Liability of public agency staff for unrecovered debts and eligibility for salary surcharges tied to managing non-reimbursable community funds

Decizia nr. 239/2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 3 noiembrie 2010, reclamante A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând să se dispună anularea în parte a Deciziei nr. 8 din 17 august 2010 în privinţa măsurilor dispuse la punctele 2-7 din decizie.

În motivare, reclamanta a arătat că în urma auditului financiar efectuat în perioada 10 mai 2010 - 02 iulie 2010, privind situaţia financiară aferentă activităţilor efectuate în anul 2009 de către aparatul central al A., Camera de Conturi a României a emis procesul verbal de constatare din 06 iulie 2010, prin care s-au reţinut abateri de la legalitate şi regularitate asupra cărora a formulat obiecţiuni, ulterior, fiind emisă Decizia nr. 8 din 17 august 2010 emisă de Departamentul III al B.

Prin Încheierea nr. 31 din 12 octombrie 2010, emisă de Departamentul III al B., a fost respinsă contestaţia.

Reclamanta consideră că decizia atacata este netemeinică şi nelegală în privinţa măsurilor dispuse la pct. 2-7 din decizie.

2. Hotărârea Curţii de apel;

Prin sentinţa nr. 7211 din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

- a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost formulată şi precizată, de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B.;

- a dispus anularea parţiala a Deciziei nr. 8 din 17 august 2010 emisă de pârâtă, respectiv: parţial pct. 3 în ceea ce priveşte luarea de măsuri de recuperare de la salariaţi a sumei de 216.361,5 lei; parţial pct. 5, în ceea ce priveşte recuperarea unor cheltuieli cu personalul de la Direcţia Patrimoniu, Achiziţii Publice și Administrativ şi Direcţia Ajutoare Specifice Comunitare şi de Stat, cu referire la majorarea salariului de bază cu până la 75%, şi în ceea ce priveşte acordarea nelegală către un salariat a sporului de 20%; parţial punctul 6 în ceea ce priveşte recuperarea sumei de 467.151,83 lei, plătită prestatorului SC C. SA Portugalia şi eventualitatea recuperării acestei sume de la personalul propriu;

- a respins în rest acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:

- În ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. 2 al Deciziei nr. 8/2010, prima instanţă a apreciat că este legală si temeinică, deoarece potrivit art. 17 alin. (2)din O.U.G. nr. 123/2006 "sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin se recuperează, cu aplicarea dobânzilor şi penalităţilor prevăzute de legislaţia în vigoare".

La art. 2 din acelaşi act normativ se prevede ca "sumele necesare acordării sprijinului financiar prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul D., în limita prevederilor bugetare anuale, aprobate cu această destinaţie".

Prin urmare, instanţa a apreciat că sunt fără relevanţă susţinerile reclamantei, atât timp cât un act normativ prevede în mod expres că sumele se recuperează cu aplicarea dobânzilor şi penalităţilor în vigoare, că sumele au fost acordate de la bugetul de stat, reclamanta avea obligaţia calculării, înregistrării şi iniţierii de măsuri legale de recuperare a dobânzilor şi penalităţilor aferente creanţelor cuvenite bugetului de stat, conform O.U.G. nr. 123/2006.

Caracterul de creanţe bugetare reiese fără nici un dubiu din prevederile art. 2 al O.U.G. nr. 123/2006.

- Referitor la măsura de la pct. 3, instanţa a reţinut că reclamanta a efectuat demersuri privind recuperarea sumei de 216.361,5 lei de la SC E. SRL, fiind formulată cerere de înscriere la masa credală, deoarece societatea se afla în procedura de lichidare judiciară.

Măsura dispusă este justificată parţial, numai în ceea ce priveşte urmărirea în continuare a recuperării creanţei, fiind nelegală şi netemeinică măsura ca în eventualitatea nerecuperării sumei de la societate sa fie recuperată de la salariaţii care prin fişa postului aveau atribuţii şi competenţe în privinţa recuperării creanţei.

Astfel, nici în decizia atacată şi nici în procesul verbal de constatare din 6 iulie 2010 nu au fost consemnate sau reţinute împrejurări de natură a justifica concluzia că salariaţii reclamantei ar avea o culpă în nerecuperarea creanţei.

Starea de insolvenţă a unei societăţi nu poate fi imputată salariaţilor reclamantei, iar din actele emise de pârâtă nu reiese că aceştia nu ar fi acţionat pentru recuperarea sumei în limitele termenelor legale de prescripţie.

- Referitor la pct. 4, prima instanţă a reţinut că măsura de înregistrare în evidenţa contabilă a sumei de 113.400 lei, prezentând subvenţie utilizată nelegal şi recuperată de la SC F. SA, astfel încât soldul contului de creanţe să reflecte realitatea, este corectă.

