Payment for public works executed without beneficiary consent and validity of post-execution renunciation notes

Decizia nr. 1019/2016

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, la data de 06 iulie 2011, sub nr. x/30/2011, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA, solicitând admiterea acţiunii şi obligarea pârâtei la plata sumei de 1.045.365,02 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de „Reamenajarea Parcului Poporului Timişoara”, cu cheltuieli de judecată.

La data de 01 noiembrie 2011, reclamanta a formulat precizare de acţiune, prin care a stabilit cadrul procesual, în sensul că a înţeles să cheme în judecată şi pe Municipiul Timişoara - reprezentat prin Primar, in calitate de pârât 2.

Ca urmare, a solicitat admiterea acţiunii precizate şi obligarea, în solidar, a pârâţilor de rang 1 şi 2, la plata sumei de 1.045.365,02 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de „Reamenajarea Parcului Poporului Timişoara”, cu cheltuieli de judecată în sumă de 14.564,65 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu de avocat în cuantum de 6.448 lei.

Prin sentinţa civilă nr. 197 din 10 martie 2015, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Timişoara, reprezentat prin primar, a respins cererea reclamantei SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, având ca obiect pretenţii și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâta SC B. SA în cuantum de 2000 lei.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reţinut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Timișoara, prin primar este nefondată, dat fiind faptul că, deși reclamanta și-a întemeiază pretențiile pe contractul de asociere din 30 decembrie 2008 încheiat cu societatea pârâtă SC B. SA, a invocat existența unui raport juridic încheiat cu Municipiul Timișoara, concretizat în corespondența derulată între cele două părți și în documentația semnată de reprezentanții pârâtului Municipiului Timișoara, de natură să justifice legitimitatea procesuală pasivă a acestui pârât în calitatea sa de beneficiar final al lucrărilor.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că reclamanta a dedus judecății un raport juridic derivat din contractul de asociere din 30 decembrie 2008, încheiat ca urmare a adjudecării licitației pentru lucrarea ”Reamenajare Parcul Poporului - Timișoara”, contract prin care părțile SC B. SA și SC A. SA și-au repartizat lucrările ce urmează a fi efectuate la obiectivul menționat, în sensul că: societatea pârâtă SC B. SA s-a obligat să realizeze lucrările de amenajare zone verzi, mobilier urban, fântâni și pavilion, instalații electrice-iluminat, iar societatea reclamantă SC A. SA s-a obligat să realizeze lucrările de amenajare alei și restaurare gard-porți.

Prima instanță a mai reținut că prin contractul de asociere intervenit, a fost desemnată lider al asocierii societatea pârâtă SC B. SA care a încheiat cu pârâtul Municipiul Timișoara contractul de execuție lucrări din 30 decembrie 2008, privind executarea lucrării ”Reamenajare Parcul Poporului - Timișoara”, iar la data de 13 octombrie 2008 a încheiat cu același pârât, în temeiul O.U.G. nr. 34/2006, contractul de execuție lucrări nr. 192 prin care pârâta SC B. SA s-a obligat să execute şi să finalizeze lucrările de ”suplimentare la contractul din 30 decembrie 2008 pentru realizarea lucrărilor de reamenajare Parcul Poporului”. Prin urmare, s-a constatat că cele două contracte de achiziție publică încheiate cu beneficiarul Municipiul Timișoara au fost semnate doar de către pârâta SC B. SA, în calitate de executant, reclamanta SC A. SA intervenind în acest raport juridic prin participarea în contractul de asociere încheiat cu pârâta SC B. SA în vederea repartizării sarcinilor necesare realizării lucrării ”Reamenajare Parcul Poporului - Timișoara”.

S-a mai constatat că prețul lucrării de reamenajare a Parcului Poporului a fost stabilit prin contractul din 30 decembrie 2008 la suma de 595.463,58 lei, iar prin contractul de asociere din 30 decembrie 2008 cele două societăți litigante și-au repartizat valoric lucrările ce urmau a fi executate la obiectiv și modalitatea de împărțire a rezultatelor activităților desfășurate, în sensul că pentru serviciile prestate reclamanta SC A. SA urma să primească suma de 449.048,15 lei fără T.V.A., iar pârâta SC B. SA urma să primească suma de 146.415,43 lei fără T.V.A.

