Inadmissibility of revision for lack of merits evocation and irrelevance of constitutional challenge in labor record dispute

Decizia nr. 186/2016

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de control judiciar

Prin Decizia nr. 1934 din 15 mai 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 2988 din 22 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care se dispusese declinarea competenţei de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Resurse Umane din cadrul Camerei Deputaţilor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia litigii de muncă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a constatat că obiectul principal al cauzei deduse judecăţii îl reprezintă obligarea pârâtei la comunicarea înscrisurilor ce privesc derularea contractului de muncă, a raporturilor de serviciu, înscrisuri pe baza cărora s-au făcut înscrieri în carnetul său de muncă, precum şi anularea unor înscrieri din carnetul de muncă al reclamantului, iar dispoziţiile art. 284 alin. (1) C. muncii, coroborate cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., prevăd că Tribunalul este instanţa competentă a soluţiona litigiile rezultate din conflicte de muncă.

2. Calea extraordinară de atac exercitată

Împotriva Deciziei nr. 1934 din 15 mai 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire recurentul A., solicitând schimbarea acesteia şi rejudecarea recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 2988 din 22 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 322 teza II pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuentul a argumentat, în esenţă, că Fişa pentru evidenţa drepturilor băneşti ale pensionarului A., aferentă perioadei septembrie 2007 - decembrie 2014, descoperită în şedinţa publică de la data de 12 februarie 2015 în Dosarul nr. x/3/2013 al Tribunalului Bucureşti, este un înscris nou, care îndeplineşte condiţiile cumulativ prevăzute de dispoziţiile art. 322 teza II pct. 5 C. proc. civ.

Revizuentul a mai invocat incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, referitoare la încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar şi a evocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care ar statua faptul că dreptul la pensie este un bun, în sensul art. 1 alin. (1) din primul Protocol adiţional la Convenţie, care trebuie să se bucure de protecţia conferită de aceste dispoziţii.

Prin cererea înregistrată în data de 24 septembrie 2015, revizuentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar şi suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată.

Revizuentul a susţinut, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate, care prevăd că "normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de prezenta lege vor fi aprobate printr-o convenţie încheiată între secretariatele generale ale celor două Camere ale Parlamentului, Consiliul Legislativ şi Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, care se publică în M. Of. al României, Partea I", sunt vădit neconstituţionale, atâta vreme cât art. 97 din Legea nr. 7/2006 prevăd în mod expres şi limitativ că "prezenta lege se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu cele ale Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată, cu cele ale Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu orice alte dispoziţii legale, în măsura în care nu contravin prezentei legi", iar singurele norme metodologice, date în aplicarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale sunt reglementate unitar prin Ordinul Ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale nr. 340 din data de 4 mai 2001.

3. Apărările intimatului

Legal citat, intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaţilor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, argumentând că, pe de o parte, Decizia civilă nr. 1934 din 15 mai 2008 nu este o hotărâre dată de o instanţă de recurs prin care se evocă fondul cauzei, iar, pe de altă parte, înscrisurile invocate ca înscrisuri noi nu îndeplinesc cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

A mai învederat că prin decizia atacată nu au fost încălcate principii ale dreptului comunitar, iar motivele invocate de revizuent, cu referire la drepturile de pensie şi pensia de serviciu nu au nici o relevanţă, fiind total străine de obiectul cauzei.

Intimatul a depus şi punct de vedere referitor la cererea revizuentului privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă, în considerarea faptului că dispoziţiile criticate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate au fost abrogate la data de 1 ianuarie 2011 prin dispoziţiile art. 196 lit. h) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

4. Soluţia Înaltei Curţi

4.1. Analizând cererea revizuentului privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) ale Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

(i) excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

(ii) excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

(iii) norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Deşi, aşa cum a subliniat intimatul, dispoziţiile criticate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate au fost abrogate la data de 1 ianuarie 2011 prin dispoziţiile art. 196 lit. h) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Înalta Curte se va raporta la Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 a Curţii Constituţionale a României, publicată în M. Of. al României nr. 549 din 3 august 2011, prin care s-a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, fiind relevante pentru soluţionarea unor pretenţii deduse judecăţii instanţelor.

