Retroactive salary correction for judicial assistants: legal error rectification vs. breach of legal certainty and non-retroactivity

Decizia nr. 736/2016

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Conţinutul şi obiectul contestaţiei cu soluţionarea căreia a fost învestită Înalta Curte, în temeiul art. 7 alin. (2) din cap. VIII al Legii nr. 284/2010.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28 aprilie 2015, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimaţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (denumită în continuare, „Înalta Curte de Casație și Justiție”) şi Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a solicitat:

- anularea Ordinului nr. 358 din 12 noiembrie 2014 emis de preşedintele Înaltei Curții de Casație și Justiție (comunicat la data de 12 noiembrie 2014) prin care i-au fost restabilite retroactiv drepturile salariale, astfel: începând cu data de 01 aprilie 2013 (data la care a trecut în gradul I gradaţia 2), în sensul acordării unei majorări de 2,5% (în loc de 5%) pentru tranşa de vechime în funcţie de la 3-5 ani, rezultând o indemnizaţie de încadrară brută mai mică decât cei aflaţi în funcţii similare; începând cu data de 01 februarie 2014 (data la care a împlinit 10 ani vechime în muncă) s-a acordat o indemnizaţia de încadrare brută prin raportare la indemnizaţia brută diminuată (care includea procentul de 2,5%);

- obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la plata diferenţelor de drepturi salariale, începând cu data de 01 noiembrie 2014, data intrării în vigoare a ordinului contestat, şi până la data încetării efectelor juridice ale acestuia.

În motivarea contestaţiei, se arată următoarele:

Contestatoarea precizează că, în conformitate cu art. 7 din cap. VIII din Legea nr. 284/2010, a îndeplinit procedura prealabilă în termenul de 15 zile de la comunicarea Ordinului nr. 358 din 12 noiembrie 2014, care, însă, nu a fost soluţionată până la data introducerii acţiunii.

Contestatoarea arată că a fost încadrată în funcţia de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 01 aprilie 2010, iar anterior, începând cu data de 15 ianuarie 2004, a exercitat profesia de avocat, aducând următoarele precizări:

- Prin Ordinul nr. 68/2009, a fost numită în funcţia de magistrat-asistent gradul III, începând cu data de 01 aprilie 2010 şi i-a fost stabilită indemnizaţia de încadrare brută lunară de 6.774 lei (4.672 lei indemnizaţie de încadrare, la care se adaugă 1.635 lei adaos de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi adaos de 10% pentru confidenţialitate, 467 lei spor de 10% pentru vechime în muncă), la care s-a adăugat 1.016 lei spor pentru condiţii deosebite de muncă, plus un cuantum în sumă de 1.087 lei pentru confidenţialitate, risc şi suprasolicitare neuropsihică, totalizând 8.877 lei.

- Prin Ordinul nr. 77 din 09 aprilie 2013, având în vedere că, la data de 01 aprilie 2013, a împlinit 3 ani vechime în funcţia de magistrat-asistent gradul III, a fost promovată în funcţia de magistrat-asistent gradul II gradaţia 2, iar, prin Ordinul nr. 25 din 03 februarie 2014, având în vedere că, la data de 15 ianuarie 2014, a împlinit 10 ani vechime în muncă, a fost reîncadrată în funcţia de magistrat-asistent gradul II gradaţia 3 clasa 100 (coeficient de salarizare 11,73).

- Prin Ordinul nr. 358 din 12 noiembrie 2014 a fost menţinută încadrarea în funcţia de magistrat-asistent gradul II gradaţia 3 clasa 100 (coeficient de salarizare 11,73), însă au fost calculate retroactiv, începând cu data de 01 aprilie 2013, alte drepturi salariale diminuate.

