Enforcement of insurance exclusion clause and mandatory notice of credit contract termination

Decizia nr. 1065/2016

Asupra recursului, a constatat următoarele:

1. Prin Sentinţa civilă nr. 917 din 31 ianuarie 2008 pronunţată de Judecătoria Braşov, în Dosarul nr. x/197/2007, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Braşov şi, în consecinţă, cauza a fost declinată spre competentă soluţionare Tribunalului Braşov.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut în esenţă că sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., litigiul fiind de natură comercială având ca obiect pretenţii izvorâte dintr-un contract de asigurare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub nr. x/62/2008.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.145/C din 20 mai 2008 pronunţată de Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, în Dosarul nr. x/62/2008, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active şi în consecinţă a fost respinsă acţiunea precizată a reclamantei SC A. SA Braşov.

Prima instanţă a reţinut în esenţă că doar SC A. SA Bucureşti, parte în Contractul de asigurare nr. x//2004, poate fi titularul acţiunii în justiţie ce derivă din contractul anterior evocat, astfel că reclamanta SC A. SA - Sucursala Braşov nu poate avea o astfel de calitate, aceasta fiind lipsită de capacitate de exerciţiu, neavând personalitate juridică.

Curtea de Apel Braşov, prin Decizia nr. 106/Ap din 2 octombrie 2008, a respins apelul declarat de reclamanta SC A. SA - Sucursala Braşov împotriva acestei sentinţei pe care a menţinut-o. Totodată, apelanta-reclamantă SC A. SA - Sucursala Braşov a fost obligată să plătească intimatei-pârâte SC B. SA Bucureşti suma de 305,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 1.029 din 26 martie 2009, a admis apelul declarat de SC A. SA - Sucursala Braşov, a modificat Decizia nr. 106/Ap din 2 octombrie 2008 a Curţii de Apel Braşov în sensul că a admis apelul reclamantei SC A. SA - Sucursala Braşov declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1.145/C din 20 mai 2008 pronunţată de Tribunalului Braşov, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut în esenţă că au fost ignorate clauzele contractului-cadru, cât şi cele ale contractelor de acordare a creditelor, din care rezultă fără dubiu că respectivele credite pentru care s-au solicitat despăgubiri de la pârâte, au fost încheiate de reclamantă, astfel încât aceasta are calitate procesuală activă.

Reclamanta este o unitate teritorială a SC A. SA, mandatată prin Contractul nr. x/2004 să execute contractul, în preambul şi prin art. 5 şi 6 fiind definiţi termenii utilizaţi în convenţie, precum şi conţinutul drepturilor şi obligaţiilor părţilor.

2. În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, sub nr. x/62/2009.

Prin Sentinţa civilă nr. 50/C din 27 ianuarie 2012, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, cererea formulată şi precizată de reclamanta SC A. SA - Sucursala Braşov în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA şi SC B. SA - Sucursala Braşov şi, în consecinţă, pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei despăgubiri în cuantum de 173.240,73 RON reprezentând credite restante şi nedespăgubite, 140.582,56 RON reprezentând dobânzi curente şi majorate, aferente creditelor nedespăgubite, calculate la data de 30 aprilie 2011, dobânzi ce urmează a fi calculate în continuare până la data plăţii efective a creditelor nedespăgubite, precum şi la suma de 21.521,85 RON cheltuieli de judecată parţiale. Au fost respinse restul pretenţiilor. Totodată, reclamanta a fost obligată să plătească în contul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Braşov suma de 530 RON cu titlu de diferenţa onorariu expert pentru suplimentul la expertiză nr. x/2010 efectuat de expert contabil C.

În motivarea acestei hotărâri, Tribunalul a dat eficienţă prevederilor art. 969 C. proc. civ., obligând pârâtele să plătească pentru debitorii din cererea de chemare în judecată sumele de 173.240,73 RON reprezentând credite restante şi nedespăgubite şi în sumă de 140.582,56 RON reprezentând dobânzi curente şi majorate, aferente creditelor nedespăgubite, calculate la data de 30 aprilie 2011, mai puţin pentru cele ale debitorilor D., E., F., G., H., I., J. şi K., întrucât potrivit suplimentului de expertiză s-a constatat că acestora le lipsesc înscrisurile prevăzute la art. 5.5. a), b) şi d) din Contractul de asigurare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta SC A. SA - Sucursala Braşov, cât şi pârâta SC B. SA Bucureşti.

