Shareholder redemption valuation: appellate court's reliance on extrinsic case law and unilateral adoption of opposing party's expert opinion over judicial expert findings.

Decizia nr. 1071/2015

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02 februarie 2010, pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, sub nr. x/3/2010, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA a solicitat anularea raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de expert C., ca fiind realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale, efectuarea unei expertize judiciare evaluatoare pentru stabilirea valorii de răscumpărare a acţiunilor pe care reclamanta le deţine în cadrul societăţii pârâte şi obligarea pârâtei la plata valorii de răscumpărare a acţiunilor pe care le deţine, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 14146 din 15 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a fost admisă în parte cererea precizată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 544.662,72 RON reprezentând valoarea de răscumpărare a unui număr de 336 de acţiuni deţinute de reclamantă la societatea pârâtă, precum şi la plata sumei de 35.062,63 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată şi raportul de expertiză întocmit în cursul judecăţii cauzei, potrivit cu care valoarea acţiunilor deţinute de reclamantă la societatea pârâtă, prin raportare la data de 13 septembrie 2008, când a fost adoptată hotărârea A.G.E.A. de divizare a societăţii este de 544.662,72 RON.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, pârâta SC B. SA apreciind soluţia ca fiind nelegală şi netemeinică.

Prin apelul înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 10 decembrie 2012, pârâta SC B. SA, în temeiul art. 280 alin. (1) C. proc. civ. a solicitat şi suspendarea executării hotărârii apelate până la soluţionarea apelului.

Prin încheierea de şedinţă din 11 decembrie 2012 pronunţată în Dosar nr. x/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de petenta SC B. SA prin care a cerut suspendarea provizorie a executării sentinţei civile nr. 14146 din 15 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin încheierea de şedinţă din 23 ianuarie 2013 pronunţată în Dosar nr. x/3/2010 a respins ca nefondată cererea formulată de pârâta SC B. SA prin care a solicitat suspendarea executării silite a sentinţei civile nr. 14146 din 15 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, până la soluţionarea apelului declarat în cauză.

Pentru a pronunţa această încheiere, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă susţinerile făcute de apelanta-pârâtă în sensul că indisponibilizarea sumei în cadrul executării silite iniţiate de intimata-reclamantă este de natură a crea un prejudiciu grav şi iminent, putând conduce la insolvenţa societăţii, iar din situaţiile financiare depuse la 31 decembrie 2011, privind această societate a rezultat că aceasta a înregistrat o cifră de afaceri netă de 20.180.807 RON şi un profit net de 261.974 RON.

Împotriva încheierii din 23 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs pârâta SC B. SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea încheierii şi admiterea cererii sale.

Prin decizia nr. 1505 din 09 aprilie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata A. şi ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SA Bucureşti împotriva încheierii din 23 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosar nr. x/3/2010.

Examinând excepţia nulităţii cererii de recurs invocată prin întâmpinare de către intimata A., Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. o apreciază ca nefondată, constatând că, criticile formulate în recurs se subsumează prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pe fondul cererii de recurs, Înalta Curte a reţinut că pentru a se dispune suspendarea executării silite a unei sentinţe în cadrul căii de atac a apelului, este necesar ca partea interesată să obţină o astfel de măsură, să facă dovada unui pericol iminent care nu ar putea fi înlăturat, iar o eventuală întoarcere a executării silite să fie practic imposibil de realizat, or, instanţa de apel nu a putut reţine eventualul prejudiciu ce ar fi fost realizat prin punerea în executare a sentinţei, atâta timp cât din situaţiile financiare depuse de petentă a rezultat faptul că activitatea societăţii este una profitabilă.

Apelul formulat de pârâta SC B. SA împotriva sentinţei civile nr. 14146 din 15 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a fost soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 1192 din 03 decembrie 2014 în sensul admiterii apelului, schimbării în parte a sentinţei apelate şi admiterii în parte a acţiunii.

A fost obligată pârâta SC B. SRL la plata către reclamanta A. a sumei de 368.965,60 RON reprezentând contravaloare de răscumpărare a celor 336 acţiuni.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate cu privire la cheltuielile de judecată în fond.

A fost obligată intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 35.413,22 RON, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocaţial, taxe de timbru şi onorariu expert.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut cu privire la motivul de apel invocat în susţinerea inadmisibilităţii acţiunii că este neîntemeiat, având în vedere că la data de 10 mai 2010 reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că a solicitat instanţei obligarea pârâtei să-i plătească valoarea de răscumpărare a acţiunilor pe care le deţine, valoare ce urma a fi determinată, conform evaluării în raport de patrimoniul pârâtei anterior divizării, aspect ce nu contravine dispoziţiilor art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată, legea neinterzicând expres introducerea unei cereri în instanţă având ca obiect cele precizate de reclamantă.