În susţinerea capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. 358 din 12 noiembrie 2014, contestatoarea invocă, în esenţă, următoarele argumente:

a) încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, a principiului securităţii raporturilor juridice şi a principiului încrederii legitime, pentru următoarele motive:

- Ordinul nr. 358 din 12 noiembrie 2014 dispune reîncadrarea cu un salariu diminuat cu efect retroactiv, deşi ordinele anterioare, inclusiv cel de încadrare în funcţia de magistrat-asistent, nu sunt revocate sau anulate;

- ordinele anterioare sunt acte administrative unilaterale care au intrat în circuitul civil şi au produse efecte juridice, astfel că, potrivit art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, revocarea acestora nu mai era posibilă, trecând mai mult de un an de la data emiterii lor;

- contestatoarea susţine nu are nicio culpă cu privire la modul de calcul al salariului, iar principiul securităţii raporturilor juridice consacrat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale impune respectarea caracterului definitiv al unui act ce nu a fost atacat în justiţie în termenul unei acţiuni de drept comun în materie;

- astfel, Ordinul nr. 358 din 12 noiembrie 2014 este nelegal, având în vedere că Ordinul nr. 77 din 09 aprilie 2013 nu a fost revocat sau anulat în termen de un an de la emiterea sa;

b) lipsa de motivare a ordinului contestat, întrucât nu conţine considerente legale noi comparativ cu cele care au stat la baza emiterii ordinelor iniţiale nerevocate, putând conduce la concluzia că este nemotivat;

c) modalitatea eronată de reîncadrare prin raportare la clasele de salarizare şi aplicarea greşită a sintagmei „nivel de salarizare în plată pentru funcţii similare”, pentru următoarele motive:

La data de 1 aprilie 2010, a fost numită în funcţia de magistrat-asistent gradul III în raport de prevederile Legii nr. 330/2009, funcţie asimilată din punct de vedere al salarizării, potrivit Anexei VI la Legea nr. 330/2009, funcţia de preşedinte de secţie de tribunal.

La data formulării cererii, contestatoarea a arătat că este încadrată în funcţia de magistrat-asistent grad II, iar, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt. 2 şi art. 11 lit. h) din cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, salarizarea este similară funcţiei de vicepreşedinte de tribunal şi se stabileşte conform dispoziţiilor menţionate.

A mai susţinut contestatoarea că drepturile salariale stabilite prin ordinul contestat nu sunt în conformitate cu dispoziţiile legale atât timp cât prin art. 2 din Legea nr. 284/2010 şi pct. III lit. b) din Normele metodologice de aplicare a acesteia, se stabileşte că, în anul 2011 (regulă menţinută pentru anul 2012 prin art. 2 şi 3 din Legea nr. 285/2010, dar şi pentru anii următori) pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, numit/încadrat pe funcţii de acelaşi fel sau promovat în funcţii/grade/trepte, precum şi pentru cele care au avut raporturile de muncă suspendate, „salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţii similare” argument de interpretare logică a fortiori ce impune, evident, că salarizarea corespunzătoare vechimii în funcţie şi vechimii în muncă nu se poate realiza decât prin acordarea majorării corespunzătoare procentului de 5% atât pentru sporul de vechime, cât şi de 5% pentru sporul de fidelitate (adaos/majorare) - care constituie nivelul în plată pentru funcţiile similare şi nu a celui de 2,5% a sporului de vechime în funcţie, cum în mod greşit s-a dispus prin ordinul contestat.

Contestatoarea a invocat şi prevederile art. 1 pct. 6 din Legea nr. 71/2015, susţinând că acest act normativ a fost adoptat de legiuitor pentru a repara discriminarea rezultată din aplicarea eronată a dispoziţiilor legale privind salarizarea.

În concluzie, contestatoarea a susţinut că, prin aplicarea şi interpretarea greşită a legii salarizării, i-au fost acordate procente inferioare faţă de cele de care beneficiază ceilalţi magistraţi-asistenţi aflaţi în funcţii similare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aceeaşi vechime în muncă şi funcţie.

