Scope of suspensive excise regime and retroactivity of renumbered Fiscal Code provisions for taxpayer warehouse license modifications

Decizia nr. 439/2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii

Prin acţiunea înregistrată la această instanţă la data de 07 februarie 2012 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu parata Autoritatea Naţionala a Vămilor prin Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bihor ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 7418 din 14 septembrie 2011 emisa de Autoritatea Naţionala a Vămilor - Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bihor prin care s-a respins contestaţia formulata de reclamant împotriva Raportului de Inspecţie Fiscala nr. 5448 din 30 iunie 2011 precum şi anularea în parte a punctelor 1 şi 2 din Raportul de Inspecţie Fiscala nr. 5448 din 30 iunie 2011.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingea ca neîntemeiată a acţiunii în anulare promovată de reclamant. În motivare se arată că inspectorii fiscali au stabilit în mod corect starea de fapt ce a făcut obiectul verificării în perioada 05 noiembrie 2010 - 03 februarie 2011, respectiv 06 aprilie 2011-30 iunie 2011, susţinerile reclamantului referitoare la greşita interpretare a stării de fapt şi aplicare a dispoziţiilor fiscale incidente fiind total eronate.

La termenul de judecată din data de 10 aprilie 2012, instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului în formularea prezentei acţiuni.

Prin Decizia nr. 7634 din 6 decembrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/35/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 144 din 17 aprilie 2012 a Curţii de Apel Oradea şi a dispus casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 105 din 19 iunie 2015 a Curţii de Apel a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtelor Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj în calitate de succesoare în drepturi a ANV şi DRAOV şi Biroul Vamal de Interior gr. 1 Bihor în calitate de succesor al DJAOV Bihor, ca neîntemeiată.

La pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte pct. 1 din Raportul de Inspecţie Fiscală nr. 5448 din 30 iunie 2011 privind plata accizelor la bugetul de stat şi depunerea declaraţiilor de accize, curtea a considerat că organul fiscal a apreciat, legal şi temeinic, în aplicarea prevederilor art. 2069 alin. (1) lit. c) şi lit. a), art. 2067 alin. (1) lit. a) şi c), art. 2066 alin. (1) şi art. 20652 alin. (1) şi (3) din C. fisc., că pentru produsele accizabile fabricate şi comercializate de SC B. SRL (combustibil lichid EC-OIL tip I, combustibil lichid greu pentru focare industriale şi combustibil lichid uşor tip III), în perioada verificată (01 mai 2006 - 31 mai 2011), societatea, în calitate de antrepozit fiscal de producţie, în unele situaţii, nu a calculat corect valoarea accizei, nu a declarat şi nu a plătit la termenul legal sumele datorate ca accize, situaţia plăţii acestor accize fiind prezentată în tabelul anexa nr. 1, care face parte integrantă din raportul de inspecţie fiscală.

Referitor la afirmaţia reclamantului în sensul că la pct. 1 din raportul de inspecţie fiscală contestat, organele de inspecţie fiscală nu au ţinut seama de accizele calculate şi plătite de societate în perioada 2006 - 2009 şi care sunt cuprinse în balanţele de verificare ale societăţii, instanţa de fond a apreciat ca fiind corect modul de calcul efectuat de organele de inspecţie fiscală în tabelul anexa 1 din raportul de inspecţie fiscală prin care s-a stabilit în sarcina societăţii accize de plată în sumă de 72.497 lei şi accesorii de plată în sumă de 118.993 lei, în total 191.490 lei.

Totodată, organul fiscal a reţinut, justificat, şi faptul că declaraţiile pentru accizele din perioada verificată au fost depuse de către societate în termen legal, cu excepţia lunilor martie - octombrie 2006, octombrie 2010 - ianuarie 2011, când aceasta nu a depus declaraţii.

În ceea ce priveşte deţinerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize (pct. 2 din raportul de inspecţie fiscală contestat), s-a reţinut că societatea susţine că produsul motorină a fost achiziţionat "din momentul în care produsul realizat de societatea noastră a fost asimilat de Ministerul Economiei (cf. Adresa nr. 381114 din 31 martie 2009) cu produsul Păcură".

