Extraordinary appeal against daily fine for non-enforcement of compensation title dismissed; failure to cite specific official not a procedural defect

Decizia nr. 6942/2013

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 872 din 26 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea precizată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Preşedintele C.C.S.D. - C., având ca obiect obligarea pârâţilor la emiterea titlului de despăgubire în termenul stabilit prin Sentinţa nr. 318 din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, nr. 2403 din 28 aprilie 2011.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A. şi B., considerând-o netemeinică şi nelegală.

În motivele de recurs a fost criticată soluţia instanţei de fond sub următoarele aspecte:

- instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel că nu se poate efectua un control judiciar;

- hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a O.U.G. nr. 4/2012.

3. Soluţia instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 5340 din 12 decembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de reclamanţii A. şi B., împotriva Sentinţei civile nr. 872 din 26 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

A modificat sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea reclamanţilor A. şi B.

A dispus amendarea Preşedintelui C.C.S.D. cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu 28 mai 2011 şi până la 15 martie 2012.

A respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor, precum şi capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs reţinut, în esenţă, următoarele:

Reclamanţii au solicitat instanţei de fond amendarea Preşedintelui Comisiei Centrale cu amenda de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei de a emite decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, judeţul Dolj.

Această solicitare a fost determinată de neexecutarea Sentinţei nr. 318 din 18 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 2403 din 28 aprilie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În aceste condiţii, în raport de rămânerea irevocabilă a sentinţei (28 aprilie 2011) şi de expirarea termenului de 30 de zile pentru executare, C.C.S.D. trebuia să execute hotărârea până la 28 mai 2011 dar din probele depuse la dosar rezultă că nici la data introducerii acţiunii la instanţa de fond (11 noiembrie 2011) şi nici ulterior hotărârii nu a fost executată.

În acest context, a reţinut Înalta Curte că susţinerea din recurs ce vizează greşita aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2012 este fondată.

La 15 martie 3012 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ, începând cu acea dată s-a suspendat pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Ulterior, prin Legea nr. 117/2012 durata suspendării a fost prelungită până la 15 mai 2013.

Instanţa de fond, în mod greşit, a apreciat că perioada prezentului litigiu se suprapune peste perioada de suspendare a activităţii C.C.S.D. de emitere a titlurilor de despăgubire deoarece nu a analizat atitudinea autorităţii publice pentru perioada cuprinsă între 28 mai 2011, când a expirat termenul de 30 de zile pentru executarea hotărârii judecătoreşti irevocabile şi data de 15 martie 2012, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012.

Din probele administrate în cauză rezultă că perioada de aproape 9 luni dovedeşte pasivitatea autorităţii publice în executarea hotărârii judecătoreşti prin care a fost obligată la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, având în vedere că nu a fost luată nicio măsură care să dovedească măcar începerea executării (de exemplu desemnarea evaluatorului, întocmirea raportului de evaluare).

3. Calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare, recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (în prezent Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor), invocând motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin motivul de contestaţie în anulare (art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.), contestatoarea susţine că procedura de citare a Preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.

În susţinerea acestui motiv al contestaţiei în anulare se arată că prin Decizia Primului Ministru nr. 265 din 23 mai 2012, doamna C. a fost eliberată din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, iar începând cu data de 29 mai 2012 a fost numit în această funcţie domnul D.

Se afirmă că din economia dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 corelate cu cele ale art. 25 din aceeaşi lege, sancţiunea amenzii trebuie aplicată personal conducătorului autorităţii publice obligată prin hotărârea instanţei de contencios administrativ.

În acest sens se arată că pârâta instituţie de drept public este diferită faţă de preşedintele acesteia atât în ceea ce priveşte calitatea procesuală în proces, cât şi în ceea ce priveşte patrimoniul fiecăruia.

Mai susţine contestatoarea că instanţa de recurs nu a avut în vedere principiul dreptului la apărare al părţilor şi, implicit dreptul acestora la un proces echitabil consfinţit de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând contestaţia în anulare formulată, Înalta Curte reţine că este nefondată, prin prisma dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 care reglementează un caz al contestaţia în anulare obişnuite.

Potrivit dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. "hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legale."

Contestatoarea invocă neîndeplinirea legală a procedurii de citare cu Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că nu a fost indicată şi citată persoana fizică deţinătoare a acestei funcţii.

În primul rând, Înalta Curte constată că această afirmaţie a fost formulată de către autoritatea contestatoare ca apărare, atât în faţa instanţei de fond, precum şi faţa instanţei de recurs, prin întâmpinările depuse la dosar.

În al doilea rând, pentru ca acest motiv de anulare a unei hotărâri judecătoreşti să aibă eficienţă juridică trebuie ca nelegala citare să se refere la partea care invocă acest fapt pe calea contestaţiei în anulare şi care dovedeşte şi existenţa unei vătămări, în sensul că dacă ar fi fost citată, ar fi putut formula apărări de natură a înclina soluţia pronunţată în favoarea ei.

Prin urmare, ipoteza textului legal menţionat mai sus nu se referă la neindicarea în citaţie a numelui persoanei fizice care deţine funcţia de conducător al instituţiei, ci reprezintă o garanţie a faptului că părţile, care constituie cadrul procesual, astfel cum reclamantele au înţeles să îl stabilească, au fost legal citate în etapa soluţionării recursului.

Astfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, a fost formulată în contradictoriu cu Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în calitate de conducător al instituţiei pârâte şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Înalta Curte constată că, încă din faza soluţionării cauzei de către instanţa de fond, la cererea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin Încheierea din 4 iulie 2012, a fost introdus şi citat în cauză actualul conducător al autorităţii-pârâte, respectiv D., care a şi depus întâmpinare la dosar, formulând propriile apărări.

În cadrul derulării procedurii în faţa instanţei de recurs, în actele dosarului se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul din 7 decembrie 2012 cu Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin Preşedintele D., care a şi semnat-o.

Prin urmare, la momentul pronunţării hotărârii primei instanţe, precum şi la momentul exercitării căii de atac a recursului şi soluţionării acesteia exista un conducător al autorităţii pârâte, faţă de care s-au îndeplinit toate actele de procedură şi care a formulat şi apărări faţă de demersul judiciar al reclamanţilor.

Situaţia că Preşedintele C.C.S.D. nu a înţeles să formuleze apărări în faţa instanţei de recurs, în nume propriu, ci doar ca reprezentant al autorităţii pârâte nu poate constitui viciu de procedură, iar Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate invoca neregularitatea citării unei alte părţi, care nu a înţeles ea însăşi să invoce acest lucru.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că motivul invocat în susţinerea contestaţiei în anulare nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., contestaţia în anulare fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), împotriva Deciziei nr. 5340 din 12 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2013.

Procesat de GGC - MI