În fine, cu referire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata diferenţelor de drepturi salariale, a arătat că şi acesta se impune a fi admis, în considerarea principiului accesorium sequitur principalem şi a împrejurării că, începând cu data de 1 noiembrie 2014, drepturile salariale ce i se cuvin au fost diminuate prin punerea în executare a Ordinului nr. 358 din 12 noiembrie 2014 a cărui anulare se solicită prin prezenta cerere de chemare în judecată.

În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 7 din cap. VIII, Secţiunea 1 din Legea nr. 284/2010 şi ale art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.

2. Întâmpinarea intimatei;

Intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea acţiunii formulate de contestatoare, ca neîntemeiată.

În esenţă, intimata susţine că, potrivit principiilor care guvernează actele administrative, legalitatea emiterii acestora este condiţionată de o serie de cerinţe, printre care: respectarea dispoziţiilor legale în temeiul cărora actele au fost emise, motivarea, legala competenţă a emitentului actului. S-a arătat că este adevărat că actele administrative sunt supuse cerinţelor izvorâte din principiile generale de drept, precum cel al neretroactivităţii legii civile şi celelalte principii care decurg din acesta, însă în situaţia ordinului contestat nu poate fi vorba de o încălcare a niciunuia dintre aceste principii, aşadar nici a celui cu privire la neretroactivitatea efectelor actului administrativ. S-a arătat că, din analiza doctrinei şi a jurisprudenţei, se desprinde ideea că nu constituie o încălcare a unei condiţii de legalitate a actului administrativ situaţia în care însăşi legea în temeiul căreia actul este emis prevede sau implică o derogare de la respectiva condiţie.

Se susţine că ordinul de salarizare contestat a fost emis în vederea corectării drepturilor salariale eronat calculate anterior, arătându-se că în materia drepturilor salariale este aplicabilă regula potrivit căreia în situaţia calculului eronat al salariului, angajatul este obligat să restituie sumele nedatorate, iar retroactivitatea efectelor ordinului contestat își are izvorul în lege (art. 256 C. muncii).

În vederea justificării modului de calcul privind drepturile salariale ale contestatoarei, intimata a depus la dosar adresa din 25 iunie 2015 emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Departamentului Economico-Financiar şi Administrativ.

3. Soluţia şi considerentele instanţei asupra contestaţiei formulate;

Analizând contestaţia în raport cu susţinerile părţilor şi probatoriul administrat, Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele arătate în continuare.

3.1. Cu referire la susţinerile contestatoarei privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi a principiului securităţii raporturilor juridice.

Principiul neretroactivităţii legii civile reclamă determinarea legii aplicabile la momentul la care acte sau fapte juridice s-au ivit, s-au săvârşit ori s-au produs, acestea fiind guvernate de legea în vigoare la data ivirii noilor situaţii juridice.

În cauză, se constată că atât actele contestate, cât şi actele a căror legalitate şi temeinicie o susţine contestatoarea au fost emise în temeiul aceloraşi dispoziţii legale în vigoare la momentul emiterii lor, respectiv: O.U.G. nr. 84/2012, O.U.G. nr. 80/2010 şi Legea nr. 284/2010, în privinţa cărora nu au intervenit modificări în intervalul de referinţă.

În raport cu pretinsa încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile şi a principiului securităţii raporturilor juridice, prezintă relevanţă următoarele considerente din Decizia Curţii Constituţionale nr. 669 din 26 iunie 2012 (referitoare la analiza de constituţionalitate a art. 6 din Legea nr. 285/2010): „avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate.”

Astfel fiind, contestatoarea nu poate opune un drept pretins câştigat, atâta timp cât dreptul respectiv a fost stabilit pe baza aceloraşi legi în temeiul cărora a fost emis şi ordinul contestat, fiind necesar a fi realizat controlul de legalitate pentru a se verifica dacă aplicarea legii a fost realizată corect prin actul ce formează obiectul cauzei. În acest context, nu se poate reţine că principiul securităţii raporturilor juridice a fost încălcat prin emiterea actului de corectare a erorii săvârşite anterior în privinţa modului de calcul al drepturilor salariale.

