Imputation of Material Liability for Administrative Investigation Delay Based on Reasonable Reliance on Erroneously Communicated Deadlines

Decizia nr. 7719/2013

Asupra recursurilor de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 24 ianuarie 2012, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor (M.A.I.), Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (I.G.P.F.) şi Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea (I.T.P.F. Oradea), anularea Deciziei de imputare nr. X din 21 septembrie 2011 şi a actelor subsecvente, respectiv Hotărârea nr. Y din 3 noiembrie 2011 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.G.P.F., cât şi a actului emis la data de 10 ianuarie 2012 de către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I., ca fiind nelegale şi netemeinice, iar, pe cale de consecinţă, exonerarea de la plata sumei de 7.038,7 RON, reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit unui număr de patru poliţişti puşi la dispoziţie, conform aspectelor sesizate în Raportul de audit public intern Timişoara, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa nr. 197/CA/2012 - P.I. din 1 iunie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I.T.P.F. Oradea şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei părţi care nu are calitate procesuală pasivă;

- a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii M.A.I. şi I.G.P.F. şi, în consecinţă, a dispus anularea Deciziei de imputare nr. X din 21 septembrie 2011 şi a Hotărârii nr. Y din 3 noiembrie 2011 emise de pârâtul I.G.P.F., precum şi a Hotărârii din 10 ianuarie 2012 emisă de pârâtul M.A.I.;

- a obligat pe pârâţii la plata către reclamant a sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin Decizia de imputare contestată, reclamantului i-a fost imputată suma de 7.038,7 RON, reprezentând prejudiciul creat M.A.I., prin neefectuarea în termen a cercetării administrative dispuse pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit, reprezentând drepturi salariale pentru patru poliţişti puşi la dispoziţie, conform aspectelor sesizate în Raportul de audit public intern Timişoara.

Decizia de imputare a fost emisă avându-se în vedere Procesul-verbal de cercetare administrativă din 7 septembrie 2011, încheiat de I.G.P.F., care a efectuat în perioada 1 iunie 2011 - 12 septembrie 2011 cercetarea administrativă în conformitate cu prevederile O.G. nr. 121/1998 şi ale Instrucţiunilor ministrului de interne nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, în vederea stabilirii răspunderii materiale în sarcina celor vinovaţi de neefectuarea în termen a cercetării administrative dispuse pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit, reprezentând drepturi salariale pentru patru poliţişti puşi la dispoziţie, conform aspectelor sesizate în Raportul de audit public intern Timişoara.

Prin Hotărârea nr. Y din 3 noiembrie 2011 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul I.G.P.F., a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia reclamantului împotriva deciziei de imputare.

La data de 21 februarie 2011, la nivelul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor (I.J.P.F. Bihor) a fost înregistrat, Raportul de audit public intern din 17 februarie 2011.

De la acea dată, în conformitate cu art. 22 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, şeful I.J.P.F. Bihor avea obligaţia să numească o Comisie de cercetare administrativă, care trebuia înştiinţată de faptul că, de la data de 21 februarie 2011, dispune de un termen de cel mult 60 de zile, respectiv cel târziu până la data de 20 aprilie 2011, pentru finalizarea cercetării administrative.

După prezentarea raportului de audit, ofiţerii cu funcţii de conducere s-au întrunit într-o şedinţă de comandă, pentru a stabili măsurile ce urmau a fi luate, în baza dispoziţiilor prevăzute în Calendarul de implementare, anexă la Raportul de audit din 17 februarie 2011, care a fost prezentat şefului unităţii.

Conform Calendarului de implementare al recomandărilor întocmit de Biroul 4 Audit Public Intern Timişoara, la Capitolul II - "Încadrarea şi pregătirea personalului" la pct. 1 se dispune: "Numirea unei comisii în vederea extinderii verificării asupra întregii perioade auditate privind stabilirea drepturilor salariale ale poliţiştilor în activitate, cercetaţi şi judecaţi în stare de libertate sau eliberaţi pe cauţiune. Acest fapt presupunea extinderea verificărilor asupra tuturor poliţiştilor aflaţi la dispoziţie, inclusiv a celor patru poliţişti care au făcut obiectul cercetării, cu termen de finalizare până la data de 21 martie 2011, urmând ca după această dată să fie declanşată cercetarea administrativă asupra tuturor poliţiştilor, deoarece, atât cei patru poliţişti identificaţi de către Comisia de extindere, au făcut obiectul extinderii cercetării administrative".

