VAT deemed included in sale price absent recovery clause; most fiscals acts upheld, partial annulment confirmed.

Decizia nr. 1868/2016

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii şi procedura derulată în faţa primei instanţe

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 februarie 2012, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, ca, prin acţiunea precizată depusă la dosar anularea următoarelor acte fiscale:

- Decizia din 17 august 2011

- Decizia de impunere din 31 mai 2011

- Raportul de inspecţie fiscală din 31 mai 2011.

Exonerarea de la plata sumelor stabilite în sarcina reclamantului.

Exonerarea de la plata impozitului pe venit şi a accesoriilor aferente.

În motivarea acţiunii reclamantul, a susţinut, în esenţă, următoarele:

Pârâta în mod nelegal a reţinut că reclamantul a efectuat tranzacţii imobiliare supuse impozitării încă din anul 2005, respectiv imobilul din Sibiu, primul imobil fiind edificat în anul 2007, fiind cel situat în Sibiu, fiind vândute 3 apartamente din acest imobil;

Din imobilul edificat la adresa din Sibiu, au fost vândute în anul 2010;

Din imobilul aflat pe strada Luptei, s-a arătat că reclamantul nu a vândut vreun apartament, ci doar a semnat cu terţe persoane 3 convenţii de asociere în participaţiune, în baza cărora s-a edificat imobilul, din care reclamantul a vândut ulterior apartamentele;

Pentru imobilele din x şi y au fost semnate 3 promisiuni şi 3 convenţii de asociere în participaţiune, fiind edificate imobile cu terţe persoane, dar arată că nu a semnat contracte de vânzare-cumpărare;

Reclamantul a menţionat că nu s-a înregistrat ca plătitor de tva, deoarece anterior anului 2010 nu exista legislaţie privind impunerea vânzării imobilelor de către persoanele fizice în materie de tva, iar reclamantul nu a obţinut venituri pentru a fi considerat comerciant;

Inspecţia fiscală s-a derulat contrar dispoziţiilor art. 104 din C. proc. fisc. pe o perioadă mai mare de 3 luni, respectiv pe 18 luni, ceea ce a cauzat disconfort reclamantului;

Reclamantul nu a constituit un patrimoniu pentru vânzarea de imobile, acestea fiind înstrăinate împreună cu soţia acestuia, iar potrivit regimului matrimonial al patrimoniului acesta este caracterizat de devălmăşie;

Reclamantul nu poate fi obligat la plata de tva nici în calitate de comerciant şi nici în calitate de exploatator de bunuri corporale cu caracter de continuitate, neexistând obligaţia pentru persoanele fizice de a se înregistra ca persoane impozabile;

Mai susţine reclamantul că baza impozabilă stabilită de pârâtă în sumă de 5.035.450 lei este stabilită eronat, faţă de calculul reclamantului de 2.988.673 lei;

Reclamantul mai menţionează că pârâta a refuzat dreptul de deducere al tva aferent tranzacţiilor, contrar jurisprudenţei comunitare care relevă posibilitatea deducerii de tva anterior înregistrării ca plătitor, fiind posibilă impunerea cerinţei deţinerii unor facturi din partea pârâtei.

Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii reclamantului, faţă de împrejurarea că actele fiscale întocmite sunt legale.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 227 din 18 decembrie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:

"Admite în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi în consecinţă:

Anulează în parte următoarele acte emise de pârâta:

- Decizia din 17 august 2011

- Decizia de impunere din 31 mai 2011

- Raportul de inspecţie fiscală din 31 mai 2011

- Exonerează reclamantul de plată următoarelor sume:

- 240.424 lei TVA

- 151.388 lei majorări de întârziere

- 36.063 lei penalităţi de întârziere

- 9.564 lei impozit pe venit

- 5.001 lei majorări de întârziere

- 1.433 lei penalităţi de întârziere

Respinge în rest pretenţiile reclamantului.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 4.039 lei cheltuieli de judecată parţiale".