Din constatările Gărzii Financiare Dâmboviţa, materializate în Procesul-verbal nr. 718489 din 29 iulie 2010, rezultă că în perioada 02 martie 2009 - 19 octombrie 2009 societatea s-a aprovizionat cu motorină în regim suspensiv de accize, fără a fi autorizată în acest sens.

Ca atare, organul fiscal, a preluat şi valorificat, în cadrul prezentei inspecţii fiscale, această constatare a Gărzii Financiare Dâmboviţa.

S-a constatat, astfel, justificat, că societatea comercială B. SRL, în perioada 02 martie 2009 - 19 octombrie 2009 a achiziţionat şi depozitat în afara regimului suspensiv, mai precis înainte de data autorizării - 20 octombrie 2009, cantitatea de 1.419.906 tone motorină Euro Diesel 5 pentru care nu a înregistrat, calculat şi virat în termenul legal accizele. În baza autorizaţiei de antrepozit fiscal, societatea trebuia să achiziţioneze materia primă motorină după data de 20 octombrie 2009, data de la care era valabilă autorizaţia în cauză şi, totodată, trebuia să depună imediat o declaraţie de accize şi în prima zi lucrătoare de la aceasta sa plătească acciza aferentă fiecărei deţineri de motorină din perioada 02 martie 2009 - 19 octombrie 2009.

Din situaţia anexa nr. 2, întocmită de organele de inspecţie fiscală, rezultă cantităţile de motorină Euro Diesel 5 achiziţionate de societate în baza documentelor administrative de însoţire şi data recepţionării (deţinerii) produsului în perioada 02 martie 2009 - 19 octombrie 2009, situaţie care a stat la baza calculării accizelor aferente datei fiecărei deţineri de motorină şi accesoriile de plată datorate de societate pentru fiecare deţinere a produsului accizabil motorină. Din situaţia anexa nr. 2, care face parte integrantă din raportul de inspecţie fiscală, rezultă ca societatea datorează suma de 1.782.590 lei cu titlu de accize pentru motorină.

De asemenea, la suma de mai sus, în baza prevederilor art. 114 alin. (4) şi (6) şi art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003, rep. privind Codul de procedură fiscală s-au calculat accesorii de plată în sumă de 1.173.227 lei, conform anexei nr. 2. Totalul sumelor de plată la pct. 2: 2.955.817 lei reprezentând accize pentru motorină şi 1.782.590 lei şi accesorii de plată, 1.173.227 lei.

Toate susţinerile petentului privind încadrările tarifare ale produselor finite fabricate de societate au fost apreciate, justificat, de către organul fiscal, ca fiind fără nicio relevanţă juridică în raport cu deţinerea produsului motorină în afara regimului suspensiv, atâta timp cât în autorizaţia aferentă antrepozitului fiscal au fost înscrise atât materiile prime accizabile care pot fi achiziţionate în regim suspensiv de accize, cât şi produsele finite ce se realizează în antrepozitul fiscal, precum şi faptul că autorizaţia acordată societăţii avea un termen de la care era valabilă, societatea trebuind să se conformeze celor ce permitea autorizaţia şi datei de la care le permitea, nu înainte de această dată.

Referitor la interpretarea dată de consultantul fiscal C. în raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză, în sensul că SC B. SRL avea dreptul ca ulterior datei de 10 martie 2009 să se aprovizioneze cu motorină ca materie primă, pentru obţinerea de CLU tip III în regim suspensiv de plată a accizelor în baza prevederilor H.G. nr. 1618/2008, deoarece a depus adresele nr. 287 din 02 martie 2009, înregistrată la ANV sub nr. 11440 din 02 martie 2009, nr. 296 din 09 martie 2009 înregistrată la DJAOC Prahova sub nr. 3396 din 09 martie 2009 şi nr. 11440/TNF/SLV din 10 martie 2009 a ANV - DTVTV, instanţa o apreciază ca fiind eronată.

Astfel, s-a reţinut că expertul fiscal nu a precizat în mod corect în raportul de expertiză prevederile legale în vigoare la acea perioadă, în litigiu fiind incidente dispoziţiile H.G. nr. 1618/2009 de modificare a normelor metodologice la C. fisc., respectiv pct. 67 - 70 privind obligaţiile antrepozitarilor autorizaţi pentru producţie de produse accizabile, cum este cazul SC B. SRL - producţie de produse energetice.

