Scope of war veteran status under Law 44/1994: exclusion of Gulf War service from World War definitions

Decizia nr. 610/2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Procedura în faţa primei instanţe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 21 februarie 2012, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, admiterea cererii în sensul obligării pârâtului ca, pentru perioada iulie 1994 - noiembrie 2007, să-i recunoască calitatea de veteran de război, în conformitate cu art. 2 lit. a) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în conformitate cu Ordinul M.Ap.N. nr. MP 178 din 21 februarie 1991, a fost concentrat ca voluntar, avansat la gradul de locotenent-colonel şi trimis în războiul Golfului cu Spitalul Chirurgical Militar nr. 100, în cadrul Forţelor Multinaţionale.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 129/CA/2012-PI din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, interpretând sistematic şi istorico-teleologic prevederile art. 2 din Legea nr. 44/1994, a constatat, pe de o parte, legătura acestui articol cu art. 1 din aceeaşi lege, iar, pe de altă parte, ca finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ din care fac parte cele două dispoziţii, în contextul istoric dat, este aceeaşi, respectiv acordarea unor drepturi veteranilor de război, care au participat la primul sau al doilea război mondial.

Drept urmare, în opinia instanţei, pentru dobândirea calităţii de veteran de război în temeiul prevederilor art. 2 lit. a) din lege, atât înainte, cât şi după modificarea intervenită prin Legea nr. 303/2007, nu este suficientă înrolarea voluntară sau lupta în rândurile armatelor Naţiunilor Unite, ci este necesară participarea cetăţeanului român la primul sau al doilea război mondial, chiar în cadrul armatelor Naţiunilor Unite.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamantul A. a declarat recurs.

În cuprinsul motivelor de recurs, reclamantul susţine că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din Legea nr. 44/1994, recunoaşterea calităţii sale de veteran de război fiind astfel justificată.

Pe de altă parte, recurentul invocă încălcarea dreptului său la apărare, întrucât pârâtul a depus la dosarul cauzei anumite înscrisuri, după încheierea dezbaterilor.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent şi a dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, prin Ordinul M.Ap.N. nr. 178 din 21 februarie 1991, reclamantul a fost concentrat ca voluntar, avansat la gradul de locotenent colonel şi trimis în războiul Golfului cu Spitalul Chirurgical Militar nr. 100 în cadrul Forţelor Multinaţionale.

Instanţa de fond a identificat şi a interpretat în mod corect - în opinia Înaltei Curţi, dispoziţiile legale incidente, concluzionând că, pentru dobândirea calităţii de veteran de război în temeiul prevederilor art. 2 lit. a) din lege, atât înainte, cât şi după modificarea intervenită prin Legea nr. 303/2007, nu este suficientă înrolarea voluntară sau lupta în rândurile armatelor Naţiunilor Unite, ci este necesară participarea cetăţeanului român la primul sau al doilea război mondial, chiar în cadrul armatelor Naţiunilor Unite.

Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 44 din 1 iulie 1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război prevede că: ,,Au calitatea de veteran de război persoanele care au participat la primul sau al doilea război mondial în armata română şi s-au aflat într-una din următoarele situaţii:

a) au luptat în unităţi militare - subunităţi, mari unităţi sau comandamente - la diferite eşaloane ori au făcut parte din formaţiunile logistice, astfel cum sunt prevăzute în Nomenclatorul Marelui Stat Major;

b) au acţionat în unităţile speciale din zona interioară la dezamorsarea proiectilelor, precum şi la curăţarea teritoriului de mine până la 31 decembrie 1946;

c) au fost comandanţi militari sau comandanţi ai gărzilor militare ori membri în comisiile militare de control şi recepţie în întreprinderi furnizoare de material de război, prevăzute în Nomenclatorul Marelui Stat Major;

d) au luptat pe teritoriul naţional vremelnic ocupat de inamic, împotriva acestuia, în unităţi ori formaţiuni constituite, recunoscute ca atare de Marele Stat Major;

e) au făcut parte din justiţia militară, poliţia militară, jandarmerie, din unităţi de pompieri militari şi companii de poliţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, care au acţionat în zona de operaţiuni ori s-au aflat în unităţi sau formaţiuni constituite şi au acţionat în timpul războiului, în perioadele arătate în Nomenclatorul Marelui Stat Major;

f) au devenit invalizi de război;

g) au fost prizonieri de război”.

În conformitate cu prevederile art. 2 lit. a) din aceeaşi lege: „Sunt consideraţi, de asemenea, veterani de război: a) cetăţenii romani din orice teritoriu care s-au înrolat voluntar şi au luptat în rândurile armatelor Naţiunilor Unite”.

Partea introductivă a art. 2 din Legea nr. 44/1994 a fost modificată de pct. 1 din Legea nr. 303 din 13 noiembrie 2007, publicată în M. Of. nr. 785 din 20 noiembrie 2007, în sensul că: ,,Sunt considerate, de asemenea, veterani de război, persoanele care au participat la primul sau la al doilea război mondial, după cum urmează ..”.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile legale menţionate se interpretează în sensul acordării drepturilor legale veteranilor de război care au participat la primul sau al doilea război mondial.

Prin urmare, încadrarea reclamantului ca rezervist concentrat în perioada 4 februarie 1991 - 31 martie 1991 în Spitalul Militar Chirurgical 100 ce a fost înfiinţat în scop umanitar pentru activităţile militare ce se desfăşurau în zona Golfului Persic în cadrul Forţelor Multinaţionale nu poate fi asimilată situaţiei prevăzută de lit. a) din art. 2 Legea nr. 44/1994.

În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare invocată de recurent, Înalta Curte reţine netemeinicia argumentelor expuse în cererea de recurs, întrucât la data de 26 martie 2012, faţă de împrejurarea că a fost respinsă cererea de amânare formulată de pârât, s-a dispus amânarea pronunţării soluţiei pentru data de 2 aprilie 2012, pentru a da posibilitatea pârâtului să depună la dosar concluzii scrise. Aşadar, Curtea de apel a respectat dreptul la apărare al autorităţii pârâte, făcând aplicarea art. 156 C. proc. civ., iar depunerea la dosar, la data de 30 martie 2012, a concluziilor scrise de către pârât nu a generat în niciun fel încălcarea drepturilor reclamantului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 129/CA/2012-PI din 2 aprilie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2013.

Procesat de GGC - LM