Securitate collaborator status; application of Emergency Ordinance 24/2008 regarding restriction of fundamental rights

Decizia nr. 468/2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2/2012, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei să constate calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe numitul A.

În motivarea cererii, reclamanta arată că procedura de verificare a fost declanşată prin Cererea din 25 mai 2010 adresată Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, cerere legală din perspectiva dispoziţiilor art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008.

În urma verificărilor efectuate a rezultat că domnul A. a fost recrutat la data de 26 septembrie 1975, de Serviciul nr. 2 din cadrul I.J.S. Teleorman sub numele conspirativ "B." iar informaţiile furnizate de pârât au îngrădit dreptul la viaţa privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, dreptul la libertatea de gândire, a conştiinţei, a religiei, prevăzută de art. 30 din Constituţia României din 1965.

Pârâtul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea acţiunii, arătând că informaţiile furnizate nu au fost în măsură a îngrădi drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 6061 din 26 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii fiind constatată existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A.

Prin Decizia nr. 2040 din 2 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul formulat de pârâtul A. împotriva Sentinţei nr. 6061 din 26 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, sentinţă ce a fost casată, cauza fiind trimisă pentru rejudecare aceleiaşi instanţe. În considerentele decizie enunţate s-a reţinut că instanţa de fond nu a analizat susţinerea reclamantului privind îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 şi nici apărările invocate prin întâmpinare de către pârât.

Hotărârea instanţei de fond în rejudecare

În rejudecare, instanţa de fond, prin Sentinţa nr. 2971 din 5 noiembrie 2014 a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii fiind constată calitatea de colaborator al Securităţii, în privinţa pârâtului A.

În motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut că activitatea desfăşurată de pârât se încadrează în sfera de aplicare a O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar.

Astfel, din notele informative semnate sub numele conspirativ "B." rezultă întrunirea primei condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind furnizarea către organele de securitate de informaţii privind activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Din conţinutul notelor expuse pe larg de instanţa de fond, s-a reţinut că furnizarea informaţiilor către organele de securitate au expus pe cei vizaţi unor consecinţe negative, îngrădindu-se astfel drepturile fundamentale ale omului, consacrate legislativ astfel:

- dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 17 pct. 1 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice;

- dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor consacrate legislativ de art. 28 din Constituţia României din 1965;

- art. 19 pct. 1 şi 2 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 2971/2014, a declarat recurs pârâtul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecând pe fond să se dispună respingerea acţiunii formulate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii .

Un prim aspect invocat în recursul declarat vizează faptul că în şedinţa publică din 10 octombrie 2014 au fost puse concluzii pentru admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 293/2000 şi a O.U.G. nr. 24/2004, dar în sentinţa recurată nu se face nici o menţiune, deşi în şedinţa publică, instanţa s-a pronunţat în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, hotărârea fiind nemotivată sub acest aspect.

Recurentul reiterează excepţia de neconstituţionalitate arătând că prin Decizia nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată, iar Legea nr. 187/1999 şi O.U.G. nr. 16/2006 au fost declarate neconstituţionale dar atât O.U.G. nr. 24/2008 cât şi Legea nr. 293/2008 copiază prevederile din actele juridice declarate neconstituţionale păstrând motivele de neconstituţionalitate constatate prin Decizia nr. 51/2008.

Prevederile art. 8, 9 şi 10 din O.U.G. nr. 24/2008 şi Legea nr. 293/2008 privind modalitatea de stabilire a colaboratorilor, sunt neconstituţionale, încălcând în mod flagrant dispoziţiile art. 16 din Constituţia României care prevăd că "cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege."

În opinia recurentului, stabilirea calităţii de colaborator se face în mod discriminatoriu, atât de direcţia juridică cât şi de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii fără a se respecta principiul egalităţii în drepturi stabilit de Constituţie.

În justificarea încălcării principiului constituţional prin care se afirmă că "nimeni nu este mai presus de lege", este procedura instituită de art. 7 alin. (1) lit. z) din Legea nr. 293/2000.

Astfel, în baza unor cereri, înregistrate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii cu mult înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 293/2008, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii stabileşte calitatea de colaborator.

Art. 8 din Legea nr. 341/2004 nu a suferit modificări după intrarea în vigoare a Legii nr. 293/2008, încălcându-se astfel principiul constituţional prevăzut de art. 30 alin. (6) din Constituţie.

În concluzie, se arată că Legea nr. 293/2009 încalcă libertatea de exprimare, demnitate şi onoare a oamenilor care sunt supuşi "oprobiului public", condamnaţi doar pentru faptul că la momentul respectiv, din conştiinţă, au sesizat organele statului în vederea opririi unor activităţi ce puneau în pericol, statul de drept "fiinţă naţională, viaţa şi libertatea unor persoane".

