Scope of material error in annulment appeal: exclusion of factual re-evaluation and proof interpretation

Decizia nr. 616/2013

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Contextul procesual. Decizia instanţei de recurs atacată pe calea contestaţiei

Prin Decizia nr. 862 din 21 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursurile declarate de Comuna Hăghig prin Primar şi pârâta Şcoala cu Clasele I - VIII Hăghig împotriva Sentinţei nr. 197/F din 17 octombrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate şi a obligat recurentele la 500 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a constatat că principalul argument invocat de recurente în susţinerea excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 599/2005 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut unor Culte Religioase din România este încălcarea art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, în sensul că terenul ocupat de şcoala nouă, precum şi cel necesar folosirii normale a acesteia şi cel afectat de amenajări de utilitate publică nu trebuia retrocedat, iar pentru aceste suprafeţe trebuiau stabilite măsuri reparatorii în echivalent.

Din materialul probator administrat (înscrisuri, raport de expertiză întocmit de expert A., interogatoriu) a rezultat însă că intimatei Parohia Reformată Hăghig i s-a retrocedat imobilul preluat abuziv de Statul Român prin Decretul nr. 178/1948, respectiv terenul înscris sub nr. top 641 - casă, teren 3.456 mp şi nr. top 642 - grădină 4.464 mp în CF 928 (nou 4011) a localităţii Hăghig.

Prin urmare, întreg terenul retrocedat a aparţinut Parohiei Reformate, iar şcoala nouă construită în baza Autorizaţiei nr. 170/1979 nu a format obiectul retrocedării.

Pe terenul restituit intimatei nr. top 642 se mai află o şcoală veche în suprafaţă de 425 mp construită în anul 1940, aşa cum rezultă din Procesul-verbal din 24 iulie 1948 întocmit la data preluării imobilului de statul român şi alte construcţii care, ca şi noua şcoală, nu figurează în Cartea Funciară (clădire culturală, clădire veche folosită pentru personalul de serviciu şi closetul şcolii), aşa cum rezultă din raportul de expertiză topo întocmit în cauză.

De altfel, recurenţii nu au atacat Decizia de retrocedare nr. 599/2005, care a fost pusă în executare prin Protocolul de predare-primire şi punere în posesie nr. 3496 din 29 septembrie 2006, suprafaţa restituită incluzând imobilul de sub nr. top 641,642, adică întreg terenul construit şi neconstruit în suprafaţă de 7.547 mp, conform Cărţii Funciare 928, cu excepţia şcolii noi în suprafaţă de 229,32 mp nu a format obiectul retrocedării.

În concluzie, intimatei i s-a retrocedat numai imobilul proprietatea sa, dobândit în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1252 din 15 octombrie 1937, preluat abuziv de Statul comunist în baza Decretului nr. 176/1948 şi Procesului-verbal din 24 iulie 1948, şcoala nouă construită în 1974 neformând obiectul retrocedării, neexistând motive de nelegalitate a Deciziei nr. 599/2005.

Delimitarea terenului necesar folosirii normale acestei construcţii, a căilor de acces etc., nu pot fi rezolvate în cadrul soluţionării excepţiei de nelegalitate de faţă.

Celelalte motive de recurs privesc de fapt motivarea sentinţei atacate, vizând interpretarea pe care prima instanţă a dat-o înscrierilor în Cartea Funciară şi Protocolului nr. 3496/2006, neavând relevanţă în privinţa legalităţii soluţiei pronunţate.

2. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 862 din 21 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat contestaţie în anulare recurenta-reclamantă Comuna Hăghig prin Primar, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. şi susţinând că soluţia din hotărârea contestată este atât rezultatul unei omisiuni în analiza motivelor de recurs, cât şi al unor greşeli materiale.

În motivarea contestaţiei, autoritatea recurentă combate soluţia instanţei de recurs sub următoarele aspecte:

Decizia administrativă nu trebuia să restituie partea de teren ocupată de construcţii noi (clădirea nouă a şcolii), respectiv cea ocupată de amenajările necesare bunei utilizări, căile de acces etc.

Înalta Curte nu a dat un răspuns la această critică, ci doar s-a mulţumit să constate că s-a restituit prin decizie întreg terenul aşa cum l-a deţinut anterior intimata, fără clădirea nouă. Or, nu asta i s-a cerut instanţei. Nu este criticată decizia pentru că nu s-a restituit clădirea nouă sau veche, ci terenul.

Nu există nicăieri nici la fond şi nici în recurs în considerentele hotărârilor atacate răspunsul judecătorilor la întrebarea fundamentală a dosarului: este legal să se restituie în natură, prin decizia administrativă atacată terenul ocupat de o construcţie nouă (proprietate a Statului Român), terenul destinat utilităţii publice, terenul ocupat de căile de acces la ea, dacă Legea (art. 1 alin. (4) O.U.G. nr. 94/2000) stabileşte imperativ că se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.

Instanţa de recurs face confuzie intre suprafaţa terenului ocupat de şcoală şi suprafaţa construcţiei la sol (amprenta construcţiei) (alin. (3) pag. 6 din decizie): „.. cu excepţia şcolii noi în suprafaţa de 229,32 mp". Or, terenul s-a restituit în întregime, în mod nelegal, chiar dacă nu s-a restituit şi construcţia de pe el (faptul că şcoala nouă şi amenajările de utilitate publică, terenul destinat utilităţii publice, căi de acces se află pe imobilul-teren restituit a reieşit din raportul de expertiză topo întocmit în cauză.)

