Validity of automatic termination of a land concession contract for failure to provide bank guarantees and pay rent

Decizia nr. 7437/2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2/2011 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului anularea în totalitate a notificării emisă de pârâtă la data de 15 februarie 2011, prin ca i-a fost adus la cunoştinţă rezilierea Contractului de concesiune din 5 ianuarie 2010, anularea notificărilor emise de pârâtă în 10 ianuarie 2011 şi 15 februarie 2011 ce au stat la baza emiterii notificării de reziliere a Contractului de concesiune; anularea tuturor formalităţilor întocmite în data de 12 mai 2011, privind predarea către pârâtă a terenurilor ce fac obiectul contractului de concesiune precizat; suspendarea acestor acte până la soluţionarea prezentei acţiuni; obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în fapt, a încheiat cu pârâta Contractul de concesiune din 5 ianuarie 2010, prin care pârâta a concesionat suprafaţa de 2.258,64 ha teren agricol şi suprafaţa de 132,93 ha teren neagricol, aflate anterior în exploatarea SC B. SA.

Condiţiile meteorologice defavorabile în perioada februarie - martie 2010, factori independenţi de voinţa reclamantei, au determinat amânarea începerii lucrărilor asumate prin contractul de concesiune şi demararea lor la nivelul lunii aprilie 2010.

În privinţa neconcordanţei dintre suprafaţa de teren concesionată scriptic şi suprafaţa de teren reală, efectivă, pusă la dispoziţie, în virtutea bunei-credinţe, reclamanta a transmis pârâtei adrese repetate prin care a semnalat această neconcordanţă, deşi obligaţia notificării diminuării suprafeţelor de teren concesionate incumbă exclusiv pârâtei, în conformitate cu prevederile art. 2.5 şi 2.6 din Contractul de concesiune.

Prin Adresa înregistrată la A.D.S. Dolj în 26 octombrie 2010, a adus la cunoştinţa pârâtei că anumite loturi de teren ce fac obiectul contractului de concesiune au fost împădurite de către Romsilva.

Prin adresa înregistrată de către pârâtă sub nr. A1 din 9 noiembrie 2010, a încunoştinţat-o pe aceasta cu privire la anumite loturi de teren care sunt deţinute de terţe persoane, în baza unor Titluri de proprietate, ataşate la cerere.

Prin adresa înregistrată de pârâtă sub nr. A2 din 9 noiembrie 2010, a solicitat acesteia diminuarea suprafeţei de teren concesionată cu suprafeţele de teren ce reprezentau drumuri de exploatare, acestea aflându-se la distanţe mari faţă de restul exploataţiei, motiv pentru care reclamanta nu putea beneficia de ele.

Cu toate acestea, pârâta a stabilit în sarcina reclamantei, în mod discreţionar, obligaţia de plată a unei redevenţe necorespunzătoare terenului afectat obiectului Contractului de concesiune.

În privinţa "construcţiilor şi instalaţiilor zootehnice", obiect al Contractului de concesiune (art. 2.1. lit. b)), a menţionat faptul că acestea au fost vândute de către B. SA anterior datei la care reclamanta a încheiat Contractul de concesiune, fapt de natură a priva contractul de concesiune de însuşi obiectul agreat.

Astfel, la data de 28 iunie 2010 reclamanta a făcut o cerere înregistrată de către pârâtă în 28 iunie 2010 prin care solicita clarificarea situaţiei juridice a celor 28,65 ha teren neagricol, construcţii şi instalaţii zootehnice.

A mai precizat faptul că, în timpul controlului efectuat de către pârâtă în data de 15 septembrie 2010, reclamanta a prezentat reprezentantului pârâtei documente justificative ce atestă achiziţionarea de către terţe persoane a construcţiilor şi instalaţiilor zootehnice, aspect ignorat cu desăvârşire de către pârâtă la momentul emiterii Notificării de reziliere din data de 10 ianuarie 2011.