În soluţionarea pretenţiilor reclamantei, prima instanţă a observat că prin art. 8.1 din contractul de asociere părțile au stabilit ca orice modificare sau completare a dispozițiilor convenției lor să fie făcută prin act adițional. Cu toate acestea, instanţa de fond a constatat că, deși societatea pârâtă SC B. SA a încheiat cu pârâtul Municipiul Timișoara contractul din 13 octombrie 2010, prin care au fost suplimentate lucrările de reamenajare a Parcului Poporului, pentru un preț convenit la valoarea de 296.242,96 lei, părțile contractului de asociere nu au intervenit printr-un act adițional în sensul repartizării între ele a lucrărilor suplimentare asumate contractual de pârâta SC B. SA și a împărțirii rezultatelor acestor activități.

Analizând susţinerile reclamantei, prima instanţă a reţinut că potrivit afirmaţiilor acesteia pretențiile solicitate în cauză în cuantum de 692.835,90 lei derivă din situațiile de lucrări care au fost ”semnate de directorul de consultanță C. în numele pârâtei 2 - Municipiul Timișoara” şi că „valoarea contractului inițial din 30 decembrie 2008 a fost majorată conform minutei din 19 noiembrie 2009, minuta întocmită de proiectant și semnată de executant (SC A. SA), diriginte de șantier și beneficiar”. S-a mai reţinut şi susţinerea reclamantei conform căreia valoarea contractului inițial a fost majorată și prin nota de comandament din 23 decembrie 2009, iar lucrările suplimentare față de documentația tehnică inițială le-a efectuat în baza dispozițiilor de șantier din 12 iulie 2010, din 30 septembrie 2010 și din 17 noiembrie 2010, precum și în baza notei de comandament din 08 octombrie 2010.

Verificând înscrisurile la care a făcut referire reclamanta și în baza cărora aceasta a executat lucrări suplimentare față de cele stabilite prin contractul de asociere din 30 decembrie 2008, instanța de fond a subliniat că înscrisurile respective nu sunt apte să angajeze din punct de vedere contractual niciunul dintre pârâți, fiind semnate de către reprezentantul societății de proiectare SC D. SRL și reprezentantul SC E. SRL, d-l C., care a avut calitatea de diriginte de șantier pentru obiectivul de investiție Reamenajarea Parcului Poporului. S-a reţinut că aceste înscrisuri au fost întocmite de proiectant sau de dirigintele de șantier ca urmare a întâlnirilor de lucru avute pe teren cu responsabilii de lucrare, nefiind acceptate de reprezentanții celor doi pârâți și nefiind urmate de modificări corespunzătoare ale contractelor inițiale.

Instanţa de fond a mai reţinut că efectuarea unor lucrări suplimentare este incontestabilă, prin raportare la lucrările stabilite iniţial prin contractul de asociere inițial, rezultând inclusiv din concluziile raportului de expertiză tehnică în specialitatea construcții efectuat în cauză, precum și din nota explicativă depusă de reclamantă la dosar, din care a rezultat că reclamantei i-a fost achitată până în prezent suma totală de 712.529,12 lei, ce excede valorii stabilite în contractul de asociere.

Cu toate acestea, față de faptul că facturile fiscale a căror contravaloare reclamanta o solicită nu sunt acceptate de societatea pârâtă la plată, iar reclamanta nu a putut să exhibe o altă dovadă prin care să demonstreze modalitatea în care părțile litigante au înțeles să-și repartizeze sarcinile suplimentare de îndeplinire a obiectivului asumat și să-și împartă rezultatele financiare ale activităților realizate și nicio dovadă din care să rezulte că noile situații de lucrări care nu corespund devizului inițial au fost acceptate de beneficiar, cu atât mai mult cu cât reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 969 C. civ., instanța de fond a concluzionat că se impune respingerea pretențiilor reclamantei formulate prin cererea precizată, sens în care a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Reținând culpa procesuală a reclamantei, în temeiul art. 274 C. proc. civ., instanța a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtă în cuantum de 2.000 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta SC A. SA, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul menţinerii soluţiei primei instanţe numai în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Timișoara, reprezentat prin primar, dar cu admiterea acţiunii precizate şi obligarea, în solidar, a pârâtelor SC B. SA şi Municipiul Timişoara, reprezentat prin primar la plata sumei de 692.835,90 lei reprezentând diferenţa neachitată din contravaloarea lucrărilor la obiectivul „Reamenajare Parcului Poporului Timişoara”. De asemenea, reclamanta-apelantă a solicitat şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în primă instanţa, precum şi în apel.