Adresele la care s-a făcut referire mai sus au fost depuse la autoritatea vamală în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1618/2008, documentaţia depusă de antrepozitar a stat la baza obţinerii modificării autorizaţiei de antrepozit fiscal în ce priveşte categoriile de produse accizabile, materiile prime şi produsele finite, pentru care urma să fie autorizat, dar această documentaţie nu a înlocuit autorizaţia de antrepozit fiscal de producţie care să permită primirea, producţia, transformarea, depozitarea, expedierea, după caz, în regim suspensiv de la plata accizelor a produsului finit - E 470 Păcură, materiile prime: 1) E430 - Motorină; 2) E470 - Păcură, înainte de data de 20 octombrie 2009.

SC B. SRL a obţinut din partea autorităţii competente modificarea Autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. R00090515PP01 din 17 martie 2006 la data de 20 octombrie 2009, cu valabilitate doar din data de 20 octombrie 2009, modificare care a permis funcţionarea antrepozitului fiscal de producţie produse accizabile, primirea, producţia, transformarea, depozitarea, expedierea, după caz, în regim suspensiv de la plata accizelor a produsului finit - E 470 Păcură şi materiile prime: 1) E430 - Motorină; E 470 - Păcură, doar din data de 20 octombrie 2009.

Având în vedere prevederile din C. fisc. şi normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, în antrepozitul fiscal de producţie aparţinând SC B. SRL era permisă primirea, producţia, transformarea, depozitarea, expedierea, după caz, în regim suspensiv de la plata accizelor a produsului finit - E 470 Păcură şi materiile prime: 1) E430 - Motorină; E 470 - Păcură, doar din data de 20 octombrie 2009, deoarece înainte de acea dată era valabilă Autorizaţia nr. nr. R00090515PP01 din 17 martie 2006, emisă la data de 19 decembrie 2006, cu valabilitate de la data de 01 ianuarie 2007, în care erau prevăzute doar materii prime produsele energetice încadrate în categoria E 4.7 - Păcură şi nu E 430 - Motorină.

Recursul

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut în esenţă că hotărârea instanţei de fond nu a fost motivată cu privire la cuantumul accizelor datorate de societate în perioada 2006 - 2009 cât şi referitor la deţinerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de acciză a motorinei ca materie primă achiziţionată în perioada 02 martie 2009 - 19 octombrie 2009.

Totodată, recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii în sensul că instanţa de fond a invocat în motivarea acesteia texte de lege care nu erau în vigoare la data derulării relaţiilor comerciale şi fiscale supuse judecăţii, respectiv a indicat drept temeiuri de drept substanţial dispoziţiile art. 2069 alin. (1) lit. c) şi a), art. 2067 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 2066 alin. (6) şi art. 20652 alin. (1) şi (3) C. fisc., deşi aceste texte de lege au fost introduse în C. fisc. prin O.U.G. nr. 109 din 9 octombrie 2009, care a intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2010.

Or, instanţa de judecată era învestită să analizeze, la primul punct al acţiunii, dacă societatea B. SRL a calculat şi achitat corect acciza aferentă anilor 2006 - 2009, perioadă în care textele de lege invocate nu erau în vigoare.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea punct al acţiunii în anulare, instanţa de fond trebuia să analizeze dacă motorina achiziţionată ca şi materia primă, în perioada 02 martie 2009 - 2010, beneficia de un regim suspensiv de acciză sau nu.

Consideră recurentul că nici pentru acest punct al cererii introductive de instanţă nu erau aplicabile normele legale, respectiv dispoziţiile art. 2061 - art. 20652 introduse în C. fisc. prin O.U.G. nr. 109/2009, care au intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2010.

În ceea ce priveşte înlăturarea concluziilor expertizei efectuate în cauză, recurentul a susţinut că judecătorul fondului s-a aflat într-o regretabilă eroare indicând pe de o parte o normă legală inaplicabilă în domeniul fiscal respectiv H.G. nr. 1618/2009 şi pe de altă parte texte de lege (art. 2063 - 20652 din C. fisc.) care nu erau în vigoare în perioada supusă analizei.