Prin Decizia civilă nr. 165/Ap din 7 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respins apelul reclamantei SC A. SA - Sucursala Braşov. A fost admis apelul pârâtei SC B. SA Bucureşti declarat împotriva Sentinţei civile nr. 50/C din 27 ianuarie 2012 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a modificat-o în parte, în sensul că au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 138.421,23 RON reprezentând credite restante la data de 30 aprilie 2011, suma de 110.064 RON reprezentând dobânzi la credite restante conform art. 7.1 din Contractul de asigurare nr. x/2004 calculate până la data de 30 aprilie 2011 pentru fiecare titular de credit cu excepţia numiţilor L., G., D. şi I. pentru care dobânzile au fost calculate până la data de 31 august 2010, dobânzi ce vor curge în continuare până la data plăţii efective a creditelor nedespăgubite, precum şi suma de 24.537 RON, cheltuieli de judecată parţiale pentru judecata în fond în toate fazele procesuale până la prezentul apel.

Totodată, a fost obligată reclamanta SC A. SA - Sucursala Braşov să plătească apelantei SC B. SA Bucureşti suma de 14.585 RON cheltuieli de judecată parţiale pentru apel. Au fost păstrate dispoziţiile privind plata diferenţei de onorariu expert.

În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că este eronată concluzia Tribunalului cu privire la cei opt debitori, aceasta bazându-se pe greşita înţelegere a concluziilor expertului.

Instanţa de apel a mai reţinut că referitor la nerespectarea prevederilor art. 5.5. lit. a), b) şi d) din Contractul de asigurare, devin aplicabile prevederile art. 5.11 din acelaşi contract, clauză pe care asiguratorul nu o poate invoca, în mod discreţionar, fără a dovedi că neîndeplinirea obligaţiilor privind dovada avizării debitorilor în termenele prevăzute la art. 5.5.a şi 5.5.b şi notificarea angajatorului ar fi fost de natură a influenţa recuperarea debitelor.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta SC A. SA a întreprins o multitudine de demersuri concrete pentru recuperarea debitelor, instanţa de apel a admis în parte pretenţiile reclamantei pentru titularii de credit conform situaţiei creditului restant la data de 30 aprilie 2011, incluşi în tabelul la ultima precizare de acţiune, la care s-au adăugat dobânzile calculate în baza art. 7.1. din contract, cu excepţia debitorilor L., G., K., D. şi I., pentru care valorile creditelor restante nu au fost solicitate de reclamantă, ci constatate de expert prin expertiza tehnică efectuată în cauză.

Totodată, au fost respinse pretenţiile reclamantei de a acorda, pe lângă dobânda majorată calculată potrivit art. 7.1 din Contractul de asigurare şi a cheltuielilor de urmărire, a dobânzii legale în materie comercială şi a ratei inflaţiei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin Decizia nr. 3.181 din 10 octombrie 2013, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 165/Ap din 7 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov. Totodată, a admis apelul declarat de pârâta SC B. SA împotriva aceleiaşi decizii, pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecarea apelului pârâtei aceleiaşi instanţe.

În motivarea hotărâri, instanţa de recurs a reţinut în esenţă referitor la recursul pârâtei faptul că există o contradicţie între considerentele deciziei şi dispozitivul acesteia, respectiv între soluţia de respingere a apelului reclamantei şi cea de acordare a unor despăgubiri suplimentare în calea de atac.

3. În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, sub nr. x/62/2009*.

Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 684/Ap din 15 octombrie 2014, a admis apelul declarat de pârâta SC B. SA Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 50 din 27 ianuarie 2012 a Tribunalului Braşov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtele SC B. SA Bucureşti şi SC B. SA - Sucursala Braşov să plătească reclamantei SC A. SA - Sucursala Braşov despăgubiri în sumă de: 122.440,73 RON reprezentând credite restante şi nedespăgubite, în loc de 173.240,73 RON cum s-a dispus prin sentinţă; 96.830,07 RON dobânzi curente şi majorate, aferente creditelor nedespăgubite, calculate la data de 30 aprilie 2011, dobânzi ce urmează a fi calculate în continuare până la data plăţii efective a creditelor nedespăgubite, în loc de 140.582,56 RON cum s-a dispus prin sentinţă; a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei cu privire la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 21.521,85 RON, cu privire la respingerea restului pretenţiilor reclamantei, cu privire la plata diferenţei de onorariu expert pentru suplimentul de expertiză; a obligat intimata reclamantă SC A. SA Sucursala Braşov să plătească apelantei pârâte suma de 1.761 RON cheltuieli de judecată în apel şi 4.096 RON cheltuieli de judecată în recurs înainte de casarea cu trimitere.

