Delegation of signature held internal measure, not reviewable administrative act; appeal rejected as unfounded

Decizia nr. 726/2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamantele SC A. IPURL şi SC B. IPUR au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi preşedintele C., anularea Ordinului nr. 242 din 24 aprilie 2013 al preşedintelui C., ca fiind nelegal, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluția instanței de fond;

Prin sentinţa civilă nr. 254 din 16 iunie 2014, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamantele SC A. IPURL şi SC B. IPUR, în contradictoriu cu pârâţii C. şi preşedintele C., invocată din oficiu şi, în consecinţă, a respins acţiunea ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată;

Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat recurs reclamantele SC A. IPURL şi SC B. IPUR.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au susţinut faptul că hotărârea judecătorească contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurentele susţin că actul contestat este un act de autoritate intitulat Ordin având nr. 242/24 aprilie 2013 prin care se dispune împuternicirea d-nei D. - director al Direcţiei juridice din cadrul C. „să semneze corespondenţa către persoane fizice/juridice privind activitatea direcţiei, semnarea actelor şi documentelor care sunt rezultatul activităţii direcţiei (contestaţii la executare, întâmpinări, căi de atac ordinare şi extraordinare şi alte acte procedurale formulate în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată, ş.a.m.d.)".

Instanţa de fond evită a se pronunţa asupra problemei de drept ridicată prin acţiune tocmai pentru că se solicită analizarea unui act administrativ nelegal.

Nu se poate spune că efectele actului atacat nu sunt acelea ale unui act administrativ, din moment ce prin acesta se delegau atribuţii conferite prin lege preşedintelui C., organ emitent al actului către o anume persoană, iar legea limitează astfel de delegări strict la anumite persoane dintre care cea prevăzută în ordinul atacat.

Respectivul act a fost opus terţilor, inclusiv instanţelor de judecată, care sunt obligaţi să-l pună în executare.

Recurentele invocă în susţinerea recursului articole din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

1. Apărările formulate în cauză

Intimata C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

2. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 14 octombrie 2015, recursul a fost admis în principiu.

3. Soluția instanței de recurs;

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Recurentele-reclamante au solicitat anularea Ordinului nr. 242 din 24 aprilie 2013 al preşedintelui C., ca fiind nelegal

Prin ordinul atacat se dispune împuternicirea directorului Direcţiei juridice din cadrul C. „să semneze corespondenţa către persoane fizice/juridice privind activitatea direcţiei, semnarea actelor şi documentelor care sunt rezultatul activităţii direcţiei (contestaţii la executare, întâmpinări, căi de atac ordinare şi extraordinare şi alte acte procedurale formulate în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată, ş.a.m.d.)".

Controlul judecătoresc asupra activităţii de organizare a executării legii şi de executare în concret a acesteia de către organele administraţiei publice vizează doar legalitatea actelor administrative supuse controlului.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 prin act administrativ se înţelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ”.

Pentru a fi considerat act administrativ, condiţiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.

Însă, nu toate actele unilaterale emise de autorităţile publice, sunt acte administrative ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.

În acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că actul ce face obiectul prezentei cauze nu este un act administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ, ci este un act emis de autoritate în cadrul activităţi curente, de organizare internă, reprezentând un ordin de serviciu.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentelor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, fiind nefondat.

4. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs;

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele SC A. IPURL şi SC B. IPUR împotriva sentinţei civile nr. 254 din 16 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2016.