Industrial park tax exemption not automatic; revision for contradictory judgments fails due to lack of identical tax year objects

Decizia nr. 618/2013

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Contextul procesual. Decizia instanţei de recurs atacată pe calea revizuirii

Prin cererea înregistrată sub nr. 5174/40/2011 pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 5 mai 2011, reclamanta SC A. SA Botoşani a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Botoşani - prin primar, Direcţia de Taxe şi Impozite Locale Botoşani, anularea Dispoziţiei primarului nr. 2570, a Deciziei de impunere nr. 10060 din 28 din 3 martie 2011 şi implicit anularea sumei totale de 32.064 RON din care 4.218 RON reprezentând impozit pe teren aflat în Parcul industrial, iar 27.864 RON reprezentând impozit pe clădiri aflate în Parcul Industrial.

Prin Sentinţa nr. 343 din 25 ianuarie 2012, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC A. SA Botoşani, arătând că, în conformitate cu art. 250 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal actualizat, „clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt: - clădirile din Parcurile Industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii”.

Prin Decizia nr. 3164 din 5 iunie 2012, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de SC A. SA Botoşani împotriva Sentinţei nr. 343 din 25 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/40/2011, în contradictoriu cu Municipiul Botoşani, prin Primar, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut următoarele aspecte:

În conformitate cu dispoziţiile art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal „impozitul pe teren nu se datorează pentru: (…) terenurile parcurilor industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii”.

Dispoziţiile pct. 77 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004 stabilesc că: „Pentru încadrarea terenurilor parcurilor industriale, prevăzute la art. 257 lit. l) din C. fisc., se vor avea în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, precum şi hotărârile Guvernului României de constituire a parcurilor industriale”.

Dat fiind că dispoziţiile Codului fiscal se referă la scutirea de la plata impozitului pe terenurile parcurilor industriale potrivit legii iar cele din Normele metodologice fac trimitere la dispoziţiile O.G. nr. 65/2001 aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, rezultă că aceste facilităţi nu sunt acordate automat prin efectul legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 7 lit. d) din O.G. nr. 65/2001 aprobată prin Legea nr. 490/2002 „pentru constituirea şi dezvoltarea unui parc industrial se acordă următoarele facilităţi: (…) reduceri de impozite acordate de administraţia publică locală pe bază de hotărâri ale consiliilor locale sau judeţene în a căror rază administrativ-teritorială se află parcul industrial respectiv, pentru bunurile imobile şi terenurile transmise în folosinţa parcului industrial”.

De asemenea, dispoziţiile art. 18 din Ordinul nr. 296/2007 privind aprobarea schemei de ajutor de stat regional acordat pentru investiţiile realizate în parcurile industriale stabilesc aceeaşi procedură de acordare a facilităţilor fiscale constând în scutiri de la plata impozitului pe teren de către unităţile administrativ teritoriale iar cele ale art. 22 alin. (1) prevăd că scutirea se acordă o singură dată pe an, în fiecare an.

Nu pot fi reţinute apărările reclamantei-recurente referitoare la abrogarea implicită a dispoziţiilor art. 7 lit. d) din O.G. nr. 65/2001 întrucât prin art. 298 pct. 6 din C. fisc. au fost abrogate expres dispoziţiile art. 7 lit. b) şi c) din O.G. nr. 65/2001. Or, dacă intenţia legiuitorului ar fi fost să abroge şi dispoziţiile literei d a acestui text normativ ar fi făcut-o în mod expres. De altfel, aşa cum s-a arătat mai sus, dispoziţiile art. 7 lit. d) din O.G. nr. 65/2001 nu sunt contrare dispoziţiilor Codului fiscal pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (4) din C. fisc. invocate de reclamanta-recurentă.

Cât priveşte apărările referitoare la procedura de aprobare a ajutorului de stat prevăzută de Legea nr. 143/1999 şi, ulterior, de O.U.G. nr. 117/2006 acestea nu fac decât să vină în sprijinul celor reţinute de Curte şi anume faptul că facilitatea fiscală nu a fost acordată reclamantei aşa încât nu ne aflăm în prezenţa unei decizii de recuperare a ajutorului de stat nelegal acordat ci a unei simple decizii de impunere pentru colectarea impozitelor şi taxelor locale.

Este de observat că reclamanta a solicitat acordarea facilităţilor fiscale prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 lit. i) din Legea nr. 571/2003, această solicitare fiind respinsă de Consiliul Local Botoşani, însă reclamanta avea posibilitatea de a cenzura acest refuz la instanţa de contencios administrativ, conform art. 1, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la trimiterile recurentei vizând jurisprudenţa în materia analizată trebuie de precizat că prezenta soluţie este în acord cu Minuta întocmită la data de 30 noiembrie 2011 în cadrul secţiei de contencios administrativ a acestei instanţe, conform art. 261 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, minută întocmită în scopul unificării practicii judiciare.

De altfel, în cauza Albu împotriva României, CEDO a statuat că unificarea jurisprudenţei necesită o anumită perioadă de timp, astfel încât un interval rezonabil în care există mai multe soluţii jurisprudenţiale asupra unor situaţii similare, este compatibil cu dreptul la un proces echitabil. Esenţială este existenţa şi funcţionarea unui mecanism eficient de unificare într-un termen rezonabil a practicii judiciare.