A mai reţinut instanţa de recurs, copiind motivarea de la fond, că delimitarea terenului necesar folosirii normale a acestei construcţii noi, a căilor de acces nu pot fi rezolvate în cadrul soluţionării excepţiei de nelegalitate.

Instanţele nu au fost învestite cu o cerere de grăniţuire sau delimitare, ci au fost sesizate să constate că în mod nelegal, printr-un act administrativ (decizia atacată) s-a restituit terenul aferent (de dedesubtul) unei şcoli noi, terenul de sub căile de acces către aceasta, terenul de sub baza sportivă.

Decizia administrativă atacată nu prevede că se restituie parţial terenul, ci că se restituie integral, deci şi terenul care nu trebuia restituit.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând decizia a cărei anulare se solicită, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Hotărârea atacată în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare o reprezintă Decizia nr. 862 din 21 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ce reprezintă o hotărâre pronunţată în calea de atac a recursului, hotărâre irevocabilă, astfel cum impun dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Faptul că motivele invocate în această cale de atac nu se înscriu printre cele prevăzute în mod expres de prevederile art. 318 alin. (1) Teza I şi teza a II-a C. proc. civ., invocate de contestatoare, nu conduce de plano la soluţia de respingere ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare.

Instanţa competentă în soluţionarea contestaţiei trebuie să analizeze dacă motivele invocate de contestatoare se regăsesc în textul de lege incident, ceea ce presupune cercetarea fondului contestaţiei în anulare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: „contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate prin această cale de atac extraordinară când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prezenta contestaţie în anulare este fundamentată în drept pe dispoziţiile art. 318 alin. (1), Teza I C. proc. civ., conform cărora hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Aşadar, norma legală invocată de autoritatea contestatoare se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi valorificate greşelile de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale.

Noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv. Legea are în vedere greşelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate, greşeli pe care instanţa le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. Categoric, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica „netemeinicia" hotărârii, nu însă şi o greşeală materială de natură să justifice contestaţia în anulare.

În cauză, contestatoarea invocă existenţa mai multor greşeli materiale, susţinând că instanţa de recurs nu a observat şi nu a analizat elemente esenţiale ale situaţiei de fapt, a înlăturat în mod eronat concluziile raportului de expertiză topo efectuată în cauză, a ignorat conţinutul documentelor relevante aflate la dosar şi a aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată faptul că instituţia contestatoare invocă „greşeli de judecată” ce nu pot fi examinate pe calea contestaţiei în anulare, deoarece ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a art. 318 alin. (1) C. proc. civ., invocată, de asemenea, ca temei legal al contestaţiei, există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea lor, întrucât între ele există o legătură logică, le-a examinat împreună, nefiind necesară examinarea punctuală a tuturor motivelor invocate.

Totodată, textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu şi la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.

Aşadar, omisiunile invocate de contestatoare nu pot fi reţinute, întrucât instanţa de recurs a cercetat toate criticile recurentelor şi, mai mult, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., a examinat cauza sub toate aspectele.

Din considerentele Deciziei nr. 862 din 21 februarie 2012 recurate, care constituie obiectul contestaţiei în anulare, rezultă faptul că instanţa de recurs a analizat criticile aduse de recurenta-contestatoare sentinţei recurate din perspectiva motivelor de recurs invocate.

Chiar în situaţia în care nu s-a răspuns tuturor argumentelor recurentului, este suficient ca instanţa de recurs să arate considerentele pentru care a găsit motivul de recurs nefondat.

Instanţa de recurs, este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare şi să răspundă printr-un considerent comun.

Potrivit susţinerile din motivarea contestaţiei în anulare se doreşte în realitate, o rejudecare a recursului.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare formulată nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale sus-menţionate, deoarece motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispoziţiile citate.

În realitate, Înalta Curte constată că nu este vorba de greşeli materiale sau de omisiuni în sensul art. 318 C. proc. civ., autoritatea contestatoare fiind nemulţumită de modul în care instanţa de recurs a procedat la analizarea normelor legale incidente cauzei, în contestaţia în anulare fiind dezvoltate, de fapt, critici la adresa modului în care instanţa de recurs a soluţionat cauza, critici care nu pot fi primite în această cale extraordinară de atac, deoarece s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare, pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice, pe motivul că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac. În lipsa unei circumstanţe substanţiale şi imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestaţii în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice şi prin aceasta, o încălcare a dreptului părţilor la un proces echitabil, în sensul art. 6§1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (Mitrea c. România, nr. 26105/03 din 29 iulie 2008 şi Stanca Popescu c. România nr. 8727/03 din 7 iulie 2009).

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 320 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată de recurenta-reclamantă Comuna Hăghig, prin Primar, ca nefondată.

Având în vedere soluţia pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, devin incidente dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.

Intimata-pârâtă Parohia Reformată Hăghig a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, depunând la dosar dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 500 de RON.

În consecinţă, Înalta Curte va obliga contestatoarea la plata sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata Parohia Reformată Hăghig.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de Comuna Hăghig prin Primar împotriva Deciziei nr. 862 din 21 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Obligă contestatoarea Comuna Hăghig prin Primar să plătească intimatei Parohia Reformată Hăghig suma de 500 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2013.

Procesat de GGC - LM