3.2. Cu referire la aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la salarizarea personalului din justiţie, în funcţie de tranşele de vechime în muncă şi în funcţie, care au determinat emiterea ordinelor contestate

Dispoziţiile legale invocate în preambulul actelor contestate sunt următoarele:

- art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare:

„Art. 2. - Prevederile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, şi ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) şi art. 13 ale 2din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.”

- art. 2, art. 2 şi art. 6 din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar:

„Art. 2. - Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: (…);

Art. 2. - În anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat.”

- art. 11 alin. (3)-(5) din cap. III - Secţiunea 1 şi art. 11 lit. h) din Anexa nr. VI, cap. VIII, Secţiunea a II-a din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

3.3. În ceea ce priveşte criticile formulate de contestatoare cu privire la modalitatea de calcul al drepturilor salariale aferente funcţiei de magistrat-asistent gradul II

Se observă că, prin Ordinul nr. 77 din 09 aprilie 2013, ca urmare a împlinirii a 3 ani de vechime în funcţia de magistrat-asistent, contestatoarea a fost promovată din gradul III gradaţia 2 clasa 97 (coeficient 10,85) în gradul II gradaţia 2 clasa 98 (coeficient 11,16).

Prin criticile formulate, în esenţă, contestatoarea susţine că ar fi trebuit să îi fie stabilită clasa de salarizare 106, conform prevederilor art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt. 2 şi art. 11 lit. h) din cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 şi ale pct. I lit. b), a) pct. 1-4 din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi ministrului finanţelor publice nr. 42/77/2011.

Dispoziţiile invocate de contestatoare aveau, la data emiterii Ordinului nr. 77 din 09 aprilie 2013, următorul conţinut:

- art. 9 alin. (1) şi (2), art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt. 2 şi art. 11 lit. h) din cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010:

„Art. 9. - (1) Indemnizaţiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de judecătorie şi ale judecătorilor militari cu grad de tribunal militar, precum şi ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanţe se stabilesc pe baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi în cap. I nr. crt.1 din prezenta anexă.

(2) Indemnizaţiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de tribunal/tribunal specializat şi ale judecătorilor militari cu grad de tribunal militar teritorial, precum şi ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanţe se stabilesc pe baza unor coeficienţi de ierarhizare cu două clase de salarizare mai mari decât cei prevăzuţi la alin. (1).

Art. 10. - (1) Judecătorii şi procurorii care ocupă funcţii de conducere beneficiază de indemnizaţia de încadrare aferentă clasei maxime de salarizare corespunzătoare instanţei/ parchetului unde funcţionează, majorată după cum urmează:

b) Funcţii de conducere în cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate, judecătoriilor şi al parchetelor de pe lângă aceste instanţe:

Art. 11. - Indemnizaţiile de încadrare pentru funcţiile din cadrul sistemului justiţiei se stabilesc pe baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi pentru funcţiile prevăzute la art. 9 şi 10, în raport cu funcţia, gradul şi, după caz, vechimea în muncă şi în funcţie avute, după cum urmează: (…);

h) pentru funcţia de magistrat-asistent gradul II, pe baza coeficientului de ierarhizare prevăzut la art. 9 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt. 2;”

- pct. I lit. b).a) pct. 1-4 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi ministrului finanţelor publice nr. 42/77/2011.

„B. a) Începând cu 1 ianuarie 2011, personalul din sistemul justiţiei se reîncadrează pe clasele de salarizare, pe funcţiile, gradele şi gradaţiile prevăzute în Legea-cadru nr. 284/2010, în raport cu funcţia, gradul/treapta profesional/profesională, vechimea avute de persoana respectivă la data 31 decembrie 2010.

