reprezentând toate cheltuielile ocazionate de spitalizare şi orice alte daune suferite în urma accidentului, victima înţelegând să-şi retragă plângerea formulată împotriva autorului faptei.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 386 din 05 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a lI-a civilă, s-a respins ca tardiv declarat apelul declarat de pârâtă.

Instanţa de apel a respins cererea de repunere în termenul de declarare a apelului formulată de apelantă şi a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii căii de atac, faţă de împrejurarea că acesta a fost transmis prin fax la data de 18 octombrie 2014, cu depăşirea termenului legal, data comunicării sentinţei atacate către pârâta-apelantă fiind 01 octombrie 2014.

Cum, în speţă, pârâta-apelantă nu a dovedit că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa în exercitarea căii de atac, iar pe de altă parte, textele legale prevăzute de art. 284 şi art. 203 din vechiul C. proc. civ., sunt norme de procedură imperative, de strictă interpretare şi aplicare, de la care nu se poate deroga, având în vedere că pârâta nu s-a conformat dispoziţiilor legale privind calea de atac exercitată.

Împotriva deciziei pronunţată în apel, pârâta a declarat recurs solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei şi sentinţei atacate şi în rejudecarea cauzei să constatate că în mod greşit instanţa de apel a respins cererea de repunere în termenul de apel şi să dispună respingerea cerererii de chemare în judecată ca nefondată.

În motivarea recursului, pârâta susţine că sentinţa tribunalului i-a fost comunicată la data de 01 octombrie 2014, termenul de apel expira la 17 octombrie 2014, iar cererea de apel a fost depusă la Tribunalul Suceava, abia la 18 octombrie 2014.

În continuare, pârâta arată că la 15 octombrie 2014 a formulat motivele de apel pe care Ie-a înaintat în vederea transmiterii pe fax, care din eroare nu a fost transmis prin fax, iar la data de 16 şi 17 octombrie 2014, serverul Sucursalei B. Suceava a fost defect, ceea ce a făcut ca apelul să nu fie înaintat în termen. În acelaşi context, se arată că juristul societăţii pârâte a omis să întrebe colegii dacă apelul a fost transmis prin fax la data de 15 octombrie 2014. La data de 18 octombrie 2014, s-a luat cunoştinţă de această împrejurare. Astfel, faţă de aspectele învederate vizând transmiterea apelului prin fax, se încadrează într-o împrejurare mai presus de voinţa pârâtei, în sensul dispoziţiilor art. 103 din vechiul C. proc. civ., pe de o parte, iar pe de altă parte, consilierul juridic reprezenta interesele sucursalei în cauze aflate pe rolul instanţelor din Suceava şi Botoşani, neexistând posibilitatea mandatării unei alte persoane în locul juristului.

În consecinţă, pârâta solicită să se constate că serverul pârâtei nu a funcţionat în zilele de 16 şi 17 octombrie 2014, împrejurare dovedită, fiind împiedicată obiectiv de depunerea apelului în termenul prevăzut de lege.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se succed:

Problema care se pune în speţă, este dacă nefuncţionarea serverului sucursalei în zilele evocate, pentru depunerea în termen a apelului, constituie o împrejurare obiectivă, independent de voinţa pârâtei, în considerarea dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ.: „neexercitarea oricărei cale de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa ei”.

Împrejurarea că în zilele de 16 şi 17 octombrie 2014 nu a funcţionat serverul sucursalei - respectiv a societăţii pârâte - şi că juristul societăţii se afla la Botoşani şi Suceava pentru susţinerea unor cauze ale pârâtei, nu constituie o împrejurare mai presus de voinţa acesteia, care să o fi împiedicat în exercitarea căii de atac a apelului în termenul prevăzut de lege.

În sensul dispoziţiilor mai sus evocate, împrejurarea mai presus de voinţa părţii trebuia să fie una obiectivă, asimilată forţei majore, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de recurentă.

De observat că împrejurarea că juristul a fost prezent la instanţele din Suceava şi Botoşani, mandatarea acestuia fiind imposibilă, sunt de asemenea împrejurări care nu pot fi asimilate forţei majore aşa cum s-a arătat la alineatul anterior.

Mai mult decât atât, depunerea apelului apelului putea fi transmis prin orice mijloc tehnic modern, ca apelul să fie depus în termenul prevăzut de lege, ştiut fiind că partea este obligată să depună toate diligenţele pentru demararea demersului judiciar întreprins, în afara intervenirii unor impedimente obiective indpendente de voinţa acestuia.

De reţinut şi aspectul că recurenta este o persoană juridică care putea să asigure depunerea în termen a apelului chiar printr-o împuternicire special semnată şi parafată de reprezentantul legal al sucursalei unui alt angajat, întrucât depunerea căii de atac exercitată nu impune o pregătire juridică deosebită. În afară de cele arătate, este demn de evidenţiat şi faptul că depunerea apelului în termenul prevăzut de lege se putea face prin orice mijloc de comunicare, de la cel clasic la cel modern sau de ultimă generaţie, pentru respectarea termenului de declarare a apelului.

De menţionat că norma prevăzută pentru declararea apelului are un caracter imperativ, cum corect a reţinut instanţa anterioară care a constatat că împrejurările invocate de pârâtă în susţinerea cererii de repunere în termen nu sunt obiective şi nu justifică o împrejurare obiectivă independentă de voinţa părţii care exercită calea de atac.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare B. SA Bucureşti, prin Sucursala Suceava, împotriva deciziei nr. 386 din 05 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a ll-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare B. SA Bucureşti, prin Sucursala Suceava, împotriva deciziei nr. 386 din 05 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2015.