În şedinţa de comandă care a avut loc după prezentarea raportului de audit (şedinţă la care au participat doar ofiţerii cu funcţii de conducere) a fost numită o comisie de extindere a verificării tuturor poliţiştilor aflaţi la dispoziţie, urmând ca după finalizarea activităţii comisiei de extindere a verificărilor, să înceapă activitatea Comisiei de cercetare administrativă, după cum rezultă din Dispoziţia zilnică din 7 martie 2011, respectiv Dispoziţia zilnică din 21 martie 2011, cu termen de finalizare până cel târziu la data de 20 mai 2011.

Reclamantul a fost desemnat membru în Comisia de cercetare administrativă pentru stabilirea şi recuperarea prejudiciului creat cu privire la încadrarea, pregătirea şi salarizarea poliţiştilor puşi la dispoziţie în urma Raportului Biroului 4 de Audit Public Intern Timişoara, în baza Dispoziţiei zilnice din 7 martie 2011 şi obligat să înceapă activitatea în cadrul acestei comisii din data de 21 martie 2011, conform Dispoziţiei zilnice din 21 martie 2011.

Astfel, se constată că reclamantul nu a beneficiat de drept şi de fapt de termenul de 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea pagubei, necesar pentru efectuarea cercetării administrative.

Astfel, termenul rămas de la data desemnării reclamantului ca membru al Comisiei de cercetare administrativă, potrivit Adresei din 7 martie 2011 emisă de Biroul Resurse Umane din cadrul I.J.P.F. Bihor (prin care acesta a fost informat că termenul de finalizare a cercetării administrative era 20 mai 2011) şi până la expirarea acestuia, era insuficient raportat la volumul activităţilor ce trebuiau efectuate.

Or, în conformitate cu prevederile legale în materie, Comisia trebuia desemnată imediat pentru verificări, respectiv cel târziu la 22 februarie 2011, şi trebuia să termine cercetările şi, implicit, lucrările până la data de 21 aprilie 2011, adică înăuntrul celor 60 de zile de la luarea la cunoştinţă de către conducerea I.J.P.F. Bihor şi nu cum greşit s-a procedat, reclamantul fiind numit la 7 martie 2011, cu începere a activităţii la 21 martie 2011.

În speţă, nu numai membrii Comisiei de cercetare administrativă au fost induşi în eroare cu privire la termenul de finalizare a cercetării administrative, ci şi membrii Biroului de Resurse Umane din cadrul I.J.P.F. Bihor, care l-au informat pe reclamant, în acest sens, prin Adresa din 7 martie 2011.

În conformitate cu prevederile pct. 85 din Instrucţiunile ministrului de interne nr. 830/1999: "Comandantul (şeful unităţii) care a constatat existenţa pagubei, dispune de îndată, prin ordin de zi pe unitate (...) executarea cercetării administrative, stabilind în conformitate cu prevederile actelor administrative interne, organul sau comisia competentă să efectueze cercetarea administrativă, precum şi termenul până la care trebuia executată".

Rezultă astfel că, în cazul reclamantului, termenul de finalizare pentru cercetarea administrativă era stabilit pentru data de 20 mai 2011, acesta fiind, în opinia instanţei, singurul termen pe care reclamantul trebuia să îl respecte şi nu un altul, care nu i-a fost adus la cunoştinţă.

În acest context, nu este vina Comisiei de cercetare administrativă din care a făcut parte şi reclamantul, pentru termenele stabilite, întrucât acestea au fost dispuse şi aprobate de conducerea I.J.P.F. Bihor sau de persoanele delegate de aceasta.

Este nejustificată afirmaţia pârâtului I.G.P.F. în sensul că reclamantul ar fi trebuit să cunoască termenul de 60 de zile, calculat de la data când şeful unităţii a constatat producerea pagubei, prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

De asemenea, pentru aceleaşi considerente, nu poate fi primită nici susţinerea aceluiaşi pârât în sensul ca Adresa din 7 martie 2011 emisă de Biroul Resurse Umane din cadrul I.J.P.F. Bihor nu a fost aprobată de şeful I.J.P.F. Bihor şi, astfel, reclamantul contestator nu ar fi fost ţinut în niciun fel de termenul precizat în respectivul înscris.