Exemple de reîncadrare a personalului din sistemul justiţiei:

1. Persoana care, la 31 decembrie 2010, era încadrată în funcţia de preşedinte de judecătorie se reîncadrează pe aceeaşi funcţie de preşedinte, stabilindu-se clasa de salarizare 104, indiferent de gradul profesional corespunzător funcţiei de execuţie, cu aplicarea în ceea ce priveşte salarizarea a art. 10 alin. (2) din cap. VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010.

2. Persoana care, la 31 decembrie 2010, era încadrată în funcţia de judecător cu grad de judecătorie se reîncadrează pe aceeaşi funcţie, acelaşi grad şi aceeaşi gradaţie, stabilindu-se clasa de salarizare şi gradaţia în raport cu vechimea în funcţie şi vechimea în muncă avute la 31 decembrie 2010 (pentru o vechime în funcţie de la 15 la 20 de ani şi pentru o vechime în muncă de la 15 la 20 de ani, clasa de salarizare este 102).

3. Persoana care, la 31 decembrie 2010, era încadrată în funcţia de judecător cu grad de curte de apel se reîncadrează în aceeaşi funcţie, acelaşi grad şi aceeaşi gradaţie, în raport cu vechimea în funcţie şi cu vechimea în muncă avute la 31 decembrie 2010 (pentru o vechime în funcţie de la 10 la 15 ani şi o vechime în muncă de la 15 la 20 de ani, clasa de salarizare pe care se va reîncadra este 105, clasă care rezultă din adunarea clasei 101 cu 4 clase de salarizare, potrivit art. 9 alin. (3) din cap. VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010).

4. Persoana care, la 31 decembrie 2010, era încadrată în funcţia de preşedinte de curte de apel se reîncadrează în aceeaşi funcţie de preşedinte, stabilindu-se clasa de salarizare 108, clasă care rezultă din adunarea clasei 104 (clasa maximă pentru judecătorie) cu 4 clase de salarizare, potrivit art. 10 alin. (1) din cap. VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010.”

La data emiterii Ordinului nr. 77 din 09 aprilie 2013, ca urmare a împlinirii a 3 ani de vechime în funcţia de magistrat-asistent gradul III gradaţia 2 clasa 97 (coeficient de ierarhizare 10,85), contestatoarea a fost promovată, începând cu 01 aprilie 2013, în gradul II gradaţia 2 clasa 98 (coeficient de ierarhizare 11,16), cu aplicarea corectă a dispoziţiilor citate ale art. 11 lit. h) raportat la art. 9 alin. (1) şi (2) şi la coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în cap. I nr. crt.1 din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, după cum urmează: clasa 96 (conform nr. crt.1 din cap. I al anexei nr. VI, corespunzător funcţiei de judecător cu grad de judecătorie cu o vechime în funcţie de 3-5 ani şi gradaţia 2 corespunzătoare tranşei de vechime în muncă de la 5 la 10 ani prevăzută de art. 11 alin. (3) teza a II-a din cap. III al Legii nr. 284/2010), la care se adaugă două clase de salarizare, ajungând la clasa 98 (conform art. 9 alin. (2) din cap. VIII al anexei nr. VI), şi procentul de majorare de 1,7% (aplicat la coeficientul de ierarhizare de 10,97) ajungând la coeficientul de ierarhizare 11,16 (conform art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt. 2 din cap. VIII al anexei nr. VI).