Prin Decizia civilă nr. 705 din 15 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva sentinţei civile nr. 197 din 10 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Timiş, a fost schimbată în parte sentinţa atacată în sensul că s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Timişoara şi în consecinţă a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 580.889,07 lei + T.V.A., reprezentând diferenţă neachitată contravaloare lucrări, precum şi suma de 20.716,89 lei reprezentând cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă, respingând ca nefondate restul pretenţiilor reclamantei. S-a menţinut restul dispoziţiilor primei instanţe privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Timişoara şi privind respingerea cererii reclamantei în contradictoriu cu pârâta SC B. SA. A fost obligat pârâtul-intimat Municipiul Timişoara să plătească apelantei-reclamante suma de 5.706,95 cheltuieli parţiale de judecată în apel, iar reclamanta-apelantă a fost obligată să plătească pârâtei SC B. SA suma de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Instanţa de apel a reţinut că este întemeiată critica privind nevalorificarea de către instanţa de fond a poziţiei procesuale a pârâtului Municipiul Timişoara, din care rezultă o achiesare parţială a acestuia la pretenţiile reclamantei, adică o recunoaştere parţială a pretenţiilor acesteia.

Astfel, s-a constatat că, din înscrisul intitulat „Punct de vedere”, depus de pârâtul Municipiul Timişoara, prin reprezentantul său legal, la dosarul primei instanţe, în data de 5 septembrie 2012, rezultă poziţia procesuală a acestui pârât conform căreia valoarea rămasă de încasat de către reclamanta SC A. SA din cele două contracte din 30 decembrie 2008 şi din 13 februarie 2010, este de 470.401,07 lei plus T.V.A.

Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că, respingând în totalitatea acţiunea reclamantei, fără a da eficienţă acestui principiu fundamental al dreptului procesual civil - principiul disponibilităţii - şi fără a ţine seama de achiesarea parţială a pârâtului Municipiul Timişoara la pretenţiile reclamantei, mai ales după recunoaşterea legitimităţii procesuale pasive a acestui pârât, prima instanţă a pronunţat o soluţie cu aplicarea greşită a legii, ceea ce implică admiterea apelului şi schimbarea în parte a soluţiei, în sensul admiterii pretenţiilor reclamantei în limita recunoaşterii parţiale a pretenţiilor de către Municipiul Timişoara, în calitatea sa de unic beneficiar final al tuturor lucrărilor ce au făcut obiectul contractelor de execuţie.

O a doua susţinere ce s-a dovedit a fi fondată în aprecierea curţii de apel, a fost cea legată de refuzul pârâtului Municipiul Timişoara de a achita o parte din lucrările comandate şi efectuate pe considerentul că s-ar fi renunţat la realizarea acestora.

În această privinţă instanţa de apel a constatat că inclusiv prin raportul de expertiză tehnică în construcţii, administrat în faţa primei instanţe, expertul a observat că nota de renunţare în valoare de 110.488,56 lei + T.V.A., purtând viza de ieşire a proiectantului SC D. SRL din 19 noiembrie 2010 şi însuşită de dirigintele de şantier, a fost emisă după ce lucrările cu pricina au fost executate iar materialele necesare executării acestor lucrări au fost consumate. Astfel, din cuprinsul procesului verbal de recepţie calitativă întocmit cu câteva luni anterior din 15 iulie 2010, rezultă că lucrările de reamenajare a aleilor pietonale din Parcul Poporului, cu privire la care s-a renunţat la unele cantităţi de materiale din devizul de ofertă, erau deja executate conform proiectului iniţial şi a normativelor în vigoare, astfel că nota de renunţare nu putea produce nici un efect juridic valabil cu privire la dreptul reclamantei de a încasa preţul pentru realizarea lor. În concluzie refuzul beneficiarului de a achita suma de 110.488 lei + T.V.A. pe considerentul că a renunţat la o parte din materialele necesare realizării lucrărilor este unul nejustificat câtă vreme a intervenit după ce lucrările au fost executate conform proiectului, aşa cum au fost comandate iniţial.

În privinţa celorlalte critici ale reclamantei-apelante acestea nu au fost reţinute ca fiind fondate în lipsa existenţei vreunui consimţământ valabil al beneficiarului Municipiul Timişoara, cu privire la realizarea lucrărilor suplimentare propuse de proiectant şi de către dirigintele de şantier, exprimat prin aceleaşi organe care au participat la încheierea contractelor de execuţie.

