Exclusive territorial competence for corporate actions under Law 31/1990 and the effect of delayed public-order jurisdiction objections
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Sibiu County Court, ruling that the initial court became exclusively competent after the deadline to raise objections expired. The dispute involved a company's request to suspend the effects of general meeting resolutions, which was initially filed with the Sibiu County Court; that court declined jurisdiction to the Bucharest County Court based on the defendant's registered seat, while the Bucharest court subsequently declined back to Sibiu under territorial competence rules. The ICCJ determined that the Sibiu Court’s refusal to raise the public order objection of exclusive territorial competence at the first hearing, where the parties were legally summoned, was procedurally invalid; consequently, the initial court’s competence was restored, overriding the exclusive territorial rule that would have favored the Bucharest court.
Legislator headnote
AI generatedart. 63 din Legea nr. 31/1990, art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ, art. 135 C. proc. civ, art. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 130 alin. (2) C. proc. civ; Exclusive territorial competence for corporate actions under Law 31/1990 and the effect of delayed public-order jurisdiction objections: Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică „în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura”.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 1082/2015
Prin cererea înregistrată la data de 05 iunie 2014 pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/85/2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, suspendarea efectelor hotărârii adunării generale nr. 1 din 25 aprilie 2014 şi a hotărârii adunării generale nr. 3 din 25 aprilie 2014, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare a acestor hotărâri.
Prin sentinţa civilă nr. 1166/CC din 13 noiembrie 2014, Tribunalul Sibiu, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinându-se că sediul societăţii pârâte este la Bucureşti, ceea ce conform art. 63 din Legea nr. 31/1990, care instituie o regulă de competenţă exclusivă, cu referire la art. 133 din legea insolvenţei, atrage competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a Vl-a civilă a Tribunalului Bucureşti la data de 15 ianuarie 2015.
Prin sentinţa civilă nr. 455/2015 din 02 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei, formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, în favoarea Tribunalului Sibiu, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 133 şi art. 135 C. proc. civ., instanţa a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă, sens în care a dispus suspendarea soluţionării cauzei şi înaintarea dosarului pentru soluţionarea conflictului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, pentru următoarele considerente:
Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică „în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura”.
Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, aspect ce relevă faptul că, momentul procesual ce limitează posibilitatea invocării excepţiei de necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică este primul termen la care părţile au fost legal citate.
În acest sens se reţine că excepţia de necompetenţa a fost invocată, din oficiu, de Tribunalul Sibiu la al patrulea termen de judecată, cu depăşirea momentului procesual prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., astfel că instanţa iniţial sesizată a devenit exclusiv competentă să soluţioneze cauza, fiind înlăturată competenţa Tribunalului Bucureşti.
Un alt criteriu în raport de care se determină competenţa şi care conduce la stabilirea competenţei în favoarea instanţei iniţial sesizate îl constituie sediul societăţii pârâte, înscris în Registrul comerţului la data formulării cererii de ordonanţă preşedinţială şi la data sentinţei de declinare pronunţată de Tribunalul Sibiu, sediu care şi în prezent, este în Sibiu, jud. Sibiu, conform certificatului constatator emis de Oficiul Registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Sibiu din 16 iunie 2014.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2015.