2. Revizuirea exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 3164 din 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de revizuire recurenta-reclamantă SC A. SA Botoşani, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, societatea recurentă invocă existenţa a două hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Astfel, precizează revizuenta că instanţa de fond a respins irevocabil recursul declarat de Municipiul Botoşani prin Primar împotriva sentinţei civile a Tribunalului Botoşani care a admis solicitarea SC A. SA de a anula Dispoziţia nr. 11454/2009 care obliga societatea din asocierea Parc Industrial Botoşani la plata sumei de 31.448,04 RON reprezentând impozit nedatorat pe clădirile şi terenurile aflate în Parcul Industrial aferente anului 2009. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire Municipiul Botoşani prin Primar care a fost soluţionată de Înalta Curte la data de 7 februarie 2012 prin respingerea cererii de revizuire - Decizia nr. 603 din 7 februarie 2012 (Dosar nr. x/39/2011).

În data de 5 iunie 2012, Curtea de Apel Suceava a respins recursul declarat de societate, precum şi solicitarea de a anula dispoziţia Primarului nr. 2570 prin care aceasta era obligată la plata sumei de 32.064 RON reprezentând impozit nedatorat pe clădirile şi terenurile aflate în Parcul Industrial aferente anului 2011. Pentru anul 2009, Curtea a considerat că nu datora impozit pe terenurile şi clădirile din Parcul Industrial, iar pentru anul 2011 s-a constatat că datora impozit pe terenurile şi clădirile din acest Parc.

Astfel că în cauză există două hotărâri potrivnice, cea de respingere a acordării ajutorului constând în scutire de la plata impozitului pe terenuri şi clădiri aflate în Parcul Industrial aferente anului 2011 şi cea prin care i s-a acordat această scutire în Dosarul nr. y/40/2009* prin Decizia Curţii de Apel Suceava. Hotărârile sunt date de aceleaşi instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite - ambele decizii fiind pronunţate de Curtea de Apel Suceava, în una şi aceeaşi pricină, acţiunile societăţilor vizând scutirea de la plata impozitului pe terenuri şi clădiri aflate în Parcul Industrial Botoşani, între aceleaşi persoane - SC A. şi Municipiul Botoşani prin Primar, având aceeaşi calitate atât în anul 2009, cât şi în anul 2011 societatea contestând dispoziţia Primarului Botoşani prin care nu acorda acest ajutor prevăzut de lege de scutire de la plata impozitului pe clădiri şi terenuri aflate în Parcul Industrial.

În continuare, revizuenta redă într-o manieră detaliata argumente de drept referitoare la impozitul pentru clădirile şi terenul aflate în Parcul Industrial Botoşani.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Analizând decizia a cărei revizuire se solicită, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Sub aspectul motivului prevăzut de art. 322 pct. 7, instanţa reţine că., „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere […] dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs”.

În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut că pentru a fi aplicabil acest motiv de revizuire, „este necesar ca hotărârile să conţină elemente caracteristice pentru existenţa lucrului judecat. Revizuirea nu poate fi admisă atunci când între decizia instanţei de recurs şi celelalte hotărâri invocate de revizuentă nu există contrarietate, întrucât acestea nu conţin elementele caracteristice pentru existenţa lucrului judecat” (G. Boroi, O. Spineanu-Matei, Codul de procedură civilă, adnotat, ediţia a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p.735).

În cauză, Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 3164/2012 a Curţii de Apel Suceava din 5 iunie 2012, a fost respins recursul declarat de SC A. SA Botoşani împotriva Sentinţei nr. 343 din 25 ianuarie 2012 pronunţata de Tribunalul Botoşani.

Prin Sentinţa nr. 343 din 25 ianuarie 2012 a fost respinsă acţiunea reclamantei SC A. SA împotriva pârâtului Municipiul Botoşani, formulată împotriva Dispoziţiei Primarului nr. 2570/2011 şi a Deciziei de impunere nr. 10060 din 28 din 3 martie 2011 pentru creanţele datorate bugetului local aferente anului 2011.

Prin Decizia nr. 2132 din 8 iunie 2011 a Curţii de Apel Suceava pronunţată în Dosarul nr. y/40/2009* au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de Municipiul Botoşani şi Primarul municipiului Botoşani împotriva Sentinţei nr. 1665 din 8 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Botoşani în contradictoriu cu SC A. SA Botoşani.

Tribunalul Botoşani, prin Sentinţa nr. 1665 din 8 decembrie 2010, a admis acţiunea reclamantei SC A. SA împotriva pârâtului Municipiul Botoşani, formulată împotriva Dispoziţiei Primarului nr. 11454/2009 şi a Deciziei de impunere nr. 10150 din 4 martie 2009 pentru creanţele datorate bugetului local aferente anului 2009.

Înalta Curte reţine că, în privinţa celor două hotărâri judecătoreşti nu există identitate de obiect, motiv pentru care, în raport cu dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este nefondată cererea de revizuire formulată de recurenta-reclamantă.

Astfel, este evident că, în cele două cauze în care s-au pronunţat hotărârile invocate ca fiind potrivnice, au fost contestate acte administrativ-fiscale diferite, respectiv decizii de impunere pentru anii fiscali 2009 şi 2011, neputând fi astfel reţinută tripla identitate impusă de norma legală incidentă.

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispoziţiile art. 322 pct. 7 cu referire la art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de SC A. SA Botoşani împotriva Deciziei nr. 3164 din 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2013.

Procesat de GGC - LM