În privinţa categoriei de folosinţă a terenului de sub livezi şi vii (conform obiectului Contractului de concesiune art. 2.1. lit. a), reclamanta a susţinut faptul că a notificat pârâta (Adresa din 9 noiembrie 2010) cu privire la imposibilitatea cultivării agricole a suprafeţei de teren în suprafaţă de 706,11 ha (viţă de vie) şi a suprafeţei de teren de 756,03 ha (livadă), întrucât astfel cum rezultă din Anexa nr. 3 la Contractul de concesiune, o astfel de obligaţie nu îi incumbă reclamantei decât după schimbarea, de către pârâtă, a categoriei de folosinţă a terenurilor specificate.

La adresa precizată mai sus pe care a înaintat-o pârâtei a ataşat inclusiv o adresă din partea Agenţiei Domeniilor Statului Dolj, prin care se confirmă faptul că nu mai există plantaţiile de pomi şi viţă de vie.

Astfel, de vreme ce suprafeţele de teren menţionate mai sus nu pot fi cultivate, dată fiind categoria de folosinţă în care sunt încadrate (teren necultivabil), reclamanta a efectuat lucrări de cultivare a terenului arabil în suprafaţă de 796,5 ha.

În ceea ce priveşte suprafeţele de teren de 706,11 ha (viţă de vie), respectiv 756,03 ha (livadă), reclamanta a efectuat însă lucrări de întreţinere, conform prevederilor contractuale.

Deşi pârâta nu a manifestat interes în soluţionarea acestor aspecte descoperite la faţa locului, reclamanta a susţinut că şi-a îndeplinit în integralitate obligaţiile asumate prin Contractul de concesiune, pentru anul 2010, respectiv efectuarea programului minim de lucrări de exploatare şi întreţinere, astfel cum s-a consemnat la fiecare control efectuat de către autorităţile competente, anterior datei de 15 septembrie 2010.

La data de 15 septembrie 2010, fără o înştiinţare prealabilă (procedură necesară conform art. 6.2.4. din Contractul de concesiune), s-a procedat la o pretinsă inspectare a terenului agricol în suprafaţă de 2258,64 ha şi a terenului neagricol în suprafaţă de 132,96 ha, obiect al Contractului de concesiune, de către reprezentanţi ai pârâtei.

Inspecţia a durat 40 de minute, timp în care a fost întocmit şi procesul-verbal precizat mai sus, constatându-se în mod abuziv, nelegal şi contrar realităţii faptice, următoarele aspecte: "majoritatea suprafeţelor de teren sunt nelucrate"; "suprafaţa declarată la A.P.I.A. este de 220 ha"; "suprafaţa de 220 ha este cultivată cu pepeni verzi şi porumb"; "amenajările zootehnice sunt într-o stare de degradare evidentă"; "cu privire la restul de construcţii ce fac obiectul contractului, precizăm că sunt în stare de ruină".

Prin Adresa din 15 noiembrie 2010 înaintată pârâtei de către C. "în calitate de împuternicit al reclamantei", acesta solicita rezilierea Contractului de concesiune din 5 ianuarie 2010, pentru nerealizarea sarcinilor contractuale, însă această persoană nu avea împuternicire din partea societăţii şi a înaintat această adresă în dauna reclamantei.

Întrucât la data de 10 ianuarie 2010, pârâta a emis Notificarea de reziliere a Contractului de concesiune, în mod evident, instituţia bancară a chestionat reclamanta cu privire la raporturile contractuale existente în temeiul Contractului de concesiune, condiţie esenţială pentru afectarea în beneficiul pârâtei a scrisorilor de garanţie bancară.

Dată fiind notificarea de reziliere din data de 10 ianuarie 2011, instituţia bancară a refuzat constituirea scrisorii de garanţie bancară în beneficiul pârâtei, motivat de faptul că în lipsa dovezii existenţei raporturilor contractuale de concesiune, scrisoarea de garanţie bancară nu poate fi constituită.

Pentru a invoca rezilierea unui contract trebuie îndeplinite cumulativ câteva condiţii, care în speţă nu se regăsesc.

