Challenge to administrative tax claim under O.U.G. 66/2011: application of special 30-day pre-litigation deadline over Law 554/2004

Decizia nr. 191/2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei;

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii;

Prin acţiunea formulată, reclamanta SC A. SRL a solicitat anularea în tot sau în parte a procesului - verbal din 18 aprilie 2013 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare privind proiectul „Linie tehnologică pentru fabricarea peleţilor din lemn la SC A. SRL prin schema de ajutor de stat XS28/L23F/2008, com. Tinca, judeţul Bihor", nelegal şi netemeinic, anularea în tot a Decizii nr. 34604 din 28 octombrie 2013, de soluţionare a Contestaţiei formulată de SC A. SRL şi înregistrată la B. sub nr. 33323 din 16 octombrie 2013, ca nefondată.

2. Hotărârea primei instanţe;

Prin sentinţa nr. 37/CA/2014/PI din 24 februarie 2014 Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul C. Bucureşti şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâtului C., ca neîntemeiată.

3. Recursul declarat în cauză;

Împotriva sentinţei nr. 37/CA/2014/PI din 24 februarie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a formulat recurs.

În esență, recurenta A. a arătat următoarele:

Prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Judecătorul cauzei s-a antepronunțat pe fondul litigiului în momentul în care a unit excepția inadmisibilității acțiunii cu fondul cauzei, însă ulterior a respins integral cererea de probațiune. Incompatibilitatea este prevăzută de art. 42 pct. 1 C. proc. civ., iar sancțiunea este nulitatea absolută a hotărârii.

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei. Din analiza sentinței rezultă că între considerentele hotărârii și dispozitivul ei este o contradicție flagrantă, având în vedere că acțiunea în contencios administrativ a fost respinsă ca nefondată, cu toate că, din expozeul aceleiași hotărâri rezultă că acțiunea a fost socotită inadmisibilă, dat fiind că nu a fost parcursă procedura prealabilă.

Pe de altă parte, hotărârea recurată este contradictorie pentru că, pe de o parte, din considerentele acesteia rezultă că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, iar din dispozitiv rezultă că judecătorul a respins excepția de inadmisibilitate și a pășit la judecarea fondului cauzei, respingând acțiunea ca neîntemeiată.

Judecătorul fondului nu a analizat majoritatea apărărilor formulate de către A. cu privire la excepția inadmisibilității. Astfel, nu a analizat susținerea că obiecțiunile formulate la proiectul de proces-verbal reprezintă o veritabilă procedură prealabilă, şi nici că sunt incidente în cauză prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Termenul de depunere a contestaţiei, de 6 luni, se calculează de la data de 2 mai 2013, data comunicării procesului-verbal din 18 aprilie 2013. O altă interpretare ar fi excesivă şi ar goli de sens procedura prealabilă, transformând-o într-o procedură de un formalism excesiv.

În ipoteza în care procedura cuprinsă în cap. V din O.U.G. nr. 66/2011 este o procedură administrativ-jurisdicţională, această procedură nu este obligatorie, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (4) din Constituţie.

În ipoteza în care această procedură este socotită a fi un recurs graţios, în speţă este aplicabilă cauza Nunes Guerreiro c. Luxemburg, astfel încât dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 încalcă prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. În atare situaţie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 - Normele dreptului comun în materia contenciosului administrativ - care respectă principiile tratamentului imparţial şi echitabil impuse de dreptul comunitar.

Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material. Raportat la scriptele depuse în probaţiune anexate recursului rezultă că A. a atacat procesul verbal din 18 aprilie 2013, cu motivarea expusă în memoriul justificativ al biroului individual de arhitectură D., soluţia primei instanţe fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004. Astfel, din probele dosarului rezultă că A. a atacat actul administrativ în 4 iunie 2013, iar B. nu a soluţionat în termen legal contestaţia depusă. De la expirarea termenului legal de soluţionare a contestaţiei, de 30 de zile, a început să curgă termenul de 6 luni în care se putea formula acţiunea în contencios administrativ. Cum cererea de chemare în judecată a fost depusă la instanţa de judecată în 18 octombrie 2013, termenul prevăzut de lege a fost respectat.

II. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare;

1. Procedura de filtrare;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 6 octombrie 2015, completul de filtru, analizând conținutul raportului întocmit, a constatat că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 2 februarie 2016.

2. Analiza motivelor de casare;

Recursul este nefondat.

Contrar celor susţinute în recurs, judecătorul fondului nu s-a antepronunţat atunci când a unit excepţia inadmisibilităţii cu fondul cauzei, procedeul fiind în deplină consonanţă cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ. De asemenea, nu există antepronunţare nici pentru că acesta a respins probele solicitate de către recurentă. Conform art. 22 C. proc. civ., care consacră rolul activ al judecătorului, acesta este învestit cu competenţa de a ordona dovezile pe care le consideră necesare pentru aflarea adevărului, în afara probelor propuse de părţi şi, uneori, chiar împotriva susţinerilor părţilor. Această regulă cu valoare de principiu include şi puterea de apreciere a judecătorului cu privire la decizia de a respinge probele solicitate de părţi. Aceasta nu înseamnă însă că judecătorul şi-a spus părerea în cauză şi că ar fi incidente prevederile art. 42 pct. 1 C. proc. civ., astfel cum susţine recurenta.