Activitatea Comisiei de cercetare administrativă a fost îngreunată şi din cauza faptului că domnul comisar-şef de poliţie B., în calitate de preşedinte al comisiei, a fost consemnat în Dispoziţia zilnică din 1 aprilie 2011 că se internează în spital pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale, fiind spitalizat până la data de 15 aprilie 2011, iar ulterior a beneficiat de concediu medical, până la data de 27 mai 2011.

Preşedintele Comisiei de cercetare administrativă avea obligaţia expresă să solicite conducerii I.J.P.F. Bihor înlocuirea sa din funcţia de preşedinte al comisiei, aspect care nu poate fi imputat numai membrilor Comisiei de cercetare administrativă, deoarece nu există nicio prevedere legală din care să rezulte obligativitatea numai a membrilor Comisiei de a solicita înlocuirea preşedintelui Comisiei, în special în cazuri în care există probleme medicale.

Recursurile declarate în cauză

Recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor

Recurentul-pârât Ministerul Administraţiei şi Internelor critică sentinţa pronunţată de curtea de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a-şi încadra expres criticile în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., arătând în esenţă, următoarele:

Art. 22 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 nu prevede obligaţia înştiinţării comisiei de cercetare administrative cu privire la termenul în care trebuie finalizată cercetarea, aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond, motiv pentru care, în cuprinsul dispoziţiei şefului I.J.P.F. Bihor din 7 martie 2011 nu a fost stabilit în mod expres termenul de finalizare a cercetării administrative, fiind incident termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, termen pe care intimatul-reclamant trebuia să îl cunoască în virtutea principiului de drept nemo censetur ignorare legem.

Prin Adresa Biroului Resurse Umane din cadrul I.J.P.F. Bihor din 7 martie 2011, intimatului-reclamant i s-a comunicat că a fost desemnat de către inspectorul şef al I.J.P.F. Bihor, în calitate de membru în comisia de cercetare administrativă şi, totodată, faptul că termenul de finalizare a cercetării este 20 mai 2011. Conform pct. 85 din Instrucţiunile ministrului de interne nr. 830/1999, doar şeful unităţii care a constatat existenţa pagubei poate dispune efectuarea cercetării administrative şi este singurul în măsură să stabilească termenul de efectuare a cercetării administrative, iar nicidecum şeful Biroului Resurse Umane. Astfel fiind, este eronată susţinerea instanţei de fond în sensul că termenul stabilit la data de 20 mai 2010 era singurul termen pe care intimatul-reclamant trebuia să-l respecte, întrucât acest termen nu a fost stabilit de persoana competentă.

Faptul că intimatul-reclamant a luat în considerare termenul de efectuare a cercetării administrative comunicat de Biroul Resurse Umane prin Adresa din 7 martie 2011, iar nu termenul de 60 de zile calculat de la data numirii comisiei de cercetare administrativă de către inspectorul şef al I.J.P.F. Bihor, termen prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 şi pe care intimatul-reclamant ar fi trebuit să-1 cunoască conform principiului nemo censetur ignorare legem, a condus la neefectuarea cercetării în termen legal.

Recurentul-pârât formulează critici şi în sensul că preşedintele comisiei, fiind internat în spital, se afla în imposibilitate de a solicita înlocuirea sa din funcţie, astfel că această obligaţie revenea membrilor comisiei de cercetare administrativă care aveau cunoştinţă despre faptul că preşedintele comisiei se afla în incapacitate temporară de muncă, aşa cum rezultă din declaraţiile membrilor comisiei.

Recursul declarat de pârâtul I.G.P.F.

Recurentul-pârât I.G.P.F., după expunerea circumstanţelor de fapt ale cauzei şi a dispoziţiilor incidente,, fără a indica expres vreunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., formulează, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei atacate.