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în urma inspecţiei fiscale realizată de pârâta asupra operaţiunii cu imobile desfăşurate de reclamant în perioada 2006 - 2010, pârâta a emis raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere contestate, fiind stabilite ca datorate către bugetul de stat următoarele sume, aferente perioadei 2006 - 2010: 956.736 lei TVA, 804.221 lei majorări de întârziere; 143.510 penalităţi de întârziere; 32.871 lei impozit pe venitul din transferul dreptului de proprietate cu accesoriile aferente în sumă de 17.186 lei, majorări de întârziere şi suma de 4.931 lei penalităţi de întârziere. Reclamantul a început activitatea economică în anul 2006, faţă de împrejurarea că în acest an a obţinut trei autorizaţii de construire locuinţe şi a transferat dreptul de proprietate asupra unui imobil dobândit prin construire şi a două terenuri dobândite prin cumpărare, iar în luna octombrie 2006 încasează sume cu titlu de avans în baza a trei convenţii sub semnătură privată. Reclamantul a depăşit plafonul de scutire de TVA la data de 31 octombrie 2006 şi a devenit plătitor de taxă începând cu data de 1 decembrie 2006.

Reclamantul contesta includerea anumitor tranzacţii în baza impozabilă stabilită de pârâtă, dar reclamantul nu a fost în măsură să facă dovada contrară cu acte a celor reţinute de organul fiscal.

Astfel, în privinţa imobilului x nu a fost făcută dovada cu acte că valoarea amenajată a imobilului este sub 50% din valoarea de piaţă, de unde reiese ca valoarea amenajată a imobilului depăşeşte cota de 50%. Baza impozabilă a fost stabilită de organul fiscal având în vedere convenţiile încheiate de reclamant cu promiterii cumpărători prin care transfera drepturile de proprietate pentru cotele părţi din întregul imobil, cât şi contractele de vânzare-cumpărare prin care se transferă dreptul de proprietate pentru cotele parţi din întregul imobil.

În cauză a fost efectuat un raport de expertiză contabilă pentru tranzacţiile imobiliare efectuate în perioada 2006 - 2009, potrivit obiectivelor stabilite de reclamant, fiind analizate operaţiunile economice desfăşurate în perioada respectivă. Expertiza contabilă efectuată în cauză şi aflată la dosar, analizează operaţiunile cu imobile desfăşurate de reclamant, enumerate în anexele 1 - 5 la raportul de expertiză şi potrivit înscrisurilor aflate la dosar care cuprind contracte de vânzare-cumpărare şi promisiuni de vânzare, cuprinzând convenţiile încheiate de reclamant privind tranzacţiile cu imobile efectuate. În cadrul expertizei există şi o variantă de calcul a TVA datorat prin aplicarea procedeului sutei mărite, calculul analitic fiind expus în anexa 1 la lucrare. Astfel, baza impozabilă determinată de expert este în suma de 4.486.374 lei, fiind calculat un TVA în suma de 716.312 lei, dobânzi în suma de 652.833 lei şi penalităţi în suma de 107.447 lei.

Pentru tranzacţiile efectuate pe perioada anului 2010, expertul a stabilit o variantă de calcul pentru situaţia în care reclamantul nu ar fi datorat TVA pentru tranzacţiile anterioare, apărare care nu poate fi acceptată în cauză, deoarece reclamantul are calitatea de persoană impozabilă şi pentru această perioadă, astfel că pentru această perioadă TVA-ul şi accesoriile aferente vor fi datorate de reclamant astfel după cum sunt determinate de pârâtă.

În privinţa impozitului pe venit suplimentar aferent tranzacţiilor efectuate, organul fiscal a stabilit că reclamantul datorează suma de 32.871 lei impozit, 17.186 lei majorări de întârziere şi suma de 4.931 lei penalităţi, iar expertul a stabilit cuantumul potrivit bazei de calcul şi a preţului de vânzare estimat de organul fiscal, astfel că reclamantul datorează suma de 23.307 lei impozit suplimentar, 12.185 lei majorări de întârziere şi 3.498 lei penalităţi de întârziere.

