Application of revised mining royalty and exploration tax rates to existing licenses contingent on renegotiation and additional acts under Emergency Government Ordinance No. 101/2007

Decizia nr. 533/2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

Obiectul cererii de chemare în judecată;

Prin acţiunea formulată, reclamanta SC A. SA, fosta SC B. SA, societate aflată în procedura insolvenţei, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii C., D. - inspector asistent şi E. - expert asistent, anularea anexelor nr. 7 şi nr. 8 din procesul verbal de control financiar încheiat de C. la data de 13 aprilie 2011.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că actul administrativ atacat a fost emis de pârâtă cu exces de putere, deoarece sumele calculate de autoritatea publică în anexa nr. 7, privind situaţia redevenţei miniere şi în anexa nr. 8, privind situaţia taxei pe activitatea minieră, arată o diferenţă mare între suma calculată de societate în evidentele sale contabile şi suma calculată de organul de control, respectiv 58.239 lei redevenţă minieră şi 691.454 lei taxă pe activitatea minieră.

2. Soluţia instanţei de fond;

Prin sentinţa civilă nr. 3069 din 12 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, judecând cauza, în fond, după casare, a admis în parte acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta SC A. SA, prin Administrator Judiciar F. IPURL, în contradictoriu cu pârâții C. Bucureşti-G., D. - inspector asistent şi E. - expert asistent C., a anulat parţial procesul verbal de control financiar încheiat la data de 13 aprilie 2011 de C., în ceea ce priveşte obligaţiile de plată stabilite în sarcina reclamantei, anume: suma de 58.239 lei cu titlu redevenţă minieră aferentă perioadei 01 ianuarie 2008-30 septembrie 2010, respectiv suma de 691.454 lei, cu titlu de taxă pentru activităţi de prospecţiuni, explorare şi exploatare a resurselor minerale aferentă perioadei 01 ianuarie 2009-31 decembrie 2010, stabilite prin anexele 7, respectiv 8 şi a respins pretenţiile reclamantei privind restituirea unor sume.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin procesul verbal de control financiar din 13 aprilie 2011 încheiat la data de 13 aprilie 2011 de C. (fila 31 dosar tribunal) s-au stabilit în sarcina reclamantei, printre altele, următoarele obligaţii de plată:

- suma de 58.239 lei cu titlu de diferență redevenţă minieră aferentă perioadei 01 ianuarie 2008-30 septembrie 2010;

- suma de 691.454 lei cu titlu de diferență taxă pentru activităţi de prospecţiuni, explorare şi exploatare a resurselor minerale aferentă perioadei 01 ianuarie 2009-31 decembrie 2010, stabilite prin anexele 7 (fila 47 și urm. dosar tribunal), respectiv 8 (fila 58 dosar tribunal) și contestate în prezenta cauză.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut eronata aplicare de către reclamantă a cotei de 2%, iar nu a cotei de 4% conform prevederilor art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 101/2007 în ceea ce privește redevența minieră, respectiv în cuantum de 50 lei/kmp, iar nu în cuantumul de 5.000 lei/kmp conform prevederilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 101/2007 în ceea ce privește taxa anuală pentru activitatea de explorare.

Instanța reține că reclamanta este titulara mai multor licenţe de concesiune de exploatare minieră, astfel:

- licența de exploatare nr. 3259/2002 pentru perimetrul de exploatare Călimănești - Căciulata;

- licența nr. 1222/2000 Nădlac;

- licența nr. 1223/2000 Curtici-Macea;

- licența nr. 1224/2000 Dorobanți;

- licența nr. 946/1999 Sântandrei;

- licența nr. 1221/2000 Lovrin;

- licența nr. 1225/2000 Sânnicolau Mare;

- licența nr. 1219/2000 Jimbolia;

- licența nr. 1220/2000 Timișoara;

- licența nr. 1216/2000 Otopeni;

- licența nr. 1217/2000 Saravale;

- licența nr. 1218/2000 Tomnatic;

- licența nr. 2978/2000 Jimbolia;

Sumele stabilite suplimentar la plată în sarcina reclamantei cu titlu de redevență minieră, în sumă totală de 58.239 lei, au fost analizate grupat, după cum au fost reținute și de organul de control.

