Tax Assessment Annulment Quashed and Remanded for Retrial for Failure to Follow Remand Instructions

Decizia nr. 304/2016

Deliberând asupra prezentului recurs;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe;

1. Cadrul procesual;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/45/2010 șiprecizată ulterior, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B.Paşcani, Municipiul Paşcani şi primarul Municipiului Paşcani: anularea Deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007, anularea Deciziei nr. 12519 din 17 mai 2010 de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere, suspendarea executării deciziei de impunere până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, anularea Notei de constatare din 31 octombrie 2007, anularea ca nelegală a Hotărârii Consiliului Local Paşcani nr. 1/2007 şi repararea integrală a prejudiciului material suferit.

Prin sentinţa civilă nr. 241/CA din 25 octombrie 2010, a fost disjuns capătul de cerere vizând anularea Hotărârii Consiliului Local Paşcani nr. 1/2007, cu declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar capetele de cerere vizând anularea şi suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007 şi a Deciziei nr. 12519 din 17 mai 2010, ca şi cel vizând repararea prejudiciului material de 100.000 euro, au fost suspendate până la soluţionarea cererii de anulare a Hotărârea Consiliului Local Paşcani nr. 1/2007.

Prin sentinţa civilă nr. 1337 din 16 septembrie 2011 a Tribunalului Iaşi, cererea reclamantei vizând anularea Hotărârea Consiliului Local Paşcani nr. 1/2007 a fost respinsă ca nefondată, sentinţa rămânând irevocabilă prin Decizia civilă nr. 497 din 12 martie 2012 a Curţii de Apel Iaşi (Dosar nr. x/99/2010).

Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 335 din 26 octombrie 2012, pronunțată în Dosar nr. x/45/2010, Curtea de Apel Iaşi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţi şi a respins ca nefondată acţiunea.

Prin Decizia nr. 2428 din 23 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 335/2012 a Curţii de Apel Iaşi, pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cauza a fost strămutată apoi pe rolulCurţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, unde a fost înregistrată sub nr. x/45/2010*.

2. Soluţia instanţei de fond;

Prin sentința nr. 110 din 20 mai 2015, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC A. SRL, a anulat Decizia nr. 12519 din 17 mai 2010 emisă de Primăria oraşuluiPaşcani, judeţul Iaşi, Decizia de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007 şi Nota de constatare din 31 octombrie 2007 a Serviciului Finanţe Publice Locale al Primăriei Paşcani, judeţul Iaşi. Totodată, a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea capătului de cerere vizând plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune materiale şi morale, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007 a Primăriei Paşcani, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei și a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 7.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a constatat că a rămas învestită cu cererea reclamantei vizând anularea Deciziei de impunere nr. 34276/2007, anularea Notei de Constatare din 2007 (conform precizării acţiunii,depusă la fila 60 din dosarul Curţii de Apel Suceava), anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei reclamantei nr. 12519/2010, suspendarea executării deciziei de impunere până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

Referitor la cererea vizând daunele materiale şi morale de 100.000 euro, a constatat că reclamanta a renunţat la judecata acesteia, conform înscrisului depus la fila 46 din dosarul Curţii de Apel Suceava.

În fond după casarea cu trimitere, a fost administrată proba cu expertiză topometrică, cu respectarea art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție Bucureşti indicând în Decizia nr. 2428/2014, necesitatea verificării printr-o expertiză a situaţiei terenului în suprafaţă de 180 mp, respectiv dacă acesta include şi terenul de 80 mp ce face obiectul Contractului de concesiune din 1995, dacă reclamanta a ocupat fără titlu legal teren, dacă acesta era proprietate publică şi ce suprafaţă a fost efectiv ocupată.

A reținut instanța de rejudecare că, potrivit concluziilor raportului de expertiză (filele 39-41 dosar), suprafeţele de 80 mp şi 180 mp teren ce fac obiectul Contractelor de concesiune din 1998 sunt alăturate, astfel cum Consiliul Local Paşcani consemnează în Referatul din 23 februarie 1998 (”suprafaţa respectivă este în continuarea unei suprafeţe concesionate anterior“).