Neconstituirea scrisorii de garanţie bancară a fost generată de un factor extern, neimputabil reclamantei, imprevizibil şi insurmontabil, şi anume emiterea de către pârâtă a Notificării de reziliere din 10 ianuarie 2011 şi neîndeplinirea obligaţiei de către aceasta a fixării cuantumului garanţiei în raport cu dispoziţiile contractuale asumate prin Contractul de concesiune, iar partea care invocă rezilierea să nu fi fost ea însăşi în culpă la momentul emiterii notificării de reziliere.

A mai precizat faptul că reclamanta a achitat sumele reprezentând redevenţa, atât anterior comunicării somaţiei (achitat prin O.P. la data de 11 februarie 2011 suma de 105.987,13 RON), cât şi în interiorul celor 5 zile lucrătoare calculate de la data primirii adresei, respectiv 17 februarie 2011 (achitat prin O.P. restul sumei restante), deci toate sumele au fost achitate anterior demarării de către pârâtă a procedurii de executare silită.

Pârâta Agenţia Domeniilor Statului a formula întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală.

De asemenea reclamanta SC A. SRL, a formulat o cerere precizatoare, solicitând constatarea caracterului abuziv şi nelegal al actelor administrative reprezentate de Notificarea de reziliere din 15 februarie 2011 şi Notificarea de reziliere din 10 ianuarie 2011 şi obligarea pârâtei să plătească reclamantei daunele interese evaluate provizoriu la suma de 100.100 RON.

Pârâta Agenţia Domeniilor Statului a formulat întâmpinare la cererea precizatoare a acţiunii introductive formulată de reclamanta, solicitând respingerea acesteia, pe cale de excepţie ca netimbrată şi inadmisibilă, iar pe fond, cu privire la ambele capete de cerere, ca neîntemeiate.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2691 din data de 23 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia netimbrării cu privire la capătul de cerere referitor la daunele interese şi a anulat acest capăt de cerere; a respins celelalte capete de cerere ale acţiunii completate şi precizate, formulate de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţia netimbrării capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor interese ca urmare a rezilierii contractului de concesiune, Curtea a constatat că deşi reclamanta a fost citată cu menţiunea achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 3.588 RON pentru acest capăt de cerere, totuşi la termenul din data de 23 aprilie 2012 reclamanta nu a s-a conformat dispoziţiilor instanţei.

Cu privire la excepţia nulităţii aceluiaşi capăt de cerere pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant, a constatat că nu se impune analizarea acesteia, având în vedere împrejurarea că a fost anulat ca urmare a constatării neachitării taxei judiciare de timbru.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii determinată de lipsa procedurii prealabile cu privire la anularea actelor atacate în prezenta cauză, prima instanţă a reţinut că faţă de disp. art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 şi faţă de Adresa din 10 februarie 2011 prin care i s-a comunicat răspunsul la contestaţia reclamantei, procesele-verbale de conciliere din 30 martie 2011 şi 14 aprilie 2011, rezultă îndeplinirea scopului prevăzut de art. 7201 C. proc. civ.

Asupra fondului cauzei, instanţa de fond a reţinut că pârâta a apreciat că între părţi contractul de concesiune şi-a produs efectele, astfel încât a considerat că la data de 30 ianuarie 2011, au devenit scadente obligaţia de constituire a scrisorii de garanţie pentru plata redevenţei datorata anul 2011, precum şi obligaţia de constituire a scrisorii de garanţie pentru realizarea investiţiilor aferente anul 2011.

Cu privire la susţinerile reclamantei în sensul că atât redevenţa menţionată în cuprinsul adresei de reziliere a contractului de concesiune, precum şi garanţia în vederea plăţii redevenţei anuale, respectiv împrejurarea că obiectul contractului de concesiune ar fi diminuat, iar unele suprafeţe nu s-ar afla în posesia reclamantei, precum şi faptul că nu mai există culturile de viţă de vie şi respectiv livezi, Curtea a reţinut că nu sunt fondate, având în vedere faptul că reclamanta nu a dovedit împrejurarea că nu ar deţine în fapt aceste suprafeţe, eventual retrocedate sau înstrăinate prin proceduri de licitaţie publică către terţe persoane, iar potrivit procesului-verbal de punere în posesie rezultă că pârâta a înţeles să predea în fapt reclamantei întreaga suprafaţă obiect al contractului de concesiune.