În cauză a fost efectuat şi un supliment la raportul de expertiză, prin aplicarea procedeului sutei mărite la valoarea din convenţii, dar această variantă nu poate să fie avută în vedere de distanţa de judecată la pronunţarea soluţiei, deoarece expertul la determinarea bazei impozabile nu a avut în vedere decât contractele de vânzare-cumpărare încheiate de părţi în formă autentică, fără a avea în vedere că reclamantul a încasat avansuri la data la care a desfăşura operaţiunile economice, astfel cum reiese din promisiunile de vânzare-cumpărare încheiate de părţi în forma autentică, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, avansurile încasate fiind purtătoare de TVA, potrivit dispoziţiilor art. 153 din C. fisc. şi pct. 66 din Normele metodologice de aplicare, astfel ca expertul nu a calculat corect TVA de plată şi accesoriile aferente.

În privinţa perioadei de timp pe parcursul căreia s-a desfăşurat inspecţia fiscală, prima instanţă a reţinut că activitatea a început la data de 7 decembrie 2010, iar faţă de împrejurarea că pârâta a avut nevoie de timp pentru a verifica realitatea unor tranzacţii, aceasta a fost suspendată în perioada 8 decembrie 2010 - 2 ianuarie 2011, 11 februarie 2011 - 31 martie 2011, fiind reluată la data de 1 aprilie 2011 şi finalizată la data de 17 mai 2011, aceasta fiind desfăşurată în conformitate cu dispoziţiile art. 105 din C. proc. fisc., actele fiscale întocmite nefiind anulabile sub acest aspect.

În ceea de priveşte regimul comunităţii de bunuri, pe cote-părţi sau în devălmăşie, s-a constatat că decizia de impunere contestată din 31 mai 2010 a fost emisă doar pe numele reclamantului, persoana desemnată să reprezinte asocierea şi să îndeplinească obligaţia înregistrării în scopuri de TVA, potrivit dispoziţiilor art. 127, 153 alin. (8) din C. fisc., pct. 3 alin. (6) din H.G. nr. 1620/2009. De asemenea, prin încheierea şedinţei publice din data de 1 10 2012 a fost disjunsă cererea formulată de reclamanta B. pentru anularea actelor fiscale emise pe numele acestei persoane fizice şi s-a format un nou dosar.

În ceea ce priveşte apărările formulate de reclamant privind calitatea sa de comerciant sau de exploatator de bunuri corporale în mod continuu, sau predictibilitatea legislaţiei în materie de TVA aplicabilă tranzacţionării cu imobile, distanţa constată existenţa reglementării legale în această materie şi în perioada 2006 - 2009. Astfel, organele fiscale au apreciat ca potrivit dispoziţiilor Titlului VI din C. fisc. referitoare la TVA, reclamantul prin vânzarea imobilelor a desfăşurat activitate economică în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, astfel că a devenit persoană impozabilă din perspectiva TVA.

Potrivit art. 126 din C. fisc., din punct de vedere al taxei sunt operaţiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) operaţiunile care, în sensul art. 128 - 130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;

b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 şi 133;

c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), acţionând ca atare;

d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile economice prevăzute la art. 127 alin. (2). În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economica exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.

În Normele Metodologice din 22 ianuarie 2004 de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., se arata la art. 2 alin. (1) că nu are caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din C. fisc., obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale.

