Healthcare service contract reimbursement: scope of statutory late payment penalties and admissibility of appeal grounds for illegal error

Decizia nr. 1088/2015

Deliberând asupra recursurilor de faţă, din actele şi lucrările dosarului, a constatat următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 462/C din 19 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor s-a respins acţiunea principală formulată de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean Oradea, în contradictoriu cu pârâta C.A.S. Bihor.

A fost respinsă acţiunea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională C.A.S. Bihor, împotriva pârâtului Spitalul Clinic Judeţean Oradea.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că:

Între reclamanta şi pârâtă s-au încheiat contractele nr. AA/2007 şi nr. BB/2008 de furnizare de servicii medicale spitaliceşti al cărui obiect îl constituie furnizarea de servicii medicale în asistenţă medicală spitalicească în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, conform contractului cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2007-2008, aprobat prin H.G. nr. 324/2008 şi a normelor metodologice de aplicare a acestora, în considerarea dispoziţiilor legale în materie, respectiv art. 9 alin. (1), al anexei nr. 17 la Ordinul nr. 1781/558/2006 şi la Ordinul nr. 522/236/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a contractelor cadru privind condiţiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2007 şi 2008, precum şi art. 5 din contracte; potrivit cărora pârâta C.A.S., s-a obligat să deconteze furnizorilor de servicii medicale, la termenele prevăzute în contract contravaloarea serviciilor medicale contractate, efectuate şi raportate, în baza facturii şi a documentelor însoţitoare, în limita valorii de contract.

Tribunalul din actele depuse la dosar a constatat că pârâta a achitat reclamantei conform calcului regularizărilor aferente serviciilor medicale din 2007-2008, suma de 40.040,00 RON.

Tribunalul în ce priveşte poziţia reclamantei de a nu se efectua o expertiză de specialitate în cauză, a statuat că pretenţiile reclamantei nu sunt întemeiate, avându-se în vedere susţinerile părţilor.

Referitor la cererea reconvenţională, tribunalul a avut în vedere că actul aditional din 12 octombrie 2010, nu a fost încheiat ca urmare a derulării şi executării contractului nr. CC/2010 în art. 1 al acestui act arătându-se că, obiectul acestuia îl reprezintă suma de 13.828.971,37 RON cu titlu de plată a obligaţiilor spitalului înregistrate peste termenul de scadenţă din 30 iunie 2010 şi neachitate până la data Ordinului nr. 1121/2010.

Conform acestui act aditional, s-a constatat că pârâta a plătit această sumă de bani cu altă destinaţie şi nu cu titlu de regularizare în aplicarea dispoziţiilor Ordinului comun nr. 1121/689/2010 al Ministerului Sănătăţii şi al Preşedintelui Casei Naţionale de Sănătate Bihor, iar cererea reconvenţională a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe în termen au declarat apel ambele părţi.

Reclamantul-apelant Spitalul Clinic Judeţean Oradea, a solicitat admiterea în parte a acestuia, şi, pe cale de consecinţă admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 6.589.365 RON, reprezentând:

- 5.295.316,27 RON (4.398.282,56+897.033,71) diferenţa dintre serviciile medicale realizate şi serviciile medicale finanţate - aşa cum rezultă din situaţia DRG Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, aferentă anului 2008 şi desfăşurător pentru decontarea serviciilor medicale spitaliceşti furnizate în regim de spitalizare continuă, finanţarea pe baza grupelor de diagnostice pe anul 2007;

- 7.338 RON, diferenţa dintre serviciile medicale realizate şi serviciile medicale finanţate în regim de spitalizare de zi, aşa cum rezultă din „situaţia spitalizare de zi anul 2008";

- 1.286,711,61 RON reprezentând majorări de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, potrivit art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., de la data scadenţei până la data plăţii efective a debitului.

În motivarea cererii de apel se arată că textul art. 9 alin. (1) pct. 2 al Ordinului nr. 522/236/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului cadru privind acordarea asistenţei medicale pentru anul 2008, prevede imperativ că regularizarea trimestrială se face în funcţie de o serie de parametri: numărul total de cazuri externate, raportate şi validate pentru perioada de la începutul anului până la sfârşitul trimestrului respectiv, indicele de case-mix, tariful de caz ponderat stabilit pe anul 2008, coeficientul K al cazurilor extreme.