Suma de 16.827 de lei redevență minieră, aferentă perioadei 01 ianuarie 2008 - 30 iunie 2008 pentru producția minieră din perimetrul Călimănești - Căciulata, licența de exploatare nr. 3259/2002, reprezentând diferența de la 2%, cât a aplicat reclamanta, la 4% conform modificării adusă prin O.U.G. nr. 101/2007 (fila 47048 dosar tribunal).

Prin art. 1 pct. 5 din O.U.G. nr. 101/2007, art. 45 al Legii nr. 85/2003 a minelor a fost modificat, astfel:

”(1) Redevenţa minieră cuvenită bugetului de stat se stabileşte, la încheierea licenţei ori la eliberarea permisului de exploatare, la o cotă procentuală din valoarea producţiei miniere, după cum urmează:

a) 4% pentru cărbuni, minereuri feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, pământuri rare şi disperse, produse reziduale miniere, roci bituminoase, ape minerale terapeutice, ape termominerale, ape geotermale şi gazele care le însoţesc, gaze necombustibile, nămoluri şi turbe terapeutice”.

Potrivit art. 4 din aceeași ordonanță;

”(1) Licenţele de concesiune/administrare şi acordurile petroliere încheiate şi neintrate în vigoare, precum şi licenţele de concesiune/administrare şi acordurile petroliere intrate în vigoare se renegociază în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Termenul de finalizare a renegocierii se stabileşte prin ordin al conducătorului autorităţii competente.

(3) Licenţele de concesiune/administrare şi acordurile petroliere, astfel cum au fost renegociate, se modifică/completează prin încheierea de acte adiţionale între autoritatea competentă şi titular.

(4) În vederea renegocierii, autoritatea competentă notifică titularul cu privire la data renegocierii şi modificările/completările corespunzătoare”.

Rezultă astfel, în opinia instanţei de fond, că noua cotă procentuală de 4% se aplică și licențelor intrate în vigoare, însă nu ex lege, ci condiționat de renegocierea licenței, într-un termen de finalizare a renegocierii stabilit prin ordin al conducătorului pârâtei, la inițiativa autorității competente exprimată prin notificarea adresată titularului privind data renegocierii și modificările/completările supuse renegocierii, procedură finalizată cu încheierea unui act adițional între autoritatea competentă și titular.

Această condiționare a aplicabilității noii cote procentuale induce concluzia că pentru a opera, pe de o parte, este necesară parcurgerea acestei proceduri, pe de altă parte, noua cotă procentuală se va aplica nu de la intrarea în vigoare a modificării art. 45, ci de la încheierea actului adițional în acest sens.

Aceasta este singura interpretare care conferă sens renegocierii despre care face vorbire art. 4 din ordonanță, procedurii stabilite, nevoii de încheiere de act adițional urmare a renegocierii, reglementare care ar fi fost pur și simplu inutilă dacă s-ar aprecia în sensul aplicabilității ex lege a noii cote, de la momentul intrării în vigoare a modificării art. 45.

Mai mult decât atât, concluzia că majorarea cotei se poate face doar urmare a renegocierii în acest sens și prin încheierea unui act adițional este în acord și cu prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 a minelor, în forma în vigoare în perioada de referință, adică potrivit modificării adusă de însăși O.U.G. nr. 101/2007, conform cărora "(2) Prevederile licenţelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata iniţială a acestora, cu excepţia cazurilor în care părţile convin modificarea/completarea acestora."

Revenind la situația debitului stabilit pentru perimetrul Călimănești - Căciulata, vizat de licența nr. 3259/2002, instanța a reținut că pentru acesta procedura de renegociere prevăzută de art. 4 din O.U.G. nr. 101/2007 s-a finalizat prin resemnarea ei de către reprezentanții legali ai părților în data de 26 iunie 2008.

Prin urmare, debitul suplimentar stabilit, aferent acestui perimetru și perioadei 01 ianuarie 2008 - 30 iunie 2008, este nelegal, în mod corect reclamanta aplicând vechea cotă de 2% a redevenței miniere.