Prin Dispoziţia din 7 martie 2011, inspectorul-şef al I.J.P.F. Bihor a numit Comisia de cercetare administrativă, însă nu a stabilit în mod expres termenul de finalizare al cercetării administrative, fiind incident termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, pe care intimatul ar fi trebuit să îl cunoască, în virtutea principiului de drept nemo censetur ignorare legem.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond în considerarea Adresei Biroului Resurse Umane din 7 martie 2011, în care s-a precizat că termenul de finalizare a cercetării este 20 mai 2011, şeful unităţii care a constatat existenţa pagubei este singurul în măsură să stabilească termenul de efectuare al acesteia, conform pct. 85 din Instrucţiunile ministrului de interne nr. 830/1999. În acest sens, sunt invocate şi prevederile pct. 24 şi 25 din aceleaşi Instrucţiuni, precum şi cele ale art. 22 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998. Totodată, recurentul-pârât invocă faptul că adresa respectivă a Biroului Resurse Umane nu a fost aprobată de şeful I.J.P.F. Bihor, contestatorul nefiind ţinut de termenul precizat în acest înscris.

În mod greşit instanţa a reţinut că intimatul-reclamant nu a avut timp suficient pentru efectuarea cercetării administrative raportat la volumul mare de muncă, întrucât se putea prevala de dispoziţiile art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, conform cărora, pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau şeful eşalonului superior poate prelungi termenul de efectuare a cercetării administrative cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris. Or, la dosarul cauzei nu a fost identificat niciun document din care să rezulte că intimatul a întreprins vreun demers în vederea solicitării unei prelungiri a termenului de efectuare a cercetării administrative.

Referitor la neefectuarea cercetării administrative din cauza situaţiei preşedintelui comisiei de cercetare administrativă, intimatul nu l-a informat despre acest aspect pe inspectorul-şef al I.J.P.F. Bihor şi nici nu a solicitat modificarea componenţei comisiei de cercetare administrativă, în sensul înlocuirii preşedintelui. Nu poate fi acceptată opinia instanţei de fond în sensul că preşedintele comisiei avea obligaţia expresă să solicite înlocuirea sa din funcţie, în condiţiile în care acesta era internat în spital şi, oricum, era în interesul membrilor comisiei să efectueze acest demers.

În mod eronat, intimatul-reclamant a raportat verbal comisarului-şef de poliţie C. necesitatea înlocuirii din comisie a preşedintelui acesteia, comisar-şef de poliţie B., ca urmare a intervenţiei chirurgicale şi concediului medical din perioada 4 aprilie - 27 mai 2011, deşi trebuia să se adreseze inspectorului-şef al I.J.P.F. Bihor, comisar-şef de poliţie D., care îl desemnase să efectueze cercetarea şi care era singura persoană competentă să dispună înlocuirea preşedintelui comisiei.

În consecinţă, recurentul-pârât susţine că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile pentru angajarea răspunderii materiale prevăzute de art. 1 pct. 6 din Instrucţiunile ministrului de interne.

Analizând cauza, prin prisma criticilor cuprinse în cele două cereri, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi în raport cu art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele arătate în continuare.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu anularea Deciziei de imputare nr. X din 21 septembrie 2011 emisă de I.G.P.F., prin care i s-a imputat suma de 7.038,7 RON, reprezentând prejudiciul creat instituţiei, prin neefectuarea în termen a cercetării administrative dispuse pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit, reprezentând drepturi salariale, conform aspectelor sesizate în Raportul de audit public intern Timişoara, precum şi cu anularea actelor subsecvente, respectiv Hotărârea nr. Y din 3 noiembrie 2011 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.G.P.F. şi actului emis la data de 10 ianuarie 2012 de către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor.

Circumstanţele care au fundamentat angajarea răspunderii materiale a reclamantului sunt următoarele:

Prin Raportul de audit public intern din 17 februarie 2011, s-a constatat că pentru patru poliţişti au fost stabilite drepturi salariale cu încălcarea prevederilor legale, ceea ce a produs unităţii un prejudiciu în valoare de 13.592 RON, sumă pentru care, potrivit art. 34 din O.G. nr. 121/1998 şi pct. 176 din Instrucţiunile ministrului de interne nr. 830/1999, urma să fie stabilită răspunderea materială a persoanelor vinovate. În acest sens, prin raport cu au fost formulate următoarele recomandări: (i) numirea unei comisii în vederea extinderii verificărilor asupra întregii perioade auditate privind stabilirea drepturilor salariale poliţiştilor în activitate cercetaţi şi judecaţi în stare de libertate sau eliberaţi pe cauţiune; (ii) în urma verificărilor efectuate şi a constatărilor rezultate se va efectua cercetarea administrativă în vederea stabilirii şi recuperării prejudiciului.