Chiar reclamanta în acţiune a recunoscut, implicit, erorile din evidenţa sa contabilă, iar faptul că ulterior a îndreptat aceste erori, nu justifică în nici un fel admiterea cererii sale de anulare a deciziei, ci aşa cum a arătat pârâta prin întâmpinare, aspectul va fi luat în calcul odată cu verificarea modului de aducere la îndeplinire a măsurilor stabilite prin decizie.

De asemenea, din actele depuse de reclamantă nu reiese că ar fi fost îndreptate erorile din evidenţa contabilă anterior emiterii deciziei contestate.

- În ceea ce priveşte măsura dispusă la punctul 5, instanţa a reţinut că este parţial corectă.

Cu privire la majorarea salariului de bază al unor salariaţi cu până la 75%, instanţa a reţinut că la art. 7 din Legea nr 1/2004, s-a prevăzut iniţial că toţi salariaţii A. beneficiau de majorarea salariilor cu 75%, însă prin O.U.G. nr. 35/2009 aprobată prin Legea nr. 260/2009, a fost modificat acest text de lege.

Astfel, din noua formă a art. 7 reiese că sunt excluşi de la majorarea cu 75% atât funcţionarii publici cât şi personalul contractual încadrat pe funcţii comune din sectorul bugetar, deoarece sintagma "funcţionarii publici şi personalul contractual, altul decât cel încadrat pe funcţii comune din sectorul bugetar, din cadrul A. şi al sucursalelor judeţene beneficiază ." nu poate fi interpretat decât în acest mod.

Contrar susţinerilor reclamantei, H.G. nr. 606/2009 nu încalcă unele prevederi legale, deoarece potrivit art. 8 al O.U.G. nr. 35/2009, în forma modificată prin Legea nr. 260/2009, Guvernul a fost delegat să stabilească "criteriile şi procentul ce urmează a fi acordat personalului, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A., cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, în funcţie de rezultatele activităţii proprii, corespunzător atribuţiilor din fişa postului."

Totodată, s-a apreciat că nu prezintă relevanţă nici aprobarea listei nominale prin Ordinul nr. 1582/2009 al D., deoarece propunerile au fost făcute chiar de reclamantă, astfel încât eventualele nelegalităţi ale înscrierii în listă a unor angajaţi, care nu aveau dreptul la respectiva majorare îi este imputabilă reclamantei.

Din actele dosarului, rezultă că numai angajaţii de la Direcţia Patrimoniu, Achiziţii Publice si Administrativ şi Direcţia Ajutoare Specifice Comunitare şi de Stat pot fi consideraţi că se încadrează în categoria celor care au atribuţii legate de gestionarea asistenţei financiare comunitare, astfel încât aceştia nu pot fi excluşi de la majorarea cu 75% a salariilor de plano.

Celelalte categorii invocate de reclamantă în acţiune, se încadrează în categoria funcţionarilor şi angajaţilor pe funcţii comune (management şi resurse umane, comunicare şi promovare programe, Direcţia IT).

Referitor la neaplicarea prevederilor legale privind măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din sistemul bugetar cu 15,5% (282.837 lei, pentru care au fost calculate dobânzi aferente în sumă de 7.325 lei), instanţa a reţinut că aceasta măsură a fost dispusă în mod corect de către pârâtă raportat la prevederile art. 10 din Legea nr. 329/2009, deoarece diminuarea nu poate fi raportată decât la cheltuielile cu personalul pentru lunile anterioare, or numai cheltuielile cu personalul în funcţie puteau fi diminuate iar nu cele care oricum nu ar fi fost cheltuite.

Prin urmare, nu se poate reţine susţinerea reclamantei că ar fi diminuat cheltuielile de personal cu suma de 803.217 lei, ce ar reprezenta 17,64%.

Cu privire la acordarea sporului de 20 % pentru complexitatea muncii, spor cuvenit personalului din serviciul audit intern, unui salariat care a desfăşurat alte activităţi în cadrul agenţiei decât aceea de auditor financiar intern, instanţa a reţinut că reclamanta a făcut în mod corect trimitere la dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 672/2002, care conţin definiţia legală a auditului public intern, fiind eronate apărările pârâtei cu privire la dispoziţiile Hotărârii nr. 88/2007 a Consiliului Camerei Auditorilor financiari din România, care nu este hotărâre de guvern cum din eroare s-a precizat atât în întâmpinare cât şi în încheierea prin care a fost soluţionată contestaţia reclamantei.

Aceasta hotărâre reglementează, potrivit art. 1 alin. (1), normele care privesc activitatea de audit intern a societăţilor comerciale, regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale, agenţilor economici şi nu pe cea a autorităţilor publice (aspect ce reiese şi din art. 20 al O.U.G. nr. 75/1999 şi din preambulul hotărârii mai sus invocate).

De asemenea, acordarea sporului a fost pe deplin justificată faţă de mutarea temporară a numitei G. la Direcţia Audit Intern, în acest context neavând nicio o relevanţă funcţia de bază a persoanei în cauza, ci atribuţiile pe care le-a exercitat pe durata mutării temporare.