În susţinerea apelului a mai învederat şi Ordinul nr. 3269/2008 al Preşedintelui CNAS, potrivit căruia reclamantul a respectat modul de calcul şi raportare a cazurilor aferente anului 2007 şi 2008, cu precizarea că formularul utilizat este transpunerea practică a art. 9 alin. (1) pct. 2 din normele contractului cadru şi în mod normal face referire la numărul de cazuri externate, raportate şi validate, cu menţiunea că se decontează suma realizată şi nu la cazuri ponderate, aşa cum susţine pârâta, astfel că acţiunea reclamantului este mai mult decât îndreptăţită.

În ceea ce priveşte plata majorărilor de întârziere, s-a arătat că, potrivit art. 10 capitolul VIII din contractul nr. AA/2007 şi contractul nr. BB/2008 de furnizare de servicii medicale spitaliceşti, pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, partea în culpă datorează daune interese, O.U.G. nr. 92/2003 având rolul doar de a stabili cuantumul şi modul de calcul al acestora, fapt recunoscut inclusiv de pârâtă prin notele de şedinţă din 17 octombrie 2011.

Prin Legea nr. 46/2011 termenul majorări de întârziere a fost modificat în dobânzi de întârziere, inclusiv cuantumul acestora, însă rolul lor este tocmai de sancţiune, pentru neplata la termen a obligaţiei de plată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 282 şi urm. C. proc. civ.

Prin apelul declarat de pârâtă, C.A.S. Bihor, s-a solicitat admiterea acestuia modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii cererii reconvenţionale.

În cuprinsul cererii de apel s-au formulat critici cu privire la:

- instanţa de fond a făcut o apreciere greşită la actul adiţional din 12 octombrie 2010; pentru aplicarea Ordinului comun nr. 121/689/2010 al Ministerului Sănătăţii şi al Preşedintelui CNAS s-a constituit comisia mixtă (C.A.S. şi DSP Bihor) de analiză şi control, care a avut ca obiectiv principal analiza şi controlul serviciilor medicale realizate şi nedecontate în perioada 2005 - 30 iunie 2010, comparativ cu arieratele înregistrate peste termenul de scadenţă la 30 iunie 2010 şi rămase neachitate la data ordinului mai sus menţionat; în calitate de reprezentant în Comisia mixtă, C.A.S. Bihor a admis toate serviciile medicale realizate peste contractul cu C.A.S. în sumă de 13.828.971,37 RON faţă de valoarea de 13.848,39 RON prevăzută în Anexa nr. 3 semnată pe proprie răspundere de reprezentanţii Spitalului Judeţean Bihor; arieratele înregistrate de această unitate sanitară peste termenul de scadenţă la 30 iunie 2010 şi rămase neachitate se ridică la 13.828.971,37 RON conform Anexei nr. 2 la Ordinul nr. 1121/2010; pe baza procesului verbal întocmit de Comisia mixtă judeţeană, suma mai sus evocată a fost aprobată în totalitate de comisia constituită la nivel central şi achitată în totalitate conform extraselor de plată anexate întâmpinării; dacă această sumă s-ar fi decontat în cadrul contractului cu C.A.S., serviciile realizate şi nedecontate la 30 iunie 2010 respectiv valoarea actului adiţional ar fi fost mai mică cu această sumă;