De asemenea, prin aplicarea corectă a aceloraşi dispoziţii legale, prin Ordinul nr. 25 din 03 februarie 2014, ca urmare a împlinirii a 10 ani de vechime în muncă, contestatoarea a fost promovată, începând cu 01 februarie 2014, în cadrul gradului II al funcţiei de magistrat-asistent, din gradaţia 2 clasa 98 (coeficient de ierarhizare 11,16), după cum urmează: în gradaţia 3 clasa 98 (conform nr. crt.1 din cap. I al Legii nr. 284/2010, corespunzător funcţiei de judecător cu grad de judecătorie cu o vechime în funcţie de 3 ani şi o vechime în muncă de 10-15 ani, prevăzută de art. 11 alin. (3) teza a treia din cap. III al Legii nr. 284/2010) la care se adaugă două clase de salarizare, ajungând la clasa 100 (conform art. 9 alin. (2) din cap. VIII al anexei nr. VI) şi prin aplicarea procentului de majorare de 1,7% în privinţa coeficientului de ierarhizare 11,53, ajungând la coeficientul de ierarhizare 11,73 (conform art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt.2 din cap. VIII al anexei nr. VI).

Pentru aceste motive, nu poate fi primită susţinerea contestatoarei referitoare la clasa de salarizare 106.

Din datele prezentate de intimată, aşa cum rezultă din Nota Departamentului Economico-Financiar şi Administrativ din 09 iunie 2015 (fila 36), diferenţa cuantumului drepturilor salariale stabilite prin ordinul contestat rezultă din recalcularea indemnizaţiei de încadrare brută lunară începând cu data de 01 aprilie 2013, prin acordarea, în mod just, a unei majorări în procent de 2,5% (iar nu în procent de 10%, aşa cum i-a fost acordată iniţial), ca urmare îndeplinirii condiţiilor de promovare în tranşe de vechime în funcţie, iar, cu data de 01 februarie 2014, cu 5% ca urmare a îndeplinirii condiţiilor de promovare în tranşe de vechime în muncă., prin aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 10 alin. (5) din cap. I al Legii nr. 284/2010, conform cărora „diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5%”.

Aplicarea corectă a dispoziţiilor legale citate anterior este reţinută în considerarea faptului că, la împlinirea a 3 ani de vechime în funcţia de magistrat-asistent gradul III, prin Ordinul nr. 77 din 09 aprilie 2013, contestatoarea a promovat din clasa de salarizare 97 în clasa de salarizare 98, iar, la împlinirea a 10 ani de vechime în muncă, prin Ordinul nr. 25 din 03 februarie 2014, a promovat din clasa de salarizare 98 în clasa de salarizare 100.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că, prin ordinul contestat, au fost menţinute gradul, gradaţia, clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare stabilite anterior, fiind doar îndreptate erorile de calcul în privinţa determinării cuantumului drepturilor salariale, atât la data de 01 aprilie 2013, cât şi la data de 01 februarie 2014, pentru a se realiza o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (5) din cap. I al Legii nr. 284/2010, astfel că nu pot fi reţinute criticile de nelegalitate şi netemeinicie formulate de contestatoare.

Se cuvine a fi menţionat şi faptul că dispoziţiile invocate de contestatoare din Legea nr. 71/2015 nu prezintă relevanţă sub aspectul modului de stabilire a drepturilor salariale la datele de 01 aprilie 2013 şi 01 februarie 2014, date anterioare intrării în vigoare a acestei legi.

În contextul în care s-a reţinut că este neîntemeiat capătul principal de cerere vizând anularea Ordinului nr. 358 din 12 noiembrie 2014, Înalta Curte constată că este neîntemeiat şi capătul subsidiar de cerere referitor la obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la plata diferenţelor de drepturi salariale, începând cu data de 01 noiembrie 2014, data intrării în vigoare a ordinului contestat, şi până la data încetării efectelor juridice ale acestuia, în aplicarea principiului accesorium sequitur principalem, motiv pentru care nu se impun a mai fi analizate susţinerile contestatoarei subsumate acestui petit.

La pronunţarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere şi practica sa anterioară reprezentată, cu titlu de exemplu, de Deciziile nr. 48/2016, nr. 411/2016, nr. 550/2016.

3.5. Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte va respinge aşadar, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Ordinului nr. 358 din 12 noiembrie 2014 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2016.