Cu referire la suma de 9346 lei redevență minieră, aferentă perioadei 01 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2008, pentru producțiile miniere din perimetrele Nădlac - vizat de licența de explorare nr. 1222/2000, Curtici-Macea - vizat de licența de explorare nr. 1223/2000, Dorobanți - vizat de licența de explorare nr. 1224/2000, Sântandrei - vizat de licența de explorare nr. 946/1999, reprezentând diferența de la 2%, cât a aplicat reclamanta, la 4% conform modificării adusă prin O.U.G. nr. 101/2007 (filele 47-50 dosar tribunal), şi reținând interpretarea aplicării noii cote procentuale în cazul licențelor în vigoare mai sus redată, analizând starea de fapt în raport de această interpretare, curtea a apreciat că este nelegal stabilit debitul suplimentar.

Astfel, reclamanta nefiind notificată în tot acest interval de timp în vederea renegocierii, procedura renegocierii derulându-se și finalizându-se abia ulterior perioadei de referință 01 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2008, actele adiționale subsecvente pentru aceste perimetre au fost semnate abia în data de 03 februarie 2009.

În ceea ce priveşte suma de 32.067 lei redevență minieră, aferentă perioadei 01 ianuarie 2008 - 30 septembrie 2010 pentru producțiile minieră din perimetrele Lovrin - vizat de licența de explorare nr. 1221/2000, Sânnicolau Mare - vizat de licența de explorare nr. 1225/2000, Jimbolia - vizat de licența de explorare nr. 1219/2000, respectiv Timișoara - vizat de licența de explorare nr. 1220/2000, reprezentând diferența de la 2%, cât a aplicat reclamanta, la 4% conform modificării adusă prin O.U.G. nr. 101/2007 (filele 47-57 dosar tribunal) reținând interpretarea aplicării noii cote procentuale în cazul licențelor în vigoare mai sus redată, analizând starea de fapt în raport de această interpretare, curtea apreciază ca nelegal stabilit debitul suplimentar şi în acest cuantum.

Astfel, reclamanta nefiind notificată în tot acest interval de timp în vederea renegocierii, o atare procedură nederulându-se deloc în perioada de referință, cu atât mai puțin să fi fost finalizată prin încheierea de acte adiționale, nu datorează suma arătată.

Având în vedere că perioada de referință a sumei de la pct. 4.3. acoperă și o perioadă ulterioară datei de 16 iulie 2009 (data intrării în vigoare a Legii nr. 262/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 101/2007), se impune precizarea suplimentară față de pct. 4.1. și 4.2. că art. 2 al O.U.G. nr. 101/2007, care modifica art. 21 alin. (2) din legea minelor de maniera arătată mai sus, a fost abrogat.

Prin urmare, nefiind aprobată ordonanța sub acest aspect, din 16 iulie 2009 s-a revenit la formularea anterioară a art. 21 alin. (2) din Legea minelor, astfel: ”Prevederile legale existente la data intrării în vigoare a licenţei rămân valabile pe toată durata acesteia, cu excepţia apariţiei unor eventuale dispoziţii legale favorabile titularului”, instituindu-se un caz de ultraactivitate a legii sub imperiul căreia a intrat în vigoare licența.

De asemenea, legea de aprobare a modificat art. 60 alin. (1) din Legea minelor, aducându-l la forma anterioară O.U.G. nr. 101/2007 (care îl abrogase), astfel: ”(1) Prevederile licenţelor în vigoare rămân valabile, pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate."

Pe de altă parte, art. 3 al Legii nr. 292/2009 prevede că:

”(1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, titularii licenţelor şi autoritatea competentă încheie acte adiţionale de stabilire a redevenţelor astfel cum sunt reglementate prin O.U.G. nr. 101/2007.

(2) Actele adiţionale încheiate potrivit prevederilor alin. (1) fac parte integrantă din licenţă şi intră în vigoare, prin semnarea lor de către conducătorul autorităţii competente, conform prevederilor O.U.G. nr. 101/2007.