- referitor la acţiunea principală s-a apreciat că în mod corect a fost respinsă, C.A.S. Bihor respectând prevederile legale în materie în ceea ce priveşte regularizările efectuate în 2007 şi 2008, astfel că această instituţie nu figurează cu datorii faţă de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea; s-a mai arătat că regularizarea se calculează la tarif pe cazuri ponderate şi nu la cazuri efectiv realizate, valoarea cazurilor ponderate fiind egală cu cazurile contractate înmulţit cu ICM-ul contractat; potrivit calculului depus la dosar, C.A.S. Bihor a achitat regularizările aferente serviciilor medicale din 2007-2008, de asemenea, în calitate de finanţator, C.A.S. Bihor nu a recunoscut în cadrul contractului cu reclamantul suma aflată în litigiu şi a returnat facturile emise, deoarece au fost calculate eronat, reprezentând regularizări pentru valoarea de contract; ori, conform art. 9 pct. 2 din Anexa 17 la Ordinul nr. 1781/558/2006 şi Ordinul nr. 522/236/2008 pentru serviciile realizate peste valoarea de contract se poate accepta la decontare sub formă de regularizare o depăşire de maximum 5% a numărului de cazuri ponderate în cazul spitalizării continue, cât şi a cazurilor rezolvate/serviciilor medicale efectuate în regim de spitalizare de zi, condiţia pentru acceptarea acestor regularizări fiind încadrarea în fondurile alocate asistenţei medicale spitaliceşti la nivelul casei de asigurări de sănătate; mai mult, reclamantul nu a înţeles să-şi dovedească modul de calcul al sumelor solicitate printr-o expertiză contabilă; în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere calculate în baza art. O.G. nr. 92/2003, acestea sunt de natură civilă, contractul civil încheiat între părţi (nr. AA/2007, BB/2008) neîndreptăţind reclamanta la majorări potrivit C. proc. fisc.

S-au invocat dispoziţiile art. 282 şi urm. C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 615-A din 11 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă C.A.S. Bihor împotriva sentinţei tribunalului.

A fost admis apelul reclamantului Spitalul Clinic Judeţean Oradea împotriva sentinţei civile nr. 462/C din 19 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că:

S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean Oradea împotriva pârâtei C.A.S. Bihor şi, în consecinţă:

A fost obligată pârâta la plata sumei de 5.132.629,54 RON reprezentând contravaloare servicii medicale; 1.286.711,61 RON majorări de întârziere şi 7990 RON cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantului.

Au fost păstrate restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

În raport de clauzele contractuale înserate în contractele încheiate între părţile litigante şi derularea acestora, instanţa de apel, în considerentele deciziei pronunţate, a constatat că poziţia procesuală a pârâtei, raportat la concluziile raportului de expertiză evocate în întâmpinare sunt contradictorii, iar referitor la actul adiţional, susţinerile intimatei nu sunt confirmate de experţi: astfel, se concluzionează că sumele solicitate de reclamant nu au făcut obiectul actului adiţional din anul 2010, sumele stabilite prin acesta având o altă destinaţie (furnizori de medicamente, material sanitar, arierate furnizori, etc).

Conform contractelor încheiate de părţile litigante, s-au prevăzut daune interese, pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor contractuale de către una din părţi.

Cuantumul şi modul de calcul al acestora au fost stabilite prin O.U.G. nr. 92/2003, modificată prin Legea nr. 46/2011, sumele în cauză fiind de 0,04% pe zi de întârziere, iar suma stabilită de experţi cu acest titlu a fost cuantificată la suma de 1.689.175,44 RON, situaţie în raport cu care a dispus obligarea pârâtei doar în limita sumei solicitate prin cererea de apel, conform principiului disponibilităţii părţilor, respectiv în sumă de 1.286.711,61 RON.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamantul şi pârâta au declarat recurs.

1. Prin recursul declarat de reclamant se critică soluţia din apel sub aspectul că, în mod greşit s-a reţinut renunţarea sa din apel, la majorările de întârziere de la data precizării acestora 19 octombrie 2009 şi până la data plăţii efective şi că s-ar fi limitat la suma de 1.286.71,61 RON.

Acest lucru rezultă din cererea sa de apel, potrivit căreia a solicitat obligarea pârâtei C.A.S. Bihor la plata sumei de 1.286.711,61 RON reprezentând majorări de întârziere suma care rezulta din „Situaţia privind majorările de întârziere calculate la data de 19 octombrie 2009", precum şi în continuare, până la data plăţii efective, potrivit C. proc. fisc., art. 120.