Prin urmare, instanţa a apreciat că s-a făcut în acest fel o corectă aplicare a prevederilor art. 26 al. (2) din O.G. nr. 6/2007.

- În legătură cu măsura dispusă la pct. 6 din decizie, prima instanţă a constatat că este parţial legală.

Referitor la recuperarea sumei de 5.359,46 lei, plătită unui număr de 5 furnizori (SC H. SRL, SC I. SRL, SC J. SA, Serviciul de Salubrizare al Primăriei Huşi, Primăria Macin), măsura dispusă este legală, deoarece-ulterior emiterii deciziei, reclamanta a adus la îndeplinire măsura stabilită în sarcina sa.

Or, executarea măsurilor dispuse nu atrage nulitatea deciziei, nelegalitatea ei putea dovedită cu înscrisuri care să reliefeze că nu existau respectivele sume de recuperat.

De asemenea, măsura privind recuperarea sumei de 41.428,07 lei reprezentând penalităţi facturate de Vodafone România pentru nerespectarea termenelor de plată a serviciilor de telefonie prestate în perioada ianuarie 2007-decembrie 2009, este legală, deoarece nu s-a făcut dovada de către reclamantă a lipsei disponibilităţilor.

Deşi reclamanta primise sumele solicitate de la D., fiindu-i alimentat contul, nu a făcut plăţile imediat ci a întârziat plata, iar în alte cazuri a solicitat sume de la D. după expirarea scadenţei facturilor.

Prin urmare, reclamanta a fost în culpă cu privire la nerespectarea termenelor de plată a serviciilor de telefonie prestate în perioada ianuarie 2007-decembrie 2009.

Cu privire însă la recuperarea sumei de 467.151,83 lei (152.027,48 lei şi 315.124,35 lei) plătită prestatorului SC C. SA pentru serviciile de digitizare şi identificare a blocurilor fizice aferente zonei nord-est, instanţa a apreciat că solicitarea reclamantei de anulare parţiala a deciziei este întemeiata, deoarece pârâta nu a precizat în concret, în actele administrative fiscale şi nici ulterior, în întâmpinare, care erau facturile în care preţul nu a corespuns prevederilor contractuale.

Din contract şi din actul adiţional nu reiese că s-ar fi prevăzut un preţ unitar, ci unul global pentru toate prestaţiile stabilite prin contract.

Instanţa a înlăturat susţinerile pârâtei în sensul că reclamanta ar trebui să justifice diferenţele dintre preturile facturate şi achitate pentru km2 digitalizat şi cel ofertat, deoarece era la latitudinea părţilor din contract să factureze diferit lucrările efectuate, în funcţie de complexitatea acestora, atâta timp cât pentru întreaga cantitate de lucrări nu se depăşea preţul stabilit prin contract.

De altfel, chiar pârâta a susţinut în întâmpinare, ca reclamanta a achitat in total furnizorului o suma mai mica decât cea prevăzuta in contract.

Or, în situaţia în care preţul stabilit pe contract nu a fost depăşit şi nici nu s-a făcut dovada ca nu s-ar fi realizat o parte din lucrările prevăzute în contract, susţinerea pârâtei în sensul că trebuie recuperată suma de 467.151,83 lei, plătită prestatorului SC C. SA pentru serviciile de digitalizare şi identificare a blocurilor fizice aferente zonei nord-est, este eronată.

În ceea ce priveşte factura nr. 6180, care apare de două ori ca fiind achitată, instanţa a reţinut că în lipsa altor elemente şi a faptului că sumele din factura pe luna august nu coincid cu cele din factura pe luna noiembrie, rezultă că a fost vorba despre plăţi parţiale pentru acelaşi serviciu fapt ce ar justifica anexele identice la factură, precum şi numărul identic al facturii, deşi data de emitere este diferită.

Oricum, chiar şi în acest caz, instanţa a constatat că nu se poate reţine depăşirea sumelor prevăzute în contract, astfel că deşi aparent s-ar putea reţine o plată dublă, acest lucru nu este pe deplin dovedit faţă de prevederile contractuale.

Mai mult, instanţa a observat că nu există nici un înscris care să constate că suprafeţele pentru care se prestau serviciile nu au fost corect estimate prin contract şi nici că au fost constatate nerealizări ale unor lucrări aferente contractului, care ar justifica preţurile mai mici plătite efectiv de reclamanta, conform chiar susţinerilor pârâtei din întâmpinare.

- În fine, instanţa a apreciat că este nelegală şi măsura dispusă la pct. 7 din decizie, deoarece art. 17 din O.U.G. nr. 123/2006 defineşte exact ce înseamnă sprijin necuvenit şi nu se face nici o distincţie între nejustificat sau necuvenit.