Instanţa de apel a reţinut în esenţă că în baza art. 1.3 lit. f) raportat la art. 5.6.1 lit. e) din contractul de asigurare, asigurătorul este exonerat de la plata despăgubirilor. Astfel, se justifică în parte susţinerile apelantei pârâte de la pct. 3 din motivele de apel, în ceea ce priveşte înlăturarea de la obligaţia asiguratorului de a despăgubi banca creditoare cu sumele rezultate din contractele de credit ale debitorilor M., N., O., P. şi Q. Despăgubirile rezultate din contractele acestora totalizează suma de 51.800 RON credit restant şi suma de 43.752,49 RON dobândă restantă conform datelor reclamantei din precizarea cererii de chemare în judecată.

Aceste sume pentru care pârâta a fost exonerată de la obligaţia de a o despăgubi pe reclamanta bancă creditoare sunt adăugate sumelor pentru care instanţa de fond a stabilit cu putere de lucru judecat că nu poate fi obligată pârâta la plata aferentă celor opt contracte de credit ale numiţilor D., E., F., G., H., I., J. şi K., iar totalul va fi scăzut din cuantumul pretenţiilor aşa cum a fost precizat de reclamantă prin precizarea de la dosar fond, rezultând debitul ce trebuie achitat de pârâtă către reclamantă cu titlu de despăgubiri conform Contractului de asigurare nr. x/2004 în cuantum de 122.440,73 RON cu titlu de credit restant şi suma de 96.830,07 RON cu titlu de dobândă conform contractului.

În ceea ce priveşte critica apelantei pârâte de a fi înlăturate de la plata despăgubirilor şi contractele de credit ale debitorilor R., S., Ş. şi T. pe considerentul înregistrării unor plângeri penale cu privire la modalitatea de întocmire a adeverinţelor de venit, instanţa le-a înlăturat ca nefondate.

Pe de altă parte susţinerile apelantei pârâte în legătură cu neîndeplinirea de către reclamantă a formalităţilor confirmărilor de primire pentru a doua avizare de către angajatorii debitorilor a datoriilor acestora din contractele de credit, nu justifică exonerarea de la plata despăgubirilor, ci doar poate să-l îndreptăţească pe asigurator la un refuz de soluţionare a dosarului de daună conform art. 5.11, însă dacă acest refuz se manifestă ca un abuz de drept, el poate fi cenzurat de instanţă. În speţă, Tribunalul a înlăturat corect aceste apărări ale pârâtei, considerând că, în caz contrar, riscul asigurat produs conform contractului de asigurare nu ar mai fi nicicum acoperit, iar scopul contractului de asigurare nu ar mai fi atins, faţă de apărările reclamantei şi înscrisurile conţinând tabelele de avizare a angajatorilor, au fost respinse motivele de apel ce vizează aplicarea art. 5.11 în raport de art. 5.6.1 lit. d) din Contractul de asigurare.

Recursul declarat de pârâta SC B. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 684/Ap din 15 octombrie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin Decizia nr. 642 din 26 februarie 2015.

Decizia instanţei de apel fiind casată cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Instanţa de recurs, prin precizările prealabile referitoare la problemele de drept dezlegate irevocabil, a reţinut că prin soluţia dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, asupra recursului declarat de reclamanta SC A. SA - Sucursala Braşov, prin Decizia nr. 3.181 din 10 octombrie 2013, sub aspectul întinderii despăgubirilor în raport de diminuarea pretenţiilor reclamantei pentru despăgubirile rezultate din debitele restante rezultate din contractele debitorilor D., E., F., G., H., I., J. şi K., nu mai poate fi schimbată sentinţa primei instanţe în contextul respingerii apelului, precum şi a recursului reclamantei, aceste aspecte fiind stabilite cu putere de lucru judecat.