Aşa fiind, instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecaţii, a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, criticile formulate încadrându-se în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, reclamantul solicit admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul obligării pârâtei la plata majorărilor de întârziere de la data precizării lor – 19 octombrie 2009 până la data plăţii efective.

2. Prin recursul declarat de pârât, se critică soluţia din apel sub aspectul că instanţa anterioară nu a analizat şi interpretat corect probele administrate în cauză, precum şi prevederile contractuale şi legale - invocă nerespectarea art. 9 pct. 2 din parag. 7 Anexa nr. 17 din Ordinul nr. 1781/558/2006 şi Ordinul nr. 522/236/2008 - şi invocă excepţia nulităţii deciziei recurate, pentru nerespectarea prevederilor art. 261 pct. 7 C. proc. civ. coroborat cu prevederile art. 105 alin. (2) teza a II-a din acelaşi cod, deoarece decizia nu cuprinde calea de atac şi termenul în care poate fi exercitată.

Pârâta susţine că regularizarea serviciilor medicale cerute de reclamant sunt peste valoarea contractului încheiat de părţi, la care nu poate fi obligată, aşa încât efectuarea serviciilor medicale peste prevederile contractuale se face pe propria răspundere şi nu atrage nicio obligaţie din partea caselor de asigurări de sănătate cu care s-a încheiat contractul. Mai mult, pârâta este o instituţie publică supusă Legii nr. 500/2002 potrivit cu care bugetele alocate conform acestui act normativ se ordonanţează şi se efectuează plăţi în limitele maxime prevăzute, care nu pot depăşi sumele alocate pentru furnizarea serviciilor medicale.

Potrivit contractelor de furnizare de servicii medicale şi actelor subsecvente ale acestora, părţile au convenit obligaţia pârâtei la art. 5 lit. o) din contractul nr. BB/2008 „să deconteze, în primele 10 zile ale lunii următoare celei pentru care se face plata, contravaloarea serviciilor medicale acordate asiguraţilor în luna precedentă în baza facturii şi a documentelor însoţitoare, cu încadrarea în sumele contractate. Pentru fiecare lună, casele de asigurări de sănătate pot efectua până la data de 20 decontarea lunii curente pentru perioada 1 -15 a lunii, în baza indicatorilor specifici realizaţi şi în limita sumelor contractate, pe baza facturii şi a documentelor însoţitoare". De asemenea, pârâta arată că în mod greşit instanţa anterioară a reţinut raportul de expertiza efectuat de experţii A., B., şi C. pe care l-a apreciat ca fiind complet şi mai detaliat. Acest al doilea raport de expertiza nu este nici pe departe mai complet sau detaliat, dimpotrivă în al doilea raport experţii au copiat integral anexa 1 şi 2, inclusiv greşelile de redactare din nota de subsol din anexa 1 al primului raport de expertiza. La obiectivul 2 al contraexpertizei s-a reţinut ca nu se datorează majorări de întârziere solicitate de reclamant, calculate de primul expert D. conform C. proc. fisc.

Contraexpertiza efectuată de experţii A., B. şi C. cu privire la care a formulat obiecţiuni şi la care experţii nu au răspuns, nu este, din punctul său de vedere, o lucrare ştiinţifică, în măsură să lămurească împrejurările de fapt. Cu toate acestea instanţa a reţinut aceasta expertiza cu privire la obligaţia de plata a sumei de 5.132.629,54 RON reprezentând contravaloarea serviciilor medicale.

Cu privire la majorările de întârziere cuprinse în obiectivul 2, aceasta contraexpertiză reţinută de instanţa de apel a concluzionat contrar instanţei de fond, în sensul ca sunt nelegale, experţii motivând că natura contractelor este civilă potrivit art. 246 din Legea nr. 95/2006, iar majorările de întârziere calculate de primul expert conform C. proc. Fisc. sunt nelegale. Aspectele cu privire la nedatorarea majorărilor de întârziere au fost reţinute şi de Tribunalul Bihor în sentinţa civilă nr. 462/C/2012, în sensul că nici în situaţia admiterii acţiunii nu ar fi putut fi acordate fiind vorba de un litigiu civil.