Atâta timp cat SC K. SRL a beneficiat de un sprijin pentru suprafaţa totala de 1.843,50 ha şi nu a înfiinţat culturi decât pe o suprafaţa de 592 ha, rezultă că acesta a utilizat "sprijinul financiar pentru alte scopuri decât cele pentru care a fost solicitat" fapt ce constituie conform articolului sus indicat sprijin financiar necuvenit.

Distincţia pe care o face reclamanta între necuvenit şi nejustificat nu are nici o relevanţă.

Odată cu solicitarea de sprijin financiar pentru o anumită suprafaţă, persoana în cauză avea obligaţia înfiinţării respectivelor culturi, în caz contrar, ajutorul solicitat fiind necuvenit.

3. Recursurile exercitate în cauză;

Ambele părţi au atacat cu recurs sentinţa menţionată.

3.1.Recurenta-reclamantă şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., criticile formulate vizând, în esenţă, următoarele aspecte:

- În cazul măsurii de la pct. 5 din decizia Curţii de Conturi referitoare la recuperarea cheltuielilor de personal nelegale, urmare a majorării salariului de bază cu până la 75%, în privinţa salariaţilor din cadrul Direcţiei Management Resurse Umane, Direcţiei IT şi Serviciului Comunicare şi Promovare Programe, instanţa de fond a apreciat eronat că aceştia au beneficiat nelegal de spor, fără să ţină seama de prevederile speciale ale Legii nr. 1/2004, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A., cu modificările şi completările ulterioare, ale H.G. nr. 606/2009, pentru aplicarea Legii nr. 490/2004, privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare şi ale Ordinului nr. 1582 din 15 iunie 2009, privind aprobarea listei nominale a personalului din cadrul A. care beneficiază de majorarea salariului de bază, prevăzută de H.G. nr. 606/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare şi a Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A., în anexa căruia se regăsesc procentele de majorare aplicate fiecărui angajat în parte şi de atribuţiile specifice exercitate efectiv de personalul acelor structuri.

A mai arătat că, pe baza interpretării sistematice a prevederilor aplicabile, nu există nicio justificare legitimă, obiectivă şi rezonabilă ca, în cazul a doi salariaţi, care se găsesc în situaţii juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuţiilor de serviciu, răspunderii, numai unul dintre ei să primească salariul de bază majorat cu ţină la 75% iar cel de-al doilea să nu-l primească pe motivul că într-o instituţie cum este A. -aparat central, auditorii Curţii de Conturi interpretează diferit decât auditorii Camerelor de Conturi la nivelul a 30 de centre judeţene. Şi asta în situaţia în care la nivelul celor trei structuri vizate din cadrul A., activitatea este incomparabil mai complexă şi funcţionarii acestor structuri au responsabilităţi mai mari decât responsabilii de la nivelul instituţiilor teritoriale.

Din cele prezentate şi în raport cu prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, este evident că măsura dispusă de Curtea de Conturi este o măsură discriminatorie.

- În ceea ce priveşte neaplicarea prevederilor legale privind măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din sistemul bugetar cu 15%, hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.

Având în vedere faptul că, pentru îndeplinirea obiectivelor A., întreg personalul a efectuat un număr foarte mare de ore suplimentare şi ţinând seama că personalul A. este subdimensionat, conducerea instituţiei a procedat la identificarea altei măsuri de diminuare a Cheltuielilor de personal, art. 10 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 329/2009, prin acordarea a 3 zile de concediu fără plată, după cum urmează: 2 zile în cursul lunii noiembrie 2009 şi 1 zi în cursul lunii decembrie 2009.

A. a diminuat cheltuielile de personal, în valoare totală de 803.217,00 lei, ce reprezintă 17,64 %/ media lunilor noiembrie şi decembrie, în conformitate cu dispoziţiile art. 10, alin. (1) şi (4) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, prin aplicarea măsurilor prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. c) respectiv (d) din Legea nr. 329/2009.

Legea nu impunea diminuarea cheltuielilor de personal prin reducerea salariului fiecărui angajat cu 15,5%, ci diminuarea în ansamblu a cheltuielilor de personal, în medie cu 15,5% lunar, fără o definiţie precisă a termenilor şi a bazei de calcul.

- În ceea ce priveşte măsura de recuperare a sumei de 545.730 lei, reprezentând sprijin financiar acordat nelegal producătorului agricol SC K. SRL, cu dobânzi de 60.887,74 lei, instanţa a reţinut greşit existenţa unui titlu de creanţă pentru suma respectivă, în condiţiile în care nici cererile de plată şi nici procesele verbale de recepţie şi restituire nu pot fi asimilate noţiunii de document de decontare aferent sprijinului financiar, prevăzut de art. 17, alin. (3) din O.U.G. nr. 123/2006, în cadrul sprijinului financiar prevăzut de Ordinul D. nr. 687/2007, documentul de decontare fiind reprezentat de Centralizatorul facturilor emise în baza bonurilor valorice.