Nu încape la îndoială că dirigintele de şantier este un mandatar al beneficiarului, însă atribuţia sa specială este legată de corecta îndeplinire a sarcinilor executantului, în limitele în care acestea au fost contractante şi pentru care beneficiarul şi-a exprimat consimţământul. Cu toate acestea, în lipsa unui mandat expres şi special dat în acest sens, nici un diriginte de şantier nu poate exprima un consimţământ valabil în numele beneficiarului prin care să suplimenteze lucrările necesare a fi efectuate şi nici să majoreze astfel costurile totale ale contractului.

Din acest punct de vedere, instanţa de apel a apreciat a fi judicioasă concluzia instanţei de fond conform căreia înscrisurile prezentate de reclamanta SC A. SA în dovedirea lucrărilor suplimentare efectuate nu sunt apte să angajeze din punct de vedere contractual niciunul dintre pârâţi, câtă vreme acele înscrisuri au fost semnate doar de către proiectant şi de către SC E. SRL în calitatea sa de diriginte de şantier.

S-a reţinut că este adevărată susţinerea apelantei-reclamante că prin contract, proiectantul şi-a rezervat dreptul de a modifica soluţiile tehnice propuse iniţial, însă din nicio dispoziţie contractuală (şi cu atât mai puţin legală) nu rezultă că beneficiarul Municipiul Timişoara este obligat să accepte aceste soluţii noi, indiferent de costurile implementării lor. Or, atâta vreme cât contractele de execuţie lucrări au fost însuşite prin semnătură de Municipiul Timişoara prin primar, şi eventualele lucrări suplimentare trebuiau să fie dispuse ori acceptate prin acelaşi reprezentant al pârâtului, ori de un mandatar care avea împuternicire specială în acest sens din partea reprezentantului legal al pârâtului Municipiul Timişoara. Este însă lesne de observat că lucrările suplimentare au fost propuse de către proiectant, au fost avizate ca necesare de către dirigintele de şantier, dar nu au fost solicitate şi nici acceptate de către beneficiarul Municipiul Timişoara prin acelaşi reprezentant care a semnat contractul iniţial sau printr-un alt împuternicit care avea dreptul să ordone suplimentarea lucrărilor cu consecinţa creşterii valorii contractului.

Instanţa de apel a mai constatat şi că este la fel de nefondată critica reclamantei-apelante referitoare la recepţia lucrărilor suplimentare de către beneficiarul Municipiul Timişoara deoarece acest înscris are doar valoarea unui act constatator al lucrărilor efectuate neputând valora şi în mod retroactiv consimţământ valabil exprimat la realizarea unor lucrări suplimentare.

Or, aşa cum în mod simplu dar elocvent a subliniat liderul asocierii - SC B. SA - prin întâmpinarea depusă în apel, realizând lucrările suplimentare fără acordul prealabil scris al beneficiarului, prin reprezentantul său legal, reclamanta-apelantă şi-a asumat riscul unui refuz de plată întemeiat, în condiţiile în care sumele solicitate depăşeau limitele contractuale convenite iniţial.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Timişoara prin primar, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 din N.C.P.C., solicitând admiterea recursului, în principal casarea în parte a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, cu consecinţa admiterii apelului formulat de reclamantă şi în contradictoriu cu SC B. SA şi doar în ceea ce priveşte obligarea la plata sumei de 470.401,07 lei+T.V.A., iar în subsidiar, modificarea în parte a hotărârii judecătoreşti atacate, în sensul admiterii apelului formulat de reclamantă şi în contradictoriu cu SC B. SA şi doar în ceea ce priveşte obligarea la plata sumei de 470.401,07 lei+T.V.A. şi respingerii apelului formulat de către reclamantă în ceea ce priveşte plata sumei de 110.488,56 lei+T.V.A. şi a cheltuielilor de judecată în ambele faze procesuale, precum şi cu consecinţa modificării hotărârii primei instanţe în ceea ce priveşte respingerea acţiunii faţă de SC B. SA, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul consideră că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este netemeinică şi nelegală, deoarece se întemeiază pe o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor legale, fără a se ţine cont de prevederile legale aplicabile în materie.