Recurentul arată că prin Sentinţa nr. 2971/2014, au fost "încălcate prevederile pct. 6 din art. 304/488 din Noul C. proc. civ., deoarece hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Ca urmare se impune admiterea recursului, sesizarea Curţii Constituţionale, conform art. 29 şi 30 din Legea nr. 47/1992 cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

În opinia recurentului, acţiunea reclamantei este inadmisibilă, deoarece la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008, cercetările privind constatarea calităţii de colaborator nu mai puteau fi demarate din cel puţin două considerente.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 341/2004 a fost formulată de către SSPR cererea din 2012, iar prin răspunsul la această cerere, SSPR recunoaşte că a cerut să i se răspundă dacă pârâtul a făcut sau nu poliţie politică, dar după data când dispoziţiile legale au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale, nu s-a revenit la cererea respectivă, astfel că reclamantul nu avea temei juridic pentru a demara cercetările de verificare.

Mai mult, prin modificările aduse la art. 8 din Legea nr. 341/2004 prin O.U.G. nr. 95/2014 se arată că nu pot beneficia de drepturile conferite de lege, cei care au colaborat cu organele de Poliţie Politică.

Sintetizând, recurentul arată că excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se fundamentează pe următoarele aspecte: inexistenţa cererii pentru care Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a analizat documentele din dosar şi a stabilit calitatea de colaborator al securităţii; caracterul exclusiv de siguranţă naţională al rapoartelor întocmite pe baza informaţiilor furnizate; acceptarea colaborării sub presiune, prin înscenarea unor fapte, fiind obligat să semneze angajamentul.

Pe fondul cauzei, se arată că instanţa a interpretat şi aplicat greşit normele de drept material, cu atât mai mult cu cât nici o persoană din cele ce au făcut obiectul notelor informative nu au avut nimic de suferit.

Recurentul arată că nu a colaborat cu acea parte a securităţii ce a apărat regimul totalitar comunist, Direcţiile 1 şi 2 ale Securităţii Statului, rapoartele sale de serviciu, de supraveghere fiind înaintate doar către Inspectoratul Judeţean de Miliţie Serviciul II, privind modul de comportare a unor elemente periculoase, care permanent încălcau regulile de convieţuire şi constituiau un evident pericol pentru viaţa comunităţii.

Din cele 88 note informative, rezultă indubitabil că au fost avute în vedere doar evidente încălcări a normelor interne de protecţia mediului, a normelor P.E., a normelor interne de exploatare a utilajelor de producţie, nerespectări ce putea avea consecinţe grave pentru locul său de muncă, activitatea sa prevenind producerea unor catastrofe şi dezastre economice cu consecinţe grave pentru economia naţională, pentru viaţa omului, pentru mediul ambiental.

Prin nota informativă vizând pe C. - secretar de partid, a fost relatat doar un comentariu ce a avut loc la locul de muncă în prezenţa a 25 persoane, iar prin informaţia dată nu s-a urmărit îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale acestei persoane. Dacă se va ţine cont de faptul că nota informativă a fost solicitată de "rezidentul D." cât şi de ofiţerul ce răspundea de activitatea sa, se poate constatat că nici măcar această faptă nu poate îmbrăca forma unui fapt juridic în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Sintetizând criticile formulate, recurentul arată, în esenţă, că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 şi nu pot fi colaboratori ai securităţii cei care au dat note informative sub presiune, iar prin notele informative nu au fost lezate efectiv drepturile şi libertăţile omului.

Hotărârea instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată în limitele criticilor formulate, raportat la prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că în cauză nu subzistă motive de nelegalitate care să ducă la modificarea sau casarea sentinţei pronunţate de prima instanţă.

Motivul de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei pentru pretinsa nemotivare a sentinţei, cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 293/2008 şi a O.U.G. nr. 24/2008, motiv de recurs ce se încadrează pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. raportat la art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu poate fi reţinut având în vedere că din actele dosarului nu rezultă că recurentul-pârât a invocat în faţa instanţei de fond excepţia de neconstituţionalitate a actelor normative enunţate pentru ca instanţa să se pronunţe şi să motiveze o eventuală soluţie de admitere sau respingere a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale.

Astfel, după casarea cu trimitere a cauzei, dispuse prin Decizia nr. 2040 din 2 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 4 septembrie 2014, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 29 octombrie 2014 când în şedinţa publică, pârâtul fiind prezent nu a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, fapt ce rezultă din încheierea de şedinţă aflată la dosarul de fond.

Este de reţinut că nici prin concluziile scrise depuse în perioada de amânare a pronunţării, recurentul nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 293/2008 şi O.U.G. nr. 24/2008, alegaţiile recurentului cu referire la încălcarea "prevederilor pct. 6 art. 304/488 din Noul C. proc. civ.", motiv de recurs ce a fost încadrat în raport dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu au un fundament real, instanţa de fond pronunţându-se în limitele învestirii.

Prin notele scrise depuse în faţa instanţei de fond a fost invocată inadmisibilitatea acţiunii în raport de calitatea petiţionarului, respectiv cererea formulată de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 dar instanţa de fond a verificat şi arătat în considerentele sentinţei incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar, astfel că nici din acest punct de vedere nu se poate reţine incidenţa în cauză a motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu referire la aplicarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea atacată cuprinzând motivele pe care se sprijină soluţia adoptată, motivarea nefiind contradictorie sau străină de natura pricinii aşa cum susţine recurentul, făcând totodată posibilă exercitarea controlului judiciar.