A apreciat prima instanţă că, din interpretarea textelor legale enunţate anterior, reiese că TVA se aplică doar persoanelor care realizează operaţiuni impozabile, în urma desfăşurării unor activităţi economice în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate. Interpretând dispoziţiile art. 126 din C. fisc., reiese că trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii pentru ca vânzarea de apartamente să fie privită ca o operaţiune taxabilă, respectiv să fie considerată ca o livrare de bunuri, iar tranzacţiile să fie considerate activităţi economice prin care să se urmărească obţinerea de venituri cu caracter de continuitate. Din interpretarea dispoziţiilor art. 127 din C. fisc., reiese că pentru ca o persoană să devină persoană impozabilă, trebuie ca o tranzacţie imobiliară să fie desfăşurată în mod repetat, fără a fi determinant criteriul caracterului continuu al veniturilor realizate. Atribuirea calităţii de contribuabil presupune desfăşurarea activităţii în mod constant şi repetabil şi nu doar ocazional. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile cuprinse în Directiva a 6-a - Directiva 77/388/CE, precum şi în Directiva 112/2006/CE, reglementare din care se desprinde concluzia că pentru a fi considerate contribuabili, persoanele fizice trebuie să desfăşoare activităţi economice în mod permanent şi nu ocazional.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva Sentinţei nr. 227/2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs ambele părţi, respectiv reclamantul A. şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu - în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

3.1. Recursul reclamantului A..

Prin recursul său, reclamantul a invocat art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 312 C. proc. civ. din 1865, solicitând modificarea, în parte, a hotărârii necurate, în sensul admiterii acţiunii, aşa cum a fost formulată şi precizată.

A susţinut recurentul reclamant că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. hotărârea recurată cuprinzând motive contradictorii. Aceasta deoarece s-a avut în vedere varianta de calcul a TVA datorat prin aplicarea procedeului sutei mărite (TVA inclus în preţ) dar la preţul estimat greşit de autoritatea fiscală.

Se apreciază că deşi s-au invocat corect hotărârile CJUE aplicabile în concret varianta de calcul însuşită de instanţa de fond încalcă aceste hotărâri în sensul că s-a ignorat bază reală preţul din contractele de vânzare-cumpărare şi s-a luat în considerare preţul estimat pentru tranzacţiile din perioada 2006 - 2009.

În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se invocă greşita aplicarea legii, se invocă încălcarea art. 73 din Directiva TVA privind stabilirea bazei de impunere care a fost stabilită greşit prin estimare şi neţinându-se cont de preţul real din contractele de vânzare.

În acest sens se arată că prima instanţă a ignorat condiţiile suplimentului la raportul de expertiză în care se stabileau în concret obligaţiile fiscale în cuantum diferit de cel însuşit prin sentinţa atacată.

Un alt aspect de nelegalitate invocat priveşte nerespectarea principiului proporţionalităţii arătat în cauza C-183/2014 în condiţiile în care cuantumul majorărilor şi penalităţilor depăşesc debitul principal în condiţiile în care legislaţia fiscală pentru perioada 2006 - 2010 nu le-a impus înregistrarea ca plătitori de TVA.

Se solicită admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii în tot a acţiunii astfel cum a fost formulată.

Recursul declarat de autoritatea pârâtă se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. invocându-se nulitatea raportului de expertiză contabilă, nemotivarea hotărârii sub aspectul însuşirii unei anumite variante prin raportul de expertiză şi aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte stabilirea bazei de impunere şi reducere a TVA-ului datorat de către reclamant.

În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se invocă nulitatea raportului de expertiză pe motiv că expertul desemnat în cauză nu figurează pe lista CECCAR Sibiu, ca având specialitate consultant fiscal invocându-se încălcarea dispoziţiilor art. 3 (1) din O.G. nr. 71/2001.

În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se invocă nemotivarea hotărârii sub aspectul însuşirii unei anumite variante propuse de expertul contabil în condiţiile în care prima instanţă nu a arătat în ce constă neîndeplinirea şi netemeinicia bazei de impunere stabilită corect de organul fiscal prin raportul de inspecţie fiscală din 31 mai 2011 şi deciziile de impunere din 31 mai 2011 şi decizia din 17 august 2011.