Pe de altă parte, prima instanţă a constatat că obiectul aceluiaşi contract a fost întreţinerea terenurilor de sub livezi şi vii, respectiv de menţinere şi îmbunătăţire a calităţii solului, iar nu de exploatare a unor culturi de vie, respectiv a unor livezi, astfel încât adresa emisă de Agenţia Domeniilor Statului în sensul că aceste culturi nu mai există pe terenurile concesionate în temeiul contractului încheiat între părţi nu poate fi reţinută ca relevantă în reducerea cuantumului redevenţei şi respectiv a garanţiei de executare a acestei obligaţii.

În privinţa invocării de către reclamantă a condiţiilor atmosferice care ar fi condus la imposibilitatea efectuării în condiţii optime a lucrărilor aferente contractului de concesiune, instanţa de fond a constatat că reclamanta nu a dovedit împrejurarea că o astfel de împrejurare are natura unei forţe majore conform contractului de concesiune care a condus la imposibilitatea obiectivă a acesteia de a-şi îndeplini obligaţia privind plata redevenţei anuale, astfel cum aceasta este menţionată în cuprinsul contractului de concesiune.

Cu privire la criticile formulate de către reclamantă asupra modului în care pârâta a înţeles să le detalieze în cuprinsul notificării emisă în 10 ianuarie 2011, respectiv procesului-verbal din 15 septembrie 2010 şi nota de informare şi decizie din 27 septembrie 2010, a apreciat că nu se impune analizarea pe fond a acestora în privinţa modului în care pârâta ar fi constatat că reclamanta nu ar fi efectuat programul minim anual de investiţii astfel cum a fost asumat în temeiul contractului de concesiune, având în vedere faptul că această notificare, deşi face obiectul acţiunii introductive nu a fost urmată conform recunoaşterii pârâtei de notificarea de reziliere a contractului, neproducând astfel efectele de desfiinţare a contractului de concesiune şi prin urmare nefiind vătămat dreptul reclamantei.

Pe de altă parte, a constatat că reclamanta nu a dovedit că şi-ar fi îndeplinit la termenul scadent conform contractului de concesiune obligaţia de plată a redevenţei anuale, acesta fiind şi motivul pentru care pârâta a înţeles să execute silit această obligaţie a reclamantei, motiv care a determinat şi rezilierea contractului de concesiune.

De asemenea, a reţinut că reclamanta nu a dovedit că ar fi constituit în favoarea şi la dispoziţia pârâtei garanţiile menţionate anterior, nefiind dovedită nici imposibilitatea obiectivă de a constitui astfel de garanţii, având în vedere că adresa prin care a fost notificată reclamantei intenţia de reziliere nu a produs efectele finale, astfel încât nu putea constitui un motiv de refuz al instituţiilor bancare de a da curs cererilor având acest obiect din partea reclamantei, contractul de concesiune fiind în vigoare la data scadentă a obligaţiei de constituie a garanţiilor.

De asemenea, Curtea a constatat neîntemeiată susţinerea reclamantei privind stabilirea cuantumului garanţiei privind efectuarea investiţiilor anuale obligatorii în sensul că urma a se calcula în raport de suma de 22.000 euro, iar nu la suma de 30.000 euro, având în vedere atât prevederile art. 8.5 din contractul de concesiune (Valoarea investiţiilor anulare minime obligatorii, asumate de către concesionar prin angajamentul investiţional va fi garantată în mod obligatoriu anual în favoarea concedentului, prin prezentarea unei scrisori de garanţie bancară emisă la o valoare identică celei a investiţiei anuale), precum şi anexa 1 la acest contract, fiind asumată de către concesionar obligaţia efectuării pentru anul 2011 a unei investiţii minime de 30.000 euro.

Asupra cererii vizând suspendarea executării acestor notificări, Curtea constată că reclamanta nu a dovedit întrunirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004.