A apreciat instanța că nu se poate vorbi de o suprafaţă de teren de 112 mp, ci de numai 30 mp, astfel că decizia de impunere contestată nu a fost în mod legal emisă în lipsa unor măsurători pe teren.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007 a Primăriei Paşcani, instanța de rejudecare a constatat îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 vizând existenţa “cazului bine justificat şi “paguba iminentă”, astfel cum aceste noţiuni sunt definite de art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Cazul bine justificat rezultă din însăşi soluţia instanţei de anulare a Deciziei de impunere nr. 34276/2007 ca nelegală.

Paguba iminentă este de asemenea conturată de cuantumul mare al sumei nelegal impuse la plată (12.253.957,139 lei) şi de prejudiciul de 100.000 euro iniţial cerut de reclamantă, la care ulterior a renunţat. Executarea unei asemenea sume, în mod evident ar fi influenţat negativ activitatea reclamantei în relaţiile sale contractuale.

Conform art. 274 C. proc. civ., pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamantei suma de 7.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, onorariu expert, onorariu avocat şi contravaloarea cheltuielilor de deplasare, conform chitanţelor depuse la dosar.

3. Calea de atac exercitată;

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâții Municipiul Pașcani, reprezentat prin primar, și primarul Municipiului Pașcani, criticând hotărârea pentru greșita interpretare a dispozițiilor legale incidente, a materialului probator administrat în cauză, a raportului juridic dedus judecății, cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Au arătat că, după casarea cu trimitere dispusă prin Decizia nr. 2428/2014 s-a administrat proba cu expertiză topometrică, raportul fiind comunicat Primăriei la 16 martie 2015.

Obiecțiunile formulate de către recurenții-pârâți împotriva acestui raport de expertiză au fost transmise prin fax Curții de Apel Suceava la 09 aprilie 2010, ora 12:10, precum și prin scrisoare recomandată la aceeași dată.

Sentința a fost pronunțată pe baza raportului de expertiză tehnică fără a se ține seama și fără a se face măcar o referire la aceste obiecțiuni.

În acest context, recurenții-pârâți au înțeles să invoce nulitatea raportului de expertiză, pentru încălcarea prevederilor art. 335 alin. (1) C. proc. civ., convocarea la expertiză fiind făcută cu mai puțin de 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrării.

În plus, în cuprinsul raportului, este indicat drept consultant al părții adverse C., care a participat la expertiză fără o încuviințare a instanței, punând la dispoziție aparatul G.P.S., cu care s-au efectuat măsurătorile, pe motiv că este mai performant, în comparație cu aparatul deținut de expertul tehnic judiciar desemnat.

În raportul de expertiză nu se face vreo precizare despre existența vreunui certificat de omologare și verificare a instrumentelor de măsurare eliberat de autorități abilitate.

De asemenea, în legătură cu niciuna dintre suprafețe identificate nu se face mențiune despre indicatori topo-cadastrali și nici despre înscrierea în cartea funciară.

Expertul nu a identificat corect titularii contractelor de concesiune pentru suprafețele de 80 mp și, respectiv, 180 mp și nu a luat în considerare Contractul de concesiune încheiat de către reclamanta SC A. SRL cu autoritatea publică locală din 23 noiembrie 2009, privind suprafața de 110 mp.

În sfârșit, raportul de expertiză tehnică nu a fost avizat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, conform dispozițiilor Ordinului nr. 1882/C din 12 septembrie 2011 emis de Ministrul Justiției și ale Ordinului nr. 1044364din 19 septembrie 2011 emis de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Au criticat recurenții-pârâți și soluția dată cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 34276 din 17 decembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului Pașcani, întrucât nici condiția cazului bine justificat și nici condiția pagubei iminente, astfel cum acestea sunt definite de art. 2 din Legea nr. 554/2004, nu erau îndeplinite.

