Citizenship reacquisition delay; appeal dismissed, authority ordered to rule within 30 days and pay costs.
Legislator summary
AI generatedThe court dismissed the appeal as unfounded, upholding the first-instance judgment in favor of the claimant, which ordered the National Citizenship Authority and its President to resolve the citizenship reacquisition request, issue the order, and communicate it within 30 days, plus pay costs. The dispute arose from the authority's failure to decide within the statutory five-month period under Article 16(2)(c) of Law No. 21/1991, despite the matter being governed by the reasonable-time requirement in Article 10 of the European Convention on Nationality and Article 6 ECHR; the authority's later favorable opinion did not absolve it of liability for costs, as its delay forced the claimant to litigate.
Legislator headnote
AI generatedart. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 21/1991, art. 3041 C. proc. civ, art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, art. 274 C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Citizenship reacquisition delay; appeal dismissed, authority ordered to rule within 30 days and pay costs: The dispute arose from the authority's failure to decide within the statutory five-month period under Article 16(2)(c) of Law No. 21/1991, despite the matter being governed by the reasonable-time requirement in Article 10 of the European Convention on Nationality and Article 6 ECHR; the authority's later favorable opinion did not absolve it of liability for costs, as its delay forced the claimant to litigate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for rejecting the appeal as unfounded.
Full text
Decizia nr. 597/2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi B. - Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, să se constate nesoluţionarea în termenul legal de către pârâţi a cererii de redobândire a cetăţeniei române şi obligarea pârâţilor să soluţioneze cererea, să emită şi să comunice ordinul de redobândire a cetăţeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales de îndată, indiferent dacă este pozitiv sau negativ.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 4887 din 11 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prematurităţii ca neîntemeiată; a dispus admiterea acţiunii reclamantului A. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi B. - Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie şi a obligat pârâţii la soluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei române, la emiterea ordinului şi comunicarea acestuia în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei şi la 4,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că termenul de cinci luni este prevăzut de lege pentru analizarea îndeplinirii condiţiilor legale, soluţionarea presupunând şi comunicarea relaţiilor necesare solicitate de A.N.C. la alte autorităţi.
S-a mai reţinut că din actele depuse la dosar nu rezultă situaţia de fapt expusă de pârâţi prin întâmpinare şi anume, aceea că la primirea cererii de redobândire a cetăţeniei a fost stabilit prim termen la 10 mai 2011 şi că până la acel termen au fost solicitate informaţiile de la alte autorităţi, conform art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 21/1991.
Pârâţii nu au făcut dovada că deşi au îndeplinit obligaţiile legale, aceştia nu au primit relaţiile de la celelalte autorităţi până la termenul din 10 mai 2011, respectiv până la 15 septembrie 2011, 20 decembrie 2011 şi 19 iunie 2012.
Termenul de cinci luni prevăzut de lege pentru efectuarea de verificări nu poate fi avut în vedere separat de obligaţia de a solicita înlăuntrul acestuia relaţiile necesare, deoarece este prevăzut tocmai pentru a da posibilitatea îndeplinirii formalităţilor prevăzute la lit. a) şi b) alin. (2) al art. 16 din Legea cetăţeniei: primirea relaţiilor de la alte autorităţi, respectiv completarea dosarului în cazul în care e necesar.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a apreciat că în cauză nu s-a realizat dovada faptului că refuzul de soluţionare a cererii este justificat obiectiv, urmând a admite acţiunea, astfel cum a fost formulată.
În ce priveşte excepţia prematurităţii pe cererea de obligare la emiterea ordinului, Curtea a constatat că nu este întemeiată, având în vedere că soluţionarea cererii cu care autoritatea pârâtă a fost învestită (de redobândire a cetăţeniei române) presupune în mod necesar emiterea ordinului (de admitere sau respingere) şi comunicarea acestuia.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie au declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, autoritatea recurentă susţine că în cauza de faţă nu a existat un refuz de soluţionare a cererii reclamantului, astfel cum consideră judecătorul fondului.
Preşedintele Comisiei pentru cetăţenie a dispus prin rezoluţie, potrivit art. 16 alin. (2) lit. a), solicitarea de relaţii cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 8 lit. b) şi e) la care face trimitere art. 11 din Legea cetăţeniei române, stabilind termenul din 10 mai 2011 pentru verificarea cererii. La acest termen, precum şi la termenele ulterioare, Comisia pentru cetăţenie a verificat cererea reclamantului şi a constatat că nu s-au primit toate răspunsurile de la autorităţile competente a le furniza.