Raportul de audit a fost înregistrat la I.J.P.F. Bihor la data de 21 februarie 2011.

În considerarea raportului de audit, a fost emisă Dispoziţia zilnică a şefului I.J.P.F. Bihor din 7 martie 2011, prin care, în baza Dispoziţiei şefului I.J.P.F. Bihor din 7 martie 2011, a fost numită Comisia de cercetare administrativă pentru stabilirea şi recuperarea prejudiciului creat cu privire la încadrarea, pregătirea şi salarizarea a patru poliţişti de frontieră, unul dintre membrii comisiei fiind intimatul-reclamant.

Prin Adresa Biroului Resurse Umane din 7 martie 2011, intimatului-reclamant i s-au adus la cunoştinţă următoarele:

- în baza Dispoziţiei şefului I.J.P.F. Bihor din 7 martie 2011 a fost desemnat membru al comisiei de cercetare administrativă în vederea stabilirii şi recuperării prejudiciului creat privind încadrarea, pregătirea şi salarizarea personalului;

- "Termenul de începere a activităţii: cel târziu 21 martie 2011";

- "Termen de finalizare: 20 mai 2011".

La data de 21 martie 2011, prin Procesul-verbal de extindere din 18 martie 2011, o altă comisie de cercetare administrativă a adus la cunoştinţa inspectorului şef al I.J.P.F. Bihor faptul că, pe lângă cei patru poliţişti de frontieră pentru care s-au acordat în mod necuvenit drepturi salariale, au mai fost identificaţi doi poliţişti de frontieră.

În baza Procesului-verbal de extindere din 18 martie 2011, prin Dispoziţia zilnică a şefului I.J.P.F. Bihor din 21 martie 2011, a fost numită Comisia de cercetare administrativă pentru stabilirea şi recuperarea prejudiciului creat cu privire la încadrarea, pregătirea şi salarizarea personalului inspectoratului, intimatul-reclamant fiind membru al acestei comisii. În această dispoziţie zilnică a şefului I.J.P.F. Bihor se menţionează că, începând cu acea dată, comisia de cercetare administrativă îşi începe activitatea.

Prin Dispoziţia şefului I.J.P.F. Bihor din 3 mai 2011, se modifică în parte Dispoziţia din 21 martie 2011, în sensul că se înlocuieşte preşedintele comisiei de cercetare administrativă comisar-şef de poliţie B. cu comisar-şef de poliţie C.

La data de 10 mai 2011, I.J.P.F. Bihor solicită I.G.P.F., în baza art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, prelungirea cu încă 30 zile a termenului de efectuare a cercetării administrative dispuse la măsura 2, pct. II din Calendarul de implementare a recomandărilor, conform Raportului de Audit Public Intern Timişoara.

În esenţă, raportat la circumstanţele cauzei şi criticile similare cuprinse în cele două recursuri, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin decizia de imputare contestată în cauză şi procesul-verbal de cercetare administrativă, s-a reţinut, în esenţă, îndeplinirea condiţiilor privind angajarea răspunderii materiale a intimatului-reclamant A., cu privire la care s-a reţinut că se face vinovat de neefectuarea în termen a cercetării administrative dispuse de Inspectorul şef al I.J.P.F. Bihor prin Dispoziţia din 7 martie 2011 în baza Raportului de audit public intern Timişoara din 17 februarie 2011. În motivarea procesului-verbal de cercetare administrativă, s-a reţinut că:

- cercetarea administrativă trebuia să înceapă la data de 21 februarie 2011 (data înregistrării la sediul I.J.P.F. Bihor a Raportului de audit public intern Timişoara din 17 februarie 2011), iar termenul de finalizare a cercetării era 21 aprilie 2011, conform art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998;

- conform art. 34 din O.G. nr. 121/1998, după expirarea termenelor prevăzute de art. 23 alin. (1) şi (2) din ordonanţă, paguba se impută celor ce se fac vinovaţi de neefectuarea cercetării administrative în termen, iar, conform pct. 176 alin. (3) din Instrucţiunile ministrului de interne nr. 830/1999, suma pentru care urmează să se stabilească răspunderea materială în sarcina celor vinovaţi de neefectuarea în termen a cercetării administrative este egală cu cea care ar fi trebuit să se recupereze de la persoanele vinovate de producerea pagubei.