Referitor la criticile aduse sentinţei apelate sub aspectul întocmirii raportului de expertiză, instanţa de apel a apreciat ca fiind concludentă şi utilă cauzei efectuarea unui nou raport de expertiză al cărui obiectiv să-l constituie stabilirea valorii de piaţă a celor 336 acţiuni deţinute de reclamantă la data hotărârii de divizare - 13 septembrie 2008 - raport întocmit, conform dispoziţiilor art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 republicată, care a stabilit valoarea celor 336 acţiuni ca fiind de 410.182,08 RON, împotriva acestuia formulându-se obiecţiuni de către experţii-parte ai ambelor părţi.

Conform răspunsului la obiecţiuni, expertul desemnat de instanţă a concluzionat că valoarea celor 336 de acţiuni deţinute, conform art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1991 republicată, este de 482.401,92 RON.

Faţă de această concluzie, instanţa de apel a constatat o inadvertenţă în efectuarea raportului de expertiză, în sensul că deşi cursul euro/RON era mai mic, expertul a ajuns la o valoare mai mare, aceasta fiind şi una din obiecţiunile apelantei la răspunsul la obiecţiuni.

În opinia expertului-parte al apelantei-pârâte s-a reţinut că acest fapt s-a datorat în totalitate renunţării de către expert la aplicarea discount-urilor pentru lipsă de control şi lichiditate, valoarea finală ajungând astfel să fie mai mare decât cea de 76.413.196 RON - exprimată în raportul de expertiză - deşi cursul de schimb folosit a fost mai mare decât cel corect, iar în această situaţie, Curtea de Apel Bucureşti a considerat că se află în imposibilitate să se refere în cuprinsul deciziei la o valoare de evaluare exprimată în baza unui curs de schimb valutar corect, de vreme ce această valoare nu a mai fost exprimată.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză şi din opiniile şi obiecţiunile părţilor, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că problemele în evaluare au fost cele legate de cursul valutar, de aplicare sau nu a discount-urilor pentru lipsă de control şi nelichidităţi, precum şi modul de evaluare a terenului din str. x.

În acest sens, instanţa de apel a constatat că expertul desemnat de instanţă a apreciat patru valori diferite în evaluarea pachetului de acţiuni, modificându-şi concluziile în ceea ce priveşte clădirile aflate pe teren din str. x după punctele de vedere ale expertului-parte al reclamantei A., expertul desemnat fiind inconsecvent în concluziile sale, aspect care a determinat instanţa să nu ţină cont de concluziile sale şi să-şi însuşească opinia separată a expertului parte al apelantei-pârâte, întrucât această opinie este în concordanţă cu înscrisurile de la dosar în ceea ce priveşte cursul de schimb valutar referitor la aplicarea discount-ului pentru lichiditate.

Totodată, instanţa de apel a avut în vedere decizia nr. 231 din 16 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin care s-a stabilit într-o speţă similară că „standardele internaţionale de evaluare recunosc şi definesc discount-urile care sunt aplicabile în practică”, astfel încât, faţă de considerentele acestei decizii s-a apreciat că în mod greşit expertul desemnat de instanţă a înlăturat aceste discount-uri.

În concluzie, instanţa de apel în raport de cele reţinute a luat în considerare valoarea pachetului de acţiuni ca fiind 368.395,60 RON, în acord cu concluziile expertului-parte al pârâtei şi cu înscrisurile din dosar.

În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la cheltuielile de judecată acordate în fond reclamantei, instanţa a apreciat că soluţia pronunţată în cauză este corectă, menţinând astfel dispoziţiile sentinţei apelate sub acest aspect.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei recurate şi, rejudecând pe fond apelul, solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâtă, cu consecinţa menţinerii sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti, ca fiind legală şi temeinică.

Criticile aduse deciziei atacate se referă la faptul că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale în materie, respectiv a prevederilor art. 134 din Legea nr. 31/1990.

Pentru a dispune soluţia de admitere a apelului promovat de apelanta-pârâtă, instanţa de apel a invocat drept argument opinia separată a expertului-parte al apelantei, precum şi decizia civilă nr. 231 din 16 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, într-o speţă similară, aspect care în opinia recurentei este nelegal.

În acest sens, recurenta consideră că este nepermis ca o instanţă să ignore probatoriul administrat în cauză pe o perioadă de doi ani şi să dea eficienţă unei hotărâri pronunţate de o altă instanţă, cu privire la alte părţi, care vizează altă cauză, hotărâre ce a fost depusă în susţinerea apărării de către apelantă.

Mai susţine recurenta că nu este lipsit de relevanţă faptul că instanţa de apel a dispus cu uşurinţă efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă, pe motiv că raportul de expertiză efectuat în faţa primei instanţe nu a stabilit care este valoarea unei acţiuni şi, drept urmare, nu se poate identifica care este valoarea de răscumpărare a celor 336 de acţiuni.