3.2. Recursul B. a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi cuprinde, în esenţă, următoarele critici:

- Referitor la pct. 2 privind existenţa riscului de diminuare nelegală a veniturilor bugetului de stat ca urmare a nerecuperării sumei de 216.361,5 lei, prezentând subvenţie acordată şi utilizată nelegal de SC E. SRL, societate aflată în procedura de insolvenţă, instanţa în mod nelegal a reţinut faptul că în situaţia în care va fi respinsă cererea de înscriere la masa credală entitatea nu mai are nici un fel de obligaţie de recuperare a sumei de la persoanele care se fac vinovate de aceste plăţi nelegale şi nerecuperate.

- Referitor la majorarea cu până la75% a salariului de bază al salariaţilor Direcţiei Patrimoniu, Achiziţii Publice şi Administrativ şi Direcţiei Ajutoare de Stat, instanţa de fond a considerat greşit că H.G. nr. 66/2009 nu este aplicabilă, în condiţiile în care atribuţiile şi competenţele compartimentelor menţionate mai sus nu reprezintă activităţi specifice domeniului gestionării asistenţei financiare nerambursabile, pentru care se poate beneficia de majorarea salariului de bază cu 75%.

- Cu privire la recuperarea sumei de 467.151,83 lei, plătită prestatorului SC C. SA pentru servicii de digitizare şi identificare a blocurilor fizice, instanţa de fond nu a avut în vedere apărările formulate de Curtea de Conturi prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, respectiv faptul că în urma controlului efectuat s-a constatat, cu privire la suma de 152.027,48 lei plătită către SC C. SA SC C. SA, în baza contractului din 14 decembrie 2005, prin care s-a angajat un preţ/km2 de 33,9473 lei fără T.V.A., că preţurile facturate şi acceptate de agenţie au fost în unele cazuri mai mari, iar în altele mai mici pentru suprafaţa totală de 48.103,3 km2 ceea ce în final a dus la achitarea nejustificată a sumei menţionate prin plata unui preţ mediu mai mare decât cel contractat.

Fiecare dintre părţi a formulat întâmpinare cu apărări detaliate faţă de recursul celeilalte părţi.

4. Procedura derulată în recurs;

Prin încheierea din data de 16 noiembrie 2012, Înalta Curte a încuviinţat în principiu, în temeiul art. 49 alin. (3), art. 51, art. 52 şi art. 53 C. proc. civ., cererile de intervenţie accesorie în interesul recurentei-reclamante A., formulate de petentele L. şi M. în sprijinul apărărilor referitoare la măsura nr. 5 - recuperarea cheltuielilor de personal efectuate ca urmare a majorării salariului de bază al unor salariaţi cu până la 75% şi a neaplicării măsurilor legale de reducere a cheltuielilor de personal cu 15,5%.

Având în vedere faptul că prin cererea intervenientei M. a fost invocată excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (4) şi art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 606/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare şi a Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A., în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, prin încheierea din data de 15 februarie 2013, Înalta Curte a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate şi a suspendat judecarea recursului, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Excepţia de nelegalitate a fost respinsă prin sentinţa nr. 2705 din 20 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 195 din 23 ianuarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor;

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de părţi şi a prevederilor ar. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, instanţa de control judiciar constatând, după efectuarea propriei evaluări asupra elementelor de fapt şi de drept ale cauzei, că soluţia judecătorului fondului reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor juridice incidente cauzei, fiind, în acelaşi timp, motivată logic şi convingător, cu respectarea exigenţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

- Prima dintre măsurile vizate de recursul formulat de reclamanta A., în sprijinul căreia s-au formulat şi cele două cereri de intervenţie accesorie în calea de atac, se referă la cheltuieli de personal suplimentare constatate ca fiind nelegale de Curtea de Conturi şi menţinute de prima instanţă, rezultând din majorarea cu până la 75% a salariului de bază al personalului din cadrul Direcţiei Management Resurse Umane, Direcţiei IT şi Serviciului Comunicare şi Promovare Programe şi din neaplicarea prevederilor legale privind măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din sistemul bugetar cu 15,5% (pct. 5 din Decizia nr. 8 din 17 august 2010 a Curţii de Conturi).

După cum corect s-a reținut în sentință, prin O.U.G. nr, 35/2009, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 260/2009, articolul 7 din Legea nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A., a fost modificat şi a căpătat următorul cuprins:

„Art. 7.- (1) Funcţionarii publici şi personalul contractual, altul decât cel încadrat pe funcţii comune din sectorul bugetar, din cadrul A. şi al sucursalelor judeţene ale acesteia beneficiază de salarii de bază corespunzătoare funcţiilor în care sunt încadraţi, la care se adaugă o majorare a salariilor de bază cu până la 75% din acestea.

(2) Evaluarea activităţii personalului prevăzut la alin. (1) se face cel puţin o dată pe an, ocazie cu care procentul de majorare a salariului de bază se poate modifica în funcţie de rezultatele activităţii proprii.”