Consideră recurentul că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, atât în ceea ce priveşte accizele datorate de societate în perioada 2006 - 2009 cât şi în ceea ce priveşte regimul fiscal (accizabil sau nu) al achiziţionării de motorină în perioada martie - octombrie 2004.

Totodată, recurentul-reclamant invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. susţine că prin expertiza efectuată în cauză, cuantumul accizelor datorate de societate în perioada 2006 - 2009 a fost stabilit prin raportare la plăţile efectuate cu titlu de accize, stabilindu-se că aceasta nu mai datora accize pentru produsele livrate în perioada sus-menţionată.

În ceea ce priveşte achiziţia de motorină, ca materie primă în perioada martie - octombrie 2009, recurentul - reclamant a susţinut că din probele şi argumentele invocate rezultă că pentru aceste achiziţii, societatea nu datora accize întrucât motorina achiziţionată se afla în regim suspensiv de la plata acestora.

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat în cauză şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond susţinând în esenţă că aceasta a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale şi în conformitate cu probatoriul administrat în cauză.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.

I. În speţă este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta conţine motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţiile statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

Cu alte cuvinte, art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Respectarea acestei cerinţe a motivării actului jurisdicţional aflat în calea extraordinară de atac a recursului s-a analizat în raport de motivele prezentate în acţiunea dedusă judecăţii şi de argumentele aduse în apărare de partea adversă.

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale cu privire la actele administrativ fiscale contestate.

II. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului-reclamant sunt nefondate, pentru argumentele expuse în continuare.

Obligaţiile fiscale supuse contestării judiciare pe calea prevăzută în art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. constau în suma de 72.497 lei cu titlu de accize şi accesorii aferente în sumă de 118.993 lei, în total suma de plată 191.490 lei, sume stabilite conform tabelului anexa nr. 1 la pct. 1 din raportul de inspecţie fiscală contestat precum şi sumele stabilite prin anexa nr. 2 din acelaşi raport, respectiv suma de 1.782.590 lei cu titlu de accize pentru motorină, cu accesorii de plată în sumă de 1.173.227 lei, suma totală de plată fiind de 2.955.817 lei.

Contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză, în raport de starea de fapt fiscală reţinută, analizând punctual cu argumente de fapt şi de drept, legalitatea fiecăreia dintre obligaţiile fiscale supuse contestării.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului potrivit cărora judecătorul fondului ar fi invocat în motivarea soluţiei temeiuri de drept substanţial aplicate retroactiv, instanţa de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, întrucât astfel cum rezultă din cuprinsul sentinţei atacate, au fost invocate prevederile vechiului C. fisc. incidente, respectiv art. 178 alin. (1) coroborate cu art. 20621 alin. (1) şi 7 şi art. 179 alin. (1) coroborat cu art. 20622 alin. (1).

De altfel textele de lege în vigoare au fost menţionate în mod corect şi în actul de control contestat, respectiv Raportul de inspecţie fiscală nr. 5448 din 30 iunie 2011, conform căruia în funcţie de perioada verificată, au fost menţionate dispoziţiile art. 175, art. 178, art. 179 din C. fisc. şi din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, până la data de 31 martie 2010, precum şi textele de lege în vigoare după această dată, respectiv dispoziţiile art. 2062 - 20669 introduse de prevederile art. 1 pct. 148 din O.U.G. nr. 109 din 07 octombrie 2009 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind vechiul C. fisc. publicată în Monitorul Oficial nr. 689 din 13 octombrie 2009, cu aplicabilitate din 01 aprilie 2010.

În conformitate cu prevederile art. IV din O.U.G. nr. 109 din 07 octombrie 2009, textele de lege din C. fisc. au primit o nouă numerotare, textul din articolele de lege incidente şi în vigoare înainte de 01 aprilie 2010 regăsindu-se într-o formă similară şi în articolele renumerotate în vigoare după 01 aprilie 2010.

