Procedural fault for administrative silence justifying court costs despite mootness from subsequent favorable act

Decizia nr. 595/2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Procedura în faţa primei instanţe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 9 septembrie 2011 sub nr. 7918/2/2011, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi B. - Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nesoluţionarea în termen legal a cererii de redobândire a cetăţeniei române şi obligarea pârâţilor să procedeze la emiterea şi comunicarea ordinului de redobândire a cetăţeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales.

În motivarea cererii, reclamantul a susţinut, în esenţă, că a depus cerere de redobândire a cetăţeniei române în data de 12 iulie 2010, primind număr de Dosar nr. x/RD/2010, însă aceasta nu a fost soluţionată, deşi conform art. 16 alin. c): „Preşedintele Comisiei pentru Cetăţenie dispune fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române, termen care nu poate depăşi 5 luni de la data înregistrării cererii”. A menţionat că în cazul său acest termen nu a fost respectat, împrejurare ce a adus atingere dreptului de a redobândi cetăţenia română.

Prin întâmpinare, formulată la data de 5 decembrie 2011, pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată motivat de faptul că cererea de redobândire a cetăţeniei române formulată de reclamant a fost înregistrată la data de 12 iulie 2010, preşedintele Comisiei stabilind termenul de 20 ianuarie 2011 pentru analizarea cererii. Cererea reclamantului a fost avizată pozitiv la data de 11 august 2011 după ce Comisia pentru cetăţenie a constata că autorităţile i-au comunicat relaţiile solicitate şi dosarul de cetăţenie este complet, iar ulterior Preşedintele ANC a emis Ordinul nr. 866/P din 12 septembrie 2011 prin care cererea reclamantului a fost avizată pozitiv.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 7643 din 15 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Cetăţeni şi B. - Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, ca rămasă fără obiect şi a dispus respingerea cererii de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, urmare cererii de redobândire a cetăţeniei române formulată de către reclamant la data de 12 iulie 2010, Preşedintele ANC a emis Ordinul nr. 866/P din 12 septembrie 2011 privind aprobarea redobândirii cetăţeniei române pentru mai multe persoane, printre care şi reclamantul - poziţia nr. 231 din anexa nr. 1 a acestui ordin.

Observând că ulterior sesizării instanţei, dar până la soluţionarea în fond a pricinii, pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a soluţionat cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române, iar pârâtul Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie a emis Ordinul nr. 866/P din 12 septembrie 2011 prin care a aprobat redobândirea cetăţeniei române inclusiv reclamantului, Curtea a apreciat pertinente concluziile formulate la ultimul termen de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea ca fiind rămasă fără obiect.

În ceea ce priveşte cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea, faţă de soluţia pronunţată asupra celorlalte capete de cerere şi faptul că nu poate fi reţinută în sarcina pârâtei o culpă procesuală în declanşarea prezentului litigiu, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a respins-o ca neîntemeiată.

Astfel, cum în cauză nu a fost probat niciun indiciu al unei manifestări de voinţă explicite din partea autorităţilor pârâte în soluţionarea cererii de redobândire nici în ceea ce priveşte analizarea/avizarea cererii, nici prin neemiterea ordinului, iar tăcerea administraţiei o perioadă de mai puţin de 5 luni de la înregistrarea cererii de redobândire până la sesizarea instanţei nu poate fi interpretată ca o atitudine explicită în sensul voinţei de a nu soluţiona cererea sau de a nu emite ordinul de redobândire a cetăţeniei române, Curtea a apreciat că nu are relevanţă faptul că anterior sesizării instanţei reclamantul s-a adresat cu o cerere prin care solicita soluţionarea cererii sale de redobândire a cetăţeniei române, aceasta neputând echivala cu o punere în întârziere în sensul dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ., în condiţiile în care reclamantul nu a dovedit existenţa unei manifestări propriu-zise sau echivalente a refuzului nejustificat.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamantul A. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea în parte a sentinţei recurate în sensul obligării intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul motivelor de recurs, recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond în mod injust a reţinut că nu există o culpă procesuală a autorităţii pârâte, în condiţiile în care, la data sesizării instanţei, nu fusese emis ordinul de redobândire a cetăţeniei române.