Prin urmare, cât timp nu s-au încheiat acte adiționale, din culpa autorității competente, reclamanta nu datorează o redevență majorată nici pentru perioada ulterioară datei de 16 iulie 2009.

În ceea ce privește suma de 691.454 lei stabilită în sarcina reclamantei cu titlu de taxă anuală pentru activitatea de explorare este aferentă perioadei 01 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2010 pentru perimetrele Otopeni - vizat de licența nr. 1216/2000, Lovrin - vizat de licența de explorare nr. 1221/2000, Sânnicolau Mare - vizat de licența de explorare nr. 1225/2000, Jimbolia - vizat de licența de explorare nr. 1219/2001, Saravale - vizat de licența de explorare nr. 1217/2000, Timișoara - vizat de licența de explorare nr. 1220/2000, Tomnatic vizat de licența de explorare nr. 1218/2000 și Jimbolia (argila) - vizat de licența de explorare nr. 2978/2001, reprezentând diferența de la 50 de lei/kmp, cât a aplicat reclamanta, la 5000 de lei/kmp conform modificării adusă prin O.U.G. nr. 101/2007.

Prin art. 1 pct. 4 din O.U.G. nr. 101/2007, art. 44 alin. (3) al Legii nr. 85/2003 a minelor a fost modificat, astfel:

”(3) Taxa anuală pentru activitatea de explorare se stabileşte la 1.000 lei/km^2; aceasta se dublează după 2 ani şi devine de 5 ori mai mare după 4 ani”.

Reținându-se vechimea mai mare de 4 ani a licențelor de explorare mai sus menționate, taxa anuală de explorare a fost stabilită la 1.000 lei/kmp x5 = 5.000 de lei/kmp, conform tezei finale textului redat.

Potrivit art. 4 din aceeași ordonanță:

”(1) Licenţele de concesiune/administrare şi acordurile petroliere încheiate şi neintrate în vigoare, precum şi licenţele de concesiune/administrare şi acordurile petroliere intrate în vigoare se renegociază în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Termenul de finalizare a renegocierii se stabileşte prin ordin al conducătorului autorităţii competente.

(3) Licenţele de concesiune/administrare şi acordurile petroliere, astfel cum au fost renegociate, se modifică/completează prin încheierea de acte adiţionale între autoritatea competentă şi titular.

(4) În vederea renegocierii, autoritatea competentă notifică titularul cu privire la data renegocierii şi modificările/completările corespunzătoare”.

Prima instanţă a arătat că raționamentul expus mai sus este aplicabil identic și taxei anuale pentru activitatea de explorare, art. 4 vizând toate modificările aduse de ordonanță, deci și redevenței miniere și taxei anuale pentru activitatea de explorare.

Rezultă astfel că noua taxă anuală de explorare de 1.000 lei, 2.000 de lei sau de 5.000 de lei (în funcție de vechimea licenței, în cazul prezent de 5.000 de lei/kmp) se aplică și licențelor intrate în vigoare, însă nu ex lege, ci condiționat de renegocierea licenței, într-un termen de finalizare a renegocierii stabilit prin ordin al conducătorului pârâtei, la inițiativa autorității competente exprimată prin notificarea adresată titularului privind data renegocierii și modificările/completările supuse renegocierii, procedură finalizată cu încheierea unui act adițional între autoritatea competentă și titular.

Această condiționare a aplicabilității noului cuantum al taxei anuale de explorare induce concluzia că pentru a opera pe de o parte este necesară parcurgerea acestei proceduri, pe de altă parte noul cuantum se va aplica nu de la intrarea în vigoare a modificării art. 44, ci de la încheierea actului adițional în acest sens.

Aceasta este singura interpretare care conferă sens renegocierii despre care face vorbire art. 4 din ordonanță, procedurii stabilite, nevoii de încheiere de act adițional urmare a renegocierii, reglementare care ar fi fost pur și simplu inutilă dacă s-ar aprecia în sensul aplicabilității ex lege a noii cote, de la momentul intrării în vigoare a modificării art. 44.

