Inadmissibility of Witness Testimony Regarding Refugee Status in the Absence of Official Documents Under O.G. 105/1999
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice reversed the appellate court’s decision and dismissed the plaintiff's lawsuit, thereby upholding the administrative act that refused to recognize her status as a beneficiary under Emergency Ordinance No. 105/1999 for the period prior to September 10, 1943. The dispute concerned the validity of an administrative decision by the Timiș County Pensions Fund, which rejected the claimant’s request for benefits based on family refuge from territory ceded to Hungary after the Vienna Dictate of 1940. While the appellate court had accepted witness testimonies placing the start of the refuge in April 1942, the supreme court determined that this evidence was inadmissible under the application norms of the Ordinance, which permit witness declarations only in the absence of official documents; furthermore, the court found that the plaintiff’s own pleadings constituted a judicial admission that her father resided in the ceded territory until September 10, 1943, a date corroborated by his official military service records. Consequently, the court held that the administrative act was lawful and well-founded, as the claimant failed to prove her status as a refugee for the earlier period claimed.
Legislator headnote
AI generatedart. 308 C. proc. civ, art. 101 alin. (1) C. proc. civ, art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999; Inadmissibility of Witness Testimony Regarding Refugee Status in the Absence of Official Documents Under O.G. 105/1999: 105/1999 for the period prior to September 10, 1943. The dispute concerned the validity of an administrative decision by the Timiș County Pensions Fund, which rejected the claimant’s request for benefits based on family refuge from territory ceded to Hungary after the Vienna Dictate of 1940. While the appellate court had accepted witness testimonies placing the start of the refuge in April 1942, the supreme court determined that this evidence was inadmissible under the application norms of the Ordinance, which permit witness declarations only in the absence of official documents; furthermore, the court found that the plaintiff’s own pleadings constituted a judicial admission that her father resided in the ceded territory until September 10, 1943, a date corroborated by his official military service records. Consequently, the court held that the administrative act was lawful and well-founded, as the claimant failed to prove her status as a refugee for the earlier period claimed.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the reasoning to establish the admissibility of the appeal regarding the time limit, which was a contested issue resolved before the final disposition on the merits.
The decisive legal basis for dismissing the action, as it renders the witness testimony inadmissible in the presence of official documents, leading to the rejection of the plaintiff's claim.
Full text
Având în vedere raportul prezentat, potrivit art. 308 C. proc. civ., procedând la verificarea actelor și lucrărilor dosarului, constatând că recursul este admisibil în principiu, cauza rămânând în pronunțare;
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 271, pronunțată la data de 21 august 2003 în dosarul nr. 3120/CA/2003, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta T.F. și a anulat hotărârea nr. 6135 din 14 martie 2003, emisă de Comisia de specialitate din cadrul Casei Județene de Pensii Timiș care a fost obligată să emită o hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, pentru perioada aprilie 1942 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că prin hotărârea nr. 6235 din 14 aprilie 2003, comisia de specialitate i-a recunoscut reclamantei, calitatea de refugiată, ca urmare a persecuțiilor exercitate asupra familiei sale, din motive etnice, din localitatea de domiciliu aflată în teritoriul cedat Ungariei după Dictatul de la Viena, din august 1940, dar din declarațiile martorilor rezultă că refugiul familiei sale începuse în luna aprilie 1940. Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, susținând că acțiunea adresată instanței este tardivă și pe de altă parte, este neîntemeiată, pentru că din actele aflate la dosar, a rezultat că familia reclamantei s-a aflat în refugiu, începând cu data de 10 septembrie 1943.
Recursul este întemeiat, pentru al doilea motiv invocat.
1.În ceea ce privește primul motiv, prin care s-a susținut că reclamanta s-a adresat tardiv, instanței de judecată, rezultă că este nefondat.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, împotriva hotărârii adoptate de comisia de aplicare a acestui act normativ, persoana interesată poate face contestație la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.
În cauza de față, hotărârea nr. 6235 din 14 martie 2003 a fost comunicată intimatei-reclamante, la data de 25 martie 2003, iar acțiunea a fost înregistrată la curtea de apel, la data de 25 aprilie 2003, ceea ce, în raport cu prevederile art. 101 alin. (1) C. proc. civ., reprezintă respectarea termenului prevăzut de art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999.
2.Prin al doilea motiv de recurs s-a susținut că familia reclamantei a continuat să locuiască în localitatea de domiciliu aflată pe teritoriul cedat Ungariei, până la data de 10 septembrie 1943, dată la care s-a refugiat în comuna Dângăul Mare, județul Cluj, pe teritoriul României.
Într-adevăr, din copiile livretului de serviciu militar al tatălui intimatei-reclamante, rezultă că după 15 octombrie 1940, acesta a fost radiat din controalele armatei române, locuind în teritoriul cedat Ungariei, iar la data de 10 octombrie 1943, este luat din nou în evidență, ca refugiat în comuna Dângăul Mare, județul Cluj.
Este, de asemenea, adevărat că din declarațiile autentificate a doi martori rezultă că data de început a refugiului familiei reclamantei ar fi în luna aprilie 1942, dar aceste declarații nu trebuiau primite ca probe, în raport cu prevederile art. 4 alin. (2) și (3) din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, potrivit cărora dovada prin declarație cu martori se poate face numai în lipsa unor acte oficiale.
De fapt, chiar intimata-reclamantă menționează, în acțiunea adresată instanței de fond, că în perioada 15 octombrie 1940 - 10 septembrie 1943, tatăl său a avut domiciliul forțat în teritoriul cedat Ungariei, susținere care are semnificația juridică a unei recunoașteri a datei de început a refugiului familiei sale, ca fiind data de 10 septembrie 1943, cum corect reținuse și autoritatea administrativă competentă.
În concluzie, recursul va fi admis pentru acest motiv, sentința atacată va fi casată și rejudecând cauza în fond, în temeiul considerentelor de mai sus, acțiunea va fi respinsă, actul administrativ contestat fiind legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 271 din 21 august 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2004.