Unlawful summons for appellate hearing: failure to prove prejudice from non-disclosure of change in preventive detention measure

Decizia nr. 617/2016

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 2221 din 28 mai 2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1288 din 10 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a constatat respectarea dispoziţiilor art. 44 alin. (8) teza a II-a din Constituţia României (prezumţia dobândirii licite a averii) şi ale art. 14 alin. 2 din Legea nr. 176/2010 („persoana care face obiectul evaluării (…) are dreptul de a prezenta orice probe, date ori informaţii pe care le consideră necesare”), în sensul că reclamanta B. a dovedit o disproporţie între veniturile licite şi cheltuielile pârâtei, disproporţie pe care pârâta, deşi a avut posibilitatea procedurală să o justifice, nu a făcut-o prin informaţii şi probe concludente.

2. Contestaţia în anulare;

Prin cererea înregistrată la data de 26 iunie 2015 sub nr. x/1/2015, A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 2221 din 28 mai 2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, indicând drept temei juridic al acesteia dispoziţiile art. 503 C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei în anulare s-a arătat că recursul declarat în cauză a fost soluţionat fără ca procedura de citare pentru termenul de judecată din data la care s-a soluţionat recursul să fie îndeplinită, recurenta A. nefiind citată la adresa de domiciliu, în condiţiile în care măsura arestului preventiv fusese schimbată cu cea în arest la domiciliu începând cu data de 19 februarie 2015.

Mai arată contestatoarea că, măsura arestului preventiv s-a modificat la data de 19 februarie 2015, iar ulterior a fost modificată în control judiciar la data de 9 iunie 2015, astfel încât a avut posibilitatea să formuleze prezenta contestaţie în anulare.

3. Apărările formulate de intimata B.;

Prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 20 ianuarie 2016, intimata B. a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.

Faţă de motivele invocate de intimată arată că, în primul rând temeiul de drept este greşit, întrucât litigiul a fost înregistrat pe rolul instanţelor de judecată la data de 7 decembrie 2012, deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin urmare, contestatoarea trebuia să indice disp. art. 317 pct. 1 din V.C.P.C. şi nu dispoziţiile art. 503 C. proc. civ.

Referitor la susţinerile contestatoarei privind nelegala citare pentru termenul din data de 30 aprilie 2015, se arată că împrejurarea că aceasta nu a putut să se prezinte la termenul respectiv din cauze obiective, aflându-se în arest la domiciliu, nu reprezintă un motiv pentru admiterea contestaţiei în anulare şi rejudecarea procesului, atâta timp cât avea cunoştinţă despre existenţa recursului pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi avea posibilitatea să îşi angajeze un apărător care să o reprezinte.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare;

Cu titlu preliminar, Înalta Curte notează faptul că soluţionarea contestaţiei în anulare este supusă reglementării cuprinse în C. proc. civ. din anul 1865.

Din această perspectivă prezintă relevanţă împrejurarea că, litigiul soluţionat irevocabil prin decizia a cărei anulare se solicită a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 25 aprilie 2012, anterior intrării în vigoare a N.C.P.C.

Prin urmare, motivul contestaţiei în anulare invocat este cel prevăzut de disp. art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - 1865, potrivit căruia hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.

Pentru soluţionarea contestaţiei în anulare întemeiate pe acest motiv trebuie aşadar să se stabilească dacă, în raport cu cadrul procesual al litigiului, procedura de citare a părţilor pentru termenul la care s-a judecat cauza a fost legal îndeplinită.

Prin Decizia atacată în prezenta cauză - nr. 2221 din 28 mai 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respins recursul declarat de contestatoare împotriva sentinţei nr. 1288 din 10 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat.

Instanţa de recurs a rămas în pronunţare la data de 30 aprilie 2015, dezbaterile fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată.

Verificând dosarul cauzei, se observă că pentru termenul din 30 aprilie 2015, dată la care au avut loc dezbaterile, contestatoarea a fost citată în Penitenciarul de Femei Târşor, citaţia fiindu-i înmânată la data de 3 februarie 2015, ora 10.20, prin administraţia penitenciarului, iar aceasta semnând de primire (fila 58 dos. recurs).

Este adevărat că măsura arestului preventiv a fost înlocuită la data de 19 februarie 2015 cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, iar ulterior această ultimă măsură a fost înlocuită la data de 9 iunie 2015 cu măsura preventivă a controlului judiciar.

Însă, instanţa reţine că la data la care s-a efectuat procedura de citare (3 februarie 2015, ora 10.20), contestatoarea se afla în arest preventiv la Penitenciarul Târgşor şi a luat cunoştinţă despre data termenului de judecată - 30 aprilie 2015.

Chiar dacă măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de contestatoare conform Încheierii nr. 118 din 19 februarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, îi limita libertatea de mișcare, totuşi legislaţia procesual civilă îi punea acesteia la dispoziţie mai multe mijloace prin care să comunice cu instanţa (prin angajarea unui apărător care să o reprezinte, prin formularea unor cereri de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare).

De asemenea, contestatoarea nu a încunoştinţat instanţa de recurs în legătură cu schimbarea intervenită cu privire la măsura preventivă luată de instanţa penală, aşa cum cer dispoziţiile art. 98 C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că în speţă nu a fost dovedită o vătămare care să decurgă nemijlocit din modul de îndeplinire a procedurii de citare cu contestatoarea A. şi care să atragă prin ea însăşi incidenţa motivului de contestaţie în anulare invocat.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul disp. art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2221 din 28 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 martie 2016.