Mai mult decât atât, concluzia că majorarea cotei se poate face doar urmare a renegocierii în acest sens și prin încheierea unui act adițional este în acord și cu prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 a minelor, potrivit cărora ”Prevederile legale existente la data intrării în vigoare a licenţei rămân valabile pe toată durata acesteia, cu excepţia apariţiei unor eventuale dispoziţii legale favorabile titularului”.

Reclamanta a mai solicitat prin acțiunea sa și obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate în mod pretins eronat cu titlu de taxe de perimetru aferente anilor 2009-2010, în sumă de 3.506 lei (câte 1.753 lei pentru fiecare an) pentru perimetrele Otopeni, Saravale, Timișoara, Tomnatic, Jimbolia (argila), achitate benevol de către reclamantă anterior controlului, și care nu au fost impuse la plată în mod suplimentar prin procesul verbal contestat în prezenta cauză.

Instanța de rejudecare a apreciat însă că această solicitare a reclamantei este vădit inadmisibilă, urmând a o respinge, întrucât instanța nu are atribuția de a restitui sume, ci cel mult - după formularea de către reclamantă a unei cereri de restituire către autoritate, potrivit prescripțiilor legale - cenzurarea unui eventual refuz de restituire.

3. Calea de atac exercitată în cauză;

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs pârâta C. Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei de drept al demersului său procesual, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În contextul unor ample referiri şi chiar reiterări a situaţiei de fapt, generatoare a prezentului litigiu, recurenta-pârâtă a susţinut că prima instanţă, rejudecând cauza, în mod nelegal a admis, în parte, acţiunea intimatei-reclamante, respectiv a dispus anularea procesului verbal de control financiar din 14 aprilie 2011.

Reiterând conţinutul actelor întocmite de organele de control financiar, privind calculul relevanţei miniere prin aplicarea cotei de 4%, conform art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 101/2007, raportat la perioadele de timp detaliate în acte, cât şi corespunzător fiecăruia dintre perimetrele miniere pentru care reclamanta intimată deţinea licenţe de exploatare, recurenta-pârâtă a menţionat, în esenţă, că fapta Agenției Naționale pentru Resurse Materiale de a nu renegocia licenţele de concesiune/administrare, astfel cum se prevede în art. 4 din O.U.G. nr. 11/2007 nu implică nerespectarea prevederilor legale aplicabile activităţilor miniere.

Concluzionând, recurenta-pârâtă, susţinând greşita aplicare a legii de către prima instanţă, corespunzător capetelor de cerere admise, din acţiunea reclamantei intimate, a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei atacate şi în fond, respingerea integrală a acţiunii intimatei-reclamante, cu consecinţa menţinerii procesului verbal de control financiar nr. 1106892/14 aprilie 2011, cu privire la toate sumele menţionate în cuprinsul acestuia.

4. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs;

Examinând cauza de faţă şi sentinţa atacată prin prisma motivului de nelegalitate invocat de recurenta-pârâtă, raportat la apărările reclamantei intimate cuprinse în întâmpinarea formulată la cererea de recurs, dar şi sub toate aspectele,astfel cum permit prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu este fondat recursul recurentei-reclamante, în considerarea celor în continuare arătate.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că cererea de recurs a recurentei-reclamante nu conţine critici efective, de nelegalitate, raportat la hotărârea primei instanţe, nefiind indicate actele normative care ar fi fost greşit aplicate sau încălcate de către prima instanţă. Cererea de recurs constituie, practic, o reiterare a situaţiei de fapt şi a susţinerilor, respectiv a apărărilor înfăţişate în cauză, în toate ciclurile procesuale parcurse, ceea ce atrage, în mod necesar examinarea, precumpănitoare, de către instanţa de control judiciar, din perspectiva art. 3041 C. proc. civ.

În aceste coordonate, Înalta Curte reţine că prima instanţă, în manieră clară, cuprinzătoare şi coerentă, ca şi printr-o justă raportare la prevederile legale aplicabile, în succesiunea adoptării lor, a analizat temeiurile şi legalitatea sumelor suplimentare de plată stabilite în sarcina intimatei-reclamante, cu titlu de redevenţă minieră şi respectiv pentru activităţi de prospecţiuni, explorare şi exploatare a resurselor minerale, aferente perioadelor 01 ianuarie 2008-30 septembrie 2010 (în ceea ce priveşte sumele cu titlu de redevenţă minieră) şi respectiv 01 septembrie 2009-31 decembrie 2010, stabilite prin Anexele 7 şi 8 din procesul verbal de control fiscal încheiat la 13 aprilie 2011, contestat în cauză.