În drept, au fost invocate prevederile C. proc. civ., ale Legii nr. 215/2001 republicată, ale Legii nr. 554/2004 modificată, ale C. fisc. și ale C. proc. fisc.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

A formulat întâmpinare intimata-reclamantă SC A. SRL, solicitând respingerea recursului ca nefondat, întrucât, pe de o parte, argumentele recurenților nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 4, pct. 8 și art. 3041 C. proc. civ., iar pe de altă parte, instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

A arătat totodată intimata-reclamantă că termenul până la care se puteau formula obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică era 07 aprilie 2015, pârâții fiind decăzuți din dreptul de a mai formula obiecțiuni, potrivit art. 103 C. proc. civ., întrucât nu s-au încadrat în acest termen, notele de obiecțiuni fiind transmise după ce instanța a rămas în pronunțare asupra fondului cauzei.

Recurenții-pârâți au formulat la 09 februarie 2016 răspuns la întâmpinare, reiterând susținerile din recurs.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului;

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate şi apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul pârâților este fondat în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenții pârâți critică sentinţa pentru greşita interpretare a dispozițiilor legale incidente, a materialului probator administrat în cauză, a raportului juridic dedus judecății, cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Înalta Curte constată că în cauză nu se pune problema unei depășiri a atribuțiilor puterii judecătorești de către instanța de fond, nefiind incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., de vreme ce instanţa s-a pronunţat exclusiv în limitele învestirii şi competenţei sale.

Cât priveşte modul în care instanţa de fond a înţeles să aplice dispoziţiile de drept material şi procesual incidente, se reţin următoarele:

Potrivit art. 314 C. proc. civ., „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiehotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite”.

Prin urmare, instanţa de fond avea obligaţia de a analiza şi a răspunde explicit tuturor motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă şi, în egală măsură, apărărilor de care s-au prevalat autoritățile pârâte, astfel încât motivarea hotărârii pronunţate să justifice, în mod logic şi convingător, soluţia prezentată în dispozitiv şi, totodată, să facă posibilă exercitarea controlului judiciar.

În fond după casare, instanța de fond a administrat proba cu expertiză tehnică, însă nu s-a conformat și dispozițiilor din decizia de casare privind verificarea tuturor apărărilor formulate în cauză şi lămurirea aspectului privind apartenenţa la domeniul public sau privat a terenului în litigiu, cu consecinţe în stabilirea regimului juridic al creanţei.

În plus, Înalta Curte constată că, la dezbaterea obiectivelor probei cu expertiză, intimata reclamantă a arătat că nu trebuie să se țină seama de existența noului contract de concesiune (din 23 noiembrie 2009 - fila 349 fond), pentru suprafața de 110 mp, pe motiv că acesta este ulterior perioadei vizate de decizia de impunere.

Însă instanţa ar fi trebuit să-şi exercite rolul activ, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., şi să pună în discuția părților și necesitatea identificării acestui teren (cu stabilirea vecinătăților și a lungimii laturilor, cu figurarea sa pe același plan cu suprafețele prevăzute în celelalte contracte de concesiune), pentru a se stabili cu certitudine dacă acest teren reprezintă sau nu suprafața de teren pretins ocupată fără titlu până la nivelul anului 2007 și în considerarea căreia s-a emis decizia de impunere contestată în cauză.

De asemenea, raportarea acestor schiţe cu măsurători la documentaţia cadastrală care a stat la baza întabulăriiconstrucţieideţinute de SC A. SRL şi avizarea de către oficiul de cadastru a raportului de expertiză judiciară sunt elemente esenţiale pentru stabilirea cu certitudine a datelor topometriceşi, în consecinţă, a adevărului în cauză.