În ceea ce priveşte criticile din cele două recursuri în sensul că intimatul-reclamant nu trebuia să se raporteze la termenul de finalizare a cercetării administrative din 20 mai 2011, care i-a fost comunicat prin Adresa Biroului Resurse Umane din 7 martie 2011, ci avea obligaţia de a cunoaşte şi de respecta termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, precum şi în sensul că numai şeful I.J.P.F. Bihor avea competenţa de a stabili termenul de efectuare a cercetării administrative, conform pct. 85 din Instrucţiunile ministrului de interne nr. 830/1999, iar nu Biroul Resurse Umane, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite.

Sunt necontestate aspectele comunicate intimatului-reclamant prin adresa respectivă a Biroului Resurse Umane.

Este adevărat că art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 dispune expres în sensul că "Termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea pagubei", iar art. 34 din aceeaşi ordonanţă prevede că "După expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2) şi la art. 25 alin. (4), paguba se impută celor vinovaţi de neefectuarea cercetării administrative sau de neemiterea deciziei de imputare, cu excepţia situaţiilor în care s-a dispus repunerea în termen".

Totodată, este adevărat că, potrivit principiului nemo censetur ignorare legem, invocat de recurenţi, intimatul-reclamant trebuia să cunoască şi să se raporteze la termenul prevăzut de dispoziţiile citate ale art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

Însă, instanţa de fond în mod temeinic a reţinut că termenul rămas de la data desemnării reclamantului ca membru al comisiei de cercetare administrativă, prin Adresa din 7 martie 2011 a Biroului Resurse Umane şi până la expirarea termenului din 21 aprilie 2011, calculat conform art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 în raport cu data înregistrării raportului de audit şi menţionat în procesul-verbal de cercetare administrativă care a stat la baza emiterii deciziei de imputare contestată în cauză, era insuficient raportat la volumul activităţilor ce trebuiau efectuate.

De asemenea, sunt temeinice şi aspectele reţinute de instanţa de fond în sensul că, în conformitate cu prevederile legale, comisia de cercetare administrativă trebuia să fie desemnată cel târziu la 22 februarie 2011 pentru a fi în măsură să finalizeze cercetările până la data de 21 aprilie 2011, cu respectarea termenului de 60 de zile de la luarea la cunoştinţă de către conducerea I.J.P.F. Bihor, iar nu aşa cum s-a procedat prin încunoştinţarea reclamantului la data de 7 martie 2011, cu precizarea că activitatea sa începe cel târziu la 21 martie 2011 şi trebuie să fie finalizată la 20 mai 2011.

Temeinicia aspectelor reţinute de instanţa de fond este justificată şi de faptul că acelaşi principiu de drept nemo censetur ignorare legem impunea cunoaşterea şi respectarea dispoziţiilor legale în primul rând de către autoritatea publică în sensul constituirii comisiei de cercetare administrativă imediat după înregistrarea la data de 21 februarie 2011 a raportului de audit şi încunoştinţarea de îndată a intimatului atât cu privire la desemnarea sa în cadrul comisiei, cât şi cu privire la începerea neîntârziată a lucrărilor de cercetare şi la termenul legal corect de finalizare a lucrărilor reprezentat de data de 21 aprilie 2011, iar nu aşa cum în mod eronat s-a procedat prin încunoştinţarea intimatului abia după 14 zile, prin Adresa din 7 martie 2011 şi prin indicarea termenului de 21 martie 2011 ca dată de început a lucrărilor comisiei şi a termenului din 20 mai 2011 ca dată de finalizare a cercetărilor.

Simpla invocare a principiului de drept enunţat nu este de natură a fundamenta angajarea răspunderii materiale a intimatului, atât timp cât nerespectarea termenului legal nu îi este întru-totul imputabilă de vreme ce a fost circumstanţiată de conduita culpabilă a autorităţii publice concretizată în emiterea cu întârziere a actului de desemnare a comisiei, în comunicarea, de asemenea cu întârziere, a actului de desemnare, precum şi în inducerea în eroare cu privire la data de început şi de finalizare a lucrărilor de cercetare administrativă.