De asemenea, constată Înalta Curte, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, după cum susţine recurenta. Conform acesteia din urmă sentinţa atacată este contradictorie pentru că judecătorul cauzei a respins excepţia de inadmisibilitate invocată de B. Bucureşti şi păşind la judecarea fondului cauzei a respins acţiunea, cu toate că din expozeul aceleiaşi hotărâri ar rezulta că acţiunea a fost socotită inadmisibilă, dat fiind că nu a fost parcursă procedura administrativă prealabilă. Prezenta cauză a izvorât din aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

Potrivit art. 51 alin. (2) din acest act normativ deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor îndreptate împotriva titlurilor de creanţă pot fi atacate la instanţa de judecată competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004. Aşadar, actul administrativ împotriva căruia se poate deschide o acţiune în justiţie este decizia de soluţionare a contestaţiei, judecătorul cauzei având de verificat legalitatea acesteia în cadrul controlului exercitat în baza Legii nr. 554/2004. Mai exact, „fondul” cauzei îl reprezintă verificarea legalităţii unei astfel de decizii.

În speţă, B., emitentul Deciziei nr. 34604 din 28 octombrie 2013, în baza art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, a respins contestaţia formulată de către reclamanta A. împotriva titlului de creanţă fiscală (procesul-verbal din 18 aprilie 2013), pentru aceea că a fost tardiv formulată. Aşadar, în cauză, judecătorul fondului a avut de analizat dacă contestaţia administrativă a fost sau nu formulată în termenul de 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanţă fiscală, astfel cum se prevede în dispoziţiile art. 47 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Acesta este motivul pentru care prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, reţinând corect că respingerea contestaţiei administrative, ca tardiv formulată nu determină inadmisibilitatea acţiunii în anularea actului administrativ. În continuare, prima instanţă a procedat corect respingând acţiunea ca neîntemeiată, consecinţă a constatării că decizia de soluţionare a contestaţiei a fost legal emisă, verificarea legalităţii acestui act infralegislativ constituind „fondul” cauzei în speţa de faţă.

Este eronată opinia recurentei potrivit căreia obiecţiunile formulate la proiectul procesului verbal reprezintă o veritabilă procedură prealabilă. Această procedură administrativă reglementată în Secţiunea a II-a din O.U.G. nr. 66/2011 (art. 47-51) prevede expres, cum este şi firesc de altfel, că reclamaţia administrativă se formulează în termen de 30 de zile de la data comunicării titlului de creanţă, astfel că orice obiecţiuni formulate cu privire la proiectul procesului-verbal nu poate avea decât valoarea unei simple corespondenţe administrative, irelevantă din punct de vedere juridic, fiind anterioară emiterii titlului de creanţă fiscală.

Evident, procedura reglementată în O.U.G. nr. 66/2011 nu este o procedură administrativ jurisdicţională, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 21 alin. (4) din Constituţia României. Aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 409/2004, pentru ca o procedură administrativă să aibă caracter jurisdicţional este absolut obligatoriu ca soluţionarea contestaţiei să se realizeze de către un organ independent şi imparţial faţă de litigiul în cauză. Or, în speţă, puterea de decizie aparţine B., potrivit art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, care este chiar emitentul titlului de creanţă contestat, astfel încât nu sunt satisfăcute exigenţele legale privitoare la caracterul jurisdicţional al procedurii în discuţie.

În realitate, procedura administrativă reglementată de O.U.G. nr. 66/2011 este un recurs graţios, însă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004. O.U.G. nr. 66/2011 reprezintă din acest punct de vedere lex specialis, conţinând prevederi derogatorii de la regimul general al procedurii administrative prealabile reglementat în Legea contenciosului administrativ. Pe de altă parte, această reglementare nu este contrară nici normelor comunitare, nici prevederii art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Dimpotrivă, această reglementare asigură accesul la justiţie într-un termen rezonabil, garantând, de asemenea, examinarea cauzei în mod echitabil. Prevederile din O.U.G. nr. 66/2011, contrar susţinerilor recurentei, asigură claritatea, simplitatea şi accesibilitatea procedurii administrative astfel cum este reglementată în acest act normativ. După cum se poate lesne observa O.U.G. nr. 66/2011 prevede o procedură simplă de contestare a titlului de creanţă fiscală, cu termen scurte, dar cu o durată suficientă pentru a da posibilitatea formulării unei apărări de substanţă, cu acces rapid la instanţa de judecată, în consonanţă cu normele dreptului european.

În fine, este nefondată şi susţinere recurentei cu privire la încălcarea de către prima instanţă a prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004. Acest text de lege invocat de către recurentă nu este incident în speţă, sesizarea instanţei de contencios administrativ fundamentându-se pe o dispoziţie legală din legea specială (O.U.G. nr. 66/2011) şi nu pe prevederile Legii contenciosului administrativ.

Cât priveşte adresa de la fila 70 din dosarul de recurs, la care face referire recurenta, aceasta a fost formulată după expirarea termenului de 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanţă fiscală, prevăzut de art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

Aşa fiind, în raport de prevederile imperative şi inderogabile ale textului legal precitat, în mod corect s-a reţinut tardivitatea contestaţiei administrative. Contrar celor susţinute de recurentă, pentru motivele arătate în cuprinsul prezentei decizii, nu sunt aplicabile în speţă dispoziţiile Legii nr. 554/2004, ci ale O.U.G. nr. 66/2011.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de către reclamanta A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 37/CA/2014/PI din 24 februarie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 februarie 2016.