Conflict of competence over relative territorial jurisdiction: prohibition on ex officio review of private-order jurisdictional exceptions by the receiving court.

Decizia nr. 1054/2015

Asupra conflictului negativ de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistra pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 25 iunie 2016, reclamanta SC A. SA a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii C.N.A.D.N.R. şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, obligarea pârâtelor la plata sumei de 4.312,34 RON cu titlu de indemnizaţie de asigurare şi dobândă legală; cu cheltuieli de judecată.

În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 136/1995, art. 998-999 C. civ. şi ale O.G. nr. 13/2011.

Pârâta C.N.A.D.N.R. - prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a formulat întâmpinare, prin intermediul căreia a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, solicitând declinarea competenţei instanţei către Judecătoria Petroşani, având în vedere locul producerii accidentului.

Prin sentinţa civilă nr. 16142 din 05 noiembrie 2014 pronunţată de Judecătoria Timişoara, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de judecată Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, instanţa a luat în considerare dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 113 C. proc. civ., şi având în vedere faptul că reclamanta nu a făcut dovada faptului că pârâtul Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a fost chemată în judecată în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al C.N.A.D.N.R. al cărui sediu se află în circumscripţia Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Primind dosarul, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale, reţinând următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau are sediul pârâtul. Totodată potrivit art. 112 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia.

Astfel cum rezultă din chiar acţiunea formulată de reclamantă, în îndeplinirea îndatoririi de a stabili cadrul procesual referitor la părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., reclamanta a indicat că înţelege să solicite chemarea în judecată, în calitate de pârâte, atât a pârâtei C.N.A.D.N.R., precum şi pârâtei Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.

Prin urmare, raportat la caracterul alternativ al competenţei instituită de dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., constatând că în virtutea principiului disponibilităţii instanţa nu poate face aprecieri cu privire la voinţa reclamantei de a chema o anumită persoană în judecată, cât timp acea persoană a fost indicată expres în acţiune, capacitatea/calitatea acesteia urmând a fi soluţionată ulterior citării ambelor pârâte indicate, instanţa reţine că de la data la care reclamanta şi-a exprimat opţiunea de a sesiza Judecătoria Timişoara, în circumscripţia căreia îşi are sediul pârâta Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, aceasta a devenit singura instanţă competentă să soluţioneze prezenta acţiune. Faptul că şi Judecătoria sectorului 1 Bucureşti ar fi fost competentă, nu prezintă relevanţă în condiţiile în care anterior a fost sesizată o altă instanţă competentă, în conformitate cu dispoziţiile art. 112 C. proc. civ.

Faţă de aceste aspecte, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 1276/2015 din 27 ianuarie 2015 a admis excepţia necompetenţei teritoriale; a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Timişoara; în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ. a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut următoarele:

În prezenta cauză, instanţa a fost învestită cu o acţiune având ca obiect obligarea pârâtelor la plata sumei de 3.827,97 RON cu titlu de indemnizaţie asigurare şi a sumei de 484,37 RON cu titlu de dobânda legală calculată de la data de 23 decembrie 2011 şi până la data de 15 iunie 2014 şi dobânda legală în continuare până la data plăţii efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 115 C. proc. civ., în materia cererilor în despăgubiri, reclamantul are la dispoziţie, patru instanţe deopotrivă competente.

În raport de aceste precizări, se constată că în speţă se pune în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată, care se supune dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ. „Necompetenţă de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinare nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe”.

Întrucât aceste norme sunt de competenţă teritorială relativă, nesocotirea lor putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât şi numai până la prima zi de înfăţişare, în caz contrar instanţa sesizată rămânând competentă să judece litigiul.

În speţă, în faţa primei instanţe sesizate (Judecătoria Timişoara) pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, analizată de către instanţă, care a constatat că în cauză nu sunt incidente alte dispoziţii care să stabilească o competenţă exclusivă în favoarea Judecătoriei Timişoara.

În raport de aceste considerente, de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune personală, guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenţei teritoriale alternative, în baza cărora reclamanta are opţiunea alegerii între mai multe instanţe deopotrivă competente, dreptul de a contesta alegerea revenind exclusiv pârâtului în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Urmare a declinării de competenţă, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a rămas competentă să judece litigiul, ea neavând dreptul să invoce, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială relativă, cum greşit s-a procedat în cauză.

Se reţine că legiuitorul a reformat sistemul excepţiilor de necompetenţă în scopul declarat de asigurare a celerităţii soluţionării cauzelor. În noua viziune legislativă doar excepţiile de necompetenţă de ordine publică pot fi invocate din oficiu de către judecător, în timp ce excepţiile de necompetenţă de ordine privată rămân în sarcina pârâtului sub aspectul invocării lor.

În condiţiile în care pârâtul invocă, în mod procedural, prin întâmpinare, excepţia de necompetenţă de ordine privată, instanţa de trimitere nu mai poate analiza din nou aceeaşi excepţie, indiferent dacă ar fi pusă în discuţie din oficiu sau ca urmare a unei solicitări a părţilor, fiind depăşit momentul procedural stabilit de legiuitor pentru o asemenea analiză.

În consecinţă, în urma declinării de competenţă dispusă de prima instanţă, instanţa de trimitere este obligată să soluţioneze litigiul cu care a fost învestită, cu excepţia necompetenţei de ordine publică, invocată în condiţiile art. 130 alin. (1) C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte va stabilit competenţa teritorială de judecare a cauzei în primă instanţă în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 aprilie 2015.