Challenging tax assessments for gas storage services and repair VAT based on res judicata from prior civil judgment

Decizia nr. 562/2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei;

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 noiembrie 2011, sub nr. x/43/2011, reclamanta SC A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta B.-C. Mureş (devenită prin reorganizare D. Braşov - E. Mureş), pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea parţială a Deciziei nr. 130 din 18 mai 2011 privind soluţionarea contestaţiei prealabile, anularea parţială a Deciziei de impunere nr. 234 din 26 octombrie 2009 privind obligaţiile suplimentare de plată emisă de F. - G., a Raportului de inspecţie fiscală nr. 27718 din 19 octombrie 2009, precum şi a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 27901 din 26 octombrie 2009, în ceea ce priveşte:

(i) impozitul pe profit: anularea obligaţiei de plată a impozitului pe profit în sumă de 25.816 lei, care corespunde regularizării unor venituri din prestarea serviciilor de înmagazinare subterană a gazelor naturale şi a majorărilor de întârziere aferente în sumă de 4.879 lei; - anularea obligaţiei de diminuare a pierderii fiscale aferente anului 2008 cu suma de 932.045 lei;

(ii) taxa pe valoare adăugată: anularea obligaţiei în materie de T.V.A. în sumă de 207.745 lei, care corespunde ajustării bazei de impozitare în materie de T.V.A. în legătură cu veniturile din prestarea de servicii de înmagazinare subterană a gazelor naturale, precum şi a majorărilor de întârziere aferente în sumă de 38.432 lei; anularea obligaţiei în materie de T.V.A. în cuantum de 67.128 lei, care corespunde unor cheltuieli cu serviciile de reparaţie a unor sonde, precum şi a majorărilor de întârziere aferente în sumă de 61.342 lei.

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 15 din 10 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus admiterea în parte a cererii formulate de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta F.-D. Braşov - H. Mureş, anularea parţială a Deciziei nr. 130 din 18 mai 2011 privind soluţionarea contestaţiei, în sensul admiterii contestaţiei în parte, anulării parţiale a Deciziei de impunere nr. 234 din 26 octombrie 2009 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 27718 din 19 octombrie 2009, dar şi a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 27901 din 26 octombrie 2009, anularea obligaţiei privind impozitul pe profit în sumă de 25.816 lei şi majorări de întârziere aferente în cuantum de 4.879 lei, anularea obligaţiei de diminuare a pierderii fiscale aferente anului 2008 cu suma de 932.045 lei, anularea obligaţiei privind T.V.A. în cuantum de 207.745 lei şi majorări de întârziere aferente în cuantum de 38.432 lei.

Totodată, au fost respinse celelalte cereri şi obligată pârâta la plata sumei de 3000 lei reprezentând cheltuieli parţiale de judecată, către reclamantă.

3. Calea de atac exercitată în cauză;

Împotriva sentinţei nr. 15 din 10 februarie 2015 a declarat recurs în termen legal pârâta D. Braşov - E. Mureş, considerând că aceasta este netemeinică şi lipsită de argumente legale suficiente, instanţa de fond nearătând în concret motivele pe care se sprijină în adoptarea soluţiei atacate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, au fost învederate instanţei următoarele:

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, ca urmare a însuşirii concluziilor expertului, se impune a se reţine că în perioada 01 aprilie 2008-30 decembrie 2008, SC A. SA a emis facturi pentru prestarea serviciilor de înmagazinare a gazelor naturale către SC I. SA, pentru cantitatea de 50.078 mii m.c. echivalent a 525.082,002 MWh, în loc de 74.600 mii mc, echivalentul a 782.202,110 MWh, cantitate prevăzută în Contractul din 2008 de înmagazinare a gazelor naturale şi în Actul adiţional nr. 1 la acesta, anexat în copie la dosarul cauzei.

Prin urmare, organele fiscale au procedat la recalcularea veniturilor din prestările de servicii facturate clientului în cauză, rezultând venituri suplimentare, care se cifrează la suma de 932.045 lei, deficienţa anterior redată intrând sub incidenţa prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare.

În timpul controlului s-a procedat la stabilirea efectului fiscal al deficienţelor prezentate, acestea concretizându-se în diminuarea pierderii fiscale înregistrate de unitate pentru anul 2008, cu suma de 932.043 lei.

Întrucât constatările anterior redate au influenţă şi asupra impozitului pe profit şi a taxei pe valoare adăugată, în mod legal organele fiscale au stabilit suplimentar impozit pe profit în sumă de 25.816 lei şi majorări de întârziere aferente în sumă de 4.879 lei, taxă pe valoare adăugată în sumă de 207.745 lei şi majorări de întârziere aferente în sumă de 34.433 lei.

Referitor la taxa pe valoare adăugată în sumă de 67.128 lei şi majorările de întârziere aferente în cuantum de 67.363 lei, recurenta a arătat că în anul 2006, în baza facturilor emise de SC J. SA Piteşti, SN K. SA, SC L. SA Mediaş şi, intimata SC A. SA a înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli cu reparaţii în sumă totală de 353.305 lei, reparaţii efectuate la sondă, în privinţa cărora a dedus taxa pe valoare adăugată în sumă de 67.128 lei.

Din analiza Contractului de închiriere mijloace fixe depozit Nadeş din 2006, încheiat cu SN K. SA - Sucursala Mediaş, în calitate de locator de mijloace fixe în favoarea SC A. SA, se reţine că locatorul are obligaţia „să efectueze reparaţii capitale şi curente pe cheltuiala sa pentru a asigura folosinţa bunurilor închiriate” şi nu reclamanta, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond.