În egală măsură, ca efect al respingerii recursului reclamantei a intrat în puterea lucrului judecat şi dispoziţia de respingere a pretenţiilor acesteia constând în plata de către pârâtă, pe lângă dobânda calculată în temeiul art. 7.1 din Contractul de asigurare şi a cheltuielilor de urmărire, a dobânzii legale în materie comercială şi a ratei inflaţiei.

Prin decizia de casare anterior menţionată s-a stabilit obligaţia instanţei de apel de a analiza apărările apelantei pârâte în legătură cu suportarea de către asigurator a despăgubirilor pentru debitele restante rezultate din contractele debitorilor enumerate în motivele de apel, cu excepţia celor opt precizaţi în hotărârea primei instanţe, respectiv în considerentele deciziei de casare, în raport cu care diminuarea pretenţiilor reclamantei a fost stabilite cu putere de lucru judecat.

S-a mai reţinut că îndrumările deciziei de casare au vizat analizarea prevederilor art. 5.11 din Contractul de asigurare prin care părţile au înţeles să lase la aprecierea asiguratorului acceptarea plăţii unei despăgubiri în condiţiile în care obligaţiile prevăzute la Cap. V nu sunt îndeplinite.

Constatând că în rejudecare, instanţa de apel a interpretat greşit clauza prevăzută la art. 5.11 din Contractul de asigurare, prin Decizia nr. 642 din 26 februarie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, aplicând dispoziţiile art. 978 şi art. 983 C. civ. a statuat că prin această prevedere reclamanta a fost de acord că nici un fel de despăgubire nu se va acorda dacă nu au fost îndeplinite de către SC A. SA obligaţiile asumate.

În temeiul acestei clauze, asiguratorul poate opune un refuz de plată a despăgubirii în situaţia în care nu sunt îndeplinite formalităţile privind notificarea de reziliere, respectiv confirmările de primire pentru a doua avizare de către angajatorii debitorilor a datoriilor acestora din contractul de credit.

Întrucât pentru stabilirea cu certitudine a sumelor ce urmează a fi plătite de către pârâtă cu titlu de despăgubire, cu aplicarea clauzei prevăzută la art. 5.11 din Contractul de asigurare, care reprezintă o clauză de excludere de la plata despăgubirilor, sunt necesare probe noi pentru determinarea sumelor datorate reclamantei, instanţa de recurs constatând incidenţa art. 312 alin. (3) C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. a admis recursul pârâtei, cu consecinţa casării deciziei instanţei de apel şi trimiterii cauzei spre rejudecare.

4. În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, sub nr. x/62/2009.

Prin Decizia nr. 1.134 din 29 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a fost admis apelul pârâtei SC B. SA Bucureşti declarat împotriva Sentinţei civile nr. 50 din 27 ianuarie 2012 a Tribunalului Braşov, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea reclamantei SC A. SA - Sucursala Braşov. Totodată, reclamanta SC A. SA - Sucursala Braşov a fost obligată să plătească apelantei pârâte SC B. SA Bucureşti suma de 66.694 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut în esenţă că în cauză operează clauza de excludere prevăzută de art. 5.11 din Contractul de asigurare, astfel cum rezultă din interpretarea art. 978 şi 983 C. civ., întrucât reclamanta nu a făcut dovada notificărilor de reziliere a contractelor de credit, dovada avizărilor 1 şi 2 de neplată, reţinute în Contractul de asigurare neechivalând cu notificarea de reziliere.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC A. SA - Sucursala Braşov a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului pârâtei SC B. SA Bucureşti ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei ca fiind temeinică şi legală.

În dezvoltarea criticilor, recurenta arată în privinţa primului motiv de recurs că prin Sentinţa civilă nr. 50/C din 27 ianuarie 2012 a Tribunalului Braşov s-a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC A. SA - Sucursala Braşov cu consecinţa obligării pârâtelor SC B. SA şi SC B. SA - Sucursala Braşov la plata despăgubirilor, dobânzilor şi cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel numai pârâta SC B. SA Bucureşti, nu şi SC B. SA - Sucursala Braşov, deşi aceasta a fost obligată distinct la plata sumelor către reclamantă, situaţie în care admiterea apelului şi respingerea acţiunii şi faţă de această pârâtă este nelegală.