În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se invocă aplicarea greşită a procedeului sutei mărite de către prima instanţă pentru stabilirea TVA-ului datorat în condiţiile în care în contractul de vânzare-cumpărare verificate pentru perioada 1 decembrie 2006 - 31 decembrie 2010 nu se preciza expres că preţul include TVA, iar persoana fizică a apreciat că activitatea desfăşurată nu este supusă TVA.

Mai mult decât atât, în condiţiile în care preţul de vânzare-cumpărare a fost convenit între părţi, iar orice modificare din cuprinsul contractului se face de către notarul public cu acordul părţilor, conform art. 88 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, nu poate fi modificat preţul convenit intre părţi la data livrării şi să determine TVA prin aplicarea procedeului sutei mărite.

Drept urmare, organele de inspecţie fiscală au determinat corect baza impozabilă taxabilă şi TVA colectată de plată prin aplicarea cotei standard, întrucât nu era îndeplinită condiţia pentru aplicarea procedeului sutei mărite prevăzută de punctul 23 alin. (2), din Normele metodologice de aplicare a art. 140 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv acest procedeu de aplicare "atunci când preţul de vânzare include şi taxa", aşa că actele administrative sunt corecte şi obligaţiile suplimentare sunt datorate, iar obligaţia fiscală suplimentară era cea înscrisă în raportul de inspecţie fiscală din 31 mai 2011, decizia de impunere nr. 7893/31 mai 2011 şi Decizia nr. 318/1 17 august 2011 toate emise de fosta DGFP Sibiu.

Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.

La dosar reclamantul-intimat a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului declarat de autoritatea pârâtă, ca nefondat.

Analizând recursurile declarate, Curtea pentru următoarele considerente le apreciază ca nefondat.

Recursul declarat de recurentul-reclamant este nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

În cauză nu poate fi reţinută o motivare contradictorie în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi încălcarea dispoziţiilor art. 261 (5) C. proc. civ.

Prima instanţă şi-a motivat în fapt şi în drept soluţia de admitere în parte a acţiunii şi motivele pentru care şi-a însuşit o anumită variantă propusă de expertul contabil plecând de la două premise stabilite corect prima caracterul economic al activităţii desfăşurate de reclamant persoană fizică constând în operaţiuni cu imobile desfăşurate în perioada 2006 - 2010 care se încadrează în dispoziţiile art. 127 din C. fisc. şi a doua faptul că baza de calcul a fost stabilită în mod corect de organul fiscal care a calculat TVA atât în raport de contractele de vânzare-cumpărare cât şi la promisiunile de vânzare-cumpărare încheiate în forma autentică deoarece şi cu privire la aceste contracte reclamantul a încasat avansuri supuse TVA în cadrul activităţii sale cu caracter de continuitate şi având în esenţă caracter comercial constând în înstrăinarea de imobil, reclamantul având calitatea de persoană impozabilă din perspectiva TVA.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, prima instanţă aplicând corect dispoziţiile art. 126 şi art. 127 (2) C. fisc. şi hotărârile CJUE în ceea ce priveşte principiul proporţionalităţii.

Astfel prima instanţă a înlăturat motivat şi corect suplimentul la raportul de expertiză deoarece această variantă de calcul a TVA-ului prin aplicarea procedeului sutei mărite analizează numai contractele de vânzare-cumpărare excluzând promisiunile de vânzare-cumpărare în baza cărora reclamantul a încasat avansuri şi care se includ în cadrul activităţii economice desfăşurate de către reclamant.

În ceea ce priveşte aplicarea principiului proporţionalităţii, Curtea apreciază că în cauză nu se impune reducerea dobânzilor de întârziere de 652.833 lei care sunt proporţionale în raport de TVA stabilit 716.312 lei, nefiind depăşit debitul principal.