Pe cale de consecinţă, cheltuielile cu reparaţiile la sonda nr. 89 în sumă de 353.305 lei au fost încadrate de reclamantă ca fiind nedeductibile fiscal, astfel că aceasta nu avea dreptul la deducerea T.V.A. în sumă de 67.128 lei, la care organul fiscal a calculat şi majorări de întârziere în sumă de 67.363 lei.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, reclamanta a solicitat exonerarea de la plata acestora, având în vedere că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ.

În concluzie, pentru motivele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei atacate, în condiţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., în sensul respingerii în totalitate a cererii reclamantei şi exonerării de plata cheltuielilor de judecată.

4. Apărările formulate în cauză;

Intimata SC A. SA a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat, menţinerea sentinţei recurate, ca legală şi temeinică, şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului recurs.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect exercitarea controlului de legalitate cu privire la:

(i) Decizia nr. 130 din 18 mai 2011 emisă de C. Mureş, prin care s-a dispus respingerea contestaţiei administrative;

(ii) Decizia de impunere nr. 234 din 26 octombrie 2009 emisă de C. Mureş - Activitatea de inspecţie fiscală;

(iii) Raportul de inspecţie fiscală nr. 27718 din 19 octombrie 2009 şi Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 27901 din 26 octombrie 2009.

Sub un prim aspect, recurenta critică hotărârea primei instanţe, susţinând că nu sunt arătate în concret motivele pe care se sprijină soluţia adoptată.

Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Examinarea acestui motiv de recurs presupune studiul considerentelor hotărârii atacate, prin raportare la prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi la chestiunile esenţiale deduse judecăţii atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin apărările de care autoritatea pârâtă a înţeles să se prevaleze în cauză.

Critica formulată de recurentă este neîntemeiată, întrucât prima instanţă s-a pronunţat asupra tuturor cererilor cu judecata cărora a fost investită, a examinat efectiv mijloacele de probă existente la dosar şi a stabilit cu claritate în considerentele hotărârii atât argumentele părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, cât şi raţionamentul logico - juridic pe care s-a fundamentat soluţia adoptată.

Prin urmare, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 C. proc. civ. nu este incident în cauză.

Referitor la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit cărora, nelegalitatea hotărârii atacate poate consta, după caz, în lipsa de temei legal, în încălcarea legii sau în aplicarea greşită a acesteia, susţinerile recurentei sunt, de asemenea, neîntemeiate.

Astfel, referitor la problematica neadmiterii diminuării contravalorii serviciilor de înmagazinare, prima instanţă a dispus admiterea acţiunii şi anularea parţială a actelor administrative contestate, reţinând puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1195 din 14 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă.

În acest sens, prima instanţă a constatat că, în litigiul soluţionat irevocabil prin sentinţa civilă nr. 1195 din 14 martie 2011 au fost anulate actele administrativ fiscale, fiind analizate aceleaşi împrejurări de fapt şi de drept, respectiv raportul juridic rezultat din contractul din 2008 încheiat între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect, aceeaşi categorie de impozit şi aceeaşi cauză juridică.

În condiţiile în care singura diferenţă între cele două cauze a vizat perioada pentru care s-au calculat obligaţiile fiscale suplimentare, prima instanţă a reţinut că dreptul reclamantei de a regulariza facturile astfel încât acestea să cuprindă serviciile efectiv prestate a fost dezlegat irevocabil şi a recunoscut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1195 din 14 martie 2011 a Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Din această perspectivă, se observă că recurenta nu formulează nicio critică privitoare la argumentul decisiv pe care prima instanţă şi-a fundamentat soluţia de anulare parţială a actelor administrative contestate, ci repune în discuţie aspectele ce ţin de fondul cauzei şi de aprecierea probelor. Această abordare nu poate fi admisă, întrucât tinde să lipsească de efectele lucrului judecat hotărârea judecătorească irevocabilă prin care a fost dezlegată chestiune litigioasă în raporturile dintre părţi, privitoare la dreptul reclamantei de regularizare a facturilor în raport de serviciile efectiv prestate.

Prin urmare, în cauză nu este incident nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte obligaţiile fiscale suplimentare constând în T.V.A. aferentă lucrărilor de reparaţii efectuate de societatea reclamantă la Sonda Nadeş se observă că recurenta reiterează constatările şi concluziile din actele administrative fiscale, precum şi apărările formulate în primă instanţă, în condiţiile în care, referitor la această categorie de obligaţii fiscale, acţiunea promovată de reclamantă a fost respinsă prin sentinţa recurată.

Fiind vorba de o soluţie favorabilă recurentei, susţinerile acesteia sunt lipsite de interes, astfel că nu vor fi reţinute de instanţa de control judiciar.

În concluzie, pentru toate considerentele de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, astfel că va fi menţinută, iar recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. (1865).

Reţinând culpa procesuală a recurentei în temeiul art. 274 alin. (1)-(3) C. proc. civ., se va dispune obligarea acesteia la plata către intimată a sumei de 6.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, astfel cum acesta a fost diminuat, raportat la complexitatea cauzei şi la activitatea pe care pregătirea apărării a impus-o în faza procesuală a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta D. Braşov - E. Mureş împotriva sentinţei nr. 15 din 10 februarie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata, către intimata SC A. SA, a sumei de 6.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 martie 2016.