Invocă, în susţinerea căii de atac exercitate, jurisprudenţa instanţei supreme.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent şi a dispoziţiilor art. *3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.

Noţiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f), ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că obiectul principal al cauzei deduse judecăţii îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a soluţiona cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române şi obligarea instituţiilor pârâte să procedeze la emiterea ordinului de redobândire a cetăţeniei române, aşa cum a solicitat expres prin cererea introductivă. De asemenea, s-a solicitat şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Instanţa de control judiciar reţine situaţia de fapt potrivit căreia reclamantul A. a înregistrat cererea de redobândire a cetăţeniei române la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, la data de 12 iulie 2010, a formulat cererea de chemare în judecată la data de 9 septembrie 2011, a primit avizul pozitiv din partea Comisiei pentru Cetăţenie la data de 11 august 2011, iar Ordinul de redobândire a cetăţeniei române nr. 866/P al Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie a fost emis în favoarea reclamantului la data de 12 septembrie 2011.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond, în mod corect, a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie ca rămasă fără obiect, însă consideră că se impune modificarea sentinţei recurate pe aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii.

De la această regulă există şi excepţia prevăzută de dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

Având ca fundament aceste dispoziţii legale, s-a admis ideea că, la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală a părţii.

Or, în cauza dedusă judecăţii, rezultă fără putinţă de tăgadă că instituţia pârâtă Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a fost în culpă pentru nesoluţionarea cererii până la data introducerii acţiunii reclamantului şi, faţă de dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că soluţia pronunţată de instanţa de fond în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată este nelegală.

Culpa procesuală a pârâtei rezultă implicit din soluţia dată, întrucât cuantumul cheltuielilor judiciare priveşte atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât şi cheltuielile făcute în timpul judecăţii, neputându-se transfera vinovăţia instituţiei pârâte, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantului într-un termen rezonabil.

Culpa autorităţii intimate a fost dovedită, întrucât aceasta trebuia să depună toate diligenţele pentru a verifica stadiul cererii de redobândire a cetăţeniei române şi ulterior, să comunice un răspuns în conformitate cu dispoziţiile legale.

Orice amânare în soluţionarea cererii reclamantului a însemnat depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi l-a determinat să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorităţii pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantului ar fi fost soluţionată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte va înlătura apărările formulate de către intimata Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie prin întâmpinare, întrucât instituţia punerii în întârziere se raportează la momentul introducerii acţiunii şi nu la data comunicării cererii de chemare în judecată către părţile pârâte.

De altfel, în practica sa anterioară (Decizia nr. 3513 din 16 octombrie 2008, publicată în Buletinul jurisprudenţei. Culegere de decizii pe anul 2008, Ed. C.H. Beck 2009, pag. 321), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că, întrucât temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii, acordarea cheltuielilor de judecată este justificată şi atunci când cererea este respinsă ca rămasă fără obiect faţă de împrejurarea că actul administrativ (tipic, sau ca în cauza de faţă, asimilat) era în fiinţă în momentul sesizării instanţei şi astfel culpa procesuală a părţii exista în momentul declanşării litigiului.

Soluţionarea favorabilă a cererii de redobândire a cetăţeniei române ulterior momentului sesizării instanţei de fond reprezintă o împrejurare de natură a-l afecta pe reclamant în examinarea într-un termen rezonabil a cererii sale şi de a crea o stare de incertitudine cu privire la existenţa şi exercitarea drepturilor conferite de lege, culpa procesuală a autorităţii pârâte justificând acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în faţa instanţei de fond.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă, fără putinţă de tăgadă, că reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, în cuantum total de 4,3 RON, reprezentând taxele judiciare de timbru.

Având în vedere soluţia pronunţată în etapa procesuală a recursului, devin incidente dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 4,3 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 7643 din 15 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa recurată în sensul că obligă autoritatea pârâtă să plătească reclamantului suma de 4,30 RON cheltuieli de judecată.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2013.

Procesat de GGC - LM