Recursul

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului, a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod eronat îndeplinirea condiţiilor necesare rezilierii valabile a contractului.

A susţinut recurenta că nu sunt îndeplinite condiţiile necesare operării rezilierii, având în vedere respectarea obligaţiei de plata a redevenţei şi imposibilitatea de respectare a obligaţiei de prezentare a scrisorilor de garanţie din culpa intimatei.

În ceea ce priveşte obligaţia de plată a redevenţei, a precizat că, anterior rezilierii de drept a contractului era necesară demararea procedurii de executare silită a recurentei care, deşi iniţiată, nu a fost respectată întocmai de către intimată.

Astfel, a arătat că în data de 10 februarie 2011 este emisa de către intimată Somaţia din 10 februarie 2011, prin care se pune în vedere recurentei plata sumei de 137.308,83 RON în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea somaţiei, notificare recepţionată de către recurenta în data de 14 februarie 2011.

Prin urmare, plata sumei indicate în cuprinsul somaţiei urma sa fie efectuată cel târziu în data de 22 februarie 2012.

În acest context, în data de 11 februarie 2012, respectiv anterior recepţionarii somaţiei de către recurentă, aceasta, în virtutea bunei sale credinţe şi a intenţiei sale de a-şi onora obligaţiile contractuale asumate, a efectuat plata sumei de 105.987,13 RON, urmând ca în data de 22 februarie 2011 (cu respectarea termenului de 5 zile indicat în somaţie) să achite diferenţa sumei datorate şi reprezentând contravaloarea redevenţei.

Prin urmare, nu se putea reţine faptul ca recurenta nu şi-a respectat obligaţia de plată a redevenţei.

În ceea ce priveşte imposibilitatea recurentei de a furniza scrisorile de garanţie bancară, a susţinut că incertitudinea ce a planat asupra valabilităţii Contractului şi după data de 10 februarie 2012 (data la care expira termenul de 30 de zile) a determinat refuzul băncii de a emite scrisorile de garanţie bancară, fiind de notorietate ca obţinerea acestor scrisori de la orice instituţie bancară presupune o justificare certă, previzibilă şi fundamentată scriptic a motivelor ce duc la necesitatea emiterii acestora.

A precizat că buna-credinţă a recurentei şi intenţia clară a acesteia de depunere a scrisorilor de garanţie bancară este evidenţiată şi prin documentele depuse la dosarul cauzei, respectiv Adresa din data de 28 ianuarie 2011 transmisă intimatei prin care i se solicita acesteia amânarea datei pentru depunerea scrisorilor de garanţie ca urmare a informaţiilor suplimentare solicitate de către bancă vizând valabilitatea Contractului.

Mai mult decât atât, buna-credinţă a recurentei este evidenţiata şi prin depunerea la dispoziţia Agenţiei Domeniilor Statului, în contul bancar al acestei instituţii, a sumei de 186.000 euro, reprezentând redevenţa pentru anul 2011, suma ce a fost la dispoziţia intimatei pentru o perioada de 30 de zile.

În consecinţă, recurenta a susţinut că neconstituirea garanţiilor a fost determinată de reaua-credinţă a intimatei.

Procedura în faţa instanţei de recurs.

Intimata-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Curtea, analizând cererea de repunere în termenul de recurs formulat de recurenta-reclamantă, apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 103 C. proc. civ. în sensul existenţei unor împrejurări obiective de natură a împiedica în mod absolut reclamanta de a cunoaşte sentinţa atacată, motivele obiective invocate de către aceasta în susţinerea cererii fiind de natură a justifica depăşirea termenului de recurs şi elemente din care să rezulte că data comunicării sentinţei este data de 26 iulie 2012, motiv pentru care cererea de repunere în termenul de recurs urmează a fi admisă.

Pentru aceleaşi considerente, Curtea va respinge ca neîntemeiată excepţia tardivităţii formulării recursului invocată de intimata-pârâtă.

În ceea ce priveşte cererea de recurs, instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte reţine că nerespectarea clauzelor contractuale de la art. 5.11, art. 8.4 şi art. 8.5 au ca şi sancţiune rezilierea de plin drept a contractului de concesiune, fără nici o notificare prealabila (pact comisoriu de gradul IV).