În continuare, analizând celelalte condiţii de admisibilitate ale cererii, se reţine că relevanţa excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cererii în cadrul căreia au fost invocate, trebuie analizată în concret, funcţie de circumstanţele cauzei şi posibila tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu cererea dedusă judecăţii.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar.

În speţă, obiectul cauzei în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate îl reprezintă o cerere de revizuire, motivată de faptul că, după pronunţarea hotărârii atacate, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Judecarea cererii de revizuire este limitată la examinarea hotărârii criticate prin prisma motivelor expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., fără a permite analiza fondului pretenţiilor pe care partea le urmăreşte prin cererea cu care a învestit, pe fond, instanţa de judecată.

În speţă, dispoziţiile legale criticate pe cale excepţiei de neconstituţionalitate prevăd că "normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de prezenta lege vor fi aprobate printr-o convenţie încheiată între secretariatele generale ale celor două Camere ale Parlamentului, Consiliul Legislativ şi Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, care se publică în M. Of. al României, Partea I".

Se observă că dispoziţiile a căror neconstituţionalitate o invocă revizuentul nu au legătură cu cadrul strict definit în care se dezbate cererea de revizuire şi nu pot fi de natură a influenţa soluţia ce s-ar pronunţa cu privire la admisibilitatea acesteia.

O asemenea cerere ar prezenta relevanţă în situaţia în care cadrul procesual i-ar conferi instanţei de judecată posibilitatea examinării pe fond a dreptului dedus judecăţii.

Pentru aceste motive, cererea revizuentului A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar urmează a fi respinsă.

4.2. În continuare, examinând actele şi înscrisurile dosarului, prin prisma criticilor revizuentului şi raportat la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază revizuirea inadmisibilă şi o va respinge, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare şi nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Conform acestor dispoziţii legale, pot forma obiectul revizuirii hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi cele date de o instanţă de recurs când evocă fondul, numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de text.

Cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, astfel cum prevede art. 326.

Din economia reglementărilor în materie rezultă aşadar că admisibilitatea revizuirii, se apreciază sub următoarele aspecte: hotărârea atacată să fie cel puţin definitivă; această hotărâre să fie dată după evocarea fondului cauzei; criticile formulate să se încadreze în motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., respectiv, în speţă, în cele de sub pct. 5 şi 6 invocate ca temei legal.

Sub aspectul obiectului revizuirii, în ceea ce priveşte hotărârile date de o instanţă de recurs, legiuitorul a impus expres condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul, în sensul art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, potrivit acestui text legal, coroborat cu dispoziţiile art. 316 C. proc. civ., o instanţă de recurs evocă fondul cauzei când ea reapreciază probele administrate în cauză de instanţa de fond, precum şi temeiurile de drept existente, schimbând situaţia de fapt stabilită de instanţa a cărei hotărâre a fost casată ori modificată, pronunţând o soluţie proprie şi diferită de cea dată anterior în cauză.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecăţii, instanţa de control judiciar a respins, ca nefondat, recursul formulat de revizuent împotriva Sentinţei civile nr. 2988 din 22 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, constatând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate, apreciindu-se că aceasta a realizat o justă interpretare a dispoziţiilor legale incidente.

Din această perspectivă, se reţine că în speţă nu este realizată condiţia avută în vedere de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., referitor la evocarea fondului de către decizia criticată pe calea extraordinară a revizuirii, astfel că, văzând dispoziţiile art. 326 alin. (3), Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, examinând hotărârea ce face obiectul cererii de revizuire, Înalta Curte nu poate reţine elemente privind încălcarea principiului priorităţii dreptului european.

De altfel, nici argumentele revizuentului nu relevă dispoziţiile de drept european care ar fi fost încălcate sau în ce ar consta, în concret, eventuala încălcare de natură a determina revizuirea hotărârii atacate.

Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în cauze precum Mitrea contra României, hotărârea din 29 iulie 2008, sau Lungoci contra României, hotărârea din 26 ianuarie 2006).

În mod constant, Curtea a reamintit faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, după ce a fost soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; calea extraordinară de atac nu poate avea semnificaţia unui "apel/recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, ipoteză care nu se regăseşte în prezenta speţă.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de revizuentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 din Legea nr. 7/2006.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1934 din 15 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Cu recurs în termen de 48 de ore în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Irevocabilă în rest.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2016.

Procesat de GGC - GV