Mai arată recurenta că în situaţia în care la termenul fixat, Comisia pentru Cetăţenie nu poate analiza cererea în lipsa tuturor relaţiilor de la autorităţile abilitate să le furnizeze, este evident că se impune fixarea unuia sau a unor termene ulterioare la care autoritatea, după ce primeşte şi relaţiile lipsă până la acel moment, să poată verifica şi soluţiona fiecare cerere.
Termenul de 5 luni prevăzut de legiuitor prin art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991 republicată, este stabilit exclusiv pentru verificarea de către Comisia pentru Cetăţenie a îndeplinirii condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române, ca etapă iniţială/prealabilă în cadrul procedurii de soluţionare a cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române. În cauza de faţă, cererea de redobândire a cetăţeniei române a fost verificată înăuntrul termenului de 5 luni, cu respectarea dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea cetăţeniei române.
Aşadar, în cauză este incident termenul rezonabil de soluţionare a cererii reclamantului.
Recurenta explică că după avizarea cererii de redobândire a cetăţenie române, preşedintele A.N.C. va emite ordinul de aprobare sau respingere a cererii, urmând ca acesta să îi fie comunicat reclamantului. În cazul emiterii unui ordon pozitiv, reclamantul va fi programat pentru depunerea jurământului conform dispoziţiilor legale.
Privitor la ordinul de redobândire a cetăţeniei, trebuie subliniat că legiuitorul nu a prevăzut un termen expres pentru emiterea acestuia, comunicarea sa făcându-se solicitantului „de îndată, de la data emiterii”, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, republicată.
Având în vedere aspectele mai sus precizate, recurenta a învederat că nu a existat o culpă procesuală a pârâţilor în efectuarea operaţiunilor specifice cererilor de redobândire a cetăţeniei române, acestea fiind derulate la termenele şi în condiţiile reglementate prin Legea cetăţeniei române.
Pe de altă parte, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ. pentru a se reţine culpa procesuală a pârâţilor şi, în consecinţă, este neîntemeiată dispoziţia de obligare a acestora la plata sumei de 4,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că reclamantul A. a înregistrat cererea de redobândire a cetăţeniei române la data de 5 ianuarie 2011, a formulat cererea de chemare în judecată la data de 1 iunie 2012 şi a primit avizul pozitiv din partea Comisiei pentru cetăţenie la data de 28 ianuarie 2013 - ulterior pronunţării sentinţei şi înregistrării cererii de recurs, ordinul de redobândire a cetăţeniei române nefiind emis până la data soluţionării prezentei cauze.
Faţă de situaţia de fapt existentă, nesoluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, având în vedere cauze obiective, nu poate fi calificată ca un refuz nejustificat, în sensul Legii contenciosului administrativ.
Însă, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, reclamantul s-a adresat în mai multe rânduri, solicitând redobândirea cetăţeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar autoritatea pârâtă nu a făcut dovada faptului că refuzul de soluţionare a cererii ar fi justificat din punct de vedere obiectiv.
Problema care se impune a fi rezolvată în cauza de faţă este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze cererile de redobândire a cetăţeniei române.
Potrivit art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, autorităţile române trebuie să soluţioneze cererea în 5 luni.
Art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, stabileşte că: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie”.
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil” este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
În cauza de faţă, autoritatea pârâtă nu a respectat termenul de soluţionare, respectiv 5 luni de la înregistrarea cererii.
Susţinerile recurentei-pârâte în sensul că nu se poate reţine culpa sa procesuală, potrivit art. 274 - 276 C. proc. civ., întrucât nu a contestat pretenţiile reclamantului nu pot fi primite, atâta timp cât reclamantul a sesizat instanţa ca urmare a conduitei pârâtei care nu a soluţionat până la data de 1 iunie 2012 (data introducerii acţiunii la Curtea de apel) cererea de redobândire a cetăţeniei formulată la data de 5 ianuarie 2011.
Pe cale de consecinţă, cheltuielile de judecată avansate de reclamant au fost determinate de conduita culpabilă a autorităţii publice chemate în judecată, iar avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române la data de 28 ianuarie 2013 nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere.
Culpa autorităţii pârâte a fost dovedită, întrucât aceasta trebuia să depună toate diligenţele pentru a verifica stadiul cererii de redobândire a cetăţeniei române şi ulterior, să comunice un răspuns în conformitate cu dispoziţiile legale. Orice amânare în soluţionarea cererii reclamantului a însemnat depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi l-a determinat să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorităţii pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantei ar fi fost soluţionată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, instanţa de control judiciar va menţine dispoziţia instanţei de fond privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4,30 RON.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie împotriva Sentinţei civile nr. 4887 din 11 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2013.
Procesat de GGC - LM