Negative conflict of competence: Ex officio raising of private-order territorial incompetence exception by receiving court after declination by referring court

Decizia nr. 1053/2015

Asupra conflictului negativ de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba lulia la data de 13 august 2014, sub nr. x/176/2014, creditoarea SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea SC B. SRL, emiterea unei ordonanţe de plată pe seama debitoarei pentru suma de 16.573,25 RON, inclusiv TVA, reprezentând debit neachitat conform facturii fiscale emisă ca urmare a prestării serviciilor în favoarea acesteia, la care se adaugă dobânda legală aferentă creanţei, calculată de la scadenţa facturii până la data efectivă a plăţii, precum şi obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1013, art. 113 C. proc. civ., în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzei şi art. 223 C. proc. civ.

Debitoarea, prin întâmpinare, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Alba lulia, având în vedere prevederile art. 107 C. proc. civ. şi art. 7 din contractul încheiat între părţi.

Analizând actele dosarului cu privire la excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Alba lulia, invocată de către debitoare prin întâmpinare, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale, prin sentinţa nr. 2031 din 30 septembrie 2014, declinând competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Constanţa.

În motivarea sentinţei sale, Judecătoria Alba lulia a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Instanţa a constatat astfel că, potrivit înscrisurilor administrate la dosar, domiciliul pârâtului se află în localitatea Constanţa, jud. Constanţa, iar dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în speţă, în condiţiile în care în contractul încheiat între părţi nu este stabilită în mod expres executarea obligaţiilor contractuale în circumscripţia Judecătoriei Alba lulia sau competenţa de soluţionare a cererilor derivate din contract în favoarea acestei instanţe. Pe cale de consecinţă, instanţa a reţinut că în cauză singurele dispoziţii aplicabile sub aspectul determinării competenţei teritoriale de soluţionare a cererii sunt cele prevăzute de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., nefiind incidente alte dispoziţii speciale care să stabilească o competenţă exclusivă în favoarea Judecătoriei Alba lulia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 07 noiembrie 2014, iar la prim termenul din 15 ianuarie 2015 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.

Astfel, în invocarea acestei excepţii, instanţa a avut în vedere următoarele aspecte şi dispoziţii legale:

Contrar opiniei primei instanţe învestită cu soluţionarea cererii, în speţă ne aflăm în ipoteza prevăzută de art. 113 alin. (3) C. proc. civ., care reglementează unul dintre cazurile de competenţă alternativă. Astfel, potrivit art. 2 din contractul încheiat între părţile în litigiu „obiectul prezentului contract îl reprezintă prestări servicii terasamente şi consolidări cale ferată în şantier Alba lulia, zona Vinţu de Jos-Coşlariu”. Aşadar, părţile au prevăzut expres în cuprinsul contractului care este locul executării acestuia, trimiterea făcută de aceştia în cuprinsul art. 7 din acelaşi contract la „dreptul comun” neputându-se interpreta în sensul că s-au referit expres la regula generală în materie, prevăzută la art. 107 C. proc. civ., ci la întreaga reglementare a competenţei din cuprinsului Codului de procedură civilă.

În lumina dispoziţiilor anterior arătate, reclamantul putea introduce acţiunea fie la Judecătoria Alba lulia, în temeiul art. 113 alin. (3) C. proc. civ., fie la Judecătoria Constanţa, în temeiul art. 107 C. proc. civ., iar alegerea îi revenea acestuia, exclusiv, conform art. 116. C. proc. civ.

Reclamantul a ales să sesizeze Judecătoria Alba lulia, iar prin introducerea acţiunii s-a stabilit în mod definitiv competenţa instanţei respective. În aceste condiţii, declinându-şi competenţa în favoarea Judecătoriei Constanţa instanţa mai întâi învestită a trecut peste voinţa reclamantului, fiind astfel încălcat principiul disponibilităţii acţiunii civile.

În consecinţă, Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 393/2015 din 22 ianuarie 2015 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba lulia; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Constanţa şi Judecătoria Alba lulia şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut următoarele:

În prezenta cauză, instanţa a fost învestită cu o acţiune având ca obiect emiterea unei ordonanţe de plată pe seama debitoarei, reclamanta urmărind valorificarea unui drept de creanţă, deci cu o acţiune personală.

În raport de aceste precizări, se constată că în speţă se pune în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată, care se supune dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Art. 107 C. proc. civ., arată că în cazul acţiunilor pesonale competenţa aparţine instanţei în circumscripţia căreia domiciliază pârâţii, astfel că în cauză suntem în prezenta unei competenţe teritoriale de rodine privată, iar nu de ordine publică.

Potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ. „Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinare nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe”.

Întrucât aceste norme sunt de competenţă teritorială relativă, nesocotirea lor putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât şi numai până la prima zi de înfăţişare, în caz contrar instanţa sesizată rămânând competentă să judece litigiul.

În speţă, în faţa primei instanţe sesizate (Judecătoria Alba lulia) pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, analizată de către instanţă, care a constatat că în cauză nu sunt incidente alte dispoziţii care să stabilească o competenţă exclusivă în favoarea Judecătoriei Alba lulia.

În raport de aceste considerente, de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune personală, guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenţei teritoriale alternative, în baza cărora reclamanta are opţiunea alegerii între mai multe instanţe deopotrivă competente, dreptul de a contesta alegerea revenind exclusiv pârâtului în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Urmare a declinării de competenţă, Judecătoria Constanţa, secţia civilă, a rămas competentă să judece litigiul, ea neavând dreptul să invoce, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială relativă, cum greşit s-a procedat în cauză.

Se reţine că legiuitorul a reformat sistemul excepţiilor de necompetenţă în scopul declarat de asigurare a celerităţii soluţionării cauzelor. În noua viziune legislativă doar excepţiile de necompetenţă de ordine publică pot fi invocate din oficiu de către judecător, în timp ce excepţiile de necompetenţă de ordine privată rămân în sarcina pârâtului sub aspectul invocării lor.

În condiţiile în care pârâtul invocă, în mod procedural, prin întâmpinare, excepţia de necompetenţă de ordine privată, instanţa de trimitere nu mai poate analiza din nou aceeaşi excepţie, indiferent dacă ar fi pusă în discuţie din oficiu sau ca urmare a unei solicitări a părţilor, fiind depăşit momentul procedural stabilit de legiuitor pentru o asemenea analiză.

În consecinţă, în urma declinării de competenţă dispusă de prima instanţă, instanţa de trimitere este obligată să soluţioneze litigiul cu care a fost învestită, cu excepţia necompetenţei de ordine publică, invocată în condiţiile art. 130 alin. (1) C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 131 şi art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabilit competenţa teritorială de judecare a cauzei în primă instanţă în favoarea Judecătoriei Constanţa, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 aprilie 2015.