Cu toate acestea instanţa a dispus nelegal acordarea majorărilor de întârziere stabilite prin O.G. nr. 92/2003 modificată prin Legea nr. 46/2011, contrar prevederilor art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.

Contraexpertiza nu s-a pronunţat dacă în urma decontărilor şi regularizărilor efectuate pârâta mai datorează vreo suma de bani reclamantei, neavându-se în vedere acte adiţionale încheiate cu reclamantul Spitalul Clinic Judeţean Oradea, din 06 martie 2008, din 10 iunie 2008 la contractul nr. AA/2007, din 16 septembrie 2008, din 31 martie 2009 la contractul nr. BB/2008. Din aceste actele adiţionale rezultă că, C.A.S. Bihor a efectuat şi contravaloarea serviciilor medicale aferente anului 2007-2008.

În ce priveşte cererea reconvenţională, pârâta susţine, în esenţă, că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a actului adiţional din 12 octombrie 2008, deoarece a reţinut concluziile din contraexpertiză şi nu din Anexa nr. 3 a comisiei mixte de analiză şi control a judeţului Bihor. Sub acest din urmă aspect, pârâta învederează modul în care s-a constituit comisia mixtă în temeiul textelor de lege invocate; adică pârâta a admis toate serviciile medicale realizate peste contractul cu C.A.S. în sumă de 13.828.971,37 RON faţă de valoarea de 13.848.39 RON prevăzută în Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 1121/689/2010 al Ministerului Sănătăţii şi al Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate întocmită şi semnată pe propria răspundere de reprezentanţii reclamantului. Nu se putea reţine că, sumele din actul adiţional din anul 2010 au o altă destinaţie, mai ales că după încheierea actului adiţional reclamantul nu mai avea arierate pentru perioada 2005 - 2010 datorate serviciilor medicale efectuate peste valoarea din contract şi în consecinţă nu mai poate pretinde regularizări din serviciile medicale pe perioada 2007 - 2008. Mai arată pârâta că nu are o poziţie contradictorie, întrucât Ordinul nr. 1121/689/2010 al Ministerului Sănătăţii şi al Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a creat o situaţie de excepţie prin care s-a avut în vedere tocmai achitarea arieratelor acumulate ca urmare a serviciilor medicale realizate şi nedecontate în perioada 2005 - 30 iunie 2010.

În consecinţă, pârâta solicită, în principal nulitatea deciziei recurate pentru nerespectarea prevederilor art. 261 pct. 7 C. proc. civ. coroborat cu prevederile art. 105 alin. (2) teza a II-a din acelaşi cod, deoarece decizia nu cuprinde calea de atac şi termenul în care poate fi exercitată, iar în subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului şi admiterii cererii reconvenţionale, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea contraexpertizei în cuantum de 24.000 RON.

Referitor la recursul declarat de pârâtă, Înalta Curte constată nulitatea cererii de recurs, formulată de recurenta - pârâtă, în temeiul 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, prima chestiune ce se impune a fi precizată este aceea că în actuala reglementare, recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar dispoziţiile art. 3021 C. proc. civ. impun sub sancţiunea nulităţii, respectarea unor exigenţe pentru promovarea acestei căi de atac, respectiv indicarea motivelor de nelegalitate şi dezvoltarea lor.

Prin recursul declarat de pârâtă, după cum lesne se poate observa, acesta deşi invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., cu referire la dispoziţiile legale incidente în cauză - pe care le evocă - modul în care sunt expuse în motivarea recursului vizează aspecte de netemeinicie, întrucât acestea sunt efectiv raportate la probele administrate în cauză, respectiv la concluziile raporturilor de expertiză/contraexpertiză referitoare la sumele contestate.

Mai mult decât atât, pârâta indică textele de lege pretins încălcate, însă cu expunerea situaţiei de fapt raportat la actele încheiate de părţi şi probele administrate în cauză, din examinarea cărora nu rezultă în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, chestiuni care denotă aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate.

