Securitate Worker Status: Sufficiency of Covert Monitoring of a Politically Imprisoned Individual to Constitute Infringement of Fundamental Rights

Decizia nr. 68/2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 februarie 2014, reclamantul Consiliul Naţională pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului A., cu motivarea că în cauză sunt întrunite cerinţele art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 1737/2 iunie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de CNSAS şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului A.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii ca nefondate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât arată că sentinţa atacată este nelegală pentru următoarele considerente:

- hotărârea pronunţată reproduce susţinerile reclamantului şi cuprinde aprecieri de ordin general, ceea ce conduce la concluzia că este nemotivată;

- supravegherea informativă a preotului B. a fost efectuată în baza atribuţiilor de serviciu, respectiv a normelor şi instrucţiunilor interne ale MAI, justificat de faptul că acesta fusese condamnat în anul 1958 de o instanţă de judecată la o pedeapsă de 18 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "activitate duşmănoasă", fiind eliberat în anul 1964.

4. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 iulie 2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea din 23 octombrie 2015, completul de filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a acestuia.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza prin prisma criticilor invocate şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a investit instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul disp. art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe recurentul-pârât A..

În cauză, verificările au fost declanşate ca urmare a cererii formulate în acest sens de către numitul C., în temeiul disp. art. 1 alin. (7) şi (8) din O.U.G. nr. 24/2008.

În temeiul Notei de constatare nr. DI/I/2135 din 20 august 2013, întocmită în cauză şi a documentaţiei ataşată acesteia, prima instanţă a reţinut că recurentul-pârât a avut calitatea de sergent-major în cadrul Direcţiei Regionale Ploieşti, Raionul Buzău (1964, 1965, 1966 şi 1967) şi că, prin activitatea desfăşurată a participat activ la supravegherea informativă a unui preot, condamnat politic în anul 1958, îngrădindu-i în acest mod drepturile şi libertăţile fundamentale recunoscute şi garantate de legislaţia din acea vreme.

În ceea ce priveşte critica referitoare la nemotivarea hotărârii [art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.], Înalta Curte reţine că este nefondată.

Potrivit disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunţată de instanţă ca urmare a soluţionării cauzei cu care a fost investită va cuprinde: "(...) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Respectarea acestei cerinţe are valoare de principiu şi se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, pentru a le aprecia pertinenţa.

Examinând considerentele sentinţei recurate instanţa constată că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor părţilor, expunând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat argumentele părţilor, contrar susţinerilor recurentului-pârât, care afirmă că au fost reproduse susţinerile reclamantului CNSAS.

Critica privind neîncadrarea activităţii recurentului-pârât în prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este, de asemenea, nefondată.

Potrivit dispoziţiilor legale enunţate, este lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de securitate, inclusiv de ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Prima condiţie prevăzută de disp. art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv ca persoana să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, al Securităţii în perioada 1945 - 1989, este întrunită, întrucât pârâtul a avut calitatea de sergent major în cadrul Direcţiei Regionale Ploieşti, Raionul Buzău, împrejurare care, de altfel, nu a fost contestată în cauză.

Şi cea de-a doua condiţie prevăzută de textul legal, respectiv aceea ca persoana vizată să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, este evident întrunită în cauză.

Activitatea desfăşurată de pârât, anume de supraveghere informativă a unui preot, condamnat politic în anul 1958, la pedeapsa închisorii şi eliberat în 1964, în scopul de "a i se cunoaşte relaţiile şi poziţia faţă de noul regim", a încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare la acea dată.

Pârâtul a dirijat surse din legătura personală, respectiv sursele "D." şi "E.", pentru a obţine informaţii privind viaţa privată a urmăritului şi poziţia acestuia faţă de politica regimului.

Împrejurarea că activitatea desfăşurată de pârât a respectat şi s-a încadrat în prevederile regulamentelor militare şi ordinele comandanţilor ierarhici nu sunt de natură a înlătura aplicarea dispoziţiilor legale ce definesc noţiunea de lucrător al Securităţii, care nu fac o astfel de distincţie între cei care au respectat şi cei care nu s-au conformat normelor ce reglementau activitatea Securităţii şi Miliţiei.

Din documentele ataşate notei de constatare rezultă implicarea ofiţerului în acţiunea informativă deschisă asupra titularului dosarului X. (titular B.), relevantă fiind împrejurarea că simplă obţinere a unor informaţii cu caracter personal referitoare la cei urmăriţi de Securitate, fără cunoştinţa sau fără acordul acestora şi pentru motive care nu aveau de-a face cu apărarea intereselor naţionale, constituie o violare a dreptului la viaţa privată şi a dreptului la liberă exprimare.

Astfel, îngrădirea drepturilor mai sus menţionate s-a produs în momentul în care, ofiţerul a dirijat surse informative în intimitatea persoanei urmărite în scopul de a obţine informaţii despre comentariile acestuia.

Concluzionând, sentinţa atacată este legală şi temeinică, astfel că în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotrivea Sentinţei nr. 1737 din 2 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2016.

Procesat de GGC - GV