Prin recursul declarat, recurentul-pârât a invocat excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 24/2008 şi a Legii nr. 293/2008 solicitând instanţei de recurs să sesizeze Curtea Constituţională cu excepţia evocată, recurentul motivând excepţia de neconstituţionalitate prin raportare la Decizia nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 16/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, precum şi dispoziţiile art. II şi ale art. V din această ordonanţă.

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este motivată pe faptul că O.U.G. nr. 24/2008 şi Legea nr. 293/2008 "copiază aceleaşi prevederi ale unor acte juridice declarate neconstituţionale" recurentul arătând că cele două acte normative nu au fost adoptate cu respectarea Deciziei nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale.

Analizând cererea de sesizarea a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 24/2008 şi a Legii nr. 293/2008, acte care în opinia recurentului, copiază prevederile unor acte normative declarate neconstituţionale, cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/200, se constată că cererea nu îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale motiv pentru care în temeiul dispoziţiilor art. 29 pct. 5 din actul normativ indicat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale urmează a fi respinsă.

Nici motivul de recurs privind inadmisibilitatea acţiunii promovate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, nu poate fi reţinut având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008 potrivit căruia "Pentru a asigura dreptul de acces la informaţii de interes public, orice cetăţean român, cu domiciliu în străinătate precum şi presa scrisă şi audiovizuală, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autorităţile şi instituţiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, a candidaţilor la alegerile prezidenţiale, generale, locale şi pentru Parlamentul European, precum şi a persoanelor care ocupă următoarele demnităţi sau funcţii: persoanele care deţin titlul de revoluţionar sau de luptător cu merite deosebite în Revoluţia din Decembrie 1989".

Astfel, procedura de verificare în cauza de faţă a fost declanşată în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. z) din O.U.G. nr. 24/2005 la cererea formulată de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 în 25 mai 2010, iar susţinerea inadmisibilităţii prin raportare la Legea nr. 341/2004, Legea recunoaşterii faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, nu poate fi reţinut.

Procedura de verificare a fost efectuată în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008 având în vedere calitatea pârâtului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, aşa cum rezultă din actele de la dosar, cererea de verificare din 2010 vizând un număr de 15.434 luptători ai revoluţiei române, numele recurentului-pârât figurând la nr. x.

Recurentul arată că angajamentul dat a fost semnat din motive politice sub presiunea organelor de Securitate, dar din probatoriul administrat nu rezultă că angajamentul sau notele informative au fost date în condiţiile art. 2 lit. b) teza a doua, pentru a beneficia de neimpunitatea determinată de anumite împrejurări prevăzute de dispoziţiile legale evocate.

Pe fondul cauzei, se reţine că recurentul-reclamant a fost titularul Dosarului X având numele conspirativ "B.", angajamentul de colaborator fiind scris şi semnat de recurent la data de 30 septembrie 1975.

Din materialele informative furnizate, rezultă că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2000, instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile legale arătate.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 28/2008 este colaborator al Securităţii "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care au denunţat activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului."

Din notele informative aflate la dosar fond şi expuse pe larg de prima instanţă, fără a fi necesară expunerea aceloraşi note şi de instanţa de recurs, se constată că informaţiile furnizate (respectiv prin conţinutul lor concret, iar nu analizate în termeni generali) vizau îngrădirea libertăţii de exprimare şi a libertăţii de opinie, drepturi garantate prin Constituţia României din 1965 - cel puţin la nivel declarativ - şi aveau în mod real aptitudinea de a atrage consecinţe negative pentru persoanele vizate prin notele furnizate (a se vedea nota informativă din 23 februarie 1978, nota informativă din 30 martie 1984, nota informativă din 27 decembrie 1983, nota informativă din 22 decembrie 1983, nota informativă din 15 august 1983 cu referire la E., nota informativă din 10 aprilie 1983, nota din 24 februarie 1983 cu referire la F. care asculta postul de radio Europa Liberă, nota informativă din 7 mai 1982, nota informativă din 16 martie 1982, nota informativă din 25 septembrie 1980, nota informativă din 25 septembrie 1980, nota informativă din 15 mai 1980, 22 noiembrie 1979, 26 noiembrie 1978).

Este evident că notele informative prin conţinutul lor concret vizau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, informaţiile fiind apte de a atrage consecinţe negative pentru persoanele vizate.

Activitatea desfăşurată de recurentul-pârât nu a vizat persoane urmărite penal, nu au vizat aspecte de siguranţă naţională, având ca scop menţinerea regimului totalitar, conducând totodată la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor, recunoscute prin Constituţie, Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, apărările recurentei fiind irelevante în contextul legislativ menţionat.

Faţă de considerentele expuse, se constată că în cauză nu subzistă motive de modificare sau casare a sentinţei recurate, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinţei civile nr. 2971 din 5 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul-pârât A.

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinţei civile nr. 2971 din 5 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2016.

Procesat de GGC - MI