Se reţine şi faptul că intimatul-reclamant nu avea obligaţia de a cunoaşte data înregistrării raportului de audit pentru a fi în măsură să calculeze termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, în condiţiile în care chiar în cuprinsul cererilor de recurs se afirmă expres că, potrivit pct. 85 din Instrucţiunile ministrului de interne nr. 830/1999, şeful unităţii care a constatat existenţa pagubei este singurul în măsură să stabilească termenul de efectuare a cercetării administrative, iar nu Biroul de Resurse Umane. Or, în condiţiile în care actele emise de autorităţile publice (cum este adresa Biroului Resurse Umane) se bucură de prezumţia de legalitate, este evident faptul că intimatul-reclamant în mod corect s-a raportat la termenul ce i-a fost comunicat, iar instanţa de fond în mod temeinic a reţinut că singurul termen pe care reclamantul trebuia să îl respecte pentru finalizarea cercetării administrative era termenul care i-a fost adus la cunoştinţă, respectiv termenul de 20 mai 2011.

Nu pot fi primite nici criticile din cele două recursuri referitoare la obligaţia membrilor comisiei de cercetare administrativă de a solicita conducerii I.J.P.F. Bihor înlocuirea preşedintelui comisiei care a fost internat în spital pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale (conform celor consemnate în Dispoziţia zilnică din 1 aprilie 2011), fiind spitalizat până la data de 15 aprilie 2011, iar ulterior a beneficiat de concediu medical, până la data de 27 mai 2011.

Instanţa de fond în mod corect a reţinut că preşedintele comisiei avea obligaţia expresă de a solicita conducerii I.J.P.F. Bihor înlocuirea sa din funcţie şi că acest aspect nu poate fi imputat numai membrilor comisiei, deoarece nu există nicio prevedere legală din care să rezulte o asemenea obligaţie numai în sarcina membrilor comisiei.

De altfel, nici în cererile de recurs, recurenţii-pârâţi nu invocă dispoziţiile legale care stabilesc o asemenea obligaţie în sarcina membrilor comisiei.

Cu toate acestea, Înalta Curte observă faptul că, în recursul formulat de pârâtul I.G.P.F., se arată expres că intimatul-reclamant a efectuat demersuri în vederea înlocuirii preşedintelui comisiei de cercetare, întrucât a informat verbal, pe cale ierarhică, pe comisarul-şef de poliţie C. despre necesitatea înlocuirii preşedintelui comisiei, solicitându-i să propună această măsură şefului I.J.P.F. Bihor.

În aceste condiţii, se reţine că intimatul-reclamant a dat dovadă de diligenţă în perspectiva aducerii la îndeplinire a sarcinilor ce îi reveneau în calitate de membru al comisiei de cercetare administrativă. Sub acest aspect, atâta timp cât conducerea autorităţii publice putea şi trebuia să cunoască situaţia de incapacitate temporară de muncă în care se afla preşedintele comisiei de cercetare administrativă, se prezumă că trebuia să adopte măsurile necesare pentru buna funcţionare a comisiei, ca premisă pentru respectarea termenelor legale.

Atâta timp cât autoritatea publică nu a adoptat măsurile care se impuneau ca urmare a situaţiei în care se afla preşedintele comisiei, este lipsit de proporţionalitate a reţine culpa exclusivă a membrilor comisiei pentru faptul că nu au solicitat înlocuirea preşedintelui comisiei, în condiţiile în care o asemenea obligaţie se prezumă că incumbă în primul rând emitentului actului prin care a fost stabilită componenţa comisiei.

Sunt lipsite de fundament susţinerile recurenţilor în sensul că obligaţia de solicitare a înlocuirii preşedintelui revenea membrilor comisiei care aveau cunoştinţă despre faptul că preşedintele se afla în incapacitate temporară de muncă, deoarece se presupune în mod rezonabil că autoritatea publică avea cunoştinţă despre această situaţie şi putea şi trebuia să acţioneze în consecinţă. Această prezumţie este argumentată de faptul că, în cuprinsul notei explicative, comisarul-şef B., preşedintele comisiei de cercetare administrativă, menţionează existenţa Dispoziţiilor zilnice din 1 aprilie 2011, 18 aprilie 2011, 5 mai 2011 şi 18 mai 2011, în care sunt consemnate internarea sa în spital în perioada 4 - 15 aprilie 2011 şi concediile medicale şi de odihnă de care a beneficiat în perioada 16 aprilie - 27 mai 2011.

Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/ 2004, vor fi respinse recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române împotriva Sentinţei nr. 197/CA - P.I. din 1 iunie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2013.

Procesat de GGC - MI