Învederează faptul că instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că reclamanta nu are o relaţie contractuală directă cu Municipiul Timişoara, aceasta făcând parte din asocierea SC B. SA - SC A. SRL Astfel, contractele de execuţie lucrări din 30 decembrie 2008 şi din 13 octombrie 2010 au avut ca şi „Antreprenor", respectiv „executant", asocierea SC B. SA - SC A. SRL, ca şi parte contractantă, în cadrul căreia SC B. SA a fost desemnată liderul asocierii prin Acordul de asociere, anexă la contract. De altfel, ofertantul declarat câştigător al procedurii de atribuire a contractului de execuţie a lucrărilor de „Reamenajare Parcul Poporului Timişoara" este chiar asocierea SC B. SA - SC A. SRL Prin urmare, plata pentru execuţia lucrărilor se face prin liderul asocierii, în lipsa unei menţiuni contrare exprese în contract. Având în vederea aceste aspecte, instanţa de apel a respins în mod greşit apelul în contradictoriu cu SC B. SA şi în mod greşit a obligat recurentul - pârât la plata către reclamantă a sumei pentru lucrările executate, câtă vreme plăţile pentru aceste lucrări se fac prin liderul asocierii.

Arată că, în achiziţiile publice, liderul este cel care reprezintă asocierea în raporturile cu autoritatea contractantă, atât în etapa de ofertare, cât şi în etapa de contractare, prin urmare şi în relaţiile dintre părţile contractante.

Totodată, recurentul susţine că în mod greşit instanţa de apel l-a obligat la plata sumei de 110.488,56 lei + T.V.A., reţinând că această suma reprezintă o diferenţă neachitată a contravalorii lucrărilor de reamenajare alei. Menţionează faptul că la aceste lucrări s-a renunţat prin Nota de renunţare din 19 noiembrie 2010. Mai mult decât atât, prin întâmpinarea depusă la prima instanţă, susţine că a arătat faptul că proiectantul general a întocmit două note de renunţare înregistrate din 20 octombrie 2010 şi din 19 noiembrie 2010, prin care a renunţat la o parte din lucrări, cu o valoare de 153.341,06 lei + T.V.A. şi 5.366,94 lei organizare de şantier 3,5% fără T.V.A., valoarea totală de încasat în baza celor două contracte rămânând cea de 470.401,07 lei+T.V.A. (174.158,11 lei + 296.242,96 lei).

De aceea, consideră recurentul că este eronată afirmaţia instanţei de apel referitoare la faptul că Nota de renunţare din 19 noiembrie 2010 nu putea produce efecte, întrucât din cuprinsul procesului-verbal de recepţie calitativă întocmit anterior, din 15 iulie 2010, rezultă că lucrările de reamenajare a aleilor pietonale din Parcul Poporului, cu privire la care s-a renunţat la unele materiale din devizul de ofertă, erau deja executate conform proiectului iniţial şi a normativelor în vigoare. Învederează, în primul rând, că procesul-verbal de recepţie calitativă şi cantitativă din 15 iulie 2010 nu a fost însuşit de către recurent, acesta nefiind semnat de către reprezentanţi ai Municipiului Timişoara, iar, în al doilea rând, atât în dispoziţiile de şantier, cât şi în nota de comandament din 24 noiembrie 2009 (existente la dosarul cauzei) emise de SC E. SRL, s-a menţionat faptul că aleile pietonale vor fi modificate prin reducerea lăţimii acestora, modificarea razelor de curbură şi că se va întocmi o notă de comandă suplimentară şi notă de renunţare, datorită subdimensionării suprafeţei aleilor. Prin urmare, reclamanta şi-a asumat execuţia lucrărilor de reamenajare a aleilor, chiar dacă asupra acestora s-a consemnat, încă din anul 2009, că se va emite o notă de renunţare, iar pentru acestea societatea reclamantă a depus situaţiile de lucrări de reamenajare alei şi a decontat la lider aceste lucrări, situaţiile respective nefiind prezentate şi neajungând să fie acceptate la plată de către recurent, anterior notei de renunţare.

În concluzie, recurentul susţine că nu şi-a însuşit lucrările la care a renunţat prin Nota de renunţare din 19 noiembrie 2010 şi nu poate fi obligat la plata contravalorii acestora.

Intimata-reclamantă SC A. SA şi intimata-pârâtă SC B. SA au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de instanţa de apel.

Înalta Curte, analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs care pot fi circumscrise prevederilor art. 304 C. proc. civ., raportat şi la susţinerile din întâmpinări, reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Prioritar, Înalta Curte apreciază că, în raport de data introducerii cererii principale de chemare în judecată, respectiv 6 iulie 2011, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile N.C.P.C. - intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, potrivit art. 81 din Legea nr. 76/2012, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 4/2013 - întrucât, conform normelor tranzitorii cuprinse la art. 24 din N.C.P.C. „Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare”. În acelaşi sens, art. 25 din noul cod stipulează că procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

Prin urmare, motivele de recurs invocate de recurentul - pârât pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 din V.C.P.C. întrucât se referă la o greşită aplicare şi interpretare a legii de către instanţa de apel.