În ceea ce priveşte invocarea eronată a dispoziţiilor H.G. nr. 1618/2009 în cuprinsul sentinţei atacate, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt nefondate în speţă fiind vorba de o simplă eroare de tehnoredactare fiind evidentă referirea judecătorului fondului la dispoziţiile H.G. nr. 1618/2008 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Nefondate sunt şi susţinerile recurentului-reclamant invocate în temeiul motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului-reclamant referitoare la obligaţia plăţi accizelor la bugetul de stat şi la depunerea declaraţiilor de accize, respectiv faptul că prin expertiza efectuată în cauză s-a constatat că prin raportare la plăţile efectuate în cauză, societatea nu ar mai datora acciză pentru produsele livrate în perioada 2006 - 2009, sunt nefondate.

Astfel cum s-a reţinut prin hotărârea atacată în perioada verificată (01 iunie 2007 - 31 decembrie 2010), societatea nu a calculat corect valoarea accizei, nu a declarat şi nu a plătit în termenul legal către bugetul de stat sumele reprezentând accize pentru păcura livrată.

Din recalcularea accizelor aferente livrărilor de păcură din antrepozitul fiscal pentru perioada 01 iunie 2007 - 31 decembrie 2010, în conformitate cu prevederile din C. fisc. şi din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi comparând cu plăţile cu titlu de accize efectuate de către societate în baza ordinelor de plată întocmite şi a declaraţiilor lunare depuse de aceasta, prin actul de control contestat s-au stabilit sume suplimentare de plată în sumă de 191.490 lei.

Concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză în mod corect au fost înlăturate de către judecătorul fondului în baza întregului material probator administrat în cauză din care a rezultat că societatea "B." SRL nu a depus în perioada martie-octombrie 2006, respectiv octombrie 2010 - ianuarie 2011 declaraţii fiscale privind accizele.

Referitor la neînsuşirea concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt nefondate având în vedere că această probă administrată conform dispoziţiilor art. 201 C. proc. civ., reprezintă o opinie de specialitate asupra unor împrejurări de fapt pe care instanţa a supus-o propriei evaluări, în coroborare cu celelalte probe ale cauzei. Concluziile expertizei au fost însă înlăturate, în mod corect de către judecătorul fondului având în vedere probele contrare administrate, respectiv lipsa declaraţiilor fiscale privind accizele în perioada verificată.

Nici susţinerile recurentului-reclamant potrivit cărora pentru achiziţia de motorină ca materie primă, în perioada martie - octombrie 2009 nu ar datora accize întrucât motorina achiziţionată se afla în regim suspensiv de la plata acestora, nu pot fi primite, întrucât astfel cum a rezultat din probatoriul în cauză, în perioada menţionată societatea SC B. SRL nu avea dreptul de a se aproviziona cu motorină ca materie primă în regim suspensiv de accize, nefiind autorizată în acest sens.

Astfel, autorizaţia de antrepozit fiscal valabilă în acea perioadă era Autorizaţia de antrepozit fiscal nr. RO 0090515PP01 din 17 martie 2006 emisă la data de 19 decembrie 2006 cu valabilitate din data de 01 ianuarie 2007, care îi permitea ca un regim suspensiv de la plata accizelor să primească, să producă, să transforme, să deţină şi să expedieze după caz, produsele accizabile menţionate în autorizaţie, pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 20 octombrie 2009, respectiv produsele încadrate în categoria E 4.7. - Păcură.

În mod eronat s-a reţinut prin expertiza efectuată în cauză că societatea avea dreptul ca ulterior datei de 10 martie 2009 să se aprovizioneze cu motorină ca materie primă pentru obţinerea de CLU tip III în regim suspensiv de plată a accizelor ca urmare a depunerii adreselor nr. 287 din 02 martie 2009, nr. 296 din 09 martie 2009 şi nr. 11440/TNF/SLV din 10 martie 2009.

Astfel cum în mod corect s-a reţinut de către judecătorul fondului, societatea a obţinut din partea autorităţii competente modificarea autorizaţiei de antrepozit fiscal la data de 20 octombrie 2009 cu valabilitatea doar din data de 20 octombrie 2009, deoarece anterior acestei date era valabilă Autorizaţia nr. RO0090515PP01 din 17 martie 2006, cu valabilitate de la data 01 ianuarie 2007, în care erau prevăzute doar materii prime produsele energetice încadrate în categoria E 4.7 - Păcură şi nr. E 430 - Motorină.

Având în vedere toate aceste considerente Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 105 din 19 iunie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2016.

Procesat de GGC - GV