Prin art. VIII s-a prevăzut ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă, prin Hotărâre a Guvernului să se stabilească criteriile şi procentul ce urma a fi acordat personalului, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A., cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta Ordonanţă de Urgenţă, în funcţie de rezultatele activităţii proprii, corespunzător atribuţiilor din fişa postului.

În aplicarea acestei norme legale, a fost adoptată H.G. nr. 606/2009, pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare şi a Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A., care în art. 2 a prevăzut următoarele:

„Prevederile prezentei hotărâri se aplică personalului de conducere şi personalului de execuţie definit ca personal de specialitate potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările ulterioare, şi prevederilor art. 7 din Legea nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A., cu modificările şi completările ulterioare, care îndeplineşte cumulativ următoarele criterii:

a) are atribuţii specifice domeniului gestionării asistenţei financiare nerambursabile comunitare, prevăzute în fişa postului, reprezentând minimum 75% din totalul obiectivelor şi atribuţiilor de serviciu şi pentru îndeplinirea cărora alocă minimum 75% din timpul total alocat îndeplinirii tuturor atribuţiilor de serviciu prevăzute în fişa postului;

b) este încadrat în următoarele structuri din cadrul şi din subordinea N.:

2. A.;

În temeiul art. 5 din H.G. nr. 606/2009, lista cuprinzând numărul şi structura posturilor ocupate de personalul care gestionează asistenţa financiară nerambursabilă comunitară se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, pentru fiecare structură organizatorică cu atribuţii în procesul de gestionare a asistenţei financiare nerambursabile comunitare, la propunerea conducerii structurilor prevăzute la art. 2.

Art. 10 din H.G. nr. 606/2009 prevede, totodată, că pentru personalul aflat în funcţie la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 35/2009 şi pentru care s-a obţinut avizul în baza H.G. nr. 543/2006 pentru aprobarea structurilor din cadrul N. care au ca obiect de activitate gestionarea asistenţei financiare comunitare, precum şi a normelor de acordare a drepturilor salariale personalului aferent şi a Legii nr. 1/2004, cu modificările şi completările ulterioare, conducătorii instituţiilor în cadrul cărora acesta îşi desfăşoară activitatea analizează îndeplinirea criteriilor stabilite la art. 2 şi transmit N. lista nominală a personalului pentru care confirmă, pe propria răspundere, îndeplinirea acestor criterii, cu precizarea direcţiei generale/direcţiei/serviciului/biroului/ compartimentului din care fiecare persoană face parte. Pe baza documentelor transmise, N. emite un nou ordin.

Așadar, pentru acordarea sau menținerea în continuare a majorării salariale, trebuie îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute în art. 2 din H.G. nr. 606/2009, neexistând temei legal pentru a se considera că întreg personalul A. beneficiază de aceasta în virtutea unui regim conferit de actele normative indicate în recurs.

Concordanța normelor administrative cuprinse în H.G. nr. 606/2009 cu normele juridice cu forță juridică superioară aplicabile în materie a fost supusă controlului judecătoresc în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, pe calea excepției de nelegalitate soluționate irevocabil prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secția contencios administrativ, nr. 195 din 23 ianuarie 2015, ale cărei concluzii nu mai pot fi repuse în discuție în analiza motivelor de recurs.

În contextul raportului juridic existent între Curtea de Conturi și entitatea controlată, pentru verificarea existenței abaterii financiare constatate nu prezintă niciun fel de relevanță împrejurarea că lista cuprinzând numărul şi structura posturilor ocupate de personalul care gestionează asistenţa financiară nerambursabilă comunitară, întocmită la propunerea conducerii A., a fost aprobată prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, în temeiul art. 5 sau, după caz, art. 10 din H.G. nr. 606/2009.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției ca personalul în cauză să aibă atribuţii specifice domeniului gestionării asistenţei financiare nerambursabile comunitare, prevăzute în fişa postului, reprezentând minimum 75% din totalul obiectivelor şi atribuţiilor de serviciu şi pentru îndeplinirea cărora alocă minimum 75% din timpul total destinat îndeplinirii tuturor atribuţiilor de serviciu prevăzute în fişa postului, prima instanță a făcut o distincție între cele cinci structuri organizatorice vizate, în funcție de fișele posturilor și de atribuțiile specifice direcțiilor sau compartimentelor respective, nefiind identificare argumente în sensul că analiza efectuată ar fi contrară legii sau că dreptul de apreciere ar fi fost exercitat eronat. Din prevederile normative citate anterior, rezultă că îndeplinirea criteriului respectiv nu poate fi dedusă din orice fel de conexiune între activitățile diferitelor structuri organizatorice, fiind luate în considerare doar atribuțiile legate direct de gestionarea programelor de finanțare.