În cauză a fost respectată legislaţia comunitară, neputându-se reţine încălcarea principiului proporţionalităţii impunerii.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că reclamantul a avut la data respectivă calitatea de persoană impozabilă din punct de vedere al TVA şi deci obligaţia de a se înregistra la organul fiscal teritorial ca plătitori de TVA, după depăşirea plafonului de scutire urmare a vânzării bunurilor imobiliare pe teritoriul României, activitate economică din care reclamantul a obţinut venituri cu caracter de continuitate prin efectuarea acestor tranzacţii imobiliare care nu sunt scutite de TVA, având totodată obligaţia de a colecta şi plăti la bugetul statului TVA pentru activitatea desfăşurată.

Deoarece operaţiunile efectuate de reclamant în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, se încadrează în categoria operaţiunilor cuprinse în sfera de aplicare a TVA conform art. 126 alin. (1) din C. fisc. şi întrucât valoarea tranzacţiilor efectuate a depăşit plafonul de scutire de TVA, Înalta Curte constată că organele fiscale în mod corect au stabilit că acesta avea obligaţia de a se înregistra ca plătitori în scopuri de TVA conform art. 153 din C. fisc., după depăşirea plafonului de scutire de TVA.

Din conţinutul Hotărârii CJUE pronunţată în cauza Salomie şi Oltean, invocată de către recurent, se desprinde cu claritate faptul că dispoziţiile naţionale, cadrul juridic naţional, este suficient de clar, iar administraţia fiscală poate să considere în urma unui control fiscal că operaţiunile imobiliare în discuţie ar fi trebuit să fie supuse TVA.

De asemenea, s-a mai reţinut prin decizia CJUE, că deşi este regretabilă practica autorităţilor fiscale naţionale care până în anul 2010 nu au supus în mod sistematic plăţii TVA operaţiunile imobiliare din litigiu, aceasta nu poate fi a priori de natură să dea contribuabililor vizaţi asigurări precise cu privire la neaplicarea taxei.

Recursul declarat de autoritatea pârâtă este nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 5,7 şi 9 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care se referă la nulitatea probei cu expertiză contabilă pe motiv că expertul desemnat nu are calitate de consultant fiscal.

Curtea nu va reţine acest act, constatând că expertul numit în cauză că expert contabil este înscris în tabelul CECCAR Sibiu şi are şi calitatea de consultant fiscal în baza carnetului x/2007, expertiza conţinând viza CECCAR Sibiu din 2 aprilie 2013.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 261 (5) C. proc. civ. în ceea ce priveşte motivarea hotărârii. Deşi motivată succint, considerentele de fapt şi de drept justifică soluţia de admitere în parte a acţiunii, putând fi exercitat controlul de legalitate pe calea recursului declarat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, în mod corect prima instanţă stabilind o altă bază de calcul a TVA-ului datorat în raport de practică CJUE.

Cu privire la modul de calcul al TVA ca fiind inclus în preţul de vânzare, se reţine că hotărârea CJUE pronunţată în cauzele conexe C-249/2012 şi C-250/2012 este obligatorie pentru instanţele naţionale, astfel încât atunci când preţul unui lucru a fost stabilit de părţi fără nicio menţiune cu privire la TVA, iar furnizorul bunului respectiv este persoana obligată la plata TVA datorată pentru operaţiunea supusă taxei, preţul convenit trebuie considerat în cazul în care furnizorul nu are posibilitatea de a recupera de la debitor TVA solicitată de administraţia fiscală, ca incluzând deja TVA.

Posibilitatea ca vânzătorul-reclamant din prezenta cauză, să recupereze de la dobânditor TVA se analizează de la caz la caz şi nu se raportează la inexistenţa unui text de lege care să interzică reclamantului să recupereze TVA de la dobânditori.

În astfel de situaţii jurisprudenţa Înaltei Curţi este constantă în sensul că în ipoteza în care contractele de vânzare-cumpărare nu au conţinut menţiuni cu privire la plata TVA de către dobânditori, posibilitatea de a recupera suma de la aceştia este inexistentă, clauzele contractuale nepermiţând o interpretare contrară.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu în numele şi pentru DGRFP Braşov şi A. împotriva Sentinţei nr. 227/2015 din 18 decembrie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2016

Procesat de GGC - CL