Toate acestea se impuneau cu atât mai mult, cu cât în decizia de casare se subliniase faptul că nu s-au administrat probe pentru verificarea ipotezei în care ”terenul concesionat în anul 2009 de reclamantă este de fapt terenul pe care îl folosea fără titlu”.

Înalta Curte constată că s-a încheiat Contractul de concesiune din 15 iunie 1995 (fila 37 dosar fond) pentru suprafața de 80 mp cu fostul administrator al societății intimate reclamante, D., după care în anul 1998 s-a încheiat Contractul de concesiune din 16 martie 1998 cu SC A. SRL reprezentată de noul administrator, E., pentru suprafața de 180 mp ”care include suprafața de 80 mp” (fila 25 dosar fond), în condițiile în care în referatul aflat la fila 67 din primul dosar de recurs este menționată suprafața de 180 mp ”distinct de 80 mp”.

Autorizația de construire din 16 noiembrie 2010 menţionează suprafața de 290 mp împrejmuită, „deținută până în 31 octombrie 2007”, în condițiile în care societatea reclamantă a afirmat în recursul său din primul ciclu procesual că ”în mod greșit s-a reţinut că în anul 2007 terenurile erau împrejmuite, în acest sens neexistând nicio dovadă, iar terenul a fost împrejmuit după încheierea contractului de concesiune” (din 2009).

În plus, intimata reclamantă a susţinut şi în acțiunea introductivă că terenul de 80 mp este inclus în cel de 180 mp.

Înalta Curte reţine că prin sentinţa recurată s-a anulat integral decizia de impunere pe motiv că intimata reclamantă nu ocupă fără titlu suprafaţa de 112 mp, deşi chiar expertul desemnat în cauză a arătat, cel puţin în privinţasuprafeţei de 30 mp, că nu a fost înfăţişat un titlu.

În privinţa Notei de constatare pe care instanţa de fond a anulat-o, se constată că nu au fost indicate motivele de nelegalitate care să fi fost invocate de reclamantă şi reţinutede instanţă pentru a determina pronunţareasoluţiei.

Totodată, Înalta Curte constată că, prin decizia de impunere s-au stabilit în sarcina intimatei reclamante și dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente, aceasta contestând decizia, arătând că nu datora aceste accesorii, întrucât pentru prima dată în anul 2007 i s-a adus la cunoștință că ocupă fără titlu încă 112 mp față de actele de concesionare.

Nu s-au lămurit contradicţiile dintre situaţiile rezultate din înscrisurile prezentate de ambele părţi (contracte, referate, planuri) şi apărările acestora şi nici celelalte aspecte puse în vedere prin decizia de casare.

Și în privința soluţiei date suspendării executării deciziei de impunere, Înalta Curte constată că motivarea cel puţin în privinţacondiţiei pagubei iminente este una contradictorie şi lipsită de substanţă (echivalând cu o nemotivare), făcându-se referire la paguba ce ar decurge din executare înseşi, dar şi la un prejudiciu estimat de către reclamantă, care renunţase însă expres la judecarea cererii de daune prin care estimase acest prejudiciu (fila 46 din dosarul Curţii de Apel Suceava).

Pentru toate considerentele expuse, având în vedere prevederile art. 314 C. proc. civ. şi faptul că circumstanţele de fapt şi de drept esenţiale dezlegării pricinii nu au fost lămurite de prima instanţă, recursul urmează a fi admis, iar cauza trimisă spre rejudecare, cu aplicarea art. 315 alin. (1), (3) C. proc. civ., pentru efectuarea unei noi expertize, în condiţii de deplină imparţialitate, şi lămurirea tuturor aspectelor de fapt menţionate în prezenta decizie.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia;

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 313-314 și art. 312 alin. (1)-(3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâţii Municipiul Paşcani, prin primar, şi primarul Municipiului Paşcani, urmând să caseze sentinţa atacată şi să trimită cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâţii Municipiul Paşcani, prin primar, şi primarul Municipiului Paşcani împotriva sentinţei nr. 110 din 20 mai 2015 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2016.