De altfel, recursul nu conţine dezvoltări ale unor critici veritabile în privinţa modului în care prima instanţă a stabilit situaţia de fapt şi a aplicat prevederile legale pertinente, ci reia argumentele prezentate la fond, contrapunând concluziilor instanţei propriile interpretări ale părţii, cu referire la elementele prezentate în contestaţia administrativă şi în acţiunea introductivă de instanţă.

Acest considerent își menține valabilitatea și cu privire la criticile formulate de Curtea de Conturi referitor la anularea parțială a măsurii de la pct. 5 din decizie, pentru majorarea salarială acordată personalului din Direcția Patrimoniu, Achiziții Publice și Administrativ și Direcția Ajutoare Specifice, Comunitare și de Stat, critici care nu vor mai fi reluate în cadrul analizei recursului pârâtei.

Legat de incidența în cauză a prevederilor Legii nr. 124/2014, invocată în recurs, prin care s-a reglementat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul plătit din fonduri publice trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii, Înalta Curte reține ca acest act normativ intrat în vigoare pe parcursul soluționării cauzei nu afectează legalitatea constatării abaterilor financiare prin actele Curții de Conturi, ci produce efecte doar în ceea ce privește punerea în aplicare a măsurilor subsecvente de stabilire și recuperare a prejudiciilor.

- În ceea ce priveşte neregula constând în neaplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal cu 15,5% lunar, în temeiul art. 10 din Legea nr. 329/2009, prima instanţă a reţinut corect că argumentele prezentate de reclamantă nu sunt de natură să înlăture constatările Curţii de Conturi, pentru că măsurile de reducere a cheltuielilor de personal ar fi trebuit să aibă un caracter efectiv şi să vizeze exact fondurile de salarii aferente lunilor octombrie-decembrie 2009 prin reducerea numărului de ore lucrate sau o măsură cu caracter echivalent, iar nu substituite prin neplata ori amânarea unor sporuri sau premii.

- Referitor la abaterea nr. 7, vizată de asemenea de recursul reclamantei şi constând în acordarea nelegală de sprijin financiar producătorului agricol SC K. SRL, în sumă de 545.730 lei, Înalta Curte reţine următoarele:

În esenţă, Curtea de Conturi a constatat încălcarea prevederilor art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 123/2006, potrivit cărora persoanele fizice sau juridice care, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situaţii nereale pe documentele de decontare aferente sprijinului financiar au încasat sume necuvenite, nu mai beneficiază de sprijin financiar pentru o perioadă de 3 ani.

În cazul SC K. SRL, s-a reţinut că în luna iunie 2008, Centrul Judeţean Ialomiţa al A. a constatat primirea unui sprijin necuvenit de la bugetul statului, motiv pentru care, în temeiul art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 123/2006, nu mai era îndreptăţită să beneficieze de sprijin financiar timp de 3 ani.

Sintetizând susţinerile din cererea de chemare în judecată şi din motivele de recurs, Înalta Curte constată că apărarea recurentei-reclamante este în sensul că în cazul în cazul respectiv nu era întrunită ipoteza prevăzută de art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 123/2006, din următoarele motive;

- prin procesele-verbale din 12 iunie 2008, Centrul Judeţean Ialomiţa a stabilit că societatea are de restituit suma de 573.510 lei, ca fiind „sumă nejustificată” încasată de fermier pentru suprafaţa de 1.251,50 ha, necultivată, iar nu „sumă necuvenită”;

- debitul nu a fost stabilit urmare a unor date sau situaţii nereale înscrise în documentele de decontare ale beneficiarului de sprijin, ci a constituit consecinţa neînfiinţării culturilor agricole pentru întreaga suprafaţă de teren pentru care a solicitat subvenţia;

- nu există un titlu de creanţă devenit executoriu, care să constituie situaţia-premisă a aplicării art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 123/2006, pentru că litigiul având ca obiect obligarea SC K. SRL la despăgubiri (restituirea sprijinului încasat) este încă pe rolul instanţelor.

Prima instanţă a interpretat corect prevederile art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 123/2007, reţinând că situaţia de fapt constatată în cauză intră în noţiunea de sprijin financiar încasat necuvenit, fiind lipsite de conţinut şi de fundament legal distincţiile pe care le face reclamanta între „sume necuvenite” şi „sume nejustificate” ori între documente de decontare şi cererile de acordare a sprijinului financiar.

De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că procesele-verbale întocmite de Centrul Judeţean A. produc efecte prin ele însele în ceea ce priveşte existenţa împrejurărilor care au dus la calificarea sprijinului acordat anterior ca fiind necuvenit, neavând relevanţă procedurile judiciare ulterioare, având ca obiect obligarea beneficiarului la restituirea sprijinului pe cale civilă.