În aceste condiţii, susţine recurenta, instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

O altă critică vizează nerespectarea îndrumărilor date prin Decizia de casare nr. 642 din 26 februarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, care a stabilit că sunt necesare probe noi pentru aplicarea art. 5.11 din Contractul de asigurare în funcţie de situaţia reală al fiecărui contract de credit din care rezultă debitul.

Cu toate acestea instanţa de apel a considerat că notificarea de reziliere prevăzută de art. 17 lit. e) din Contractele de credit era necesară în cazul tuturor acestor contracte şi a făcut direct aplicarea art. 5.11 din Contractul de asigurare, concluzionând eronat că în absenţa notificării de reziliere a contractului de credit operează clauza de excludere de la obligaţia plăţii despăgubirilor de către asigurator.

Contrar celor reţinute prin decizia recurată, art. 5.11 din Contractul de asigurare şi implicit obligaţia comunicării către client a rezilierii contractului de credit nu sunt aplicabile contractelor de credit din litigiu, în cazul cărora beneficiarii nu şi-au respectat obligaţiile de plată a trei rate de credit. Pentru această ipoteză părţile au prevăzut la art. 17 lit. e) pct. 1 un pact comisoriu de gradul IV, în temeiul căruia această sancţiune operează de plin drept, nefiind necesară comunicarea în scris a rezilierii convenţiei.

Pentru nerespectarea de către beneficiarul creditului a oricăror altor obligaţii era necesară, conform pct. 2 al aceluiaşi articol comunicarea în scris a rezilierii contractului de credit către client, însă această ipoteză nu prezintă relevanţă pentru că litigiul a fost generat de nerespectarea de către beneficiari a obligaţiei de plată a trei rate de credit.

Prin urmare, arată recurenta instanţa de apel a reţinut greşit dispoziţiile deciziei de casare şi a apreciat eronat că art. 5.11 din Contractul de asigurare este aplicabil tuturor contractelor de credit, hotărârea pronunţată fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, ceea ce constituie motiv de nelegalitate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În măsura în care instanţa de apel a interpretat clauza inserată la art. 17 lit. e) din Contractul de credit în sensul că notificarea de reziliere este necesară şi în cazul nerespectării de către client a obligaţiei de plată a trei rate de credit, decizie este nelegală şi pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Totodată recurenta solicită reducerea cheltuielilor de judecată în ipoteza respingerii recursului, apreciind că acestea sunt exagerat de mari.

Prin concluziile scrise intimata intimata SC B. SA Bucureşti a solicitat respingerea recursului.

Analizând recursul formulat de reclamanta SC A. SA - Sucursala Braşov prin prisma criticilor şi dispoziţiilor legale invocate, Înalta Curte constată că primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 50/C din 27 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Braşov s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA - Sucursala Braşov împotriva pârâtelor SC B. SA Bucureşti şi SC B. SA - Sucursala Braşov cu consecinţa obligării acestora la plata parţială a despăgubirilor solicitate.

Prin urmare este eronată susţinerea recurentei conform căreia pârâtele au fost obligate, în mod distinct, la plata despăgubirilor şi a dobânzilor.

Este real că împotriva acestei sentinţe a formulat apel doar pârâta SC B. SA Bucureşti, nu şi sucursala acesteia, cu sediul în Braşov, iar prin decizia recurată ca urmare a admiterii apelului sentinţa a fost schimbată în tot în sensul respingerii acţiunii faţă de ambele pârâte.

Procedând astfel, instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., respectiv nu a acordat mai mult decât s-a cerut deoarece în speţă sunt incidente art. 48 alin. (2) teza I C. proc. civ. în considerarea faptului că prin natura raportului juridic, efectele hotărârii se întind asupra ambelor pârâte, motiv pentru care actele de procedură îndeplinite numai de una dintre pârâte folosesc şi celeilalte.

În privinţa criticilor derivate din nerespectarea dispoziţiilor date prin decizia de casare, Înalta Curte observă că acest motiv este fondat, în speţă fiind încălcate prevederile art. 315 C. proc. civ.