Din analiza cele două expertize judiciare efectuate de cele două instanţe, recurenta susţine că se poate observa cu uşurinţă că cei doi experţi judiciari au aplicat aceeaşi metoda de calcul, folosind aceleaşi Standarde de Evaluare Internaţională, astfel că valoarea unei acţiuni conform celor două rapoarte judiciare este apropiată, fiind o diferenţă de sub 10%, ceea ce din punct de vedere contabil este de neglijat, considerându-se că cele două rapoarte evaluatorii concluzionează în acelaşi mod.

În aceste condiţii, recurenta a solicitat instanţei de apel să dea eficienţă raportului de expertiză dispus de prima instanţă efectuat de expertul judiciar D., care a aplicat şi a folosit aceeaşi metodă de stabilire a valorii unei acţiuni, ca cea folosită de expertul judiciar desemnat de instanţa de apel, însă Curtea de Apel Bucureşti nu a dat eficienţă expertizei judiciare de la fond, nu a omologat nici expertiza efectuată în calea de atac a apelului, ci a valorificat numai opinia separată a expertului-parte al apelantei-pârâte.

Astfel, dând preferinţă opiniei separate exprimată de expertul parte al apelantei, recurenta consideră că nu era necesară o nouă expertiză contabilă, fiind suficient ca apelanta să fi prezentat ab initio punctul de vedere al expertului său parte care corespunde întocmai interesului său de a plăti o valoare de răscumpărare cât mai mică, în pofida înscrisurilor de la dosar şi a legislaţiei în materie.

În ceea ce priveşte aspectele referitoare la modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată şi cuantumul acestora, recurenta susţine că instanţa de apel s-a limitat în a reţine că apelanta a solicitat cheltuieli de judecată, fără a da posibilitatea reprezentantului său convenţional să verifice înscrisurile depuse în şedinţă publică şi fără să pună în discuţia părţilor cuantumul onorariului pretins de către apelanta-pârâtă.

Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, urmând ca recursul declarat de reclamanta A. să fie admis, pentru următoarele considerente:

Criticile formulate de recurentă şi încadrate de Înalta Curte pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reglementează ca motiv de recurs situaţia în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, avându-se în vedere probatoriul administrat în cauză, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi exercitarea controlului judiciar de către instanţele superioare.

De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Achina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă administrate în cauză sau cel puţin de a le aprecia.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele avute în vedere de instanţă la pronunţarea soluţiei, în raport de care să poată exercita calea de atac împotriva acesteia, iar instanţa ierarhic superioară să poată cenzura legalitatea şi temeinicia acesteia.

În speţă, Înalta Curte, verificând considerentele hotărârii atacate, constată că aceasta cuprinde motive străine de natura pricinii, încadrându-se astfel, în ultima dintre cele trei ipoteze avute în vedere de legiuitor la edictarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru ca hotărârea să fie susceptibilă de reformare pe calea recursului, întrucât în argumentarea deciziei atacate instanţa a avut în vedere considerentele deciziei civile nr. 231 din 16 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, într-o speţă similară, aspect ce nu poate fi primit deoarece stabilirea faptelor se face prin raportare la probele cauzei pendinte, iar nu prin evaluarea indirectă a probelor unui alt dosar.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 134 din Legea nr. 31/1990, recurenta criticând exclusiv aspecte care ţin de evaluarea expertizei dispuse în cauză.

În acest context, Înalta Curte constată că în mod nejustificat faţă de caracterul devolutiv al căii de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită, instanţa de apel şi-a însuşit opinia separată a expertului-parte al apelantei-pârâte SC B. SRL, considerând că această opinie este în concordanţă cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei în ceea ce priveşte cursul de schimb valutar referitor la aplicarea discount-ului pentru lichiditate.

Argumentele care au determinat instanţa de apel să nu ţină cont de concluziile expertului desemnat în cauză ca urmare a inconsecvenţei concluziilor sale, faţă de împrejurarea că acesta a apreciat patru valori diferite în evaluarea pachetului de acţiuni, modificându-şi concluziile privind clădirile aflate pe terenul din str. x după punctele de vedere ale expertului-parte al reclamantei A., nu au suport legal, având în vedere că reconsiderarea concluziilor expertului ca urmare a răspunsului la obiecţiuni nu justifică înlăturarea probei, ci cel mult ordonarea unei contraexpertize.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei, potrivit căreia, instanţa de apel nu ar fi acordat posibilitatea reprezentantului său convenţional să verifice înscrisurile depuse în şedinţă publică privind cuantumul onorariului pretins de către apelanta-pârâtă, se constată că aceasta nu reprezintă o critică propriu-zisă referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată din apel, sens în care această susţinere nu va fi analizată de instanţa de recurs.

Aşa fiind, se constată că, instanţa de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, neadministrând probatoriile necesare stabilirii situaţiei de fapt reale şi aflării adevărului în cauză în raport de normele legale incidente, atrăgând astfel incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., astfel încât pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (2), (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1192 din 03 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o va casa şi va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, cu ocazia rejudecarii urmează a se preocupa de remedierea deficienţelor arătate cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate în raport de fiecare dintre criticile formulate de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1192 din 03 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 aprilie 2015.