De altfel, din datele publice existente pe scj.ro şi portal just.ro rezultă că litigiul la care face referire recurenta-reclamantă a format, în al doilea ciclu procesual, obiectul Dosarului cu nr. x/98/2010*, soluţionat irevocabil prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă nr. 642 din 19 februarie 2013, sentinţa civilă nr. 692 din 13 aprilie 2010 a Tribunalului Ialomiţa rămânând irevocabilă, în sensul obligării SC K. SRL la plata sumei solicitate de A. Slobozia, astfel că situaţia juridică legată de caracterul necuvenit al sprijinului financiar s-a consolidat prin obţinerea titlului executoriu.

- Recursul pârâtei este îndreptat împotriva soluţiei de admitere parţială a acţiunii, în privinţa măsurilor cuprinse la pct. 3, 5 şi 6 din decizie.

Referitor la măsura de recuperare a sumei de 216.361,5 lei, reprezentând subvenţie acordată şi utilizată nelegal de SC E. SRL, aflată în insolvenţă, de la salariaţii care aveau atribuţii în acest sens şi nu au acţionat până la declanşarea procedurii de insolvenţă, Înalta Curte îmbrăţişează concluzia judecătorului fondului, în sensul că starea de insolvenţă nu poate fi imputată salariaţilor entităţii controlate, aceştia având obligaţia de a acţiona în cadrul termenelor de prescripţie şi, în cadrul procedurii de insolvenţă, de a înscrie creanţa în masa credală.

În recurs se susţine că în situaţia în care cererea de înscriere în masa credală va fi respinsă, sumele trebuie să fie recuperate de la persoanele responsabile pentru nerespectarea termenelor legale, dar în actele administrative atacate măsura a fost motivată diferit, prin referire la „salariaţii (…) care trebuiau să acţioneze până la declanşarea procedurii de insolvenţă a societăţii în cauză, şi fără a se face trimitere, aşadar, la nerespectarea unui termen prevăzut de lege.

- Referitor la abaterea de la pct. 5-majorarea salarială cu până la 75% acordată unor persoane care nu îndeplineau cerinţele prevăzute de H.G. nr. 606/2009, considerentele instanţei de control judiciar se regăsesc în contextul analizei recursului reclamantei, în care au fost grupate criticile formulate de ambele părţi, după cum s-a menţionat anterior.

- Cu privire la sporul de 20% pentru complexitatea muncii, cuvenit personalului din serviciul de audit intern, acordat unei persoane care a desfăşurat alt tip de activităţi, argumentul recurentei-pârâte este acela că salariatul respectiv nu este încadrat în departamentul Audit Intern, ci în Serviciul control intern, neexercitând activitatea prevăzută în Legea nr. 672/2002 şi în „H.G. nr. 88/2007, privind Normele de audit intern”.

Acest argument pur formal ce nu a ţinut seama de atribuţiile exercitate efectiv de persoana în cauză, care a şi fost mutată temporar la Direcţia Audit Intern, a fost corect înlăturat de instanţa de fond.

De altfel, recurenta-pârâtă nu a combătut situaţia de fapt reţinută în sentinţă şi a preluat fără nici un fel de filtrare motivarea actului de control, deşi în sentinţă, judecătorul fondului a făcut precizarea că nu este vorba despre H.G. nr. 88/2007 (hotărâre de guvern) ci despre Hotărârea nr. 88/2007 a Camerei auditorilor din România, prin care au fost aprobate normele de audit intern aplicabile entităţilor care sunt supuse auditului financiar, în conformitate cu legislaţia în vigoare privind societăţile comerciale.

- Ultimul motiv de recurs formulat de recurenta-pârâtă priveşte măsura de recuperare a sumei de 467.151,83 lei, plătită prestatorului SC C. SA pentru servicii de digitizare şi identificare a blocurilor fizice.

Şi sub acest aspect, recurenta-pârâtă s-a limitat la a relua împrejurările reţinute în actul de control, fără a combate considerentele sentinţei prin argumente punctuale, cu toate că raţionamentul care a stat la baza soluţiei pronunţate, pe care instanţa de control judiciar îl consideră fundamentat, a fost expus în detaliu de judecătorul fondului aşa cum rezultă din pct. 2 al prezentei decizii.

Aceeaşi abordare unilaterală a avut-o autoritatea emitentă şi faţă de apărările formulate de entitatea controlată în procedura administrativă, limitându-se la a menţiona că răspunsurile primite de la persoanele cu atribuţii în domeniul în care s-a constatat abaterea „nu sunt în măsură că clarifice motivele care au condus la crearea abaterii de la legalitate şi regularitate menţionate” (pct. 4 lit. d) şi pct. 5 lit. e), pag. 20 şi 22 din procesul-verbal de constatare din 06 iulie 2010).

Având în vedere toate considerentele de mai sus, care conduc la concluzia că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, nefiind susceptibilă de critici potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse, ca nefondate, iar în temeiul art. 55 C. proc. civ. vor fi respinse şi cererile de intervenţie accesorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A. şi B. împotriva sentinţei nr. 7211 din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Respinge cererile de intervenţie accesorie formulate de M. şi L., ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2016.