Din această perspectivă se va reţine că instanţa de recurs, a arătat cu titlu preliminar, problemele de drept dezlegate irevocabil prin decizia de casare anterioară, respectiv Decizia nr. 3.181 din 10 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, şi limitele în care aspectele legate de o parte a pretenţiilor reclamantei au intrat în puterea lucrului judecat.

Pe de altă parte, prin decizia de casare s-a stabilit că pentru aplicarea clauzei 5.11 din Contractul de asigurare trebuie administrate probe noi pentru determinarea cu certitudine a sumelor ce urmează a fi plătite cu titlu de despăgubire, pornind de la premisa că acest articol reprezintă pentru asigurator o clauză de excludere de răspundere, în absenţa notificării de reziliere a contractelor de credit.

Potrivit art. 315 C. proc. civ. "în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".

Analiza motivului de recurs prin prisma acestor dispoziţii legale relevă faptul că instanţa de apel, după reluarea integrală a considerentelor deciziei de casare, deşi invocă prevederile anterior citate, argumentează că după a doua rată scadentă la contractul de credit, reclamanta conform propriilor susţineri, nu a mai efectuat nici un fel de notificare de reziliere. Au fost avute în vedere dispoziţiile art. 5.5 lit. e) din Contractul de asigurare prin care reclamanta s-a obligat să facă notificarea de reziliere la a treia scadenţă, obligaţie care este menţionată în anexa 1 la Contractul de credit - prevederile art. 17 lit. e). A reţinut în consecinţă că, în lipsa notificărilor de reziliere a contractelor de credit, dovada avizărilor 1 şi 2 nefiind suficientă, operează clauza de excludere prevăzută de art. 5.11.

În acest context, Înalta Curte observă că prin Contractul de asigurare în Cap. 5, sunt stabilite obligaţiile asiguratului, respectiv ale reclamantei şi cuprinde pct. 5.5 doar lit. a) şi b), nu şi lit. e), referitoare la notificarea de reziliere la a treia scadenţă, astfel cum eronat arată instanţa de apel.

Pe de altă parte, art. 17 lit. e) din Contractul de credit, de asemenea reţinut de instanţa de apel, ca fiind temei al soluţiei pronunţate, vizează doar convenţia încheiată între reclamantă în calitate de creditor şi K., în calitate de client.

Acest articol prevede două ipoteze în care SC A. SA are dreptul să rezilieze contractul de credit, motiv pentru care şi analiza trebuia efectuată distinct, pentru verificarea susţinerilor reclamantei conform căreia notificarea de reziliere nu era necesară în ambele cazuri.

În această ordine de idei se impune precizarea că reclamanta a promovat cererea de chemare în judecată susţinând că s-a produs riscul asigurat ca urmare a neachitării creditelor restante de către debitorii indicaţi în acţiune.

Prin urmare, instanţa de apel trebuia să verifice despăgubirile rezultate din contracte ţinând seama de dezlegările irevocabile din toate deciziile de casare, necesitatea existenţei notificărilor de reziliere în funcţie de fiecare contract de credit în parte şi nu doar a celui menţionat în decizia a cărei casare se solicită, fiind stabilită obligaţia administrării unor probe noi pentru aplicarea concretă a acestei clauze, astfel cum s-a dispus de altfel prin decizia de casare.

Omisiunea instanţei de apel de a dezvolta raţionamentul în baza căruia a concluzionat că art. 17 lit. e) din acest contract de credit este aplicabil tuturor celor în privinţa cărora reclamanta a invocat producerea riscului asigurat şi că este necesară în toate cazurile notificarea de reziliere, pe de o parte face imposibilă exercitarea controlului judiciar, iar pe de altă parte atrage incidenţa dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea recurată soluţionând procesul fără a intra în cercetarea fondului.

În consecinţă, soluţia ce se impune în raport de aceste considerente este admiterea recursului, în conformitate cu art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. vor fi avute în vedere problemele de drept dezlegate prin deciziile de casare anterioare iar, conform alin. (3) al aceluiaşi articol vor fi examinate în mod concret toate motivele şi apărările formulate de părţi, urmând a fi administrate probele necesare şi utile justei soluţionări a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA - Sucursala Braşov împotriva Deciziei nr. 1.134/Ap din 29 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, pe care o casează cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2016.

Procesat de GGC - N