Astfel, critica referitoare la faptul că instanţa de apel nu a ţinut cont de împrejurarea că reclamanta nu a avut o relaţie contractuală direct cu recurentul - pârât Municipiul Timişoara prin primar vizează de fapt greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Timişoara prin primar, excepţie invocată în faţa tribunalului şi respinsă ca nefondată pentru considerentele cuprinse în sentinţa pronunţată în cauză. Pârâtul Municipiul Timişoara prin primar nu a dedus controlului judiciar în apel soluţia primei instanţe prin care a fost respinsă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, motiv pentru care această parte a sentinţei a intrat în putere de lucru judecat, iar critica făcută omisso medio nu poate fi analizată de instanța de recurs.

Respectarea principiului ierarhiei căilor de atac impune ca părţile să le exercite în ordinea instituită de legiuitor, partea care nu a declarat apel să nu poată declara recurs, iar partea care a declarat apel dar nu a formulat o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva hotărârii primei instanţe, să nu o poată formula pentru prima oară în recurs.

Totodată, curtea de apel a pronunţat o hotărâre legală, reţinând în mod corect poziţia procesuală a recurentului din care a rezultat o achiesare parţială a acestuia la pretenţiile intimatei -reclamante, având în vedere înscrisul intitulat „Punct de vedere” depus la dosarul cauzei la data de 05 septembrie 2012, prin care acesta a recunoscut că datorează o mare parte din suma pretinsă de reclamantă, respectiv 470.401,07 lei+T.V.A.

Nu este fondată critica prin care se susţine că instanţa de apel în mod greşit l-a obligat pe pârâtul Municipiul Timişoara prin primar la plata sumei de 110.448,56 lei +T.V.A., reţinând că această sumă reprezintă o diferenţă neachitată a contravalorii lucrărilor de reamenajare alei, întrucât acesta a renunţat la o parte din materialele necesare realizării lucrărilor.

Contrar susţinerilor recurentului, în mod legal instanţa de apel a apreciat, pe baza probelor administrate în cauză şi care nu mai pot fi reevaluate în recurs, că refuzul recurentului de a achita o parte din lucrările comandate şi realizate de reclamanta SC A. SA pe considerentul că a renunţat la o parte din materialele necesare realizării lucrărilor, este unul nejustificat, câtă vreme a intervenit după ce lucrările au fost executate conform proiectului iniţial, iar materialele necesare executării acestor lucrări au fost consumate. Astfel, nota de renunţare în valoare de 110.448,56 lei +T.V.A. nu putea produce nici un efect juridic valabil cu privire la dreptul reclamantei de a încasa preţul pentru realizarea lor.

Astfel, susţinerea recurentului potrivit căreia nu poate fi obligat la plata contravalorii lucrărilor la care a renunţat prin nota de renunţare, deoarece nu şi-a însuşit procesul - verbal de recepţie nr. 6/15 iulie 2010 cu privire la aceste lucrări, acesta nefiind semnat de către reprezentanţii săi, nu poate fi primită întrucât se constituie într-o critică de netemeinicie a hotărârii instanţei de apel şi nu de nelegalitate, în înţelesul prevederilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentul-pârât rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie și chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Altfel spus, criticile recurentului pe stabilirea situaţiei de fapt nu se convertesc în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar în cauză instanţa de apel şi-a motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situaţiei de fapt reţinute.

Înalta Curte, în temeiul considerentelor arătate, constată că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, astfel că recursul urmează a fi respins, ca nefondat, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Văzând dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum şi solicitările apărătorilor intimatei - reclamante SC A. SA şi intimatei - pârâte SC B. SA, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, urmează a fi obligat recurentul pârât Municipiul Timişoara prin primar la plata sumei de 10.630 lei către intimata - reclamantă şi a sumei de 2383,90 lei către intimata - pârâtă, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Timişoara prin primar împotriva Deciziei civile nr. 705 din 15 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Obligă pe recurentul - pârât Municipiul Timişoara prin primar la plata sumei de 2.383,90 lei către intimata - pârâtă SC B. SA şi la plata sumei de 10.630 lei către intimata - reclamantă SC A. SA reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2016.