Disciplinary exclusion of insolvency practitioner: cassation inadmissibility due to lack of procedural defect despite alleged nullity of summons

Decizie nr. 6974/2013

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Decizia atacată

Prin Decizia nr. 5089 din 29 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Sentinţei nr. 6437 din 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut că prin plângerea disciplinară din 16 martie 2011 Consiliul de conducere al filialei UNPIR Bucureşti a sesizat Comisia de disciplină că, deşi reclamantul a fost sancţionat disciplinar, prin Decizia din 18 august 2010 a Comisia de disciplină Bucureşti, cu suspendarea din activitate pe o perioadă de 3 luni, acesta a continuat să activeze ca practician în insolvenţă.

Strămutarea cauzei disciplinare de la Bucureşti la Constanţa a intervenit în temeiul art. 13 din Regulamentul privind procedura disciplinară, ca urmare a faptului că 3 din cei 5 membri ai Comisiei s-au pronunţat în dosarul în care s-a aplicat sancţiunea suspendării pe perioada 18 august 2010 - 18 noiembrie 2010, iar cererile de abţinere ale celor 3 membri au fost admise având în vedere că împotriva acestora reclamantul formulase plângeri penale.

Astfel, prin Decizia din 2011, plângerea disciplinară a fost strămutată la Comisia de disciplină Constanţa, care a emis Decizia de sancţionare a reclamantului cu excluderea din UNPIR şi pierderea calităţii de practician în insolvenţă, prin aplicarea art. 68 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă (modificată şi completată) coroborat cu art. 96 alin. (1) lit. a), art. 96 alin. (2), art. 96 alin. (5) şi art. 100 din Statutul privind organizarea şi funcţionarea profesiei de practician în insolvenţă.

Referitor la încălcarea dreptului la apărare în faţa Comisiei de disciplină a filialei Constanţa, invocată în primă instanţă şi reiterată în calea extraordinară de atac exercitată, instanţa de recurs a reţinut că în mod corect judecătorul a examinat cu atenţie această susţinere.

Astfel, la primul termen fixat de Comisia de disciplină a filialei Constanţa, 25 martie 2011, s-a admis cererea formulată de reclamant pentru pregătirea apărării, acordându-se termen la 1 aprilie 2011, iar o a doua cerere de amânare, pentru acelaşi motiv, a fost formulată la 31 martie 2011, fiind însă respinsă. Convocarea reclamantului pentru cele două termene s-a făcut atât prin scrisoare cu confirmare de primire, cât şi prin e-mail, corespondenţa reclamantului către Comisie demonstrând, de altfel, că avea cunoştinţă de sesizarea disciplinară şi că a precizat că transmite punctul său de vedere referitor la aspectele şi conţinutul plângerii.

În faţa Comisiei Superioare de disciplină a UNPIR, care prin Decizia din 17 iunie 2011 a respins contestaţia împotriva Deciziei din 2011 a Comisiei de disciplină Constanţa, reclamantul a beneficiat de două termene de judecată (13 mai 2011 şi 3 iunie 2011) la care a fost prezent personal şi asistat de avocat, precum şi de o amânare de pronunţare de două săptămâni.

Astfel, în mod corect s-a reţinut că au fost respectate prevederile cuprinse în Anexa nr. 3 la Statut ("Regulament privind procedura de disciplină"), respectiv art. 17 alin. (1) - (5), cu sublinierea că potrivit art. (1): "cercetarea abaterii disciplinare se va face cu celeritate".

Critica privitoare la reţinerea de către Comisia de disciplină a filialei Constanţa ca principal motiv al sancţiunii cu excludere neplată "primă de asigurare", prin menţinerea aplicării art. 68 lit. d) din O.U.G. nr. 86/2006, nu a fost reţinută de către instanţa de control judiciar, deoarece aspectele care au determinat sancţiunea se circumscriu în mod evident încălcării de către reclamant a interdicţiilor prevăzute în art. 96 alin. (1) lit. a) şi (2) din Statut.

Prin urmare, Înalta Curte, prin decizia atacată, a constatat ca fiind dovedit faptul că sancţiunea disciplinară cu excludere definitivă din UNPIR, însoţită de pierderea calităţii de practician în insolvenţă a fost aplicată recurentului-reclamant cu respectarea normelor statutare emise în exercitarea dreptului de autoreglementare recunoscut UNPIR prin art. 46 din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă.

2. Motivele invocate în contestaţia în anulare

Recurentul-reclamant a atacat decizia menţionată cu o contestaţie în anulare întemeiată pe prevederile art. 317 pct. 1 şi urm. C. proc. civ.

În susţinerea contestaţiei în anulare, contestatorul a invocat nelegalitatea procedurii de citare în faţa comisiei de disciplină, invocând nulitatea absolută a Deciziei din 1 aprilie 2011 a Comisiei de disciplină din cadrul UNPIR, filiala Constanţa.

A mai susţinut contestatorul faptul că aceste motive, deşi au fost invocate în recurs, recursul a fost respins fără a fi cercetat fondul.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând temeiurile de fapt şi de drept invocate de contestatoare, prin prisma dispoziţiilor legale ce reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte reţine că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să-şi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 317 C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

1. când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;

(2) Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".

Deşi contestatorul şi-a fundamentat în drept calea de atac pe aceste dispoziţii legale, în motivarea cererii nu se regăsesc argumente care să susţină în fapt acest motiv de contestaţie.

Susţinerile din motivarea contestaţiei în anulare reprezintă de fapt o reluare a argumentelor de fondul cauzei, precum şi a motivelor de recurs, deja analizate de instanţa ce a soluţionat recursul, prin acestea dorindu-se, în realitate, o rejudecare a recursului.

De altfel, din modul de redactare, dar şi din conţinutul motivelor contestaţiei în anulare, contestatorul tinde la anularea unei hotărâri pentru că, în opinia sa, nu a fost bine soluţionată cauza.

Or, motivele invocate de către contestator nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză.

Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reaminteşte faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea, permanent subliniază că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (cauza Mitrea vs.România, 26105/ 03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare declarată de A. împotriva Deciziei nr. 5089 din 29 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2011, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2013.

Procesat de GGC - MI