Prin Adresa din 15 februarie 2011, intimata-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului a adus la cunoştinţa reclamantei faptul că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, referitoare la nerealizarea obligaţiilor contractuale cu privire la neplata la termen a redevenţei - art. 5.11, neconstituirea scrisorilor de garanţie pentru redevenţa - art. 8.4 şi investiţii - art. 8.5, astfel încât a procedat la rezilierea de plin drept a contractului, prin aplicarea pactului comisoriu de gradul IV fără notificare prealabilă.

Potrivit dispoziţiilor contractului de concesiune (art. 8.4 şi 8.5), în vederea garantării redevenţei, concesionarul este obligat ca până la data de 30 ianuarie a fiecărui an, sub sancţiunea rezilierii contractului de concesiune fără notificare prealabilă, să prezinte o scrisoare de garanţie bancară, în favoarea concedentului, care să aibă valabilitate pe un an calendaristic şi la o valoare de cel puţin cea mai mare tranşă de plată negociată de ofertant, concedentul urmând a aduce la cunoştinţă printr-o notificare valoarea care trebuie trecută în scrisoarea de garanţie până la data de 15 ianuarie a fiecărui an.

Totodată, valoarea investiţiilor anulare minime obligatorii, asumate de către concesionar prin angajamentul investiţional va fi garantată în mod obligatoriu anual în favoarea concedentului, prin prezentarea unei scrisori de garanţie bancară emisă la o valoare identică celei a investiţiei anuale.

Înalta Curte reţine că, la data de 30 ianuarie 2011, erau scadente obligaţia de constituire a scrisorii de garanţie pentru plata redevenţei datorată pentru anul 2011 şi obligaţia de constituire a scrisorii de garanţie pentru realizarea investiţiilor aferente pentru anul 2011.

De asemenea, la data de 3 februarie 2011, concesionarul SC A. SRL, mai avea şi alte obligaţii de plată scadente şi neachitate, în cuantum de 137.308,82 RON, constând în redevenţa scadentă pentru termenul I din 15 ianuarie 2011, în cuantum de 105.986,13 RON, obligaţia de plată a termenului unic din 31 decembrie 2010, în cuantum de 28.502,85 RON şi penalităţi calculate conform art. 5.9 şi art. 5.10 din contract, până la data de 3 februarie 2011, aferente celor două termene scadente, în cuantum de 2.819,84 RON.

Drept urmare, instituţia intimată a procedat la demararea procedurii de executare silită, prin Adresa din 10 februarie 2011 comunicându-i recurentei titlul executoriu în baza contractului de concesiune, ce avea ca obiect suma totală anterior menţionată.

Recurenta a invocat în susţinerea şi motivarea recursului respectarea obligaţiei de plata a redevenţei.

Cu privire la acest aspect, instanţa de control judiciar constată, pe de o parte, că o eventuală plată a debitului pentru care a fost notificată nu schimbă situaţia de fapt cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor contractuale prevăzute de art. 8.4 şi 8.5., respectiv constituirea scrisorii de garanţie pentru redevenţă şi investiţii.

Pe de altă parte, pe baza actelor aflate la dosar, afirmaţia recurentei în sensul că la data de 11 februarie 2012 şi ulterior acestei date a achitat redevenţa, nesusţinută pe plan probator, apare ca fiind nefondată.

În privinţa invocării de către reclamantă a imposibilităţii obiective de a furniza scrisorile de garanţie bancara, din culpa intimatei, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod judicios a reţinut aceste susţineri ca fiind nedovedite, câtă vreme adresa prin care a fost notificată reclamantei intenţia de reziliere nu a produs efectele finale, iar contractul de concesiune fiind în vigoare la data scadentă a obligaţiei de constituie a garanţiilor, instituţiile bancare nu puteau refuza să dea curs cererilor având acest obiect din partea reclamantei.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de repunere în termen.

Respinge excepţia tardivităţii recursului.

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 2691 din 23 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - MI