În acord cu cele constatate de către prima instanţă, judecând în fond după casare, Înalta Curte reţine că problema de drept ce se impune a fi soluţionată în cauză vizează determinarea cotei procentuale a redevenţei miniere din valoarea producţiei miniere realizate anual, pe care o datora societatea recurentă, în perioada 01 ianuarie 2008-30 septembrie 2010, corespunzător licenţelor de exploatare deţinute, expres arătate în actele de control, respectiv de 2% sau de 4% din valoarea producţiei miniere, raportat la interpretarea şi aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2003, prin care a fost modificată cota redevenţei.

În cauză, necontestat, la momentul acordării licenţelor de exploatare societăţii reclamante, era în vigoare Legea minelor nr. 61/1998 iar potrivit art. 31 alin. (1) din acest act normativ, redevenţa minieră s-a stabilit la o cotă de 2% din valoarea producţiei miniere realizate anual. Acest act normativ a fost abrogat de Legea nr. 85/2003, la 27 martie 2003.

În cuprinsul actelor administrative de control contestate în cauză s-a constatat că în perioada 01 ianuarie 2009-31 decembrie 2010, urmare a modificărilor legislative intervenite, recurenta nu a respectat prevederile art. 1 pct. 5 din O.U.G. nr. 101/2007, în sensul că nu a calculat şi achitat la bugetul de stat redevenţa datorată prin aplicarea cotei modificate de 4% din valoarea producţiei miniere, aşa cum impun prevederile legale arătate.

Contrar celor astfel reţinute de organul de control, Înalta Curte apreciază, raportat la dispoziţiile legale incidente în cauză, în succesiunea lor, că prevederile licenţei de exploatare acordate reclamantei, în condiţiile legislaţiei în vigoare la data încheierii acestora, rămân valabile, iar clauzele acestora nu pot fi modificate decât prin acordul părţilor.

Astfel, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003, „Licenţa se încheie în formă scrisă. Pentru exploatare, licenţa intră în vigoare la data publicării Ordinului preşedintelui autorităţii competente de aprobare a acesteia în M. Of. al României, Partea I. Pentru exploatare, licenţa intră în vigoare la data publicării în M. Of. al României, Partea I, a Hotărârii Guvernului de aprobare a acesteia” .

Prin Legea nr. 237 din 7 iunie 2004, în vigoare începând cu 25 iunie 2004, a fost modificat art. 60 din Legea minelor nr. 85/2003, în sensul că:

„1) Prevederile licenţelor de explorare şi/sau exploatare aprobate de Guvernul rămân valabile pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate”, conţinutul iniţial al art. 60 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 fiind în sensul că „Prevederile licenţelor de explorare şi/sau exploatare încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi aprobate sau în curs de aprobare de către Guvern rămân valabile pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate”.

Până la acest moment, legislaţia incidentă în cauză recunoştea valabilitatea pe întreaga durată, în condiţiile în care au fost încheiate, nu şi a celor în curs de aprobare, doar pentru licenţele de exploatare intrate în vigoare prin Hotărâre de Guvern, astfel cum susţin recurentele-pârâte într-un prim motiv de recurs.