Este adevărat că în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta invocă dispoziţii legale şi interpretarea greşită a art. 8 din contractul părţilor şi aplicarea greşită a legii incidente în cauză, însă - motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. - acestea sunt expuse din perspectiva netemeiniciei deciziei atacate, fără să aducă argumente şi contraargumente privind nelegalitatea hotărârii în lumina dispoziţiilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Pe de altă parte, chiar dacă recurenta face vorbire despre majorările de întârziere, aceste apărări ale pârâtei în susţinerea recursului, nu sunt motivate decât raportate la probele administrate în cauză, care din punctul său de vedere au fost incomplet şi eronat executate. Aşa fiind, criticile formulate în susţinerea recursului sunt critici ce vizează aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate, ştiut fiind că în calea de atac a recursului, controlul judiciar al deciziei atacate, se face strict şi limitativ în considerarea motivelor de nelegalitate prevăzute de pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ. Faptul că recurenta invocă pretinsele aplicări greşite ale unor dispoziţii legale, nu este suficient în exercitarea controlului judiciar în recurs, deoarece aceste afirmaţii trebuie consolidate cu argumente şi contraargumente care să arate în ce constă nelegalitatea deciziei recurate.

Practic, după cum se poate remarca, recurenta este nemulţumită de modul în care s-a soluţionat pricina sub aspectul aplicării textelor de lege pretins încălcate şi obligarea la plata sumelor pretinse de reclamantă, printre care şi majorările de întârziere datorate în temeiul contractelor încheiate de părţile din prezentul litigiu, care în opinia sa nu sunt datorate.

Este adevărat că recurenta invocă motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi prevede expres pretinse încălcări ale unor dispoziţii legale - fără a le mai enumera dat fiind excepţia nulităţii recursului - însă din modul în care sunt expuse acestea vizează aspecte de netemeinicie, iar susţinerile recurentei referitoare la probele administrate în cauză nu pot conduce decât la concluzia că toate aceste împrejurări nu pot fi calificate ca motive de nelegalitate în sensul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., ci dimpotrivă, acestea tind la reaprecierea probelor administrate în cauză şi la o reapreciere a situaţiei de fapt deja stabilită.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs formulată de pârâtă.

Referitor la decizia nr. 1208/2013 a instanţei supreme depusă de pârâtă ca practică judiciară, nu este elocventă, întrucât vizează altă situaţie de fapt care, evident, atrage o altă problematică în materia contractelor de furnizare servicii medicale între casele de asigurări şi spitalele de stat.

Referitor la criticile pârâtei cu privire la constatarea nulităţii deciziei recurate pentru nerespectarea prevederilor art. 261 pct. 7 C. proc. civ. coroborat cu prevederile art. 105 alin. (2) teza a II-a din acelaşi cod, deoarece decizia nu cuprinde calea de atac şi termenul în care poate fi exercitată, după cum se poate observa, această omisiune a fost îndreptată la cererea reclamantului prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din 21 ianuarie 2015 dată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

În ce priveşte recursul declarat de reclamant, Înalta Curte constată că este fondat şi urmează să fie admis pentru următoarele considerente:

Prin cererea de apel, reclamanta a indicat cuantumul penalităţilor, însă aceasta a solicitat, în mod expres, şi obligarea pârâtei la plata în continuare a penalităţilor de întârziere până la data achitării efective a debitului principal.

În mod greşit, instanţa de apel a considerat că reclamanta ar fi renunţat la solicitarea de plată a penalităţilor de întârziere în continuare în condiţiile în care nu exista nicio cerere în acest sens, dimpotrivă existând o solicitare expresă în acest sens, critică ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Faţă de cele mai sus arătate, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 8 din acelaşi cod, Înalta Curte urmează să admită recursul reclamantei şi să modifice, în parte, decizia atacată în sensul obligării pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în continuare, până la momentul achitării efective a debitului principal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta C.A.S. Bihor împotriva deciziei civile nr. 615/A din 11 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Admite recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean Oradea împotriva deciziei civile nr. 615/A din 11 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Modifică, în parte, decizia atacată, în sensul că obligă pârâta C.A.S. Bihor la plata penalităţilor de întârziere în continuare, până la momentul achitării efective a debitului.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2015.