Însă, ulterior, prin O.U.G. nr. 101 din 4 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi a Legii petrolului nr. 238/2004, publicată în M. Of. nr. 684 din 8 octombrie 2007, a fost abrogat art. 60 alin. (1) din Legea minelor, prevederea legală referitoare la nemodificarea licenţelor de exploatare şi a valabilităţii acestora, fiind cuprinsă în art. 21 alin. (1) în forma iniţială şi art. 2 din această ordonanţă de urgenţă care, la pct. 2 menţionează:

„2) La art. 21 alin. (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: Prevederile licenţelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata iniţială a acestora, cu excepţia cazurilor în care părţile convin modificarea/ completarea acestora”, iar la alin. (3) şi 4 ale aceluiaşi articol se prevede:

„3) În cazul prelungirii duratei de concesiune/administrare sau transferului licenţei de concesiune, autoritatea competentă va renegocia condiţiile concesiunii/administrării, conform prezentei legi prin încheierea de acte adiţionale, semnate de acesta şi titular;

4) Modificarea/completarea licenţelor în vigoare se realizează prin acte adiţionale semnate de autoritatea competentă şi titular”.

Din conţinutul prevederilor legale expuse mai sus, în succesiunea adoptării lor, rezultă în mod clar faptul că, începând cu data de 12 octombrie 2007, prevederile licenţelor de exploatare, încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii minelor nr. 85/2003, rămân valabile în condiţiile în care au fost încheiate, cu excepţia celor modificate prin renegociere prin acte adiţionale, în concordanţă cu noile cote de redevenţă minieră prevăzute la art. 45 din Legea nr. 85/2003 modificată prin O.U.G. nr. 101/2007.

În cauză însă, după cum cu justeţe s-a reţinut şi de către prima instanţă autoritatea ANRM nu a notificat societatea reclamantă, ca titular al licenţei şi nu au fost încheiate acte adiţionale la licenţe, în sensul modificării cotelor de redevenţă şi a taxelor miniere, drept urmare redevenţa şi taxele miniere au fost plătite în cotele stabilite în licenţele de explorare/exploatare iniţial încheiate.

De altfel, prin chiar cererea de recurs, recurenta-pârâtă a recunoscut că ANRM nu a negociat licenţele de concesiune/administrare aşa cum prevede art. 4 din O.U.G. nr. 101/2007, susţinând însă că o atare conduită nu implică nerespectarea prevederilor legale aplicabile activităţilor miniere. În contextul aceloraşi aserţiuni recurenta a susţinut totodată temeinicia acţiunii reclamantei-intimate, însă numai pentru suma de 16.827 lei, cu titlu de diferenţă stabilită de organele de control financiar, aferentă perioadei 01 ianuarie 2008-30 iunie 2008, pentru producţia minieră din perimetrul Călimăneşti-Căciulata.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază ca fiind în deplin acord cu prevederile legale sus-enunţate, interpretarea instanţei de fond şi în legătură cu celelalte sume stabilite suplimentar, în mod nelegal, în condiţiile în care, în contextul factual concret, actele adiţionale subsecvente, de renegociere a noii cote procentuale, pentru celelalte perimetre miniere au fost semnate la 03 februarie 2009, respectiv ulterior perioadei de referinţă, 01 ianuarie 2008-31 decembrie 2008.

De altfel, Înalta Curte a statuat în acelaşi sens şi prin alte decizii anterior pronunţate, arătând totodată că prevederile art. 2 din Legea nr. 262/2009, privind aprobarea O.U.G. nr. 101/2007, nu sunt aplicabile în cazul licenţelor miniere stabilite anterior, deoarece textul arată expres că „taxele şi redevenţele instituite de O.U.G. nr. 101/2007 se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei legi tuturor permiselor, licenţelor şi acordurilor petroliere”, însă prevederea nu poate fi în discordanţă cu aceea potrivit căreia „prevederile licenţelor în vigoare rămân valabile pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate”.

Mai mult, şi în ipoteza în care s-ar accepta obligativitatea plăţii redevenţei stabilite în conformitate cu dispoziţiile din O.U.G. nr. 101/2007 şi în cazul licenţelor miniere anterioare, aceasta nu poate fi cerută de către organul fiscal, după cum s-a arătat deja, în lipsa încheierii unui act adiţional, potrivit art. 3 din Legea nr. 262/2009.

Raportat la argumentele de interpretare şi aplicare a legii sus arătate, Înalta Curte urmează aşadar, ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, să respingă recursul de faţă ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii instanţei de fond, apreciată ca fiind rezultatul unei juste aplicări şi interpretări a prevederilor legale incidente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 3069 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2016.